Capitalul, vol. I: Rata plusvalorii (5)

Avem formula C=c + v, unde C este capitalul total, c se referă la capitalul constant (mijloace de producție), iar v, capitalul variabil, adică salariul forței de muncă. În urma procesului de producție, capitalistul se alege cu mai mult, altfel spus cu ce se cheamă profit, iar Marx numește plusvaloare. Noua formulă, cu tot cu plusvaloarea inclusă, arată astfel: C’= (c+v) + p. C’ este noul capital, la care se adaugă profitul. Dacă p ar fi egal cu 0, atunci, logic, „capitalul avansat nu s-ar fi valorificat”.

Plusvaloarea arată la rândul ei în felul următor: v+p = v + Δv, unde se vede clar că Marx scoate valoarea nouă, adică profitul, din procesul de muncă al capitalului variabil, adică angajații. De ce se întâmplă asta? De ce capitalul constant nu se poate valorifica pe sine la Marx? Vom vedea mai încolo, dar trebuie să recunosc că aici am devenit sceptic. Oare mașinile și tehnologia industrială nu produc profit?

„Dacă valoarea-produs = 180 l. st., sumă în care este concretizată întreaga muncă ce curge prin toată durata procesului de producție, trebuie să scădem valoarea capitalului variabil = 90 l. st. pentru a obține plusvaloarea = 90 l. st. Cifra de 90 l. st. = p exprima aci mărimea absolută a plusvalorii produse. Mărimea lui proporțională însă, adică proporția în care capitalul variabil s-a valorificat, este determinată, evident, de raportul în care se găsește plusvaloarea față de capitalul variabil, adică este exprimată în p/v. În exemplul de mai sus, deci, în 90/90 = 100%. Această valorificare relativă a capitalului variabil, adică mărimea relativă a plusvalorii, o numesc rata plusvalorii.” (p. 216).

Din nou, a se observa cum profitul la Marx pornește din capitalul variabil. Forța de muncă creaza valoarea nouă din produs. A spune că produsul cu valoare adăugată este în sine creația forței de muncă sau că nu știm sigur dacă se întâmplă asta (cf. G. A. Cohen, The Labor Theory of Value and the Concept of Exploitation, Philosophy & Public Affairs, Vol. 8, No. 4 (Summer, 1979), pp. 338-360) ține de imaginația unui logician pretențios. Marx ia valoarea adăugată așa cum este și, după ce se scad costurile ce țin de capitalul variabil și apoi se vinde marfa, declară incrementul de valoare nouă profit.

Muncitorul trebuie să producă urgent în timpul zilei de muncă „o valoare egală cu mijloacele sale de subzistență„. Și apoi Marx explică:

„Acea parte a zilei de muncă în care are loc această reproducție o numesc deci timpul de muncă necesar, iar munca cheltuită în decursul ei munca necesară. Necesară pentru muncitor, pentru că independentă de forma socială a muncii sale. Necesară pentru capital și pentru lumea lui, pentru că existența permanentă a muncitorului este baza lor.”

Plusvaloarea provine pe gratis din restul zilei de muncă.

„Această parte a zilei de muncă o numesc timp de muncă suplimentar, iar munca cheltuită în decursul ei: supramuncă (surplus labor). Pe cât este de hotărâtor pentru cunoașterea valorii în general s-o înțelegem ca o simplă cristalizare de timp de muncă suplimentar, ca simplă supramuncă materializată. Numai forma în care această munca este stoarsă producătorului nemijlocit, muncitorului, deosebește formațiunile economice ale societății, de exemplu societatea sclavagistă de aceea a muncii salariate.”

De aici rezultă:

Plusvaloarea se află față de capitalul variabil în același raport ca supramunca față de munca necesară, adică rata plusvalorii p/v=supramuncă/muncă necesară. Ambele proporții exprimă același raport în forme diferite, odată sub forma muncii materializate, a doua oară sub cea a muncii fluide.”

La Marx capitalul constant este întotdeauna considerat 0 în procesul producției de plusvaloare. De aceea:

Rata plusvalorii este, așadar, expresia exactă a gradului de exploatare a forței de muncă de către capital, sau a muncitorului de către capitalist.”

Dacă, de exemplu, am un capital avansat (c) de 5000 de euro, iar capitalul variabil (salarii=v) de 3000 de euro la un profit de 1000, eu nu calculez rata plusvalorii sub forma p/c+v, adica 1000/5000+3000 (1/8 valoare nouă adăugată la capitalul avasat), ci sub forma p/v, id est 1000/3000, adică 1/3 plusvaloare adăugată la capitalul avansat inițial. Marx numește procesul acesta „exploatare„, un cuvânt urât.

Mărturisesc din nou că în absența unor investigații sociologice minuțioase nu pot accepta teoria exploatării forței de muncă în capitalism atât de ușor. Poate că în Bangladesh să fie fabrici de textiliste care câștigă 2 dolari pe zi și produc sute de tricouri Puma care se vând cu 100 de euro bucata în Europa în aceeași zi de muncă, dar costurile de transport intră și ele în calcul, plus profitul hoțesc al intermediarilor care se topește în prețuri hoțești în aceeași zi.

Oricum, ideea că există o femeie pe lumea asta care robotește 10 ore pe zi ca să producă 10 tricouri și să fie totuși plătită cu 2 dolari pe zi, adică 1 ora = 1 tricou = 100 de euro în magazin, iar ea capătă 2 USD/10 ore = 20 cenți pe oră, mă cutremură de groază. De la 20 de cenți capital variabil pe oră la o marfă de 100 de euro pe oră are loc un profit enorm. Valoarea de piață a mărfii este uriașă în raport cu valoarea forței de muncă din producție. Dar v-am sugerat doar că suntem în Infernul producției într-un capitol mai vechi.

Marx intră apoi în polemică cu alți economiști liberali ai vremii sale, dă câteva exemple pentru a-și demonstra rata plusvalorii, și trece la ziua de munca. În secolul al XIX-lea, ziua de muncă dura lejer 12-13 ore. Capitalistul consumă forța de muncă cumpărată prin salariu într-un număr fix de ore. Evident că și atunci, în cazuri de forță specială, se stătea peste program. Reglementarea zilei de muncă este o achiziție a modernității civilizate la care Marx însuși și-a pus umărul. Oricine citește un roman de Charles Dickens își poate face o părere despre gradul de mizerie și muncă abrutizantă la care se supuneau clasele muncitoare engleze în secolul al XIX-lea. Istoria ororilor capitalismului de la începuturile sale este una deprimantă. Amintesc din nou pe E.P. Thompson și Eric Hobsbawm, doi colosali istorici ai revoluției industriale.

În Capitalul, vol. I, Marx, secțiunea Goana după supramuncă. Fabricant și boier, amintește și de țăranii din Principatele dunărene în perioada 1830-1850. Străstrăbunicii mei, fie-le țărâna ușoară!, apar și ei cumva în capodopera lui Karl Marx sub forma unor damnați în lanțuri. Să menționez numărul zilelor de clacă gratuite, de muncă forțată, pe care le prestau străbunicii celor mai mulți români pe ogoarele boierimii snoabe? Era enorm dragilor, strămoșii noștri o duceau ceva mai bine decât sclavii antichității. Din punct de vedere economic, România era la 1860 în plin Ev Mediu. De aici furia mea când văd cum unii profesori de istoria literaturii care nu au habar de istoria economică își permit să idilizeze o epocă odioasă și mizerabilă pentru omul simplu ca cea din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în România. Și, culmea neobrăzării, Marx nici nu-i tratează pe rentierii înapoiați din cele două Principate drept capitaliști. Îi consideră niște lorzi neofeudali, nici mai mult, nici mai puțin, care nu erau interesați de profitul capitalist și de ratele productivității în cheie occidentală. Da, Karl Marx, știm: noi am fost și suntem niște înapoiați la nivel economic. Rușine boierimii noastre și profesorilor de limbă română care tot din clăcași și iobagi se trag! În genele lor este întipărită sclavia și se mai și laudă cu așa ceva!

În Occident, munca în schimburi făcea ca cele 24 de ore ale unei zile să fie umplute până la saturație de muncă. Obsesia muncii și a activității economice intense rămâne o constantă în țările dezvoltate. Tradiționaliștii sunt leneși prin formare. De aici critica dreptei este mereu dirijată împotriva indolenței și lucrului prost făcut (ce frumos că în limba română lucru poate fi și procesul muncii, dar și rezultatul său direct).

„Capitalul nu cunoaște deci nici un fel de scrupule în ceea ce privește sănătatea și durata vieții muncitorului, acolo unde asemenea scrupule nu-i sunt impuse de societate.”

Iar competiția îl înăsprește pe capitalist să extragă și mai mult profit din forța de muncă. Marx susține că ziua de munca va scădea doar atunci când profitabilitatea muncii va crește. Între timp, pentru veacul său, copiii de 5-6 ani erau buni de muncă.

Abia aici, după 250 de pagini, apare pentru prima oară în Capitalul cele două clase istorice ale capitalismului: capitaliștii (care au de partea lor autoritățile statului, cele care legiferează în favoarea lor) și clasa muncitoare, salariații exploatați. Iar lupta dintre cele două tabere se dă pe reglementarea zilei de muncă, nici măcar a beneficilor de sănătate sau concedii, pensionări, creșteri de salarii etc. ca azi. Bătălia se dădea pe numărul normal de ore de muncă într-o zi. Era perioada industriei grele, primul stadiu în fazele de creative destruction din capitalism.

Data viitoare vom discuta rata și masa plusvalorii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Capitalul vol. I de Karl Marx și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Capitalul, vol. I: Rata plusvalorii (5)

  1. eroare logică fatală.

    «Plusvaloarea arată la rândul ei în felul următor: v+p = v + Δv, unde se vede clar că Marx scoate valoarea nouă, adică profitul, din procesul de muncă al capitalului variabil, adică angajații.»

    din formula aceea nu se vede deloc că „profitul E SCOS din capitalul variabil”.
    dimpotrivă, E ADĂUGAT la acel capital.
    plus = adăugare.
    scoaterea (sau faptul de a fi o parte a…) = minus.
    conform acelei formule, profitul nu e scos din capitalul variabil inițial, nu îl diminuează cu nimic – nu este o parte a capitalului variabil (după cum nu este nici a capitalului fix), ci este ceva care apare și se adaugă la cele două componente ale capitalului (și duce la mărirea capitalului variabil din perioada următoare).

    și tradus din aritmetică în economie:
    profitul nu este adus nici de capitalul fix (mijloacele de producție), nici de forța de muncă, ci de ceva suplimentar.
    (ceva de care Marx nu a vorbit, dar care astăzi ține de cunoștințele economice elementare).

    este ceva cam ca și povestea cu pâinile, a lui Creangă, numai că mult mai simplu.

    și toate considerațiile ulterioare, bazate pe cea eronată de mai sus, sunt cel puțin la fel de eronate.

    • vicuslusorum zice:

      Nu cred ca aveti dreptate. Exista un capitol ulterior acestuia unde ne aflam cu lectura care se cheama Masinismul si marea industrie in care Marx dezvolta o argumentatie riguroasa impotriva ideii ca profitul/plusvaloarea ar reiesi din capitalul constant. Si atunci este clar ca doar capitalul variabil, costurile cu forta de munca, produce plusvaloarea. Deci p (plusvaloare) este o parte delta din v (capital variabil).

      In plus, daca ati urmarit argumentele din teoria valorii munca, plusvaloarea nu poate iesi decat din capitalul variabil.

      Chiar si daca p ar reiesi din altceva decat c si v, tot nu ati avea dreptate. Suntem inca pe banda de productie, chiar daca la capatul ei, nu pe piata.

  2. vicuslusorum zice:

    Ce se adauga din exterior se numeste la Marx munca abstracta, capacitatea lui homo faber de a munci creativ. Munca abstracta se traduce in timp de munca socialmente necesar pentru a produce o marfa intr-un moment istoric dat. Am mai discutat lucrurile acestea in sectiunile anterioare.

    • munca socialmente necesară pentru a produce ceva nu poate fi „ce se adaugă din exterior”, cum rezultă din primele dvs. două fraze (ambele fiind munca abstractă).
      munca socialmente necesară cuprinde capitalul variabil, cred că este clar, deci nu este adaosul din exterior.

      • vicuslusorum zice:

        Dar capitalul variabil inseamna doar salariu, nu munca socialmente necesara. Salariul meu este una, targetul productivitatii mele la ora (decis de legile pietei – de aici timp de munca socialmente necesar pentru a produce o marfa) este alta. Este exact ca deosebirea dintre lumea inchisa a fabricii si lumea deschisa a pietei. M-am pripit cand am zis valoarea din exterior. Cu siguranta ca este o valoare noua exterioara salariului, dar ea se afla in interiorul fortei de munca. Munca umana este plusvaloarea reala a societatii.

      • capitalul variabil (salariu) = munca efectivă (în ore) × salariul orar.
        iar munca efectivă este aproximativ egală cu munca socialmente necesară (diferența dintre ele duce la alte chestiuni decât cele discutate aici).

        una peste alta, este clar că munca socialmente necesară nu poate fi „ce se adaugă din exterior”, ci este munca reală (capitalul variabil, într-o exprimare bănească) ± diferența dintre necesar și real.

  3. vicuslusorum zice:

    Munca efectiva este egala cu munca socialmente necesara, dar salariul se stabileste intotdeauna mai putin decat valoarea in produs a muncii efective. Altfel nu am putea vorbi de plusvaloare.

    Cine hotaraste salariul? Eu si cu capitalistul scoatem salariul din cifrele companiei? Ii dau eu peste mana angajatorului spunandu-i ca sunt platit mai putin cu X % decat produc si vand? Hai sa fim seriosi! Capitalul variabil este doar remuneratie. Marx este foarte explicit in chestiunea asta. Dvs. stabiliti salariu dupa timpul de munca socialemente necesar, ca si cum capitalistul te-ar remunera exact cat produce si el ca proprietar al mijloacelor de productie (capitalistul nu produce nimic, sa nu uitam, altii produc pentru el). Atunci de unde profitul daca piata nu produce valoare noua, doar o circula pe cea existenta? Salariul ti-l impune angajatorul, timpul de munca socialmente necesara ti-l impune tot angajatorul prins in competitie cu alti capitalisti.

    Te crezi mai valoros decat salariul tau? Cauta-ti un alt angajator care sa te remunereze mai bine!

    • ne îndepărtăm de elementul contestat de mine și fiecare element nou poate fi un subiect de discuție diferit și, probabil, bogat.
      dar important este punctul de pornire.
      repet: nu are sens considerarea profitului ca fiind o parte din „capitalul variabil”.
      a scădea p din v este o simplă operație aritmetică (virtuală), fără sens economic (real).

      de altfel, nici nu are rost să discutăm în termeni de „capital fix” și „capital variabil”.
      în acest context, categoriile cu pricina nu sunt capital, ci cheltuieli.
      o mică paranteză pentru non-economiști: oricare sumă de bani poate fi privită din două perspective: ca proveniență și ca utilizare.
      ca proveniență (sursă), c și v sunt capital.
      ca utilizare (destinație), ele sunt cheltuială.
      iar aici e vorba de utilizarea lor, deci de faptul de a fi cheltuieli.

      acel C=c+v înseamnă, de fapt, asta:
      cheltuielile totale sunt formate din cheltuielile fixe și cheltuielile variabile.
      cheltuielile fixe țin de elementele de capacitate (utilaje, clădiri, teren etc.) și de costurile de uzină (salariile TESA etc.; nu știu dacă Marx le-a luat și pe acestea în considerare).
      cheltuielile variabile țin de producție: salariile muncitorilor, dar și costul materialelor (materii prime, energie etc. – nu știu dacă Marx le-a luat în considerare).

      și acuma-i baiul:
      a spune că *profitul este o parte a capitalului variabil*, tradus în limbajul economic de astăzi, înseamnă a spune că *profitul este o parte a cheltuielilor*.
      afirmație pentru care orice profesor de economie l-ar pica pe studentul care ar face-o, fără să mai stea la discuții.

      nu are sens căutarea profitului în cheltuieli (în capitalul utilizat pentru producție), el este un element exterior cheltuielilor.
      de altfel, profitul poate fi mai mare decât cheltuielile totale (decât capitalul total), deci e clar că nu este o componentă a lor (a lui).
      nu știu dacă greșeala este a dumneavoastră sau a lui Marx, însă este o greșeală fundamentală, care nu poate genera decât concluzii eronate.

  4. vicuslusorum zice:

    Marx este un economist neortodox in care s-a tras din toate directiile. Nu se pune problema ca eu sa gresesc, ci poate Marx, eu pastrandu-ma in marginea textului aproape de fiecare data.

    Dvs. nu acceptati deosebirea intre capitalul fix si cel variabil. Am inteles pozitia asta. Credeti ca profitul provine exclusiv din piata. Iarasi, accept si asta.

    Dar ar trebui sa-l apar un pic si pe Marx, care, din ce spuneti dvs., ar ramane corigent la un profesor de economie de azi din faptul ca deduce profitul din costuri (???). Probabil ca in Romania, tara unor profesori de economie de talie mondiala, Marx ar fi intr-adevar un repetent.

    Acum, capitalul constant inseamna fabrici, masinarii, cladiri, tehnologie. Ele se uzeaza tehnic si fizic. Dar aceste mijloace de productie sunt parte din capitalul marfa al capitalistului. El este bogat si le poate oricand vinde sub forma de capital bani. Dinu Patriciu detinea o companie petroliera. Nu o considera cheltuiala, ci avere mai mult sau mai putin imobila. Poate sunteti de alta parere. Nu va opreste nimeni.

    Salariatii sunt si ei capital, de data asta mobil. Ei se vand ca o marfa sub forma de salariu pe piata muncii. Ei nu sunt doar cheltuiala, ci un eventual asset. Capitalul uman este descantat de orice departament de resurse umane din lumea noastra capitalista.

    La dvs. oamenii-marfuri si obiectele-marfuri sunt doar cheltuieli.

    Nu asta spune Marx. Daca dvs. vedeti uzina si muncitorul doar sub forma de costuri, ce pot sa zic? Inseamna ca sunteti un capitalist pur si dur. Felicitari! Noroc la exploatarea acestor costuri umane si materiale.

    Spuneti asa: „o mică paranteză pentru non-economiști: oricare sumă de bani poate fi privită din două perspective: ca proveniență și ca utilizare.
    ca proveniență (sursă), c și v sunt capital.
    ca utilizare (destinație), ele sunt cheltuială.
    iar aici e vorba de utilizarea lor, deci de faptul de a fi cheltuieli.”

    Marx ar spune altfel: ca provenienta, B (bani) este rezultatul unui alt P (proces de productie, cf. vol. II din Capitalul) plus vanzarea sa pe piata. B rezulta dintr-un B’ anterior, rezultatul unui ciclu industrial complet (sau capitalist, daca vreti dvs.).

    Ca utilizare, c nu se consuma in P, ci doar se uzeaza. Putem spune ca o masinarie isi pierde din valoare in actul productiei, transmitand produsului valoarea pe care o pierde prin uzura si amortizand astfel investitia facuta in c. Procesul dureaza luni, ani, plus faptul ca o noua tehnologie o pune pe cea veche in dificultate (timpul socialmente necesar pentru a produce o marfa scade in conditii de productivitate crescute).

    v, adica forta de munca, se consuma, dar cu plusvaloare. Cheltuiala compenseaza cu profit investitia in capitalul variabil. Misterul plusvalorii este chiar misterul valorii care se valorifica prin munca, adica forta de munca umana.

    • « Dvs. nu acceptati deosebirea intre capitalul fix si cel variabil. »

      n-am spus niciodată așa ceva, că n-ar exista deosebire între cele două.
      am spus cu totul altceva: că unele elemente nu trebuie privite sub aspectul lor de capital, ci sub cel de cheltuieli.
      ele SUNT, concomitent, capital (ca sursă/proveniență) și cheltuieli (ca UTILIZARE/destinație) – însă pentru discuția noastră, referitoare la obținerea profitului (deci UTILIZAREA lor), ele trebuie privite sub aspectul lor de cheltuieli.

      firma face niște cheltuieli (C), obține niște venituri (V), iar diferența dintre venituri și cheltuieli este profitul (P).
      P=V-C.
      sau V=C+P, cum doriți.
      orice încercare de căutare a lui P în C, și nu în afara lui C, este o greșeală fundamentală.
      iar capital sunt toate cele trei, ca oricare altă sumă de bani care ar putea fi adusă în această discuție, așa că nu ajută la nimic a vorbi în termeni de „capital”.

      « Credeti ca profitul provine exclusiv din piata »

      nu cred.
      acesta este un fapt cât se poate de clar.
      venitul provine din piață – este o sumă de bani care trece din buzunarul cumpărătorului (=piață) în patrimoniul firmei ofertante, de care vorbim.
      așa că, automat, ambele componente ale sale – profitul și acoperirea cheltuielilor – provin din piață.
      firma face o cheltuială și obține recuperarea (acoperirea) acelei cheltuieli, plus un profit, din piață.

      și mergând dincolo de acest aspect elementar,
      profitul izvorăște din faptul că produsul vândut satisface o nevoie a cumpărătorului.
      deci din piață, exclusiv din piață.

      « Marx, care, din ce spuneti dvs., ar ramane corigent la un profesor de economie de azi din faptul ca deduce profitul din costuri (???). Probabil ca in Romania, tara unor profesori de economie de talie mondiala, Marx ar fi intr-adevar un repetent. »

      degeaba sunteți ironic.
      având în vedere că majoritatea covârșitoare a cunoștințelor economice au fost formate după moartea lui Marx, firește că Marx ar rămâne corigent.
      oriunde, nu neapărat în România.
      la fel cum Newton, cu cunoștințele de fizică ale lui, de când a trăit, n-ar putea trece un examen de fizică de astăzi; Darwin n-ar putea trece unul de biologie, Herodot unul de istorie ș.a.m.d.
      cu toată viziunea lui, genială, asupra evoluției, Darwin nu cunoștea sistematizarea de astăzi a speciilor, nu avea idee de genetică ș.a.m.d.
      iar Marx este departe de a fi pentru economie ceea ce Darwin a fost pentru biologie.

      « Dinu Patriciu detinea o companie petroliera. Nu o considera cheltuiala, ci avere mai mult sau mai putin imobila. »

      firește că nu o consideră o cheltuială, fiindcă nu este o cheltuială.
      dar vă asigur că Dinu Patriciu nu deține nicio companie.
      această exprimare este doar un mod comod de a vorbi.
      dar, literalmente, un om nu deține o companie.
      un om deține doar capitalul acelei companii.

      oricum, presupun că v-ați referit doar la mijloacele de producție.
      ele SUNT o cheltuială, indiferent de ce considerați dumneavoastră că ar considera Patriciu.
      un mijloc de producție deținut de o persoană a fost cumpărat de acea persoană, deci persoana a făcut o cheltuială (una mai aparte, numită investiție).
      și acea cheltuială este repartizată asupra produselor vândute de firmă, regăsindu-se în ele sub forma cheltuielilor fixe.

      « Salariatii sunt si ei capital, de data asta mobil. Ei se vand ca o marfa sub forma de salariu pe piata muncii. Ei nu sunt doar cheltuiala, ci un eventual asset. Capitalul uman este descantat de orice departament de resurse umane din lumea noastra capitalista. »

      faceți mai multe greșeli, mari de tot.
      nu există capital uman, la propriu, există doar „capital uman”, cu ghilimele.
      înainte de orice altceva:
      capitalul îi aparține cuiva, este în proprietatea cuiva.
      un capital uman la propriu ar fi un om în proprietatea cuiva, adică un sclav (tot la propriu).
      și vă asigur că în lumea capitalistă de astăzi nu există sclavie (decât cu ghilimele, la figurat).
      deci tehnic nu are niciun sens să vorbim de capital uman (fără ghilimele).

      apoi: un om nu se vinde pe piața muncii.
      își vinde doar o cantitate de efort.

      și încă ceva important:
      salariații nu sunt o cheltuială.
      salariul este o cheltuială, nu salariatul.

      la fel:
      salariatul nu este un asset (activ, în română).
      nu salariatul, ci salariul este un activ.
      la fel cum orice cheltuială este un activ.
      și invers, orice activ este o cheltuială (actuală sau trecută) – știu, pentru mulți acest lucru este mai greu de înțeles.

      « La dvs. oamenii-marfuri si obiectele-marfuri sunt doar cheltuieli.
      […] Daca dvs. vedeti uzina si muncitorul doar sub forma de costuri, ce pot sa zic?»

      nici vorbă să judec în acest fel.
      doar dumneavoastră ați înțeles așa, total eronat.

      nu merg mai departe, că nu are rost.
      mai spun doar un singur lucru, cu caracter de principiu:
      pentru ca un om să înțeleagă (și să judece) poziția unui autor într-un domeniu, întâi trebuie să își formeze o pregătire de bază în acel domeniu.
      altfel cade în tot felul de capcane.

      • Spartacus zice:

        Ma bag si eu in conversatie si vin cu niste precizari…

        “nu cred.
        acesta este un fapt cât se poate de clar.
        venitul provine din piață – este o sumă de bani care trece din buzunarul cumpărătorului (=piață)
        în patrimoniul firmei ofertante, de care vorbim.
        așa că, automat, ambele componente ale sale – profitul și acoperirea cheltuielilor – provin din piață.
        firma face o cheltuială și obține recuperarea (acoperirea) acelei cheltuieli, plus un profit, din piață.

        și mergând dincolo de acest aspect elementar,
        profitul izvorăște din faptul că produsul vândut satisface o nevoie a cumpărătorului.
        deci din piață, exclusiv din piață.”

        Imi place foarte mult cand vad ca dupa sute de ani de evolutie a stiintei numite economie rezultatul este concluzia conform careia profitul isi are originea in zona circulatiei. Asa ne intoarcem la scoala mercantilista a Renasterii tarzii si aflam ca un economist cu diploma stie acelasi lucru pe care il stie si orice buticar. Ca daca vrea sa faca profit, trebuie sa cumpere ieftin si sa vanda scump. Faptul ca plusvaloarea obtinuta in timpul procesul de productie este realizata in sfera circulatiei este un fapt indiscutabil, dar asta nu schimba faptul ca originea acelei plusvalori este in procesul de productie. Aceasta idee, de altfel, nu ii apartine strict lui Marx, ci a fost vehiculata mai intai de economistii asa-zis clasici, cum ar fi David Ricardo. De altfel una dintre primele miscari socialiste a fost ce a “socialistilor ricardieni” englezi. Dar deviez. In urma procesului de productie se obtine o marfa, fie ea produs sau serviciu, a carei valoare este mai mare decat cea a sumei componentelor. Daca n-ar fi asa, nu s-ar obtine profit. Intrebarea e care este sursa acelei valori suplimentare. Dl. General (r) Lulu Miau Bălcescu sustine ca aceasta vine “din piata”. Adica este reglata de cerere si oferta. Dar daca cererea este egala cu oferta? Atunci de unde profitul? Aici, cred eu, trebuie facuta o precizare. Prima dintre ele ar fi aceea ca Marx face distinctia dintre munca (labour) si putere/forta de munca (labour power). Distinctia este importanta pentru ca angajatul vinde catre capitalist nu munca sa ci puterea sa de munca, abilitatea sa de a munci. Munca de sine statatoare nu exista pana cand nu a fost prestata si inglobata intr-o marfa, fie ea produs fizic sau serviciu. In capitalism, puterea/forta de munca este o marfa ca toate celelalte, cumparata si vanduta pe piata muncii. Ca urmare are si o valoare, determinata de munca necesara pentru a o produce. Cum puterea de munca este atasata inevitabil fiintei angajatului acesta trebuie sa consume bunuri de o valoare x pentru a se mentine in viata si a-si asigura un standard mediu de confort. In plus, eventual, va trebui sa consume bunuri de o valoare y pentru a putea creste un numar de copii. Mai mult, pentru a dezvolta/perfectiona puterea sa de munca si a dobandi anumite abilitati va mai trebui sa cheltuie o valoare z. Toate aceste valori adunate constituie valoarea puterii de munca a unui angajat. Sa presupunem ca aceasta valoare este echivalenta cu 6 ore de munca medie. Cifra aleatoare, de dragul exemplului. De asemenea sa presupunem ca expresia monetara a acestor 6 ore de munca medie este 30 de lei. Din nou cifra aleatoare, pentru ca nu stiu sa lucrez cu numere mari. Daca angajatul ar depune 6 ore de munca medie ar acoperi necesarul sau zilnic de trai. Pentru ca nu are de ales, angajatul isi vinde puterea de munca pe piata muncii si sa presupunem ca o vinde la valoarea ei corecta de 30 de lei pe zi. Daca depune zilnic 6 ore de munca medie ii intoarce practic angajatorului valoarea in bani pe care acesta a platit-o pentru puterea/forta de munca a angajatului. Doar ca angajatorul a platit pentru o zi intreaga. Faptul ca isi recupereaza banii dupa 6 ore nu-l impiedica in nici un fel sa-l puna pe angajat sa munceasca 8 ore. E dreptul lui, doar a platit pentru o zi intreaga. Diferenta de 2 ore este supramunca si originea plusvalorii si implicit a expresiei monetare a acesteia si anume profitul. Profit obtinut chiar daca angajatorul a platit pretul corect al puterii/fortei de munca. Daca angajatul ar pleca dupa 6 ore, angajatorul si-ar recupera fix banii investiti si n-ar obtine nici un profit. Asta nu inseamna “ca profitul se gaseste in cheltuieli” ci ca sursa profitului este supramunca neremunerata (deci fara cheltuiala) a muncitorilor producatori de plusvaloare (surpuls value).

        Afirmatia cum ca “profitul izvorăște din faptul că produsul vândut satisface o nevoie a cumpărătorului” mi se pare fortata. Faptul ca produsul vandut satisface o nevoie arata doar motivul pentru care este efectuata tranzactia si nu conduce in mod obligatoriu la obtinerea unui profit de catre vanzator. Ba chiar rezultatul ar putea fi complet defavorabil pentru vanzator, care ar putea fi silit sa vanda in pierdere.

        “de altfel, nici nu are rost să discutăm în termeni de „capital fix” și „capital variabil”.”

        Ba are. Sunt notiuni definite in contextul teoriei economice dezvoltate de Marx si daca vrei sa studiezi un anume subiect, oricare ar fi el, trebuie sa iti insusesti si terminologia specifica. In terminologia marxista capitalul variabil reprezinta doar investitia in puterea de munca, vazuta ca fiind singura sursa de plusvaloare.

        “cheltuielile variabile țin de producție: salariile muncitorilor, dar și costul materialelor (materii prime, energie etc. – nu știu dacă Marx le-a luat în considerare).”

        Da, le-a luat, doar ca, la fel cum procedeaza si economistii clasici Adam Smith si David Ricardo, le incadreaza intr-o categorie speciala numita “capital circulant” (circulating capital).

        “iar Marx este departe de a fi pentru economie ceea ce Darwin a fost pentru biologie.”

        Ba eu cred ca este. Influenta imensa pe care a avut-o si imbunatatirea conditiilor de viata ale proletariatului care se datoreaza in mare parte acestui om arata acest lucru. Iar faptul ca a intreprins un studiu stiintific, obiectiv, al disciplinei numita economie il plaseaza ani lumina in fata unora ca Bohm-Bawerk, Walras sau von Mises care nu au facut decat sa fie niste smenari intelectuali marcati de un elitism crancen. Iar esuarea economiei neoclasice si marginaliste se poate vedea cu ochiul liber. Trebuie doar sa arunci o privire in jur.

        PS. am pus in paranteza si termenii in engleza pentru ca nu sunt complet sigur de traducerea lor in romana si daca sunt dubii poate fi consultata varianta in engleza a “Capital”. Citesc in mare parte doar in limba engleza, ca e la liber si informatia abunda. In romana nu gasesti decat porcariile marginaliste mainstream.

      • vicuslusorum zice:

        Asa se scrie, la obiect si clar. Merci Spartacus. Asteptam si contrareplica, dar ii informan pe critici sa apeleze la capitolele din volumul II al Capitalului in care Marx, cu incredibila sa meticulozitate germana, expune greselile lui Adam Smith (The Wealth of Nations) si David Ricardo (On the Principles of Political Economy and Taxation) in materie de capitaluri de productie, de circulatie, banesc, sub forma de marfa, spre deosebire de capitalul constant si variabil (definite superficial ca fix si circulant) din productie. Tot de la David Ricardo imprumuta, dar o si schimba, Marx labor theory of value (pe care Marx nu a inteles-o bine, sustine Paul Fabra, un neoricardian francez, in Capitalism and Anti-Capitalism, o lucrare din 1990 peste care am nimerit intamplator). Ma rog, e mult de discutat.

  5. vicuslusorum zice:

    Ar fi fastidios sa continui. Eu nu accept c si v ca si cheltuieli decat intr-un sens slab. Eu nu consider ca profitul se naste pe piata, dar ca profitul din productie se distribuie neechitabil pe piata. Altfel, nu as mai discuta despre Marx aici. Dvs. nu acceptati decat opusul si veniti la mine si cu un mare principiu al autoritatii.

    Cand imi veti explica logic si realist cum face firma din cheltuieli (c) niste venituri (v) mai mari decat c si care se cheama profit, cred ca ma voi da batut. Eu fac o serie de cheltuieli care produc ceva (o marfa, un serviciu care se consuma ca o marfa) si altcineva, un cumparator disperat, imi cumpara cheltuiala si imi da si bani in plus pentru ca am fost baiat bun.

    La dvs. metamorfoza arata asa: C (cheltuieli) – V (venituri). V-C=P. Si cum se face c in v?

    Si sa-mi explicati de ce ar plati cumparatorul ceva care acopera nu numai cheltuielile, ci ceva in plus, care creste in functie de ce? De valoarea de intrebuintare, de utilitatea aceea care sta in psihologia arbitrara a individului? Ideea ca am avea un consumator rational nu merge. Aici sunteti mai metafizic decat Marx daca imi justificati nevoia psihologica de ceva, asa, dat, neclar, dar existent, pentru ca exista. Exista pentru ca exista, stim.

    Chestia cu „capital uman” in loc de capital uman m-a facut sa rad.

    La fel si cantitatea de efort pe care Marx o numeste forta de munca.

    Faptul ca ma apostrofati cand am zis, complet ironic si incercand sa va explic prin reducere la absurd ca va inselati, ca salariatii si cladirile sunt costuri, m-a facut iarasi sa zambesc. Dvs. preluati un argument ironic de-al meu, il faceti ceva serios, si apoi ma corectati. Ce ditamai sofismul! X nu detine o companie, ci capitalul acelei companii. De parca acea companie ar fi ce altceva decat capital, fie ca ii spui compania, fie ca ii spui capital de companie, destul de artificios in limbajul de rand? Si, culmea, parca eu sunt cel care foloseste excesiv capitalul constant si variabil peste tot in posturile despre Marx.

    Salariatul nu este o cheltuiala, ci doar salariul, ma apostrofati dvs. De parca nu eu as fi explicat ideea de sclavie ca fiind imposibila in capitalism (dovada cat de atent ati citit). Si ma rog, daca as fi antreprenor, cum mi-as vedea salariatul decat ca expresia salariului pe care trebuie sa i-l dau lunar? Altfel, nu i-as mai zice salariat, ci femeie, barbat, amant, amanta etc. Ma rog, iarasi, deviem de la subiect.

    Ma rog, tot ce pot spune este ca dvs. nu vreti sa intelegeti nimic din Marx, care este in continuare citit si de economistii moderni. Nu mai intru in detalii.

    Va spun: este fastidios. Pur si simplu nu vreti sa intelegeti teoria valorii munca (de aici porneste totul) si productia plusvalorii absolute, nu ca nu ati avea pregatirea necesara. Sunteti capos. Ma rog.

    Dupa ce termin cu Capitalul, voi citi si un Ludwig von Mises. Sunt sigur ca aici vi se vor aprinde beculetele cand veti recunoaste un teritoriu familiar.

    Altfel, cele bune!

    Si vedeti ca imi explicati lucruri pe care si Marx, cu terminologia sa, le explica exact ca dvs.

    Va rog sa-mi cititi cu atentie posturile. Imi dati impresia ca sunteti un pic cam troll.

    Si nu sunt marxist. Dar fata de dvs. vreau sa-l inteleg intai pe Marx in sistemul sau de reprezentare si apoi sa evadez din el. Dvs., in schimb, il refuzati ca un bigot din prima.

    • domnule, eu nu vorbesc despre Marx.
      eu vorbesc despre o afirmație a dumneavoastră, posibil preluată de la Marx, dar pe care eu am văzut-o aici, nu altundeva.
      ați spus că din formula v+p = v + Δv ar rezulta că p este o componentă a lui v.
      acest lucru este în mod flagrant eronat, indiferent ce înseamnă v și p.
      și indiferent cine a făcut afirmația, ori de alte lucruri.
      dacă v+p = v + Δv, atunci p nu poate fi o componentă a lui v, nu se poate trage din v.
      p se adaugă lui v, nu iese din el (dacă s-ar trage din v, ar trebui să-l scadă).
      p ar putea fi o parte a lui v doar ca exercițiu aritmetic, nu și ca acoperire economică.

      poate veți înțelege acest lucru:
      dacă Na + Cl = NaCl (din sodiu și clor rezultă clorură de sodiu), atunci Cl se adaugă la Na, nu este o componentă a lui Na.
      dacă spuneți că Cl ar fi o componentă a lui Na, ori că Cl ar rezulta din Na, greșiți flagrant.
      este exact același lucru.
      iar această greșeală ar fi un lucru peste care un chimist nu poate trece.
      mă rog, dumneavoastră îl puteți ironiza, dacă nu vă acceptă părerea.
      dar asta nu înseamnă că aveți dreptate.

      în rest, ce să zic?
      vă declarați, repetat, plictisit de acest dialog.
      după ce m-ați și ironizat.
      îmi pare rău că vă plictisesc în materie de economie.
      și îmi cer mii de scuze: eu sunt un amărât de economist și un nenorocit de profesor într-o facultate cu profil economic, deci n-ar trebui să vă plictisesc cu cunoștințele mele ridicole în domeniul economic.
      în timp ce dumneavoastră sunteți ditamai lipsit de ABC-ul economiei (ați demonstrat-o din plin în acest dialog) și susțineți o chestiune total ilogică, deci n-ar trebui să vă înjosiți în halul acesta, de a coborî la nivelul cunoștințelor mele de economie.

      îmi cer scuze pentru toate comentariile mele de aici, la modul cel mai serios.
      și vă doresc toate cele bune!

      • vicuslusorum zice:

        Nu va suparati. Mie mi-a placut discutia. Hai sa nu fim incrancenati asa. Chill out! Ramanem prieteni si asa, eu analfabet economic, dvs. profesor. Eu va spun inca o data, sincer: plusvaloarea iese, se naste, tasneste, se creaza din v. Am explicat asta in sectiunile celelalte din Capitalul. Nu este o componenta a lui v. v inseamna doar salariu. Plusvaloarea rezulta din forta de munca. Am mai repetat asta. Profitul nu este parte a capitalului variabil. Profitul este ce se produce peste v din forta de munca.

        Mai bine asa? Ne-am linistit? Serios, cred ca vedeti in formula lui Marx ceva algebric, in abstracto, rupt de realitate. Nu este cazul. Marx era hegelian, opera pe doua planuri intotdeauna contradictorii. Pana la urma salariul este o valoare de schimb, consumarea sa in actul muncii este o valoare de intrebuintare (de aici tasneste plusvaloare la Marx). Revedeti teoria valoare munca.

        Si va rog, fara atacuri la persoana, fara argumentum ad verecundiam. O data ca nu e frumos, si in al doilea rand trec si eu la jigniri.

  6. anon zice:

    matematica de copii > v + p = v + Δv => p = Δv

    Acum, daca e cineva dragut sa-mi explice ce spune ‘p = Δv’, va multumesc foarte mult.

    • vicuslusorum zice:

      Nu are nici o treaba cu matematica. Sunt doar niste interactiuni intre cateva concepte, pe care le-am explicat deja. O varianta critica neoricardiana in care Capitalul lui Marx este matematizat ca lumea o gasim la economistul italian (de talie mondiala, da!) Pierro Sraffa in Production of Commodities by Means of Commodities, un pdf pe care il gasiti pe Library Genesis pe gratis.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s