Capitalul, vol. I: Acumularea primitivă a capitalului (10)

„Sacerdotul obișnuit citează și recită” afirmă Pierre Bourdieu despre lectura din Marx (Limbaj și putere simbolică, p. 336, editura Art, 2012) și cred că are dreptate: de azi înainte, eu însumi devin o coadă de subsol, chiar dacă infimă, la opera lui Karl Marx. Pe de altă parte, în comparație cu intelectualii de dreapta care își umilesc și apoi domesticesc cititorul cu inteligența și erudiția lor sofistice, eu vă zic astfel: îndoiți-vă de mine dacă vreți să mă credeți! Fiți cu ochii deschiși și veți părăsi primatul copilăriei minții. Numai astfel, luminându-vă, veți deveni maturi. Și judecați cu măsură tot ce vă toarnă în urechi oamenii mari din universități și edituri pretențioase. Nu le dați lor puterea de a gândi în locul vostru pentru că astazi vă vor cere sufletul, iar mâine se vor înstăpâni peste trupurile voastre ca și cum pe drept le-ați aparține lor. Cei ce caută stăpâni pe lumea asta să îi găsească în cer. Pe pământ toți suntem muritori și în oricare dintre noi se ascunde germenele primordial al vieții care cere să moară, în vreme ce zeii nu mai pășesc de mult printre noi. Dar lumea dă pe afară de idoli fabricați din lut colorat care slăbesc credința și ruinează spiritele. Pe acești falși idoli îi vreau eu zdrobiți.

Originile capitalismului ca sistem economic aparțin istoriei, nu teoriei economice și nici filozofiei. Pentru a verifica stabilitatea solului de sub picioarele noastre, nu apelăm nici la Hegel, nici la Marx, nici măcar la evoluționism. Istoria seacă, cea pe care o recuză mulți filozofi, este calul lor troian. Nu istoria interpretărilor ne interesează, ci istoria suferințelor și lacrimilor celor pe care memoria îi cunoaște sub impersonalele <<popor>>, <<gloată>>, <<prostime>>. Literatura lumii vorbește mai mult decât orice domeniu științific despre anonimii vieții, cei care sunt de fapt sarea pământului și lumina lumii, nu doar apostolii biblici.

Pentru Karl Marx,

„O anumită acumulare de capital în mâna unor producători individuali de mărfuri formează deci condiția modului de producție specific capitalist. Din această cauză a fost nevoie să o presupunem la trecerea de la exploatarea meșteșugărească la cea capitalistă. Putem să o numim acumulare primitivă, pentru că nu este rezultatul istoric, ci temelia istorică a producției specific capitaliste.” (p. 560)

Cum se concentrează capitalul în mâinile capitalistului?

„Orice capital individual este o concentrare mai mare sau mai mică de mijloace de producție, cu o comandă corespunzătoare asupra unei armate mai mari sau mai mici de muncitori. Orice acumulare devine mijlocul pentru o acumulare nouă. Mărind masa avuției care funcționează în calitate de capital, ea sporește concentrarea ei în mâinile unor capitaliști individuali, și deci baza producției pe scară largă și a metodelor de producție specific capitaliste. Creșterea capitalului social se efectuează prin creșterea multor capitaluri individuale.” (p. 560)

Cum capitalurile mari le bat pe cele mai mici (citez din Marx), atunci marile acumulări de capital tind să se concentreze în conturile unei minorități din cadrul elitei capitaliste, un proces istoric la care tot asistăm în ultima perioadă (cf. Chrystia Freeland, Plutocrații). De cealaltă parte a societății îi găsim pe angajați (proletarul este acel individ care își câștigă existența doar din munca salariată) și „armata industrială de rezervă, disponibilă„, adică șomerii, cei care reglează cu adevărat ponderea și nivelul salarilor.

Circulă viziunea vulgară că Marx ar fi stabilit o lege istorică (ceea ce el nu și-a propus niciodată) conform căreia cu cât se îmbogățesc mai tare capitaliștii, cu tot atâta sărăcesc și muncitorii.

Iată și fragmentul cu pricina, care e departe de a construi o teorie capitalistă a pauperizării în mizerie :

„Urmează de aci că în măsura în care se acumulează capital, situația muncitorului trebuie să se înrăutățească, indiferent de plata, ridicată sau scăzută, pe care el o primește. În fine, legea care ține în mod continuu în echilibru supraproducția relativă, adică armata industrială de rezervă, cu volumul și cu energia acumulării îl țintuiește pe muncitor de capital mai tare decat îl țintuiau de stâncă pe Prometeu piroanele lui Hefaistos. Ea provoacă o acumulare de mizerie corespunzătoare acumulării de capital. Acumularea de bogăție la un pol este deci, în același timp, acumulare de mizerie, de chinuri de muncă, de robie, de ignoranță, de brutalizare și de degradare morală la celălalt pol, adică la clasa care își produce propriul său produs sub formă de capital.”

Dacă am merge acum în zonele industrializate ale pieței globale unde se produce cea mai mare cantitate de bunuri de consum, iar apoi am survola din elicopter zonele metropolitane ale New York-ului, Londrei și Moscovei, am avea o mare surpriză. Cei care produc cel mai mult pe acest pământ sunt și cei care o duc infinit mai prost material decât cei care le comandă și le dirijează producția spre consum, cei care se scaldă în capital. Sărăcia industrială (care nu se lasă confundată cu sărăcia Africii sau a altor zone aflate în afara capitalismului global) din secolul al XIX-lea s-a delocalizat la dimensiunea continentelor, dar aceasta nu a dispărut și nici nu dă semne să scadă câtă vreme salariile mici au transformat Asia de sud-est într-o Anglie victoriană a secolului XXI.

Dar să ne întoarcem la așa-numita acumulare primitivă. De unde au capitaliștii primei generații bani? Justificarea de dreapta, deși social-democratul Max Weber nu a intenționat-o astfel, este aceea că la începuturi, unii oameni au muncit din greu, s-au abținut de la risipă, au pus banii într-o pungă care tot creștea în dimensiuni și, într-o bună zi, au intrat în afaceri productive. Cinstea și abstinența lor i-au dus în punctul în care s-au preschimbat din muncitori cuminți, raționali și harnici în capitaliști destupați la minte, care își riscă averea acumulată pentru o avere mai mare în așteptare.

Etica protestantă și spiritul capitalismului constituie piatra de temelie a acestei mici teologii economice, în care bogații nu sunt doar influenți, ci și venerabili. Robinson Crusoe este arhetipul protestantului capitalist. Aproape singur pe insulă, el aduce civilizația anglo-saxonă într-un colț al lumii de unde va înflori mai târziu o colonie. Între timp, comite câteva crime și se proclamă apoi Stăpânul unui negru supus sub talpa sa de protestant în acțiune. Robinsonadele capitaliste sunt exemplele preferate ale liberalilor.

Partea proastă este că oricâtă dreptate are Max Weber, acumulările primitive de capital s-au realizat și în alte culturi decât cele protestante. Oare toți capitaliștii sunt niște protestanți pioși la origini?

„În tihnita economie politică a domnit totdeauna idila. Dreptul și <<munca>> au fost totdeauna singurele mijloace de îmbogățire, bineînțeles făcându-se de fiecare dată excepție în ceea ce privește <<anul acesta>>.”

Oamenii buni merită buna bogăție a naturii.

Marx contestă legenda idilică pentru o versiune în care păcatul originar își arată colții. Pentru cei curioși să afle istoria la obiect a acumulării primitive în capitalism, le recomand Michael Perelman, The Invention of Capitalism (apărută la o editură academică prestigioasă din Statele Unite și care se găsește gratuit pe Library Genesis).

„Banii și marfa nu sunt capital din capul locului, așa cum nici mijloacele de producție și de subzistență nu sunt capital din capul locului. Ele au nevoie să fie transformate în capital. Or, această transformare nu poate avea loc decât în anumite condiții, care se reduc la următoarele: două categorii foarte diferite de posesori de marfă trebuie să se întâlnească și să intre în contact; pe de o parte, proprietari de bani, de mijloace de producție și de mijloace de subzistență, care urmăresc să valorifice suma de valoare ce le aparține, prin cumpărare de forță de muncă străină; pe de altă parte, muncitori liberi, vânzători ai propriei lor forțe de muncă și deci vânzători de muncă. Muncitori liberi în dublu sens, că nici nu aparțin în mod direct mijloacelor de producție, cum e cazul cu sclavii, șerbii etc., și nici mijloacele de producție nu le aparțin lor, cum e cazul cu țăranul independent etc. (…) Cu această polarizare a pieței mărfurilor sunt date condițiile fundamentale ale producției capitaliste. Raportul de capital presupune separația între muncitori și proprietatea asupra condiților de realizare a muncii. Din momentul în care producția capitalistă stă pe picioarele ei proprii, ea nu conservă numai această separație, dar o și reproduce pe o scară mereu lărgită. Procesul care creează raportul de capital nu poate deci să fie nimic altceva decât procesul de separație a muncitorului de proprietatea asupra condițiilor muncii sale, un proces care transformă, pe de o parte, mijloacele sociale de subzistență și de producție în capital și, pe de altă parte, pe producătorii nemijlociți în muncitori salariați. Așa numita acumulare primitivă nu este deci nimic altceva decât procesul istoric de separație între producători și mijloacele de producție. Procesul acesta apare ca <<primitiv>>, pentru că el formează preistoria capitalului și a modului de producție care îi corespunde.” (p. 635)

Și cum se transformă o pătură largă de țărani englezi din secolul al XVIII-lea în salariați? Vii la ei în sate, le explici binefacerea de a lucra în fabrici și nu pe bucata lor de pământ, iar ei, radiind de bucurie, vor accepta? Le vei arunca o privire de protestant abstinent, iar ei îți vor accepta superioritatea morală și apoi vor porni pașnic și împăcați cu sine la locul de muncă?

Nicidecum. Întâi de toate țăranii trebuie dați afară de pe pământurile lor pentru ca, astfel, lipsiți de orice mijloace de trai, să se vândă ca forță de muncă în manufacturi sau la oraș. Procesul de expropriere forțată s-a desfășurat pe cale legală încă din secolul al XVI-lea, căpătând proporții în Anglia abia în secolul al XVII-lea. Toate clasele țărănești din istoria lumii au fost forțate cu brutalitate în trecerea lor de la feudalism și sclavagism la producția capitalistă.

După Marx,

„istoria acestei exproprieri a lor este înscrisă în analele istoriei cu litere de sânge și de foc.”

În loc de conviețuirea idilică a reacționarilor avem parte de scurte războaie civile. Auziți bine? Sânge și foc. Pământurile bisericii sunt confiscate de stat și date în mâinile particularilor, practicându-se pe cale legală „furtul în domeniile statului”. Proprietatea comunală a fost desființată prin lege și dată în proprietatea unui nobil pus pe cultivarea pământului în regim capitalist sau pe distracții aristocratice pe terenuri de vânătoare. Pământurile tuturor s-au preschimbat în proprietate particulară prin jaf legalizat.

De aici a rezultat o massă apreciabilă de populație migratoare de la sate la oraș. Cei mai mulți nu-și puteau găsi de muncă, dar nici nu aveau unde să se întoarcă. Cerșetoria, tâlhăria și prostituția i-au întâmpinat în cartierele rău-famate ale orașelor englezești, pe cale să fie suprapopulate. Ei sunt lumpenproletariatul la Marx, cei care asigură armata de rezervă a șomerilor în capitalism. Legile dure date de statul britanic împotriva eradicării prin închisoare și execuție a acestor clase de vagabonzi au fost urmarea apariției capitalismului industrial.

„Exproprierea și izgonirea unei părți din populația rurală nu eliberează numai – odată cu muncitoriimijloacele lor de subzistență și materialul lor de muncă în folosul capitalului industrial, dar ele creează și piața internă.” (p. 661)

Simultan, industria se separă de agricultură, care la rândul ei va fi transformată de capitalism. Meserii vechi, tradiționale, dispar, breslele se dizolvă, alte meserii neimaginate până atunci apar ca rezultat al capitalismului industrial. O lume moare pentru ca din rămășițele ei să se ridice o alta nouă. Despre „marea închidere” găsim atâtea și la Michel Foucault. Nașterea clinicii, Istoria nebuniei, A supraveghea și a pedepsi, cursul despre anormali sau despre nașterea biopoliticii de la Collège de France sunt istorii pline de viață ale perioadei de trecere de la feudalism la capitalism în Europa Occidentală.

Noi teritorii, de dincolo de ocean, sunt prinse în metamorfoza epocală de sub ochii englezilor. Întreaga bogăție a pământului începe să tremure în fața foamei de resurse, de forță de muncă, de produse noi a capitalismului. Modernitatea se naște din apetitul capitalismului de a crește din sine însuși consumând orice îi iese în cale.

„Comoara strânsă în afara Europei prin jaf, sclavie și asasinat venea în metropolă și se transforma aici în capital.”

Așa apar primele bănci mari.

„De la apariția lor, marile bănci, împopoțonate cu titluri de bănci naționale, nu erau decât asociații de speculanți particulari, care se puneau la dispoziția guvernelor și erau în stare, grație privilegiilor obținute, să le avanseze bani.”

Și, de asemenea:

„Sistemul colonial, datoriile publice, fiscalismul, protecționismul, războaiele comerciale etc., toate aceste odrasle ale perioadei manufacturii propriu-zise, cresc în mod nemăsurat în cursul perioadei de copilărie a marii industrii.”

John Locke, adorat de toți liberalii, aduce aminte în Second Treatise of Government (capitolul V) că cel care muncește pământul și se bucură de roadele sale are dreptul natural de proprietate asupra lui. Oare așa au fost expropriați țăranii englezi ca să ajungă forță de muncă salarizată în Liverpool și Manchester în secolul al XVIII-lea (cf. E.P. Thompson în The Making of the English Working Class)? Proletarii sunt niște țărani uciși de capitaliști.

Modul de producție și de acumulare capitalist, deci și proprietatea privată capitalistă, determină distrugerea proprietății private întemeiată pe muncă proprie, adică exproprierea muncitorului.”

Cu aceste cuvinte, Capitalul, volumul I se încheie, scris la rândul său cu litere de foc și de sânge. Originalitatea și forța copleșitoare a imaginației lui Karl Marx, ordinea în gândire și unitatea teoriei sale sunt de netăgăduit. Doar o brută poate rămâne neimpresionată de travaliul creativ din Capitalul.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Capitalul vol. I de Karl Marx și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s