Cum ne minte educația publică?

Prin educație publică înțelegem sistemul de învățământ preuniversitar de stat, cel de care mulți români se plâng, dar pe care îl susțin din taxe și impozite.

Există o teamă de adevăr legată de educație în România. Parcă ne place să căutăm sursa problemei în orice altă parte mai puțin în realitate. Dar toți știm cine este cauza educației precare a forței de muncă din România, de ce nu avem specialiști, de ce ratele șomajului cresc an de an și de ce școlile sunt rupte de cerințele pieței libere, a societății capitaliste. Cine, oare cine?

Ia gândiți-vă bine cine sunt vinovații principali, oamenii responsabili de colapsul intelectual al societății în ansamblu. Cine?

Profesorii. Am să repet: categoria profesională a profesorilor.

Mulți părinți tineri din țara aceasta nu știu că angajații statului numiți profesori se împart în doua categorii distincte sub raport contractual. Prima se referă la profesorii angajați pe perioada nedeterminată, adică titulari, ceilalți sunt profesori cu contract pe termen scurt (un an calendaristic), porecliți suplinitori, deși ei adesea nu suplinesc pe nimeni. Titularii sunt în jur de 60%, suplinitorii aproximativ 40%.

În 1990, sistemul avea 99,99% titulari. Cine avea medie de absolvire mică în regimul comunist avea post asigurat la țară (celebra repartiție guvernamentală), nu la oraș, mai ales după 1981, când marile orașe s-au închis. Ca să devii suplinitor înainte de 1989, profesorul titular cu post în fundul satului (cazul Crin Antonescu, repetent de două ori în comunism) își dădea demisia și devea suplinitor în alte părți, dacă se găsea post. Dădea concurs de titularizare? Nu, completa un dosar, iar ierarhia era pe bază de punctaj, realizată în ședințele publice din luna august. Continuitatea nici nu exista ca idee. Oricum, șomeri nu rămâneau, dar nici ușor nu le era. După 1990, o mulțime de nulități au ajuns tot prin dosar titulari la licee de vază, transferându-se tot cu dosar (nu cu examen) din ultima școală de provincie în buricul Bucureștiului. Titularii au un păcat originar în carieră. Se cheamă anul 1990. La aproape un sfert de secol distanță în timp, ei sunt tot majoritari. Semidocții patentați din comunism dau clasă în prezent. Ei sunt titulari de când se știu, au merite notabile, sunt prestigioși prin vechime. Absolventi de metalurgie în comunism au ajuns profesori de informatică după 1990. Între timp, au terminat și o facultate privată, pe care le facem toți.

Deci avem două tipuri de angajați, două feluri de profesori. Scindarea este capitalistă, originea ei aparține comunismului.

Titularii asigură contigentul de peste 50 de ani din învățâmântul public. Sistemul în sine este compus din peste 50% profesori bătrâni (citiți cu experiență de decenii la catedră) sau la câțiva ani distanță de pensie. Titularii nu și-au obținut în majoritatea lor zdrobitoare posturile prin concurs de titularizare în sistemul public, cel mai dificil examen pe care îl dă un profesor în viața sa. De acest concurs, gândit prost, organizat aiurea, atârnă statutul social și legal al profesorilor. Dar titularii nu au ajuns la catedră prin examen. Puțini părinți în țara aceasta au idee că înainte de 1989 era suficient să absolvi o facultate de profil pentru a ajunge profesor ca să fii automat titular, adică angajat la stat până la pensie (excepțiile sunt statistic irelevante). Cei 60% dintre titulari sunt la rândul lor în proporție de peste 75% oameni care au terminat facultatea în Republica Socialistă România, când, conced, examenele de admitere la facultate erau de la grele în sus. Mulți dintre cei care băteau din palme cântece patriotice pentru Ceaușescu sau organizau festivități de același prost gust precum Cântarea României, mulți care lăcrimau la filmele patriotice ale lui Sergiu Nicolaescu au dispărut în 20 de ani din sistemul public. Dar titularii sistemului din 1975-1989 încoace sunt titulari chiar în momentul în care scriu eu aici, presupunând că nu și-au schimbat meseria. 14-15 ani din cariera lor au servit modelul educațional al regimului Nicolae Ceaușescu.

De aici anchilozarea, stereotipiile, cretinismul profesorilor din sistem. Aerul prăfuit, depășit, inutil social se trage de la acești profesori titulari, care pentru merite așteaptă pensia. Merite? Principalul lor merit este acela de a fi educat generații întregi de viitori adulți mediocri, muncitori în uzinele de pe vremuri, mulți dintre ei șomeri. Piața liberă le refuză produsele umane. O infimă parte a acestor generații constă din adulți educați corespunzător, într-adevăr unii excelent educați. Cu acești puțini absolvenți se mândresc profesorii titulari din România. Cei mai mulți sunt forță de muncă înalt calificată care lucreaza în afară. Profesorul român, lovit de paralizie intelectuală, uită că elitele sunt naturale și nu îi aparțin de drept. În plus, nu aceste elite plecate în societăți dezvoltate vor fi cele care îi vor plăti pensia, ci ceilalți absolvenți, mulți dintre ei lucrând la negru sau fiind, mă simt nevoit să insist, șomeri.

Meritele titularilor sunt egale deci cu zero. Ei au evoluat în sistem lent și prost. Și-au falsificat prin plagiere examenele de grad (simple portofolii nule academic) și au plasat punga cu cadouri inspectorilor la inspecțiile din clasă. Impostura intelectuală este al doilea lor secret. Primul este inutilitatea socială, latura parazitară a modului în care percep ei a fi profesor.

De cealaltă parte sunt suplinitorii, șomeri potențiali. La fiecare trei ani (poate și mai devreme dacă nu primesc continuitate de la școală), suplinitorii dau examen pentru a rămâne în sistem. Posturile scoase la concurs sunt puține. Sunt colegii naționale care trimit la inspectorat un post de titularizare la concursul național o dată la 5 ani. Nu contează ce facultăți de trei lei au terminat absolvenții de după 1990. Sistemul îi acceptă în urma unui examen, nu pe baza mediei de absolvire a facultății sau pe seama prestigiului universității (care prestigiu în topurile internaționale?). Când posturile scoase la concurs sunt de ordinul sutelor, iar numărul candidaților trage spre zece mii (sunt rari asemenea ani, dar ei există), atunci până și ultimul post pe perioadă determinată luat prin concurs merită un pic de respect. Sunt ani în care capitala București, cu o populație de 2 milioane de locuitori, pretinde a avea nevoie doar de două-trei catedre titularizabile pe disciplină.

Părinții naivi au impresia că doar titularii sunt profesorii adevărați (impresie pe care o crează chiar profesorii titulari când își bârfesc colegii la ședințele cu părinții, dovadă a educației abjecte pe care o imprimă și elevilor), deși ultimul examen serios pe care l-au dat în viața lor datează fie de acum cel puțin 24 de ani, fie este chiar examenul pe care îl dau și suplinitorii, acești proști tineri care lucrează într-un sistem de oameni fără simțul realității, trăind din fantezii intelectuale imbecile sau mediocre.

Din fericire, tinerii nu vin într-un sistem public de învățământ prost plătit. Remunerația mizerabilă care îi lovește pe profesori din plin este ceea ce ei merită. Mizeria lor financiară este răsplata socială pentru turpitudinea lor umană și vacuitatea lor intelectuală.

Loviți de suficiență, mutilând sufletelor tinerelor generații cu truisme eronat predate, profesorii titulari din România sunt cei care au girat falsele valori publice. Când toți cretinii termină o școală, atunci profesorii sunt chiar primii dintre cretini. Profesorii sunt cei mai răi cetățeni din România, de câteva ori mai dăunători societății decât cel mai rău clan de interlopi.

Țesuturile bolnave ale societății sunt ușor de spulberat. E suficient ca cineva să le dea un brâci. Nimeni nu va avea de protesat. Când se va auzi în piața publică că împăratul e gol, el va fi deja pentru toți de mult mort.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cum ne minte educația publică?

  1. vissurix zice:

    Chiar daca ma enerveaza aproape intotdeauna cum pui problema, nu pot sa nu admit ca ai dreptate. Fiind vinovat in calitate de titular, nu pot, in apararea mea, sa aduc nici un argument. Totusi, nu fac parte dintre parintii naivi: nu am intervenit pentru ca baiatul meu (care a intrat anul acesta in clasa 0) sa „cada” la o invatatoare titulara cu pedigree si sunt multumit ca este in clasa unei invatatoare debutante, suplinitoare bineinteles.

  2. vissurix zice:

    de asta nu ma indoiesc deloc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s