Economia și istoria lumii

Alături de Angus Maddison, Paul Bairoch a fost unul dintre cei mai străluciți istorici ai economiei la nivel mondial în secolul al XX-lea. Cititorii atenți ai cărții România și Europa vor descoperi la Bogdan Murgescu trimiteri directe la cei doi istorici economici deja amintiți.

Paul Bairoch a scris nenumărate cărți și studii, care, din păcate, nu sunt accesibile în traducere publicului românesc. Una dintre cele mai celebre este Economics and World History, o colecție de articole redactate în mare parte în anii 1980, volum în care Paul Bairoch demitizează diferite teorii greșite care au pătruns ca adevăruri în mediul academic occidental.

Printre tabele statistice doldora de comparații economice fascinante, Paul Bairoch demonstrează că teoria economică nu funcționează întotdeauna la fel și în istorie. Abateri și erori au loc destul de des, demontând încrederea în sine a economiștilor de profesie care nu încearcă doar să scrie la rubrici în ziare de mare tiraj.

Primul mit este cel al Marii Crize (the Great Depression) de după 1929 până în 1939 din întreaga lume, ale cărei cauze sunt puse generic pe seama protecționismului economic de după 1918. Statele stabileau tarife la vamă din ce în ce mai mari, controlând cifra importurilor și dăunând libertății de circulație a mărfurilor pe piața mondială. Paul Bairoch neagă aceste ipoteze nevalidate empiric. De fapt, între 1924 și 1929 comerțul global a crescut anual cu 6%, transformând primul deceniu interbelic în cel mai laissez faire comerț înregistrat la nivel mondial de până în acel moment. Putem vorbi de o culme a liberalismului pentru acele timpuri în care URSS-ul se izolase de comerțul mondial. Tot Bairoch dovedește cu date clare că rata șomajului nu era atât de îngrozitoare la nivelul întregului deceniu ca în perioada altor crize economice, de exemplu cea din perioada 1873-1896. De asemenea, faptul că economia Germaniei naziste a diminuat rata șomajului de la peste 40% în jurul anului 1933 la sub 5% este în sine o realizare admirabilă, dar în mare parte bazată pe creșterea industriei de armament, care absorbea o bucată considerabilă din forța de muncă șomeră la începutul anilor 1930 (Italia fascistă a continuat să raporteze rate ale șomajului de peste 10% pentru aceiași ani).

Al doilea mit denunțat ca fals de Bairoch este cel al perioadei de aur a liberalismului economic din secolul al XIX-lea. Contrar opiniei curente, protecționismul economic, mai ales în perioade de industrializare în pași grăbiți, a fost regula în secolul al XIX-lea, iar piața liberă pentru orice bun comercializabil a jucat rolul excepției. Taxe vamale ridicate se găseau la granițele celor mai bogate țări. Cu excepția Imperiului Britanic, puternic protecționist până în 1842 și liberal după, restul marilor puteri de astăzi își protejau piața internă de invazia produselor străine. Să ne amintim totuși că Anglia era cea mai bogată țară de pe pământ, prima industrie a lumii, și că o politică liber-schimbistă o favoriza pe o piață globală unde deținea detașat controlul dezvoltării economice. Pe de altă parte, coloniile britanice nu aveau autonomia politică necesară pentru a-și decide singure balanța comercială. Imperiul nu era în interiorul granițelor sale liberal, ci controlat de metropola londoneză, cel mai prosper oraș al lumii în veacul al XIX-lea.

Cea mai protecționistă economie a secolului al XIX-lea a fost însă Statele Unite ale Americii (mai ales în perioada 1790-1860), care în momentele de boom industrial de după reunificarea din 1865, își proteja economia națională de fluxul de mărfuri străine prin tarife exorbitante. Abia dupa 1900 tarifele au scăzut de la 60% în medie pe produs la 15%. Germania de după 1871 își apăra granițele cu sârguință în același răstimp istoric în care societatea germană trecea prin propria sa revoluție industrială. În ajunul anului 1914, Germania era deja prima industrie a Europei continentale.

Țările care au ieșit în evidență printr-o politică economică liberală aparțin în schimb societăților subdezvoltate, tradiționale din secolul al XIX-lea. Cel mai liberal stat, antiprotecționist radical în același veac, a fost Imperiul Otoman, urmat de China sau India (forțată fiind să accepte mărfurile manufacturate britanice, ducând la dispariția industriei textile din subcontinentul indian).

În secolul al XIX-lea, protecționismul de stat, dozat de scurte perioade de liber-schimbism, a susținut dezvoltarea industriei locale și a creșterii economice, în timp ce liberalismul a contribuit indirect la subdezvoltarea țărilor înapoiate.

Un al treilea mit circulat în medii ostile imperialismelor este acela că țările-colonii au fost folosite ca sursă de materii prime ieftine și menținute în subdezvoltare sub forma de piață de desfacere pentru bunuri manufacturate. Paul Bairoch susține opusul. Europa Occidentală și Statele Unite, pe tot parcursul secolului al XIX-lea, erau independente energetic. Importul de materii prime (cărbune, lemn, petrol) și alimente însemnau sub 5% din totalul importurilor țărilor occidentale. Pe de altă parte, statele subdezvoltate își canalizau exporturile în proporție de 90% în materii prime și alimente. A vinde mult din ce produci nu însemna, la celălalt capăt al tranzacției, a cumpăra mult, ci reprezenta doar 4-5% din nevoile țărilor dezvoltate, care nu depindeau de resursele naturale ale țărilor sărace până în 1940.

Un al patrulea mit este chiar cel al pieței de desfacere inhibitoare pentru industrie din țările subdezvoltate. Cu excepția Imperiului Britanic, care își vindea produsele în proporție de 40% în colonii, țările occidentale nu au depășit 17% din cifra exporturilor în mărfuri vândute în țări sărace. Cel puțin 80% din piețele de desfacere ale produselor occidentale erau fie locale, fie în alte țări la fel de dezvoltate. Cazul Imperiului Britanic autosuficient a fost chiar o frână pentru a doua revoluție industrială de la finalul secolului al XIX-lea, la care Anglia a participat cu întârziere față de Statele Unite, Germania, Belgia, Olanda, chiar Japonia.

Un alt mit demontat de Bairoch este acela al importanței imperiului în dezvoltarea economică a marilor puteri. Deși nu contestă rolul imperial al Marii Britanii în crearea pieței modiale, Bairoch pune tot succesul Imperiului Britanic pe seama exploziei capitaliste din perioada industrializării. Anglia avea un avans de un secol și jumătate la 1860 în raport cu toate statele lumii în ceea ce se cheamă industrializare. Capitalismul industrial tinde să se extindă prin vânzarea mărfurilor sale la scara întregii planete. De aici, nevoia de Imperiu. Dar chiar și așa, în secolul al XVIII-lea, 40% din bunurile britanice erau comercializate în colonii, majoritatea fiind consumate domestic. În concluzie, Vestul nu a avut nevoie de restul societăților sărace pentru a se industrializa și a inventa societatea modernă. Cele mai multe bunuri de consum sau utilizate în producție sfârșeau tot în țările bogate ale lumii.

Până la revoluția industrială, diferențele de bogății între zonele lumii depindeau mai mult de climă, resurse naturale decât de tehonologie și forța de muncă. Gradul de diferențiere era extrem de mic. Cele mai bogate teritorii ale lumii erau în medie cu 50% mai prospere decât cele mai sărace zone, cele care predominau.

Bairoch urmărește însă parcursul dezvoltării economice după 1945 observând creșterea productivității în agricultură la cote mai mari decât în industrie (mâncarea devine un produs ieftin și sursă de import chiar și în țări cu potențial agricol ridicat, dar fără capitalul fix necesar pentru a asigura o productivitate competitivă pe piața globală: URSS și blocul comunist est-european importa mai multe alimente din Occident în anii 1980 decât producea intern) și, de asemenea, creșterea cererii pentru petrol în țările dezvoltate, care ajung dependente de importurile din țările în curs de dezvoltare. Dacă Orientul Mijlociu se dezvolta la mijlocul anilor 1970, acum se poate spune că a atins deja punctul critic de la care începe bunăstarea.

Un alt mit este cel al creșterii populației ca element obligatoriu în faza de industrializare a societății. Bairoch susține că, deși capitalismul industrial a ajutat la rate ale natalității neprecedate în istorie, țările cu populații ridicate au dificultăți în procesul de industrializare. Poluarea și lipsa spațiului locativ sunt probleme care apar după decenii în care populația se dublează sau chiar se triplează, iar prosperitatea generală se divide în porțiuni mai mici la profituri egale cu țări mai slab populate. Statele care și-au început procesul de industrializare după 1900 au suferit cele mai mari creșteri ale populației, culminând în perioada 1945-1975.

Paul Bairoch ne amintește că în secolul al XIX-lea creșterea economică a țărilor dezvoltate a fost în medie de 1% pe an, o cifră care astăzi sperie prin modestie, dar ale cărei consecințe sunt de necuprins. Statele dezvoltate exportau mai multe materii prime și cereale decât mărfuri manufacturate în secolul al XIX-lea. Societățile tradiționale ating în medie o rată a urbanizării de 13%, limita de sus a posibilităților lor tehnologice. Cel mai îndelungat și mai prosper comerț cu sclavi nu a fost cel din Imperiul Britanic, ci secularul trafic de sclavi predominant în spațiul de cultură arabă.

Paul Bairoch observă că ultimele decenii ale secolului al XX-lea sunt o inversare aparentă a secolului al XIX-lea: țările sărace devin principalele exportatoare de bunuri și materii prime ale economiei globale, în timp ce ratele de productivitate, deși inferioare țărilor dezvoltate, amenință la rândul supremația în anumite industrii ale Occidentului.

Trăim, prin urmare, vremuri interesante.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s