Eugen von Böhm-Bawerk vs. Karl Marx

În ultimii ani, prin unele apariții în propria emisiune bugetată de la stat, marele liberal Horia-Roman Patapievici, eseistul total al culturii universale de care lumea academică occidentală abia a auzit (originalitatea contribuției sale eseistice va fi evidențiată peste 5000 de ani, cand stânga va dispărea din academia în științele sociale), aducea vești bune în țara noastră oarecum capitalistă: Karl Marx, ale cărui teorii au fost puse în aplicare în sistemele economice centralizate (unde găsim un asemenea praxis bine închegat economic în cele trei volume ale Capitalului?), fusese de mult respins de adevărații economiști, pentru H.-R. Patapievici, cei din școala de economie austriacă, Carl Menger, Eugen von Böhm-Bawerk și Ludwig von Mises, care, nu întâmplător, sunt și ei liberali. Marx își primise o replică usturătoare încă din 1896 în lucrarea de 100 de pagini a lui Eugen von Böhm-Bawerk, Karl Marx and the Close of his System (ediția Augustus M. Kelly, New York 1949, de aici). Nu contestăm calitățile de expert ale lui H.-R. Patapievici în teoria utilității marginale elaborată de austrieci, dumnealui fiind și un reputat economist-eseist sau eseist-economist care a contribuit substanțial în domeniu. De fapt, l-am adus aici în discuție pe faimosul eseist doar pentru a sugera încă o dată, de mai era nevoie, gradul amatoristic și superficial în care se tratează știința în țara noastră, ca un subdomeniu al datului cu părerea în reviste literare și cărți pentru publicul larg, destul de analfabet totuși.

Intelectualului public român îi plac mult funcțiile la stat. L-ar încânta să afle că Eugen von Böhm-Bawerk a servit de câteva ori ca ministru al finanțelor în Imperiul Austro-Ungar la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul următorului veac. În comparație cu Marx, un neica nimeni social, intelectualul român i-ar da imediat dreptate lui Böhm-Bawerk, fiindcă se știe că în România funcția bate omul. Locul sfințește cadrul de nădejde. Din fericire, austriacul Böhm-Bawerk a fost și un economist strălucit și un om de o înaltă distincție atunci când polemiza. Spre deosebire de antimarxiștii de ocazie care nu au citit Capitalul, austriacul l-a criticat pe Karl Marx cu multă atenție și grijă pentru puterea analitică incredibilă a germanului, pe care intelectualii români de astăzi abia de o cunosc (dar ne-am obișnuit cu ignoranța lor academică, probată la nivel internațional de topuri care îi fac de rușine).

În ediția pe care am utilizat-o, studiul lui Böhm-Bawerk împotriva teoriei marxiste este urmat de o replică, scrisă în anii 1920, de către un alt economist austriac, la rândul său ministru (dar în Austria interbelică), Rudolf Hilferding, poate cel mai strălucit austromarxist din școala sa. Austria nu a dat numai școala austriacă de economie, cu ramificații în opera lui Milton Frideman de la University of Chicago în ultima jumătate de secol sau în unele departamente de științe sociale de la London School of Economics, ci și pe austromarxiști, despre care Kolakowski discută pe larg în masiva sa operă (cf. volumul al II-lea, Vârsta de aur, capitolul 11, din Principalele curente ale marxismului).

În cele cinci capitole ale studiului sau, Böhm-Bawerk uimește prin sobrietate, eleganța argumentației și o formidabilă inteligență. Dar constituie toate acestea motive pentru ca cineva să aibă dreptate? A păstra măsura în exprimare și a folosi fiecare centimetru de frază ca un lanț într-un argument fac demonstrația mai în acord cu realitatea? Indiferent de calitățile indiscutabile ale lui Böhm-Bawerk, adevărul se caută cu rațiunea, nu cu emoții travestite în opinii tari, aparent logice.

În cele ce urmează, mă voi folosi doar de capitolul IV din Karl Marx and the Closing of his System. Primul capitol prezintă teoria valorii pe bază de muncă și elementele de bază ale sistemului economic marxist, însă mare parte din explicații se găsește în toate secțiunile dedicate până acum Capitalului pe acest blog. Capitolele II și III implică o critică a volumului III din Capitalul, la care nu am ajuns până în această clipă cu expozeul, deși conținutul volumului îmi este pe jumătate cunoscut, iar ultima parte este în curs de lecturare. De aceea, voi sări momentan peste aceste problemele ridicate de volumul III al Capitalului, așa cum le expune Böhm-Bawerk pentru a nu complica excesiv lucrurile.

Voi începe, în schimb, cu introducerea, care m-a pus serios pe gânduri cu privire la onestitatea demersului lui Böhm-Bawerk. În primul rand, austriacul repetă cu insistență că, pe tot cuprinsul Capitalului, Karl Marx s-a folosit de dialectica hegeliană și că astfel a putut induce în eroare mulți cititori cu sofismele ce decurg din logica dialectică. Cum nu sunt un cititor al lui Hegel, nu am găsit nimic imposibil de înțeles, ilogic, sucit, filozofic în lectura Capitalului. Nimeni nu neagă dificultatea operei lui Marx, dar de aici până a-l taxa pe Karl Marx ca pe cel care l-a introdus pe Hegel în domeniul economiei e cale lungă. Nicăieri Böhm-Bawerk nu ne lămurește cu privire la ce înțelege el prin dialectica hegeliană, iar propria sa critică arată că l-a înțeles pe Marx mai corect decât cei mai mulți discipoli marxiști de extremă stângă fără să facă apel la logica lui Hegel. E oare nevoie de Hegel pentru a pătrunde în sistemul economic marxist? Mă îndoiesc. De altfel, Hegel este amintit de două-trei ori în cuprinsul primului volum al Capitalului (în contexte irelevante), infinit de puține dăți în comparație cu Adam Smith, David Ricardo sau John Stuart Mill, care numai hegeliani nu sunt.

Dar atunci de ce se folosește Böhm-Bawerk de filozoful Hegel? Părerea mea este pentru că intenționează să-l discrediteze pe Karl Marx drept filozof, nu economist. O spune chiar Böhm-Bawerk, într-un mod indirect:

On the contrary, men who are classed among the most earnest and most valued thinkers of our science, like Karl Knies, had contended from the first, by arguments that it was impossible to ignore, that the Marxian teaching was charged from top to bottom with every kind of contradiction both of logic and of fact. (p. 3)

Observați expresia „our science”, în acel „our” Karl Marx neavând ce căuta. Böhm-Bawerk este economist, nu filozof. Dorința de a transforma economia într-o știință exactă doar pentru că poate fi matematizată este astăzi o reușită, dar axiomatic economia este mai aproape de teoria valorii din axiologie decât orice altă disciplină care studiază doar natura. Durerea adâncă și amară a multor economiști rămâne caracterul sociologic, moral și istoric, deci tranzitoriu, al științei lor. Böhm-Bawerk ne-o arată din plin. Fortăreața economiștilor ,,de profesie” nu se poate lăsa pătrunsa de un filozof și încă unul hegelian, supremă probă a obscurantismului. Mă întreb de ce discipolii lui Hegel se lasă atât de ușor luați în derâdere pentru logica dialectică de un amator în hegelianism ca Böhm-Bawerk. N-ar fi trebuit să reacționeze până acum? Cum își apără ei maestrul și unde s-a pitit onoarea lor de filozofi? Sau ei nici nu ai idee cum este tratată filozofia idealistă germană în alte domenii ale cunoașterii?

În plus, teoria utilității marginale, cu rădăcinile sale în psihologia individului și într-o teorie subiectivă a nevoii, crește pe un sol la fel de filozofic ca și teoria valorii bazate pe muncă, oricât de discreditată ar fi ultima astăzi, ceea ce vom arăta atunci când vom trata subiectul pe larg cu altă ocazie.

Să revenim totuși pe făgașul teoriei valorii bazate pe muncă, despre care am mai scris în altă parte.

Pentru Marx, marfa ascunde o valoare, exprimată prin timpul socialmente necesar pentru a produce o marfă. Această valoarea nu se află în întregime în prețul de piață al produsului, deși toate prețurile de pe piață sunt tot una cu numărul de ore medii necesare cristalizate în totalitatea mărfurilor. Transformarea valorii muncă, exprimată de teoria plusvalorii (ceea ce adaugă forța de muncă materiilor în procesul de producție fără a fi plătită pentru aceasta, de aici, profitul pur dinainte de circulație = plusvaloare), în prețuri a ridicat întrebări legitime cu privire la utilitatea teoriei valorii bazate pe muncă în opera lui Marx. Mai este nevoie de această teorie expirată când prețurile par a depinde de alte legi? Nu avem oare două teorii: una a muncii, alta a prețurilor sau, mai bine zis, a banilor? Cum se armonizează rata profitului cu rata plusvalorii, dacă ultima este invizibilă pe piață, iar prima se vede clar în schimbul de produse? De unde acest hocus-pocus la Marx când valoarea înghețată în marfă, adică munca neplătită din producție, este practic absentă din prețul mediu sau natural al mărfii?

Aceste critici nu au fost avansate numai din tabăra utilitariștilor, ci și din cea a marxiștilor revizioniști din secolul al XX-lea sau a neoricardienilor ca Piero Sraffa.

Böhm-Bawerk  îl acuză pe Karl Marx în capitolul V din Karl Marx and the Closing of his System că vede în natura interioară a două mărfuri cu prețuri egale (dar ele pot fi și diferite) un idol, anume munca. Marx vorbește în primul volum al Capitalului chiar în acești termeni: o haină = 20 de metri de bumbac. Ce face ca valoarea unei mărfi să fie egală cu alta? Marx alege cantitatea de muncă medie pentru fabricarea celor două mărfuri ca fiind egală. Dar tot din vol. III știm că prețurile diferă de valoarea muncii din produs. Cum se schimbă în detaliu valoarea muncă în bani? Vom afla când vom ajunge la volumul al III-lea din Capitalul.

Marx îl invocă în teoria valorii bazate pe muncă pe Aristotel, cel care observase primul că două lucruri nu pot fi egale decât în funcție de un al treilea element, cel care le ține împreună. Böhm-Bawerk invocă aici doua supoziții: prima este că Aristotel este depășit, iar raționamentele sale sunt vechi. În plus, economiștii moderni nu gândesc atât de scolastico-teologic ca Stagiritul. Ce poate fi spus aici? Simplu: Böhm-Bawerk nu e filozof și pe el îl interesează doar opinia breslei lui. Cam sofistic, nu?

A doua supoziție, menită să-l distrugă pe acest fals economist de Karl Marx (filozof, urmaș al lui Hegel, un sofist cu logica încâlcită după economistul austriac), este că așa cum zic o haină = 20 de metri de pânză în funcție de prețul celor două mărfuri, pot adăuga la formulă și 20 de stejari din pădure. Ce muncă omenească se ascunde în 20 de arbori ca prețul să fie egal cu alt produs omenesc de pe piață? Ce esență în muncă se ascunde în formula 10 ceasuri = 1 tonă de cărbuni?

Böhm-Bawerk este foarte mândru de sine că l-a prins pe Marx la colț. Partea proastă este că Marx definește o marfă ca având valoare doar în cadrul schimbului de bunuri în societate, raportată la valoarea timpului mediu necesar pentru producerea altor bunuri. Copacii din pădure, tona de cărbuni nu vin singure la piață, ci sunt rezultatul unei munci oricât de insignifiante, aflată în echilibru cu totalitatea muncii abstacte a întregii societăți. O țară plină de resurse nemuncite, deci neexploatate, nu știe ce valoare de piață au acele resurse. Țara este bogată, societatea dimpotrivă. Prețul resurselor este mai degraba ușor de stabilit de societăți în care exploatarea lor este deja în derulare, nu în societăți în care resursele zac moarte în natură și așteaptă să fie înviate de munca oamenilor.

Prin urmare, să zicem că timpul socialmente necesar pentru a produce 10 ceasuri este egal cu timpul socialmente necesar pentru a scoate 1 tonă de cărbuni din pământ. Prețul lor coincide, deși nu știm încă singur cum valoarea muncii se preschimbă în bani. Böhm-Bawerk uită totuși subit de procesul muncii și introduce doar produsul și consumatorul, ca două personaje izolate de societatea înconjurătoare.

E adevărat că dacă dai peste un diamant în pădure, fiind un bun rar, va avea o valoare de piață mare, dar chiar culegem diamante? Și a culege nu implică efort în timp, deci muncă potențial socială? Nu sunt și ele prelucrate și vândute pentru a satisface o nevoie, ceea ce Marx numește use-value (valoare de întrebuințare)? Böhm-Bawerk nu bagă de seamă că în societate se muncește și abia apoi se cumpără produsul tangibil al muncii. Nu există nimic neprelucrat.

Böhm-Bawerk aduce apoi un alt argument decisiv pentru a-l spulbera pe bietul de Karl Marx, un geniu sărac din Londra. Am menționat la un moment dat că pe Marx nu-l interesează să estimeze utilitatea unei mărfi. O presupune ca fiind dată și necesară: dacă două mărfuri se găsesc în cantități potrivite, felul în care ele sunt consumate ține de subiectivitate, arbitar și instinctul fiecăruia. Böhm-Bawerk contabilizează aceste mărimi de satisfacție în propria teorie a utilității marginale, împărtășită de mulți economiști mainstream. Pentru a-l invalida însă pe Marx dă și un exemplu: să presupunem că avem doi baritoni la operă, plătiți diferit. În ce se găsește diferența de salariu, care se dă ca existentă? Oare nu pentru că unul are o utilitate marginală mai mare decât celălalt, o voce mai plăcută pentru urechea colectivă a publicului? Cum se aplică teoria valorii muncă aici? Ea nu se confirmă și Böhm-Bawerk este, din nou, fericit.

Dar de când vocea unui muzician este egală cu o marfă produsă în serie? Care este exact marfa pe care o livrează pieței baritonul și care este timpul mediu necesar pentru a o produce? De când sunt oamenii mărfuri ce pot fi consumate ca produsele finite din fabrică? Muncitorii sunt consumați doar ca forță de muncă în producție, dar fără produsul final, forța lor de muncă nu înseamnă nimic. Un telefon Samsung S4 are același preț cu un bariton? Care este timpul socialmente necesar pentru a produce un Michelangelo? Böhm-Bawerk forțează teoria valorii bazate pe muncă într-un mod pe care Marx nu l-a intenționat vreodata, sfârșind în nonsensuri, în corelații greșite. Pe deasupra, pentru a fi stricți cu teoria marxistă, serviciile nu produc profit, deci nici plusvaloare la Marx decât în măsura în care ele sunt utile societății. Böhm-Bawerk eludează acest aspect, în speranța ca aceia care îi citesc critica marxistă să nu fie în stare să se orienteze bine prin marxism (ceea ce e cât se poate de probabil: oricum, cine nu a lecturat Capitalul și citește din prima critica lui Böhm-Bawerk nu va fi în stare să aprecieze critic inteligent contribuția austriacului).

Böhm-Bawerk continuă spunând că Marx a fost captivat de autoritatea predecesorilor săi, Adam Smith și David Ricardo, și, în loc să chestioneze fundamentele valorii de schimb a mărfurilor regăsită în muncă și să se concentreze pe valoarea de întrebuințare a bunurilor (cum procedează chiar Böhm-Bawerk), a dezvoltat din respect față de autoritate teoria valorii pe bază de muncă a celor doi înaintași. Chiar așa? Să nu obnubilăm respingerea de către Marx a teoriei valorii bazate pe muncă, așa cum apare aceasta la Adam Smith și David Ricardo. Oare Böhm-Bawerk a citit alt Capitalul decât noi?

O altă răfuială constă în raportul dintre munca necalificată și cea calificată la Marx. De pilda, o statuie, care implică un număr de ore medii necesare de muncă calificată, poate fi realizată într-un număr mult mai mare de ore de muncă necalificată de către niște muncitori fără talentul și pregătirea unui sculptor. Exemplul îi aparține lui Böhm-Bawerk și este direcționat pentru a trage cât mai tare de limitele teoriei valorii pe bază de muncă, cu scopul de a-i demonstra inconsistența logică. De ce munca de o zi a unui sculptor este egală cu munca pe cinci zile a unui pietrar (repet, exemplul este intenționat exagerat)? Marx spune că, dacă se întâmplă într-adevar astfel, înseamnă că societatea evaluează munca celor două obiecte, i.e. o statuie vs. o căruță de bolovani, ca fiind egală în preț ca urmare a timpului mediu necesar pentru a le produce în ramura lor de producție (care e aceea?). Böhm-Bawerk sare ca ars: dar nu avem aici o frumusețe de sofism al circularității? Nu explicăm ceva printr-un altceva neexplicat? Ce este roșu dacă nu altceva decât negru și viceversa? Logico-abstract, da. Sociologic, istoric, realist, nu. Putem să studiem fenomenul pe teren și cred că teoria valorii bazate pe muncă este testabilă. Böhm-Bawerk e de părere că Marx propune o teorie care nu corespunde realității. Utilitatea marginală este o soluție mai bună, eludând faptul că pornește dintr-o axiomă legitimă, dar complet diferită de cea marxistă.

Böhm-Bawerk respinge, de asemenea, analiza lui Marx din volumul al III-lea privind legea cererii și ofertei, dar să amânăm aceste critici pentru momentul oportun, când vom ajunge la prezentarea volumului al III-lea. Mă voi ajuta de criticile instructive ale lui Böhm-Bawerk din celalalte capitole, neanalizate aici, când voi avansa la ultimul volum al Capitalului.

Altfel, Böhm-Bawerk încântă prin logică și rigoare, dar și prin mici tertipuri care îl răstălmăcesc în punctele importante pe Karl Marx. De fiecare dată când Böhm-Bawerk dă un exemplu din realitate, acesta nu coincide niciodată cu realitatea exemplelor lui Marx și este întotdeauna forțat pentru a anula puterea explicativă a teoriei valorii pe bază de muncă în contul unei singure teorii alternative, cea căreia și-a dedicat Böhm-Bawerk opera. Dar Marx este la rândul său campion mondial la categoria operă de artă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Eugen von Böhm-Bawerk vs. Karl Marx

  1. anamariadeleanu zice:

    tare curioasă sunt de eventuala reacție a lui Marx pomenindu-se … autor de opre … de artă
    … sau artistice ???

  2. vn zice:

    mi se par un pic patetice subiectivismele lansate la adresa altor intelectuali, atata vreme cat esenta demonstratiei lui bohm bawerk este rata cu brio. Domnule, daca un produs valoreaza cat a muncit muncitorul, cumppara tu toata marfa pe stoc de pe piata, nu obliga pe nimeni sa dea bani muncitorului daca nu isi vinde produsul. Multe sofisme pentru a mentine o teorie a valorii munca fara baza. Ca si cum daca eu sap o groapa, ea valoreaza cat munca mea. Existe munca prosteasca ce nu are nici o valoare. Diferenta dintre marx si bawerk e ca bawerk e obiectiv si marx e subiectiv, vrea el neaparat sa ia muncitorull bani indiferent daca ce a muncit are sau nu valoare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s