Eugen von Böhm-Bawerk vs. Karl Marx (2)

81030f

Am fost întrebat de ce ne batem capul atât de tare cu infamul de Karl Marx. Nu este plictisitor, neinteresant? Se poate, deși ne îndoim că este chiar așa. Pentru cine vrea să afle adevărul, oricât de plictisitor ar fi, nu există altă cale decât lectura. Pentru cine nu vrea, desigur că răspunsul e nu.

Sunt două motive centrale pentru care îi dedic atâtea posturi.

1) Karl Marx este un tip de model exemplar al celui care lucrează în științele sociale. Interpretarea totală a realității sociale este magnifică la Marx. Chiar și când dă semne că se înșală sau că nu este complet în examinarea sa, Marx indică, prin forța impenetrabilă a logicii sale de fier, drumul. Nu e ramură a științei sociale care să nu-i fie îndatorată enorm criticii lui Karl Marx, mai ales când teoriile sale sunt atacate și aparent demonstrate ca nule. De aceea, Marx este unul dintre geniile Europei, comparabil cu oricare mare gânditor din secolul al XIX-lea.

2) Karl Marx nu este un ideolog fanatic, un om ale cărui idei au fost aplicate în societățile comuniste. Ideologia sa nu există. Latura profetică a lui Marx este redusă la câteva banalități, un wishful thinking utopic și ucronic numit comunism la care aspiră, sub alte denumiri, multă lume și astăzi. De aici atracția stângii radicale. Se pliază perfect pe suferința oamenilor simpli. Eliminați suferința materială și tentația stângii se va stinge. Capitalismul este un sistem istorico-economic la fel ca feudalismul și sclavagismul, net superior acestora din urmă, și se va transforma probabil în altceva fundamental diferit într-o bună zi. În Capitalul nu găsim nici o demonstrație și nici o descriere a acestei societăți viitoare. Nu găsim pamflete politice și propagandă ieftină în Capitalul. Este pur și simplu o examinare riguroasă, bazată pe istorie și economie, a întregii realități sociale. Dacă individul este haotic și imprevizibil, societatea este suprema construcție a gândirii și acțiunii omenești. Pentru Marx sunt legi sociale în acțiune, iar acestea îl formează și deformează pe individ din leagăn până în mormânt. Legile sociale sunt o altă expresie pentru raporturile economice dintr-o societate.

Din Marx ne interesează doar Capitalul, Teorii ale plusvalorii și Grundrisse, ultimele două titluri fiind de fapt datorate șantierului imens din Capitalul.

Revenind la Eugen von Böhm-Bawerk, vom analiza primele sale trei capitole din refutația teoriei economice marxiste.

Ultima oară ne-am centrat exclusiv pe critica teoriei valorii bazată pe muncă din capitolul al IV-lea al cărții lui Eugen von Böhm-Bawerk. Am încercat să înfățișăm erorile de interpretare ale austriacului ca rezultând dintr-o lectură fie incorectă, fie parțial corectă, dar incompletă, a capodoperei lui Karl Marx. Azi voi continua să încercăm să aflăm dacă nu cumva noi ne înșelăm, iar Eugen von Böhm-Bawerk ne oferă, în schimb, un Marx deplin și profund interpretat. Condiția sine qua non rămâne însă să-l fi citit întâi pe Marx cu inima și cu mintea de veghe la teoria sa.

Primul capitol nu este în sine interesant. Eugen von Böhm-Bawerk rezumă esența teoriei economice marxiste.

Dacă puterile intelectuale ne permit, iată o formă condensată (cu simplificările de rigoare) a teoriei lui Marx.

Ion cumpără un produs din magazin. Merge acasă unde îl consumă (nu contează pentru demonstrația subsecventă dacă durează un sfert de oră, o zi sau un an). Utilitatea acelui produs pentru Ion este o chestiune privată. Dacă nevoia sa este satisfăcută, nu ne privește. Nu putem stabili câtă utilitate aduce acel produs decât în termeni psihologici, mereu flotanți. Nu mai suntem în domeniul economiei, ci al comportamentului individual cu implicații economice secundare. Deci valoarea produsului nu o dau nevoile personale ale lui Ion, care oricum pot fi manipulate și inventate, ci altceva. Pentru Marx, acest altceva este cantitatea de muncă investită în acel produs, adică materialele, efortul omenesc și, mai ales, cheltuiala de timp. Timpul mediu social de producție al mărfii îi dă valoarea intrinsecă. Dacă timpul este mic și numărul de produse uriaș, produsul va costa puțin. Dacă nu, atunci avem reciproca. Timpul mediu depinde de evoluția istorică a societății. Când mijloacele de producție sunt avansate si societatea-i organizată pentru a spori calitatea și cantitatea muncii, ca în capitalismul hipermodern, atunci timpul mediu social pentru a produce o marfă scade. Valoarea în muncă a mărfii este decisă de societate, nu de individ. Ea este valoarea de schimb a acelei mărfi. Prețul unei mărfi nu coincide cu munca investită în el. Individul consumă, societatea estimează valoarea muncii din comparația timpului de muncă necesar pentru a produce n mărfuri simultan sau succesiv. Capitaliștii, pentru care muncesc salariații, nu estimează corect prețul muncii. Salariile sunt mai scăzute decât valoarea muncii în produs a oamenilor. Surplusul de muncă gratuită este sursa profitului. Profitul se creează în producție prin muncă omenească neplătită, dar aici el poartă numele de plusvaloare. Când plusvaloarea intrată în produs ajunge să se vândă ca profit, atunci capitalistul decide el însuși cum împarte profitul: la bancă, la intermediari, la stat etc. Ce rămâne din acest profit originar divizat este chiar propriul său profit de capitalist. Deci bucata de muncă gratuită din producție trebuie să fie mare. O plusvaloare uriașă duce la profituri mari. Un capital variabil mic dintr-un capital organic uriaș aduce la rândul său profituri mici, dar de mărime reală adesea enormă. Cei mulți muncesc pentru cei puțini. Furtul sistematic de muncă se completează cu tâlhăriile obișnuite. Capitalismul este o cursă pentru profituri din ce în ce mai mari, deci, în esență, constă într-o exploatare și mai eficientă a forței de muncă (exemplu: un profit de 5% la un capital organic total de 1 milion de euro > un profit de 50% la un capital organic de 100.000 de euro). Profiturile tind să scadă dacă munca este realizată mai mult de mașini decât de oameni, indiferent de sporul de productivitate rezultat din perfecționarea tehnologică (cf. exempul deja dat). Munca umană este prin urmare obligatorie: societatea se hrănește din efort repetat susținut. Stăpânii societății sunt cei care comandă munca altora. Stâlpii societății sunt doar niște tâlhari sofisticați. Societatea este, în schimb, un rezervor inepuizabil de forță de muncă ieftină. Dar ceea ce societatea nu cumpără din ce se produce nici nu este muncă socială, ci pierdere de timp. De aceea competiția este inima capitalismului. Cine vinde mult și bine produce îndestulător și profitabil. Restul poartă numele de faliment.

Acum sperăm să se înțeleagă mult mai clar cât de importantă este teoria valorii bazată pe muncă în marxism.

Eugen von Böhm-Bawerk atacă, nu întâmplător, fundațiile acestei teorii. În capitolul al II-lea, austriacul îl critică pe Marx pentru faptul că în primul volum al Capitalului, germanul susține că mărfurile se schimba la valoarea lor reală (deci imprimată de muncă), pentru ca îl al treilea volum să introducă elementul preț, care nu este egal cu valoarea muncii din produs. Ce spune Marx aici? Teoria lui este că totalitatea plusvalorii produsă de toți capitaliștii se calculează social, nu individual. Astfel toată plusvaloarea socială este egală cu întregul profit al societății la un moment dat. Marx spune că acest profit nu se împarte complet inegal, ci se distribuie în proporție aproximativ egală între capitaliști, formând un preț mediu al produselor, deci, implicit, un profit mediu. Firește, capitalul constant și cel variabil intră ca mărime proporțională în crearea unei plusvalori mai mari, dar rata profitului scade spre media plusvalorii sociale totale. Dacă în sfera ta de producție ai o plusvaloare colosală, profitul tău final depinde de masa și rata plusvalorii altor ramuri economice, care poate fi mai mică, pentru că a vinde pe piața comună nu îl face pe capitalist mai puternic decât este în sfera producției. Dimpotrivă, pe o piață de mărfuri care adună toata munca produsă în societate, capitalistul nu mai este despotul din companie, ci un agent care vrea să-și vândă cât mai repede marfa. Nici când statul sau oligopolurile intră în scenă situația nu este dramatic diferită: câtă vreme producția aparține capitalului privat, plusvaloarea totală se divide în proporții mici în rândul clasei capitaliste. Această situație se întâlnește în faza istorică avansată a capitalismului, nu și în alte perioade istorice, când timpul socialmente necesar al unei mărfi varia enorm de la un grup social la altul. Societatea însăși era puternic fragmentată în centre economice de putere regională, care inhibau centralizarea industrială în mari orașe cum s-a petrecut după 1800. Când societatea s-a consolidat politic și administrativ, atunci economia a impus o pătură uriașă de muncitori liberi salariați fără pământ și fără precendent în alte perioade ale istoriei. Ultimele rămășițe ale țărănimii locale din Franța, vorbitoare de dialecte străine de limba oficială, au dispărut în perioada 1870-1914, așa cum magistral ne demonstrează sociologul Eugen Weber în Peasants into Frenchmen. Michel Foucault a numit întregul proces de socializare forțată a modernității ,,marea închidere”. Milioane de ființe umane au fost obligate pe cale legală și economică să dețină pentru prima oară în istorie conștiința unei vieți colective economice și statale, a unui monstru numit societate în fața căruia fiecare individ trebuie să învețe a se cutremura.

Eugen von Böhm-Bawerk se preface că nu înțelege valoarea aceasta intitulată sibilinic munca din produse. Acesta este primul său argument. Ce e această substanță numită muncă? Nu ar putea fi în schimb greutatea produselor și raționamentul lui Marx ar fi la fel de verificabil (adică deloc), dar prea puțin credibil? Cum putem verifica existența acestei valori de muncă? Prețul îl vedem, el este ceva real, dar valoarea? Aici avem pură metafizică. Dar utilitatea imaginară a individului care determină parte din valoarea unui produs cum se cheamă? Eugen von Böhm-Bawerk nu acceptă din start premisele axiomei sistemului marxist preferând propria sa axiomă, la fel de metafizică și de arbitrară ca a lui Marx, doar că pare mai realistă fiind centrată pe poftele și dorințele oricăruia dintre noi. Și cine nu acceptă că are pofte și dorințe mai degrabă decât ideea de muncă, care nici nu ne aparține nouă ca ființe individuale, ci altora, mai ales societății în ansamblu?

Apoi Eugen von Böhm-Bawerk comite tot felul de calcule: dacă două mărfuri au o cantitate egală de muncă în ele și prețul lor diferă de la cer la pământ? O asemenea ipoteză contrazice premisele teoriei valorii bazate pe muncă, care spune că prețurile pot scădea sau urca în funcție de valoarea de muncă dintr-un produs comparată cu valoare de muncă a tuturor celorlalte produse luate împreună (dar nu în proporții amețitoare: valoarea medie a muncii din producția generală impune o scădere sau o creștere a prețului produsului dintr-o industrie particulară). Din nou, Eugen von Böhm-Bawerk pretinde a nu înțelege importanța interconectării sociale a teoriei valorii bazate pe muncă.

Eugen von Böhm-Bawerk are dificultăți în a tolera conceptul de timp de muncă socialmente necesar. Pe raportul dintre timp și muncă se clădește cel de-al doilea său argument. Să lămurim ce ne zice Marx. Munca în sine are valoare dacă timpul în care este efectuată este media timpului în care diverși muncitori, care nu se văd unii pe alții în producție pentru că lucrează pentru capitaliști diferiți în industrii diferite, creează un produs. Timpul pe marfă separată scade când productivitatea muncii crește. Numărul muncitorilor poate să crească, să rămână la fel sau să scadă: contează doar productivitatea medie temporal-socială. Cine se situează sub ea, pierde lupta pentru dreptul la profit. Cine se află peste ea, câștigă pentru un timp profituri mai mari decât media industriei, până ce competiția egalează situația mărindu-și la rândul său productivitatea pe unitate de timp a produsului. Eugen von Böhm-Bawerk nu acceptă defel rândurile de mai sus ca fiind logice sau se preface că nu le cunoaște sensul.

Marx susține că în comunitățile primitive sau în fazele revolute ale societății, produsele se schimbau mai degrabă la valoarea lor în timp de muncă decât în bani, care nu existau. Deci teoria valorii bazată pe muncă se aplică ideal la forme sociale primitive economic: valoarea produsului = timp mediu necesar de producție. Cadrul discuției implică însă o comunitate care cunoaște schimbul în bani, dar nu prea evoluată material. Aici Eugen von Böhm-Bawerk devine viclean: dacă avem doi muncitori, primul produce un obiect în șase ani, celălalt într-o lună. Primul are nevoie de un capital organic (unelte, materiale auxiliare) mai greu procurabil, pentru care așteaptă 5 ani să îi fie oferit. Primul muncitor mai lucrează un an și aruncă produsul pe piață. Deci primul trebuie să aștepte 6 ani ca să fie plătit pentru munca unui singur an, cel din urmă. Alt muncitor nu are nevoie de un capital organic prea substanțial și într-o lună de muncă își capătă banii cât primul în șase ani. Nu este neconform cu teoria valorii pe bază de muncă? Ce facem cu întârzierea plății primului muncitor dacă produsul celor doi este de aceeași calitate și e la fel de cerut de consumatori?

Iarăși, Eugen von Böhm-Bawerk își pune o problemă falsă. Dacă avem două produse care deservesc aceleași nevoi, atunci timpul socialmente necesar reglează de la sine situația. Muncitorul I este surclasat și falimentat de calitățile productive ale muncitorului II. Dacă muncitorul I nu își apropie timpul de producție de media necesară punerii în circulație a produsului (vezi muncitorul II), atunci el, pe cale de consecință, va dispărea. Dacă sunt mărfuri diferite, valoarea lor se calculează după timpul mediu necesar în propria lor industrie. Competiția este calea progresului, nu? Cu o asemenea afirmație până și cel mai leneș capitalist ar trebui, în teorie, să fie de acord.

Ultimul argument al economistului austriac sună astfel: rata medie a profitului general depinde de rata plusvalorii, dar plusvaloarea, după cum se știe, provine exclusiv din capitalul variabil, adică originează în diferența dintre valoarea materială a muncii și totalitatea salariilor plătite muncitorilor. Dar pentru Eugen von Böhm-Bawerk teoria valorii bazată pe muncă nu lămurește complet prețul de producție al mărfii. Austriacul consideră că există altceva în afară de valoarea muncii care explică prețul de producție, în afara profitului mediu și a nivelului salariilor. Cum arată acel element? El este dedus logic prin absență de către Eugen von Böhm-Bawerk, care, din nou, nu acceptă munca abstractă și concretă ce nu se regăsesc ca valoare în salariile angajaților, dar se află din plin în valoarea de piață a mărfii.

De la cine a citit cu atenție refutația lui Eugen von Böhm-Bawerk, dar și contrareplica lui Rudolf Hilferding, așteptăm o critică temeinică a propriilor noastre argumente.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Eugen von Böhm-Bawerk vs. Karl Marx (2)

  1. Alex zice:

    Cineva făcea o glumă inspirată zicând că Marx e opium pentru intelectuali. Nu te lăsa narcotizat! Şi să fim serioşi toţi cei care plâng de mila altuia de felul lui Marx catalogându-i pe unii de oropsiţi şi strigând că trebuie ajutaţi nu vor decât să facă simpla viclenie de a-i numi pe ceilalţi neputincioşi şi să vină ei cu „ajutorul” lor – a se citi cu „tirania lor”. Vechea poveste cu pofta de a fi primul.

  2. vicuslusorum zice:

    Sa presupunem ca ai pus la dispozitie un comentariu pertinent, legat de subiectul articolului meu. Evident ca este doar o presupunere, realitatea fiind chiar pe dos.

    Dar, Alex, eu tin sa te inteleg. Sa inteleg ca Marx are calitati halucinogene, dar nu pentru prosti. Sa inteleg ca pe tine lectura nu te-a afectat? Sau poate nici nu ai citit?

    Apoi sa inteleg ca daca eu iti spun tie „Bai, bietul x, uite cat a scris si nu a fost niciodata nici ministru, nici director de editura, nici profesor universitar”, tu intelegi de aici ca vreau sa-l tiranizez pe x pentru ca il fac neputincios si il conving sa-mi dea mie puteri de tutore asupra lui. Esti de-a dreptul paranoic, iar rationamentul tau hilar.

    Plus ca in textul meu ma refeream la Marx (care ar fi putut sa ajunga un burghez onorabil daca muncea), iar x este chiar Noica.

    Dar cred ca m-am drogat cu vraja lui Marx, cel pe care tu nu l-ai citit, din cate se vede.

  3. anon zice:

    „[..] oricât de diferiți ar fi fost Marx și Böhm-Bawerk, oricât de diferite ar fi fost viețile lor, convingerile lor, așadar, în multe privințe, și operele lor, totuși, ca teoreticieni, se aseamănă dincolo de orice dubiu. În primul rând, amândoi – ca savanți – împărtășeau același obiectiv. În al doilea rând, o serie de împrejurări asemănătoare legate de vremurile pe care le-au trăit cei doi și de starea științei economice, ca de altfel și credința împărtășită de ambii cu privire la importanța copleșitoare a problematicii dobânzii și a profitului, i-a forțat să-și orienteze analiza procesului economic plecând anume de la această problematică. Fiecare dintre ei a împrumutat ideea centrală a analizei lor de la alții – Menger a fost pentru Böhm-Bawerk ceea ce Ricardo a reprezentat pentru Marx. Amândoi au lucrat cu metode similare și au avut parcursuri asemănătoare. Ambii au creat un edificiu a cărui grandoare nu poate fi exprimată mai bine decât prin observația că nici un fel de critică, indiferent de eficacitatea cu care ar putea lovi o țintă particulară, nu poate nesocoti importanța globală a operei lor.” (Joseph Schumpeter, Zece mari economiști. De la Marx la Keynes, Publica, 2010, pp. 268-269)

    Cred că textul dumneavoastră, în care pare că-l dăscăliți pe Böhm-Bawerk ca fiind un elev nesilitor care nu s-a deranjat să-l înțeleagă cum trebuie pe Marx, nu face dreptate fragmentului din eseul (necrologo-encomiastic) lui Schumpeter.

    Aș mai pomeni două amănunte cu caracter anecdotic.
    i. De ce, când vine vorba de Marx și teoria sa, apare mereu problema „nu a fost înțeles cum trebuie”? E Marx chiar atât de romantic?
    ii. Când completez Declarația 101 pentru ANAF nu mă gândesc nici la Marx, nici la Böhm-Bawerk. Deși – nu am să fac figura ignorantului – or fi ambii pitulați printre atât de obscurile rubrici, nu de ei și de ideile lor mă interesează când calculez impozitul pe profit, sau – mai ales – când mă caut în conturi să-mi plătesc taxele.

    • vicuslusorum zice:

      Vedeti Dvs., eu scriu in limba romana pe blog, dar citesc mai mult in limba engleza. Daca eram englez, nici nu ma oboseam sa il critic pe BB pentru ca l-a interpretat cum a dorit el pe Marx. Disputa dintre marxisti si marginalisti are deja o traditie in spatiul occidental.

      Marx, la randul sau, desi atacat/rastalmacit, isi are interpreti savanti in Occident care ii asigura o pozitie de ganditor respectabil si de apreciat.

      Stiinta se face acolo aplicat.

      Acum, eu nu am „dascalit” pe nimeni. BB este un economist admirabil pentru inteligenta sa iesita din comun. Eu discutam niste idei, daca imi permiteti, pe care le socotesc nedrepte fata de Marx. Nici Marx nu e intotdeaua politicos cu economistul John Stuart Mill, dar asta ma obliga si mai mult sa-l citesc pe Mill, care poate este infirmat pe nedrept.

      Tot ce am spus mai sus este inversat in spatiul de cultura romana: nu citim, nu studiem, atacam si anulam. Punem emotii de tribuna.

      Sau ne impacam cu totii la restaurant. „Hai ma, ce atatea discutii intelectuale, toti suntem destepti. Hai naiba sa ne bagam in politica.”

      Nu asa stau lucrurile intr-o cultura bogata.

      • vicuslusorum zice:

        Iar cat de romantic era Marx, un alt mit circulat de cei care nu ii citesc opera economica, cititi un singur capitol din volumul II al Capitalului. Sa vedeti acolo romantisme si baricade revolutionare.

      • anon zice:

        Am apelat la locul comun > romanticul e cel care nu e niciodata inteles, si intrebam mai mult retoric cu privire la ‘romantismul’ lui Marx fiindca se pune atata emfaza pe ‘Marx nu a fost inteles niciodata corect’, incat e amuzant. Cand intelegi pe cineva, ideile cuiva? Si chiar dupa ce intelegi, cum te asiguri ca asta e ceea ce a vrut acela? Intrebari al caror raspuns e probabil imposibil.

        ‘Dascalit’ poate nu a fost termenul cel mai corect, voiam doar sa va atrag atentia ca sunt si altfel de priviri in legatura cu BB si M, iar eseul lui Schumpeter mi s-a parut chiar acea altfel de privire.

      • vicuslusorum zice:

        Cand intelegi ideile cuiva? Intotdeauna daca doresti. Dar intai trebuie sa ai idei, ceea ce o raritate.

  4. Spartacus zice:

    tocmai am terminat si eu de recitit, in scarba as putea spune, marea opera numita „Karl Marx and the Close of His System” si imi mentin parerea, exprimata pe undeva printr-o postare anterioara ca Bohm-Bawerk nu este decat un smenar care nu e in stare decat sa incerce sa te convinga ca Marx n-a scris ce a scris si sa gaseasca raspunsuri la ce crede el ca a scris. In rest, analiza ta mi se pare corecta si te felicit pentru stomacul tare pe care l-ai avut pentru a citi porcaria asta. Eu unul, nu o mai comit si a treia oara. In special ma enerveaza staruinta cu care sustine ca daca teoria valorii a lui Marx ar fi valida atunci preturile reale ale marfurilor ar trebui sa coincida neaparat cu valoarea lor si pentru ca nu e asa inseamna ca teoria e falsa.
    Iar cand am ajuns la pasajul asta:

    „Now Marx, instead of proving his thesis from experience or from its operant motives–that is, empirically or psychologically–prefers another, and for such a subject somewhat singular line of evidence–the method of a purely logical proof, a dialectic deduction from the very nature of exchange. Marx had found in old Aristotle the idea that „exchange cannot exist without equality, and equality cannot exist without commensurability” (i. 35). Starting with this idea he expands it. He conceives the exchange of two commodities under the form of an equation, and from this infers that „a common factor of the same amount” must exist in the things exchanged and thereby equated, and then proceeds to search for this common factor to which the two equated things must as exchange values be „reducible” (i. 11).

    I should like to remark, in passing, that the first assumption, according to which an „equality” must be manifested in the exchange of two things, appears to me to be very old-fashioned, which would not, however, much were it not also very unrealistic. In plain English, it seems to me to be a wrong idea. Where equality and exact equilibrium obtain, no change is likely to occur to disturb the balance. When, therefore, in the case of exchange the matter terminates with a change of ownership of the commodities, it points rather to the existence of some inequality or preponderance which produces the alteration. When composite bodies are brought into close contact with each other new chemical combinations are produced by some of the constituent elements of one body uniting with those of another body, not because they possess an exactly equal degree of chemical affinity, but because they have a stronger affinity with each other than with the other elements of the bodies to which they originally belonged. So here. And as a matter of fact modern political economists agree that the old scholastico-theological theory of „equivalence” in the commodities to be exchanged is untenable. I will not, however, dwell any longer on this point, but will proceed to the critical investigation of the logical and systematic processes of distillation by means of which Marx obtains the sought-for „common factor” in labour.”

    m-a pufnit rasul. Asta e genul de argumentatie folosita, ca unde e egalitate de valori nu are rost schimbul, ignorand complet cele doua forme de manifestare ale marfurilor – valoare utila si valoare exprimata ca valoare de schimb. Mai rau e ca baiatul asta a fost ministru de finante in Imperiul austriac si a putut influenta vietile multor nefericiti.

    Mda, cam atat. Sa-mi fie iertat tonul acid cu care ti-am „poluat” blogul, dar am un dispret profund pentru baietii astia marginalisti. Plus ca nu sunt un tip tocmai cizelat 🙂

  5. Spartacus zice:

    Si observa, te rog, comparatia cu reactiile chimice care este fix ca nuca in perete… Bohm Bawerk si tragi apa… si cu asta chiar am tarat discutia in rigola si ma duc sa lesin rusinat pe undeva. Gruess Gott!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s