Vladimir Tismăneanu – mod de operare

În timpul studenției, l-am audiat o dată pe Vladimir Tismăneanu, cu care am apucat să schimb câteva vorbe în viața mea. Mai degrabă scund, cu o privire de om bătrân și trăsături vizibil afectate de insomnie (deși poate nu suferă de așa ceva), Vladimir Tismăneanu nu contenea din vorbit. Toca pur și simplu cuvintele într-o nepotolită avalanșă de sunete, diverse nume îi ieșeau din gură, anecdote pitorești și, din când în când, un chicotit amar-ironic. Prolificitatea sa discursivă mi se părea aiuritoare. Relata povestiri și cita cu ușurința cu care alții respiră.

În plus, Vladimir Tismăneanu se afla în posesia unei memorii biografice fabuloase. Cum a locuit până la emigrarea sa în Venezuela din 1981 în preajma burgheziei roșii din România și l-a avut, printre alții, coleg de clasă pe Nicu Ceaușescu, Vladimir Tismăneanu se juca impecabil de-a relatarea personală (mergând până spre bârfă) încât te paraliza de-a dreptul. Puterea politică a României comuniste era ca o jucărie în copilăria și adolescența istoricului anticomunist.

Nu m-a deranjat acest fapt. Originile sale elitiste nu mă convingeau rațional că aș avea în fața mea un om ipocrit jucând la două capete. Vladimir Tismăneanu nu mima anticomunismul. Îl trăia prin toți porii. Pe de altă parte, nici faptul că în tinerețea sa nomenklaturistă se reclama drept un marxist revizionist nu m-a convins niciodată. În articolele compromițătoare de tinerețe sunt lingușeli adresate direct Președintelului de atunci al României, singurul mare om politic ucis în decembrie 1989. Ce neomarxism să găsești în texte vădit supuse? Teza sa de doctorat despre școala de la Frankfurt din 1980 este o dezvoltare a lucrării de licență în sociologie publicată la editura Politică în 1976, unde lucrase chiar tatăl său, o lucrare valoroasă în atmosfera de închistare ideologică a perioadei, dar complet banală pentru un public academic occidental familiarizat cu subiectul. Vladimir Tismăneanu făcea operă de vulgarizare stângistă în România comunistă. Faptul că varianta în limba engleză de pe wikipedia a personajului este de-a dreptul imensă spune mai mult despre egoul nemăsurat al politologului decât cu privire la orice altceva. Biografii săi sunt însă de viitor și încă studiază asiduu.

Nici faptul că recent Vladimir Tismăneanu și Mircea Mihăieș și-au adunat într-un volum considerabil numit aitmatovian O zi mai lungă decât veacul toate conversațiile pe teme istorice și politice din ultimele două decenii nu trebuie să ne uimească. Aroganța fără margini a acestor doi intelectuali locvace este recunoscută pentru cine a avut de-a face cu oricare dintre ei, fie și pentru numai 10 minute.

Întâi de toate, am citit din Vladimir Tismăneanu lucrarea cu care se mândrește cel mai mult, pe care o consideră o istorie impecabilă a Partidului Comunist Român, anume Stalinism pentru eternitate, dar și Perfectul acrobat (scrisă în colaborare cu istoricul Cristian Vasile), Fantoma lui Gheoghiu-Dej, întregul sumar de cărți adunate în O zi mai lungă decât veacul și confesiunile din Lumea secretă a nomenclaturii. Lucrarea la care a participat ca editor The Revolutions of 1989 mi-a fost de mare ajutor în perioada studiilor universitare. Continui, deși fără tragere de inimă, să-i citesc și articolele, mai puțin cele de politică actuală, vizibil tendențioase și deficitare sub raport analitic. Am răsfoit câteva ceasuri și Raportul final.

În principiu, doar un orb ar nega conținutul just anticomunist al cărților lui Vladimir Tismaneanu. Comunismul real a fost o mizerie și o ticăloșie de la un capăt la celălalt. Zoaiele societății au ajuns în poziții de decizie. Arbitrariul criminal și corupția au defilat cu mârșăvie prin măruntaiele unor societăți subdezvoltate, cu un balast neofeudal pregnant în 1945. Experimentele modernizatoare din estul Europei, fie ele semicapitaliste, dar mai ales comuniste, sunt niște eșecuri de proporții. Nici gând să neg poziția anticomunistă a istoriilor scrise de Vladimir Tismăneanu.

Dar, cum sper că i-am citit cu atenție cărțile, istoriografia cu care operează Vladimir Tismăneanu este ușor de expus unor critici serioase:

1) Vladimir Tismăneanu a ajuns în Statele Unite ale Americii în anul 1982. Războiul Rece se consuma în fazele sale finale. Catedrele de sovietologie duduiau de proiecte sponsorizate de statul american. Pe acest fond, de megaputere captivă în bătălia ideologică totală cu URSS-ul, Vladimir Tismăneanu a devenit un anticomunist proamerican total. Anii 1980 au fost controlați de la un capăt la altul în Statele Unite de platforma neoconservatoare politică și economică a președintelui Ronald Reagan. În acest context social, anticomunismul istoricului român are de-a face mai mult cu ce se cheamă comoditate și carierism. Când Vladimir Tismăneanu a pornit propria cruciadă anticomunistă Adam Ulam, Robert Tucker, Martin Malia, Archie Brown, Richard Pipes etc. își scriseseră deja principalele lucrări anticomuniste, fie că acestea fuseseră publicate sau erau în curs de finalizare. Simon Sebag Montefiore, Robert Service sau Anne Appelbaum etc. nu activau în domeniu, dar nici ei nu au apărut de nicăieri, pe un tărâm virgin.

Deși nu este intenția mea de a susține teorii ale conspirației sau de a acuza fals pe cineva, intelectualitatea anticomunistă est-europeană din anii 1980 a fost infiltrată de contraspionajul american. În condițiile unui Război Rece prelungit, Vladimir Tismăneanu nu putea fi un emigrant inocent, ci mai degrabă o pradă de război valoroasă care provenea, prin implicațiile sale biografice, de la vârful puterii comuniste din România.

2) Sovietologia ar fi trebuit să devină un subiect mai puțin fierbinte după prăbușirea URSS-ului în 1992. Vladimir Tismăneanu a conservat în schimb atmosfera sufocantă de Război Rece în cărțile sale târzii: deși politic defunct, cadavrul Imperiului Răului și-a lansat fantomele asupra societăților viitorului. Tentația comunismului trebuie exorcizată cu îndârjire. Această contraideologie, la fel de periculoasă emoțional ca și comunismul revoluționar leninist, păstrează viu mitul stângii radicale. Tonul apocaliptic cu care Vladimir Tismăneanu atacă fără pic de nuanțe totalitarismele comuniste este profund neștiințific și încărcat de valori străine distanței cu care istoria ca domeniu este scrisă. Totalitarismul este o cheie interpretativă desuetă azi, la 60 de ani după opera care a facut școală a Hannei Arendt. Nimic prob nu poate ieși de sub pana unor anticomuniști dominați de o ideologie neoliberală la fel de păcătoasă ca orice viziune partizană trăită cu fanatism. De aici putem deduce eșecul parțial al multor sovietologi americani: anticomuniști pur-sânge, ei se supun comenzilor politice ale diferitelor fundații și organizații de stat americane. Ei au fost în solda puterii politice oficializate. De ce nu ar mai fi încă? De ce i-am lua în serios atunci?

Omul ideologic, supranumitul Om Nou în devenire (o ficțiune verbală propagandistă), blamat de Vladimir Tismăneanu nu a atins niciodată proporții de massă. Obnubilarea acestui fapt sociologic elementar îl conduce pe politolog înspre convingerea neprobată empiric că ideologia comunistă a fost singura vinovată de catastrofele realității istorice: dovada irefutabilă a acestei erori se găsește în gradul de ticăloșie morală a cetățenilor români educați în perioada comunistă, neafectați de nici o coloratură ideologică în actele lor egoiste, rapace și, într-adevăr, profund imorale de dinainte sau de după 1989. Morala, ca și religia, nu este însă o știință, să nu uităm, și nu se predă rațional, ci se imprimă emoțional.

3) Care este metodologia lui Vladimir Tismăneanu? Amestecul de referințe la textele clasice ale anticomunismului din secolul XX cu istoria anecdotică. Nu găsim nimic original, nimic nuanțat, nici o umbră de gri în istoriile sale anticomuniste. Simplitatea demersului său sperie prin ferocitatea cu care atacurile repetate sunt purtate. În procesul de demolare totală, stânga însăși, mai veche și mai prezentă în modernitatea capitalistă decât experimentul comunist, este anatemizată și demonizată ca utopică, fanatică, odioasă, iar marxismul, deși tratat cu o superficialitate grosolană de Vladimir Tismăneanu (care, sub raport filosofic, este la fel de nul ca cei mai mulți sovietologi, iar la nivel economic nu înseamnă chiar nimic, de aici nevoia de a prelua necritic concluzia capodoperei lui Leszek Kolakowski), cade sub ghilotina furiei anticomuniste.

4) Moralizarea excesivă a textelor sale merge mână în mână cu ridicarea unui templu celor buni, toți gânditori liberali, la rândul lor luați în bloc, fără criterii, fără umbre, fără distincții. Politologul Vladimir Tismăneanu trăiește din consumarea resturilor unui regim mort. Tot ce nu este comunist capătă aura inocenței, a bunătății primordiale. Adamismul său liberal sperie prin riscul de a inventa o contraistorie divină a realității cotidiene din democrație. Răul și diavolul sunt de stânga, îngerii cântă în cor la dreapta elitistă. Reducționismul cronic, neștiințific și nedemonstrat prin nimic, ține de un a priori metodologic descalificant pentru un politolog modern. Din asumarea printr-un act de credință voluntară a acestor poziții radicale, Vladimir Tismăneanu se anulează pe sine ca cercetător și om de știință.

5) Suficiența istoricului Vladimir Tismăneanu devine devastatoare în latura publicistică a operei sale. Generalizările pripite în domenii străine de competența sa, judecățile de valoare nefondate pe altceva decât umori personale, atacurile repetate la persoană, viziunea morală maniheistă străină atât de spiritul autentic al științei, cât și de comandamentele religiei creștine (pe care Vladimir Tismăneanu pretinde a le cunoaște), tonul otrăvit, indignările condescendente, paranoia lugubră, aplecarea spre etichete și porecle sinistre, dar, mai presus de orice, trufia cu care subiecte fragile epistemic sunt desfigurate de politologul român m-au convins în de-a lungul timpului să tratez cu circumspecție și neutralitate opinile inflamate, golite de spiritul adevărului, ale omului Vladimir Tismăneanu.

O distanță sănătoasă față de poncifele sale anticomuniste, fără a pica în mirajul revizionismelor istorice tenebroase, le recomand tuturor cititorilor lui Vladimir Tismăneanu.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Vladimir Tismăneanu – mod de operare

  1. liviudrugus zice:

    Deși am schimbat și eu doar câteva vorbe cu politologul Tismăneanu, printre care și oferta mea de a colabora pe tema Metodologiei Scop Mijloc, la începutul anilor 90, pot adăuga și eu o trăsătură specifică colegului de breaslă (acum) american: lipsa oricărui instinct dialogal. Opinia mea conform căreia atât bolșevismul cât și nazismul sunt emanații ale stângii (contrară politologului VT, care plasează nazismul în extrema dreaptă) nu a primit nicio reacție de la înălțimea gândirii analitice tismaniene, deși am plasat opinia mea chiar pe forumul de discuții al revistei care îi publicase un articol pe această temă. Autorul (care preferă anonimatul) al analizei de mai jos (a modului tismanian de operare cu cuvintele și ideile) este un antineoliberal convins, cu o gândire favorabilă stângii occidentale. Distribui acest articol pentru faptul că autorul reușește să disjungă un mod de gândire de conținutul acelui mod de gândire.

  2. vissurix zice:

    N-am reusit sa citesc nici o carte de Vladimir Tismaneanu, dar nici nu am sentimentul ca am pierdut ceva. A fost o alegere personala (si din cauza nepotrivirii cronologice: a aparut mai tarziu in bibliografia obligatorie a anticomunismului romanesc). Citisem prin ’96 Victor Frunza, Istoria stalisnismului in Romania, Bucuresti, Humanitas, 1990, atent, cu creionul in mana, si am considerat ca m-am lamurit.Se poate sa ai dreptate, ca Tismaneanu sa fi picat in SUA pe moda proiectelor de sovietologie si azi sa continue o lupta care tradeaza doar o inertie, o mecanica absurda.
    In alta ordine de idei, care e faza cu Marx? Ti-a acaparat un pic blogul, e ca si cum pe un canal TV ar rula numai filme cu Chaplin. Stiu ca era genial, dar doamne-iarta-ma, e film mut si alb-negru!

  3. vicuslusorum zice:

    @vissurix: Care-i faza cu Marx? Nu stiu, pur si simplu imi place sa-l inteleg. Si nu am terminat cu el.

    @liviudrugus: VT adora sa suprapuna stanga extrema cu dreapta extrema in prezent. Poate in 1990 gandea altfel.

  4. nraducanu zice:

    Mi-a placut articolul si am selectat cateva pasaje pe care le-am citat intr-un post pe blogul meu (nraducanu.wordpress.com). Dar am si cateva observatii:
    – Fotografia ce insoteste articolul e ambigua. Este vorba de niste soldati sovietici ce cuceresc Capitoliul in flacari? Aceasta ipoteza ar justifica anticomunismul tismanenian. O alta ipoteza ar fi ironizarea prin asta a tezelor lui V. T., dar este o gluma prea subtila pentru a fi accesibila.
    – Pasajul „Comunismul real a fost o mizerie și o ticăloșie de la un capăt la celălalt. Zoaiele societății au ajuns în poziții de decizie. Arbitrariul criminal și corupția au defilat cu mârșăvie prin măruntaiele unor societăți subdezvoltate,” este exagerat si nu corespunde pe deplin adevarului. Daca ar corespunde adevarului, atunci intregul esafodaj al acestui post s-ar prabusi. S-ar putea crede ca nu anticomunismul paranoid este infierat aici, ci doar persoana antipatica a lui V. T. Cu toate abuzurile (indeosebi cele din anii ’50), cele patru decenii de regim comunist au contribuit la modernizarea Romaniei. In buna masura in acesti ultimi 24 de ani s-a trait de pe urma eforturilor depuse in anii precedenti. Cand acest capital se va epuiza prin privatizarea ultimului bun public si cand sursele de obtinere de noi credite se vor inchide, vor incepe vremuri grele, ce nu vor mai putea fi puse in contul „ticalosiei” comunismului real.

  5. @nraducanu Pasajul la care va referiti nu exclude modernizarea Romaniei sub comunisti care inevitabil urma sa aiba loc in „maruntaiele unor societati subdezvoltate”. Intrebarea este insa daca Romania nu s-ar fi modernizat mai bine intr-o societate democratica fara traumele severe induse de comunism. Si cit de tare s-a modernizat daca la iesirea din communism, Romania se afla printre ultimele tari din Europa, daca nu chiar ultima, cam la tot ceea ce caracterizeaza un stat de drept modern. Citi dintre cei abuzati sub communism, nu numai in anii ’50 ci si in perioadele „blinde” care au urmat ar fi facut acest sacrificiu cu buna stiinta ca sa ajungem unde eram in ’89 sau unde suntem azi?
    Altfel este adevarat, mizeria morala si materiala in care ne scaldam de 24 de ani incoace este in mare parte rodul mutilarii societatii in anii precedenti sub comunism.
    Romania s-a modernizat sub communism, este adevarat, insa la fel cum copiii unor parinti pedofili ajung eventual sa se maturizeaze in ciuda abuzurilor la care sint supusi zi de zi.
    Trauma creata de comunism ar putea in felul acesta marca o natiune pentru totdeauna, ducind nu numai periodic la „vremuri grele” ci chiar la declinul si prabusirea ei in final. Cu toate acestea citi ar mai dori oare intoarcerea la comunism in Romania acum?

    • vicuslusorum zice:

      Cred ca am spus totul in articol. Romania este o tara inapoiata. Modernizarea ramane un deziderat. VT ramane un paranoic umoral, deci un contraideolog fanatic, chiar si cand adevarul e de partea lui.

    • N. Raducanu zice:

      @Mihail Carausu
      La intrebarea dvs. de la sfarsitul comentariului („Cati ar mai dori intoarcerea la comunism?”) va informez ca de impasul in care intrase tara in ultimii ani ai ceausismului, mi-am dat seama mai demult, asa incat de 25 de ani traiesc in Germania si am cetatenia germana. Ceeace nu ma impiedica insa sa cantaresc cu obiectivitate situatia actuala, asa cum puteti constata citind doua articole („Dupa 20 de ani” – I si II) pe care le-am publicat pe blogul meu (nraducanu.wordpress.com) la data de 26 octombrie 2009.

  6. Pingback: Fără pasiune, despre un limbric | Homo Ludditus

  7. Ion Trivale zice:

    Homo ludens, poate si homo ludicus, in nici un caz HOMO LUDDITUS, dragi tovarasi!…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s