Un episod sovietic

Citesc ultima carte a istoricului britanic Ian Kershaw – Sir Ian Kershaw, cel care a scris o biografie definitivă de 2000 de pagini despre Adolf Hitler. Cartea se cheamă Sfârșitul. Rezistența sfidătoare și înfrângerea Germaniei lui Hitler, 1944-1945 și datează din 2011. Nu am să laud meritele evidente a lui Ian Kershaw: este, fără îndoială, o autoritate mondială în ceea ce privește Germania Nazistă.

Volumul este centrat pe perioada iulie 1944-mai 1945 și are ca temă analiza cauzelor din spatele disciplinei și organizării uimitoare a societății germane în condițiile în care războiul fusese pierdut militar din vara anului 1944. Nu am să intru în detalii: nu îmi propun o recenzie. Tot ce pot divulga este faptul că statul nazist funcționa mai eficient la finele anului 1944, atacat din toate părțile, pierzând sute de kilometrii de front, fiind bombardat zi și noapte pe frontul de vest, decât birocrația de stat a României în anul de grație 2013, pe timp de pace. Producția industrială de armament, sub controlul ministrului Albert Speer („un geniu al organizării” – ca să citez din Führer), atinsese în toamna anului 1944 cote istorice fără precedent. Bomba atomică era pe drum, dar cu întârziere față de americani. Salariile la stat se încasau chiar și în mai 1945, iar în anumite universități germane studenții își primeau în continuare bursele lunare. Germania era totuși o țară mai industrializată în perioada interbelică și cu o societate mai modernă decât este România în prezent – deci de ce să ne mirăm?

În fine, unde vreau să ajung? Suntem în ianuarie 1945, Armata Roșie năvălește în Prusia Orientala, omoară, fură și violează din greu, comite atrocități comparabile doar cu ale naziștilor și cucerește pe drum Polonia. Și aici apare un episod interesant. Spune Kershaw:

„Soldații ruși veniți din zonele foarte sărace ale Uniunii Sovietice se îmbătau frecvent și prădau tot ce le ieșea în cale. Germania, devastată de război, li se părea o țară a belșugului. Aceștia se minunau, în scrisorile pe care le trimiteau acasă, de magazinele cu mâncare și băutură. <<Toată lumea mănâncă ce dorește și bea oricât de mult alcool vrea>>, remarcă unul din acești soldați. <<Port cizme de călărie și am mai multe ceasuri… într-un cuvânt, mă scald în bogăție>>, scrie un altul plin de mândrie. Pentru aceși soldați, orice puteau fura reprezenta o formă de recompensă pentru suferințele familiilor lor și ale poporului rus atunci când se aflaseră în mâinile inamicului german.” (p. 248)

Întâmplarea face că străbunicul meu, pe care l-am cunoscut bine și care a murit la 101 ani, avea 38 de ani în 1945. Cândva l-am întrebat cum i s-a părut și ce l-a speriat cel mai tare la cel de-al Doilea Război Mondial. Străbunicul meu ținea minte câteva imagini care îl îngroziseră, pe care mi le-a redat: după ce Armata Roșie a pătruns în Moldova și cobora spre București, jafurile, bețiile, bătăile, violurile începuseră să escaladeze ca număr. Ce l-a scârbit pe el nespus (el lucra in departamentul de aprovizionare al armatei) și îi rămăsese în minte coincide perfect cu istoria lui Kershaw: soldații ruși furau cizme, cai, își agățau câte ceasuri puteau pe antebraț și se făleau cu „prada” lor. Femeile din Armata Roșie aveau alte obiceiuri: își puneau sutienele (furate dintr-o casa mai răsărită) direct peste tunica sovietică și defilau astfel pe străzi, ca niște doamne cochete. Străbunicul își amintea că toți erau oameni foarte simpli, niște amărâți veniți de te miri unde, deși și el se număra printre țăranii României precomuniste.

Acum, se pune o întrebare: oare Armata Roșie prăda tot ca pe o despăgubire satele și orășelele românești după august 1944? Oare soldații ruși nu acționau din reflex? Sau era România la fel de bogată în ochii lor ca Germania Nazistă? Oricum ar fi, brutalitatea și primitivismul fără margini ale poporului rus, pe fondul unei înapoieri economice înspăimântătoare în mijlocul secolul al XX-lea, erau exercitate în mod egal pe toate fronturile și în orice țară ocupată.

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Un episod sovietic

  1. neantul valah zice:

    Insemnarea aceasta imi aduce aminte de ce spune Curzio Malaparte in Kaputt despre taranii romani deveniti soldatii lui Antonescu,descrierea nu e ca la Ian Kershaw despre soldatii sovietici dar eu o gasesc lucida :


    „Aiurea!”, care mai înseamnă şi „prostii! era scris în româneşte,
    cu creionul, sub portretul lui Stalin.
    Cu siguranţă că fusese un ţăran român cel care scrisese
    „a i u r e a un biet ţăran român care n-a văzut niciodată
    o maşină de aproape, care n-a atins în viaţa lui un şurub,
    o piuliţă, care n-a montat un motor – un necăjit de ţăran
    român pe care mareşalul Antonescu, „Câinele roşu“, cum
    îi spuneau ofiţerii săi, îl împinsese cu forţa într-un război
    al ţăranilor împotriva uriaşei armate de muncitori industriali
    a URSS.”

    Cred ca fragmentul despre cizmele soldatilor sovietici e antologic :

    „nu ştiu nici măcar că şi animalele au o patrie, nu ştiu ce sunt
    acelea maşinile, că şi maşinile au o patrie, că şi cizmele au
    o patrie, mult mai bună decât a noastră. Sunt ţărani şi nici
    măcar nu ştiu ce înseamnă să fii ţăran; legea Brătianu a dat
    pământ ţăranilor români aşa cum ai da o bucată de pământ
    unui cal, unei vaci, unei oi. Ştiu că sunt români şi ortodocşi.
    Strigă „Trăiască regele!”, strigă „Trăiască mareşalul
    Antonescu!“, strigă „Moarte URSS!“ , însă nu ştiu ce este
    regele, ce înseamnă mareşalul Antonescu, ce e aceea URSS.
    Ştiu că o pereche de cizme costă cel puţin două mii de
    lei. Sunt nişte ţărani necăjiţi şi nu ştiu că URSS e o maşină,
    că ei se războiesc cu o maşină, cu mii de maşini, cu un milion
    de maşini.”

    Intregul fragment aici :
    http://www.scribd.com/doc/182418934/Kaputt-Curzio-Malaparte-Patria-Cal-despre-taranii-lui-Bratianu-si-Antonescu-pdf

  2. Pe 26 iunie 1940, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului Romaniei la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea Romaniei retrocedarea Basarabiei pină pe 28 iunie și transferul parții de nord a Bucovinei catre Uniunea Sovietica. Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri”(s-a evitat folosirea cuvintului „cedare”) din Basarabia si nordul Bucovinei a fost luata de consiliul de coroana fara sa se traga un singur foc de arma in aparenta deci retrocedarea s-a acceptat.
    Ulterior Romania aliata intre timp cu Germania nazista ataca Uniunea Sovietica sub motivul declarant de a recuceri Basarabia si Bucovina de nord. Cu toate acestea armata romana nu s-a oprit la Nistru cum era de asteptat ci a continuat ofensiva pina la Stalingrad unde sovieticii au spart incercuirea germana pe sectorul controlat de romani.
    La 23 august 1944 cind armata sovietica se afla deja la Iasi, regele Mihai I il aresteaza pe seful statului si al armatei maresalul Antonescu, dupa care ordona armatei romane capitularea neconditionata incheind un armistitiu unilateral cu Uniunea Sovietica, care la rindul ei incheie armistitiu cu Romania doar citeva luni mai tirziu. Cu alte cuvinte romanii s-au predat sovieticilor care insa official au continuat razboiul cu romanii inca citeva luni. Pretul capitularii pripite cred ca a fost garantia sovieticilor ca in felul acesta vom putea recupera Ardealul care fusese la rindul sau retrocedat Ungariei, ceea ce s-a si intimplat. Stiu ca s-a discutat mult pe tema oportunitatii armistitiului cu sovieticii la acel moment insa nu cred ca la vremea respectiva se putea face sau obtine mai mult. Presupunerea ca sovieticii ar fi cedat romanilor Basarabia dupa ce au cistigat razboiul fiind o iluzie indifferent cit s-ar fi opus aramata romana pe linia Carpatilor, cum se spune ca se planuia atunci. Post mortem e usor sa judeci istoria daca nu faceam mai bine altcumva, insa la vremea aceea de exemplu Polonia nu mai exista ca stat. Chiar si privind retrospectiv cred ca actul de la 23 august a fost cel putin inspirit, romanii reusind sa iasa basma curata aproape, daca si-ar fi oprit armata la Nistru ár fi terminat probabil de partea invingatorilor, din nou.
    O parte a motivului pentru care armata sovietica s-a purtat atit de barbar in Romania aliata, considerind-o teritoriu dusman se poate explica prin cele de mai sus. Cealalta parte a explicatiei tine de insasi componenta armatei sovietice, la acel moment fiind compusa din recruti de mina a doua si a treia, multi scosi din inchisori si lagare de munca sau adusi din salbaticie. Ofiterii sovietici deja fusesera epurati masiv de Stalin de 2 ori, majoritatea fiind analfabeti chiar dintre generali.

  3. Sili zice:

    The winner takes all.
    Cine sa-l impiedice? Autoritatea? Constiinta? Moralitatea? La razboi e simplu: mor sau omor. Constiinta, daca exista spune: si ei ar fi facut la fel.
    Nevoia de manca, de a face sex, instinctul de a ucide sunt in DNA-ul uman.

    • Sili zice:

      In „Rascoala” parca, personajul principal ajunge in fata boieroaicei si realizeaza ca puterea e in mainile lui. „Apai, de ce sa nu te cotaiesc nitel!?” Desi el voia pamant… Am vazut un film in care sunt amintite cateva cifre triste pentru omenire: cand au cucerit America, spaniolii si portughezii au omorat 150 de milioane de nativi. Englezii, francezii, olandezii si apoi americanii au ucis 50 de milioane de indieni in America de Nord. Asadar rusii doar se alatura celorlalti. Filmul se numeste „The barbarian invasions”. Si in ziua de azi soldatii abuzeaza de faptul ca au o arma la indemana, animalul care prada nu doar ca sa manance nu a disparut din noi.

Lasă un răspuns către Mihail Carausu Anulează răspunsul