Karl Marx vs. Karl Polanyi

Între Karl Marx din Capitalul și Karl Polanyi din The Great Transformation, îl găsesc mult mai folositor pe primul în măsurile pe care trebuie să le luăm la nivel social.

Marx este mai apropiat analitic de modelul liberal al capitalismului decât Polanyi. Pentru Marx capitalistul există pentru a spori și a încasa periodic profituri: cu cât rata profitului în bani este mai mare, cu atât capitalistul este mai bogat. Contradicția naturală dintre consumator (care cumpără pentru a consuma, nu pentru a produce) și capitalist (care vinde pentru a reinvesti și a consuma: pe capitalist nu-l interesează ce se întâmplă cu marfa sa după ce este cumpărată) este reglată de principiul competiției dintre produse pe piață (fără înfruntarea din piață între produse nu am putea vorbi de confruntarea din culise pentru profitul general al capitaliștilor), ceea ce implică o organizare impersonală a existenței cotidiene. Natura este doar o unealtă, forța de muncă un instrument, legile consfințesc regulile jocului capitalist, comerțul internațional stabilește raporturile de putere între țări. În principiu, deși exploatativ și profund inegal, capitalismul își consumă prin impersonalizare urmașii. Capitaliștii, oricât de bogați ar fi, sărăcesc generații la rând dacă nu produc și nu vând. Marile companii multinaționale sunt cosmopolite mai degrabă de facto decât de jure (capitaliștii provin din rândul câtorva centre industriale ale lumii): acționarii majoritari își urmăresc fără scrupul un singur interes. Se cheamă profit, care datorită competiței globale crescute (concentrarea monopolistică a capitalurilor, probată istoric, este o reacție defensivă la competiția întipărită în piața liberă, este chiar o mișcare anticapitalistă) e perpetuu pus în primejdie. În plus, profiturile nu pot fi crescute la infinit, oricâtă tehnologie, forță de muncă educată, și, mai ales, materii de înaltă calitate ai folosi în procesul producției și al distribuției. Mașinăria birocratică, munca raționalizată, mecanizarea raporturilor sociale pe care le aduce capitalismul îl dezumanizează pe animalul de om în măsura în care îl înstrăinează de propria sa natură. Nu e natural să scrii tabele în programe contabile, după cum nu e natural să proiectezi clădiri, poduri, să inventezi noi produse, să îți imaginezi noi nevoi și apoi să creezi prin manipulare o cerere reală din partea cumpărătorilor. De fapt, indivizii nu sunt consumatori, producători, angajați din sectorul servicii decât într-o formă foarte raționalizată și controlată a societății. Marx ia în serios modelul societății capitaliste și îl considera ca fiind viitorul umanității înainte de orice altceva.

Acum intervine Karl Polanyi. Piața liberă nu există încă nicăieri pe pământ în formă pură. Dacă ordinea capitalistă ar fi lăsată să meargă de la sine structura socială ar fi dată peste cap. Oamenii s-ar sfâșia între ei pentru resurse, s-ar exploata metodic și programat, nu ar mai fi loc decât de familie și relații impersonale, reglate de raporturile pieței, presupunând că familia ar mai rezista. Iar societatea, mai ales cea tradițională, urmașa altor societăți revolute, ar suferi cel mai mult: ansamblul cultural refuză din start regimul de exploatare și se apără prin diverse modalități (statul este primul instrument pus în aplicare). Procesul modernizării derulat pe toate continentele în ultimii două sute de ani atacă structurile unor societăți care se adaptează greu la modernitate. Mai onest spus, aceste societăți nu cedează în fața avansului pieței libere. Pe lângă acest fapt, capitalul crează o inegalitate socială pur economică, o diviziune între membrii societății care își are originea în chiar procesul muncii, între cei care supraveghează și cei care execută, cei care produc și cei care circulă producția. Dar capitalismul subzistă din productivități din ce în ce mai mari ale procesului muncii care se cuantifică în mai multe produse vândute, ergo mai mult profit. Competiția dură și caracterul limitat al resurselor sunt ca o frână pentru intensificarea ratei productivității în speranța unor profituri exponențiale, ficțiuni necesare pentru avântul marelui capital. O asemenea lume este un infern pentru potențialul speciei umane din punctul de vedere al lui Karl Polanyi.

Cu siguranță că Polanyi dovedește realism istoric: capitalismul descris de liberali și de Marx (care împărtășește cele mai multe premise cu dușmanii săi din tabăra capitalistă) nu a atins decât o parte a speciei umane chiar și în zilele noastre.

Multe societăți subdezvoltate continuă sa apeleze la subterfugii pentru a reprima impersonalitatea robotizată a pieței. Capitalismul nu este un rai, ci mai degrabă o hală industrială, un târg universal pentru toți și toate.

Una dintre aceste societăți sărace, blocată într-o etapă reacționară a raporturilor economice și ideologice, este chiar România. Karl Polanyi ar regăsi rudimente ale societății precapitaliste în societatea românească: o treime din populație trăind la țară, pe pâmântul ancestral, alcoolizată, semianafabetă, superstițioasă, îmbătrânită, stupidă și inutilă. Nu e nici pe departe ceva care face onoare naturii umane de dinaintea dezumanizării adusă de piața liberă. Țăranii abrutizați și parțial expuși la mărfurile capitaliste sunt împăcați cu soarta lor și, izolați fiind parțial de lumea exterioară în viața lor cotidiana, chiar fericiți. Deși nu înțeleg nimic din lumea modernă în care trăiesc, biologia le ține loc de conștiință: se nasc, muncesc pentru a trăi și mor ca niște animale care nu știu și nici nu vor, din prostie și obscurantism, să se rupă de sărăcia condițiilor exterioare ale supraviețuirii lor. De la hrană până la morală, țăranii României sunt niște sferturi de oameni, pentru că celelalte 3/4 provin din conștiința mai largă a traiul bogat și variat de la oraș. Orice sat de pe harta României este ca o ancoră aruncată peste bord pentru un vas comercial în mișcare. Oamenii satului trebuie urgent să dispară și vor dispărea oricum, proces în curs de derulare.

Populația orașelor trăiește într-un capitalism prost rumegat: cantonată mai mult într-o zonă a serviciilor la care are acces un procent substanțial, dar nicidecum majoritar al societății, producând puțin sau mult pentru capitaliști străini, România urbană este doar o mahala. Linia perfect indistinctă dintra sat și oraș l-ar emoționa pe Karl Polanyi și dezgusta pe Karl Marx: personalizarea oricărei interacțiuni sociale, subiectivizarea în exces a procesului muncii, proasta digerare a cunoașterii științifice îi mențin pe români în limita unor profituri mici, create de o forță de muncă semibarbară, inadecvată pentru producția și consumul mecanizate din lumea capitalistă. Exploatarea resursele este la fel de deficitară ca și pregătirea salariațiilor pentru un tip de productivitate modernă, tehnologizată. Angajații români sunt prea mult oamenii din spațiul privat decât rotițele dintr-o mare mașinărie a organizării sociale specifică regimului capitalist. Cuvântul de ordine pentru a ataca fibra proletariatului urban din România este tirania muncii capitaliste. România are nevoie de exploatatori și de capitaliști feroce, care să stoarcă ultima resursă de energie din lepra urbana și semisălbatică a Bucureștiului, Constanței, Brașovului, Clujului et al. Așa gândesc toți neoliberalii români.

În plus elitele, emanație bolnavă a mahalalei și a satului, parazitează un stat modern, dar utilizat pentru scopuri neofeudale. Elitele sunt o lume închisă precum mai marii satului românesc de odinioară. Pentru a pătrunde în sfera superioară a societății românești trebuie să fii legat ombilical de o familie a elitei. Nunta și familia tradițională te înalță în rândul aleșilor. Cum, economic vorbind, elitele conservă și nu sporesc, statul este administrat doar la suprafață, pentru un observator superficial, într-un mod corupt. Managerii de la companiile aeriene, hidrocentrale, centrale nucleare, banca centrală, alte bănci de stat, instituții ale statului organizate exclusiv administrativ nu sunt neapărat corupte. Cum familiile sunt moleculele ce conduc statul roman, totul este intens personalizat: nu există pic de considerație pentru procesul rațional al muncii, pentru organizare, planificare și profit. Intenția este a păstra avutul unei clase parazitare în cercul restrâns al aristocrației de stat din România. Corupția – perspectivă modernă, capitalistă, asupra unei lumi tradiționale – este chiar mijlocul prin care marea familie se reorganizează de la o generație la altă. Capitalismul ar provoca adevărate hemoragii, mutații sociale traumatice dacă statul ar fi impregnat de regulile pieței, de calcul științific, de o forță de muncă tiranizată în numele eficienței. O asemenea rană ar afecta întreaga societate de dedesubt, brutalizând-o în vederea modernizării. Practic, elitele României nu muncesc. Ele sunt pentru a întări o organizare despotic piramidală mai veche decât liberalismul economic și epoca industrială într-un cadru global neoliberal.

Elitele neutralizează orice ideologie: ele nu se încred în cuvinte, proiecte și idei, ci în oameni charismatici, într-o putere a emoției primitive mai presus de rațiune. Elitele politice și intelectuale ale României au fost întotdeauna înclinate spre extrema dreapta. Criptofascismul latent poate izbucni oricând în crize naționaliste și antisemite, prost travestite în mentalități antiglobaliste, antipostmoderne, deci anticapitaliste. Pentru ca România să scape din acest cerc vicios, tragedia pe care Polanyi o vede la lucru în istoria capitalismului occidental trebuie parcursă pas cu pas și în estul Europei (ca în restul lumii): elitele trebuie sărăcite rapid prin sărăcirea progresivă a statului pseudomodern în funcționare premodernă, păturile urbane trebuie exploatate crunt până ce teama de sărăcie extremă să le domesticească în vederea unei productivități a muncii ridicate, iar păturile rurale trebuie pur și simplu distruse prim emigrare masivă la oraș sau în alte state. Acest proces se va desfășura de la sine, odată ce piața capitalistă matură din afară își va trimite în continuare ofițerii în România și în alte țări înapoiate. Capitalul financiar extern este dirijat de o mână de administratori străini. Toți CEOs expați din România sunt posibilii gauleiteri ai țării, desigur, gauleiterii marilor companii din țările de origine.

În primul rand, împotriva lui Karl Polanyi, societatea se apără de piața liberă, dar regresul teoriei sale se ghicește cel mai bine în secolul al XXI-lea în zonele subdezvoltate ale pieței globale, acolo unde PIB/ per capita este sub 10000 de USD anual.

Două instituții culturale trebuie atacate puternic de capitalism în aceste țări, două rele ancestrale care țin societatea pe loc și indivizii în regres, într-un hibrid social cvasicapitalist, cvasifeudal: familia tradițională, care trebuie pulverizată și rolul religiei oficiale amestecată cu fondul superstiției păgâne. Când religia va fi lent extirpată din mințile oamenilor pentru ca educația laică, normată, să îi ia locul, iar familia extinsă își va pierde rolul de monolit rigid cu orizont închis, România va fi parcurs deja o jumătate de drum mai aproape de Statele Unite, Austria sau Franța.

De aceea, Karl Marx îi este superior cu mult lui Karl Polanyi: teoria sa economică este una exclusiv modernă, în timp ce la Polanyi pare a exista o lume demnă de conservat de dinaintea atacului nemilos al valorii universale de schimb.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s