Capitalul, volumul III: Introducere

Marxismul separat de practica sa revoluționară este anatemă pentru comuniști, dar simpul fapt că te poți apropia de teoria economică elaborată de Karl Marx fără a te extazia în fața pamfletelor sale politice atestă caracterul inepuizabil al marxismului, de care vorbea un liberal clasic ca Raymond Aron într-o carte târzie de interviuri. Marx elaborează o teorie a istoriei pornind de la o realitate economică adesea crudă și aflată în perpetuă schimbare. Devenirea societății este obiectul de interes al întregii scheme marxiste. Dogmatismul și legitățile dure care i se atribuie marxismului provin din corpul antidemocratic, dictatorial al leninismului, deși, prin rigoarea sa, teoria marxistă se poate goli de suplețea sa inițială, devenind un mic manual bisericesc. Dacă marxismul nu ar fi eșuat prin capturarea sa de tirania sovietică, codificandu-l în forme monstruoase și vacue, Marx ar fi astăzi un nume acceptat în teoria economică ca un geniu colosal, nu stigmatizat, exclus, blamat ca un nebun, cum se întâmplă în anumite medii ultraliberale și complet ignare în materie de marxism. Sovietologia a pus lacăt pe Marx, pe care îl preia sub înfățișarea deja denaturată a sovieticilor.

Volumele al II-lea şi al III-lea din Capitalul au fost editate de Friedrich Engels imediat după moartea lui Karl Marx din 1883. Al doilea volum a văzut lumina tiparului în 1885, iar ultimul în 1894. De aici – până și un economist de talia lui Eugen von Böhm-Bawerk va cădea în această eroare cronologică în Karl Marx and the Close of his System – critica antimarxistă va născoci o aberație fără de margini, anume că Marx nu a finalizat manuscrisele la proiectatele volume II și III pentru că, după publicarea primului volum în 1867, acesta ar fi observat contradicții interne în teoria sa (de exemplu, presupusa contradicție a teoriei valorii muncă elaborată în primul volum și futilitatea ei aparentă în volumul al III-lea, în chestiunea problemei transformării, la care vom reveni) și, neputând să le rezolve până la moartea sa, ar fi lăsat întregul edificiu în suspensie. Dacă ar fi vorba de atât, atunci Marx probează onestitate științifică: de ce să publice o lucrare de care nu este complet sigur?

Din păcate pentru liberalii ignoranți, lucrurile nu se prezintă atât de simplu așa cum par la prima vedere. Cele 2500 de pagini din Capitalul pe care le avem în prezent sunt rezultatul unei efort desfășurat în perioada 1857-1870.

Din prefața la volumul I al lui Ernest Mandel, ediția Penguin Classics pagina 26, aflăm rezolvarea misterului. Marx a lucrat enorm la Capitalul, pe care îl concepuse inițial ca pe o serie de 4 sau 6 volume, din care unul se ocupa exclusiv cu o teorie a statului și altul cu piața mondială și crizele economice. Din (ne)fericire, nu avem decât 4 volume: volumul I, stilizat și trimis la tipar de Marx în 1867 (și apoi tradus în francez sub îndrumarea lui Marx însuși), și scris într-o primă variantă neretușată, Grundrisse, cu un deceniu înainte dar publicat abia în 1939, volumul II, elaborat în perioada 1865-1870 și volumul al treilea, practic păstrat intact ca în manuscrisele redactate între 1861-1864. Zecile de caiete de la Teorii ale plusvalorii, însumând o istorie critică a teoriei economice așa cum a fost citită de Karl Marx, datează din aceiași perioadă în care Marx se afla la apogeul forțelor creative, și au fost editat și publicate pentru prima oară de către Karl Kautsky între 1905-1910 (varianta inițială este disputată în privința obiectivității editorului) ca pe un al patrulea volum al Capitalului, deși istoria teoriei era considerată de Marx ca fiind separată de ansamblul Capitalului.

Ce s-a întâmplat după 1870 cu energia incredibilă a acestui urmaș modern al lui Vulcan, germanul care a robotit mii de pagini în fierăria sa capitalistă? De ce nu și-a publicat Marx cele două volume ale Capitalului? De ce nu le-a sistematizat cum se cuvenea? Nu cunosc motivul, dar acesta este probabil biografic. Oricum, pentru ce ne interesează aici, trebuie să subliniem clar că Marx și-a conceput întreaga lucrare sub o formă unitară. Volumul I sau Critica economiei politice (1867) este publicat după scrierea manuscriselor care au stat la baza volumului III, editat și tipărit de Engels abia în 1894, iar volumul II este gândit și scris până în 1870, chiar dacă este publicat 15 ani mai târziu. Marx avea o viziune de ansamblu asupra Capitalului încă din 1867, iar orice contradicție internă ce i se poate imputa nu avea cum să-i scape unui logician pedant precum Marx.

Volumul III sau Procesul de ansamblu al producției capitaliste este la fel de voluminos precum primul volum. La o privire mai atentă, Procesul de ansamblu al producției cuprinde temele familiare din procesul de producție al capitalului (vol. I) alături de cele din cursul procesului de circulație al capitalului (vol. II). Din păcate, lectura volumului III lasă impresia unui tot relativ neunitar.

Dacă s-ar încerca o diviziune a volumului în părțile sale constitutive, am avea aproape patru cărți diferite, regăsite totuși sub o singură copertă:

1. Transformarea plusvalorii în profit, apoi a profitului în profit mediu, și, nu în ultimul rând, cea mai importantă contribuție a lui Marx în volumul al III-lea, tendința scăderii ratei profitului odată cu dezvoltarea capitalismului.

2. O secțiune destinată rolului capitalului comercial și a naturii sale interne.

3. Capitalul financiar, cel care trăiește din a da și a lua împrumut bani lichizi, concretizat în sistemul bancar modern.

4. Tranformarea plusvalorii în rentă funciară, care este mai mult un tratat economic al capitalului agricol.

Fiecare secțiune va fi analizată separat în demonstrația noastră.

Ultima sută de pagini din volumul III al Capitalului spulberă orice îndoială asupra unității interne a demersului marxist.

Sub denumirea Veniturile și izvoarele lor, secțiunea finală a Capitalului este o reluare cuprinzătoare a întregii argumentații din toate cele trei volume anterioare, semn că Marx își definitivase partea teoretico-științifică a analizei sistemului capitalist.

Contrar criticilor simpliste adresate lui Marx, dar și tuturor susținătorilor săi facili, Capitalul stă sigur pe picioare, în ciuda lipsei de stil și a aparentei prolixități din manuscrisele ultimelor două volume.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Capitalul vol. III de Karl Marx și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Capitalul, volumul III: Introducere

  1. CAPITALUL _ Cartea de capatai a comunistilor !

  2. Da, corect ! Si eu, de altfel, impartasesc ideile marxiste _ deocamdata sunt cele mai umane din cate s-au descoperit si experimentat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s