Ce să nu citești

Superficialitatea dezumanizează, iar cei mai mulți autori participă activ la această dezumanizare a cunoașterii. Tocmai am terminat de citit o carte dificilă în conținut, dar pe care nu am de gând să o analizez. Este scrisă de un fost jurnalist, șef la secția de economie a publicației de tradiție în Franța, Le Monde. Pe autor îl cheamă Paul Fabra, iar cartea, mai mult o serie de articole erudite de teorie economică, se intitulează Capitalism and Anti-Capitalism. Cartea a fost publicată în traducere engleză pe la finalul anilor 1980, iar acum am pus mâna pe ea pe gratis, dat fiind că era cât pe ce să fie aruncată la coș.

Paul Fabra respinge toată teoria economică modernă, pornind de la general theory equilibrium a lui Walras (și urmașii săi Maurice Allais și Gérard Debreu), teoria utilității marginale (cu un accent pus special pe Școala Austriacă și pe Vilfredo Pareto), dar și pe Karl Marx, tratat ca un fel de subdomeniu al economiei în sine (e curios cum din Marx nici un economist oficial, din mainstreamul academic, nu a împrumutat nimic, de parcă ar fi un consens informal conform căruia Marx ar trebui evitat pe motiv că acesta ar fi complet eronat, în timp ce din restul economiștilor, indiferenți cât de vechi sau uniltareli ar fi, întotdeauna se poate aprecia măcar o mică parte din ce au scris) și propune o reabilitare a teoriei valorii bazată pe muncă (labor theory of value), așa cum a fost elaborată de David Ricardo (de care Marx vorbește în Capitalul ca despre un geniu colosal). Marx și marginaliștii primesc cele mai aspre atacuri pentru caracterul îngust psihologic, străin economiei al conceptelor cu care, deși în tabere opuse, cele două școli operează.

Trec cu vederea cum jurnalistul talentat Paul Fabra atacă, prezintă trunchiat bucăți largi din marxism și chiar din tradiția Școlii Austriece (am citit o bună parte din Theory of Money and Credit a lui Ludwig von Mises, iar Fabra simplifică grosolan multe aspecte dintr-o schemă complexă) și mă rezum doar la atât: cum își permite un jurnalist veleitar, care nici măcar nu pune la dispoziție un rezumat corect din teoriile pe care le expune unui public larg, neinformat, să jignească, să atace vehement și să manifeste condescendență pentru o întreagă tradiție de gândire?

Sunt sigur că volumul a trecut neobservat între cercetători, deși ar fi meritat o refutație nemiloasă. Este de-o aroganță în materie de economie evidentă chiar și pentru un neprofesionist ca mine.

De aceeă, mă gândesc că, indiferent unde lucrezi ca jurnalist economic, indiferent de cultură, de cărțile publicate, de universitățile unde lucrezi, dacă ideile nu îți sunt scrutate cu atenție (iar Paul Fabra nu are idei personale, ci distorsionează ideile celor care nu cred în David Ricardo-ul personal al lui Fabra însuși, realitatea nefiind ceva care să-l intereseze) atunci îți păcălești cititorii. În general, cei mai mari manipulatori din ignoranță și rea-voință sunt jurnaliștii, pentru care am un mare dispreț ca breaslă.

În ce ma privește, 99,99% din aparițiile publicistice sunt niște imbecilități. Nu aș spune asta despre Capitalism and Anti-Capitalism, dovadă a unui spirit cultivat, dar jocul gratuit și degajat de-a cunoașterea serioasă, așa cum îl practică Paul Fabra, nu are nimic din cerințele interioare ale celui care își impune cenzura emoțională a rațiunii. Și apoi, nu scrii o carte ca și cum ai da un examen greu și vrei să arăți publicului că l-ai trecut. Scrii pentru a lămuri, nu pentru a te da mare. Din păcate, universitarii din Occident scriu și ei o formă înaltă de maculatură (în România, nici măcar atât, aici predomină plagiatul mediocru al unor studii banale): aceea de a compune cărți serioase din cărți extrem de serioase, dar fără o minimă responsabilitate dacă ceea ce susțin 1) coincide realității empirice și 2) îmbogățește lumea cu o mare sau mica utilitate practică.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Ce să nu citești

  1. economist zice:

    Economia mainstream a preluat unele idei din Marx, chiar daca nu explicit. Vezi spre exemplu Shapiro si Stiglitz despre folosirea disciplinara a somajului: http://econ.ucdenver.edu/Beckman/Econ%205083/shapiro-stiglitz.pdf

    Economistii seriosi din ziua de azi publica aproape exclusiv in jurnale de specialitate. Articolele sunt in general incomprehensibile pentru publicul larg, dar asta e pretul platit pentru progresul stiintific (precizie matematica in exprimarea teoriilor, testare empirica riguroasa a ipotezelor). Marx nu e citat la fel cum Aristotel nu e citat de fizicieni. Pentru publicul larg exista carti de popularizare. Acestea au inceput sa apara in ultimii ani si in domeniul economiei, unele mai bune ca altele.

    Ce cred ca e important de inteles e ca scoala austriaca e la fel de influenta in economia moderna ca si Marx, adica aproape deloc. Asa ca daca vrei sa iti faci o viziune de ansamblu despre starea de azi a stiintei economice, nu cred ca Mises sau Menger sunt un punct bun de pornire. Eu ti-as recomanda „Modern Macroeconomics: Its Origins, Development And Current State” de Snowdon si Vane pentru un ansamblu foarte buna asupra evolutiei scolilor de gandire din macroeconomie. Cartea e scrisa pentru studenti la nivel de undergrad, asa ca ar trebui sa fie inteligibila pentru un neprofesionist. Poti gasi usor o versiune piratata pe siteurile obisnuite. La un nivel mai pop, ai putea incerca cele 2 carti „undercover economist” ale lui Tim Harford.

    Pentru istoria economiei, care am observat ca te intereseaza in mod special, ai putea incerca chiar articole recente din Journal of Economic History sau Economic History Review, limbajul in subdomeniul asta ar trebui sa fie mai accesibil. Ideea e ca mijlocul principal de transmitere a informatiei in economia moderna e articolul stiintific, in niciun caz cartea/tratatul (chiar D. North, pe care l-am vazut mentionat de tine undeva e deja oarecum invechit). Doua articole de S. Ogilvie care s-ar putea sa te intereseze:

    http://www.jstor.org/discover/10.2307/4502149?uid=3737592&uid=2129&uid=2&uid=70&uid=4&sid=21103185865843

    http://www.jstor.org/discover/10.2307/3091759?uid=3737592&uid=2129&uid=2&uid=70&uid=4&sid=21103185865843

    Oricum, cred ca economia ca stiinta a facut progrese enorme in ultimele decenii asa ca ar fi pacat ca imaginea ta sa se formeze cu Menger sau Mises.

    Si apropo, e Walras nu Walrus.

  2. vicuslusorum zice:

    Merci. Am sa tin cont de tot ce mi-ati spus. Am totusi doua mentiuni de facut:

    1) Am citit introducerea la Modern Macroecomics de Snowdon & Vane si voi continua lectura. Inteleg ca se ocupa de teoria economica si modelarea implicita de la Keynes incoace. Raman totusi surprins sa descopar o acolada in trecere pentru Adam Smith si John Stuart Mill in introducere si articularea lui Marx (alaturi de pastorul Malthus, de parca Marx si Malthus ar fi de aceleasi pareri) drept eretic (dar si un citat copios din Keynes despre Marx, despre care aflam ca este dreary si out of date, desi tot Keynes recunoaste cu superbie ca nici nu l-a citit vreodata decat ca o poveste detectivistica – si ce ar vrea sa insemne asta, dincolo de un gust ciudat pentru romane politiste despre capital?). In ziua cand o introducere la o lucrare stiintifica va fi eliberata de sintagme precum eretic, neortodox, toate conotate la o ideologie politica (oricat pretinde a fi liberalismul o nonideologie, este, nu ma obligati sa va demonstrez), atunci poate si stiinta economica va fi stiinta, nu doar o pretentie modelata economic, asa cum pare. E curios cum Marx este tratat de filozof, iar economistii mainstream calculeaza raporturi intre concepte economice definite abstract, in dispret pentru realitate. Se ne mai miram ca toti consilierii economici de pe langa guvernele mari ale lumii par niste sarlatani platiti sa justifice matematic, deci stiintific, cele mai aberante politici publice care duc la stagnare, saracie sau momente tari ca Recesiunea de dupa 2008?

    2) Asocierea dintre Marx si Aristotel dovedeste tendentiozitate. Aristotel a scris un text dedicat naturii, Physis, fara nici o intentie experimentala sau de cuantificare in raporturi matematice. Pana la Descartes sau Francis Bacon, adica timp de aproape 1800 de ani, epistema occidentala era inca puternic inspirata de religie si metafizica. Pentru antichitate, Aristotel este un geniu, iar erorile sale provin din lipsa oricarui interes pentru mijloacele experimentale. A afirma insa ca Aristotel il precede pe Newton inseamna prea mult pentru Aristotel care studiaza natura si prea mult pentru filozoful Isaac Newton (mai degraba pentru misticul si magicianul de Newton, daca ar fi sa dam crezare studiilor sale in afara de cele strict dedicate mecanicii corpurilor ceresti si opticii).

    Marx a trait dupa Adam Smith, Thomas Malthus, David Ricardo si a fost contemporan cu Leon Walras sau William Jevons. Daca economia pretinde a fi o stiinta solida, atunci inca din secolul al XIX-lea vedem un dinamism coplesitor. Sau poate ca economia a inceput cu John Maynard Keynes si nu stiu eu. Marx nu este un Aristotel al economiei. Traia in secolul pozitivismului, in epoca in care tehnologia propulsa la cote nabanuite productivitatea industriala, in vremuri in care telefonul deja aparuse. Cred ca Marx este mai aproape in timp de marea stiinta economica, daca intr-adevar nu va fi chiar in mijlocul ei, decat lasati dvs. sa se creada. Dar pe eretici, ca sa citez din Sowndon & Vane, ii ardem pe rug, nu?

    Si, nu in ultimul rand, de ce nu mi-ati recomandat si cartea lui Steve Keen, Debunking Economics. The Naked Emperor Dethroned?

  3. economist zice:

    1. Cartea lui Snwodon si Vane nu e o lucrare stiintifica propriu-zisa, nu e nici macar un manual de economie. E mai degraba o istorie a gandirii (macro)economice adresata studentilor cu scopul de a ii ajuta sa inteleaga de unde au venit modelele pe care ei le studiaza la cursurile de teorie economica. In contextul asta, folosirea termenului “neortodox” mi se pare absolut justificata: e un termen descriptiv pentru scolile de gandire care nu fac parte din mainstream-ul academic. “Eretic” e poate un termen prea expresiv. Tind insa cont ca scopul principal al cartii e sa faca modele economice aride mai interesante pentru studenti, cred ca greseala poate fi iertata. Citatele trufase din Keynes trebuie citite in aceeasi cheie; fac parte din personajul lui.

    2. Cartea incepe cu Keynes, dar as zice ca economia nu incepe cu el ci mai degraba cu Paul Samuelson care, dupa al doilea razboi mondial, a sintetizat (si formalizat) teoriile marginaliste si cele keynesiene intr-un tot unitar. Pana atunci economia era la un stadiu pre-stiintific (sau mai bine zis pre-paradigmatic): existau diversi ganditori care au reflectat asupra unor aspecte economice, dar nu exista o stiinta economica unitara cu metode si concepte specifice si larg acceptate si cu un curriculum standardizat. Alte stiinte sociale (sociologia, psihologia) sunt si astazi in mare masura intr-un stadiu pre-paradigmatic. O parte importanta a succesului academic si politic al economiei se datoreaza existentei unei paradigme unice: aproape toti economistii, indiferent de scoala de gandire din care provin sau de orientarea lor politica, folosesc aceleasi metode si concepte.

    3. Marx si Malthus sunt pusi in aceeasi oala pentru ca au fost printre putinii care, pana la Keynes, au contestat legea lui Say (oferta isi creeaza propria cerere), sugerand posibilitatea sub-consumului. Nimeni nu contesta ca exista foarte multe diferente intre Malthus si Marx, aici cartea se refera doar la acest aspect al teoriilor lor.

    4. Marx nu e citat de economisti dar nici Smith sau Walras nu sunt citati sau sunt citati pur muzeistic (“Reflectia asupra temei X a inceput odata cu Smith (1776) care…”). Economistii de azi se iau la tranta cu teoriile contemporanilor, nu cu Marx si Ricardo. Nu exista un embargou special importriva lui Marx, iar acesta e prezentat pe larg in multe carti mainstream de istoria gandirii economice (spre exemplu in Economic Theory in Retrospect a lui Blaug). Nu neg ca pot exista idei interesante in Marx, Smith sau Ricardo care nu au fost exploatate la maxim de economisti, insa conceptele si metodele “clasicilor” sunt rudimentare comparativ cu cele ale economiei contemporane. Asta e diferenta dintre economie si o disciplina pre-paradigmatica ca sociologia, unde baza a ramas Weber si Durkheim.

    5. Daca chiar va intereseaza o disecare din pespectiva economiei “ortodoxa” a a teoriei economice marxiene, acelasi Paul Samuelson i-a dedicat o serie de articole lui Marx in anii 50-60. De atunci problema lui Marx e inchisa pentru economisti. Desigur, puteti adauga epicicluri, spre exemplu, teoriei valorii munca pentru a o face sa se potriveasca cat de cat cu realitatea, dar economia mainstream explica totul intr-un mod mult mai simplu si mai coerent.

    6. Economia e cea mai putin sarlataneasca dintre stiintele sociale. Matematica e folosita nu pentru a scunde, cum cred unii, ci pentru a face totul mai precis si transparent. Adevaratii sarlatani sunt cei care se ascund in spatele ambiguitatii sau fac predictii cu orizont nelimitat. Dintre stiintele sociale, economia e cea mai strans legata de realitatea empirica. Numerosi economisti si-au dedicate carierele pentru a masura mai bine diferite variabile economice sau pentru a descoperi metode statistice care sa ne permita sa descalcim lanturi cauzale. Oricum, atentia economistilor pentru masuratori corecte si testare empirica riguroase e la ani lumina de cea a altor discipline din stiintele sociale.

    7. Apropo de date empirice, ganditi-va ca Marx nu a avut niciodata acces la date macroeconomice. PIB-ul a inceput sa fie masurat abia dupa al doilea razboi mondial. Date sistematice despre preturi si salarii erau si ele absente. Ganditorii economici puteau sa se bazeze doar pe impresii particulare si le era imposibil sa observe cu adevarat economia in ansamblul ei. Ca sa va dati seama de diferenta, uitati-va peste acest articol al economistului Robert C. Allen care abordeaza o tema draga lui Marx si Engels: situatia clasei muncitoare in timpul revolutiei industriale:

    http://www.nuff.ox.ac.uk/Users/Allen/engelspause.pdf

    (Ca o paranteza, sa nu va inchipuiti ca Allen e vreun ideolog al liberalismului. Intr-o carte numita Farm to Factory el apara politicile economice staliniste ca singura cale de modernizare pentru Rusia acelor timpuri. Si totusi, Allen e un economist ortodox care preda la o universitate serioasa… )

    8. Nu stiu despre ce politici publice “aberante” care duc la “stagnare si saracie” voribiti. Economistii au fost cei mai puternici sustinatori ai liberalizarii comertului international, care a scos din mizerie si saracie miliarde de oameni. Cea mai mare mizerie e in locurile care nu participa la comertul mondial si la diviziunea globala a muncii. Economistii aflati la conducerea bancilor centrale au reusit in sfarsit sa elimine problema inflatiei: astazi inflatia nu mai e o problema in nicio tara dezvoltata (spre deosebire de anii 70, spre exemplu). Legat de Criza, nu stiu in ce masura ea poate fi atribuita unor politici economice gresite: cum spune Fama, nobelistul de anul asta, o bula poate fi identificata doar dupa ce se sparge. Oricum, ce e clar e ca daca marile banci centrale ale lumii nu ar fi intervenit puternic la inceputul crizei financiare, lucrurile ar fi stat mult mai rau. (Marea Recesiune din anii ’30 s-a datorat in mare masura lipsei de interventie sau chir interventiilor gresite ale Rezervei Federale americane). Iar legat de criza din zona Euro, nenumarati economisti au avertizat asupra unei astfel de posibilitati inainte de crearea monedei unice.

    9. Nu v-am recomandat Keen pentru ca ce am vrut sa va ofer e o imagine corecta asupra economiei mainstream. E pacat sa va informati despre economie doar din criticii acesteia, la fel cum ar fi pacat daca cineva s-ar informa despre Marx doar din Popper. Nu am citit cartea lui Keen, dar am citit alte carti pop care critica economia si mi s-a parut ca acestea ataca mai degraba oameni de paie.

  4. vicuslusorum zice:

    Multumesc pentru raspuns, dar cu doua mentiuni:

    1. Cartea lui Marc Blaug chiar e fascinanta. Am trecut-o pe lista de lecturi obligatorii, indiferent ca are 800 de pagini si nu pare a fi o lectura usoara.

    2. Referitor la articolul profesorului Robert C. Allen (http://www.nuff.ox.ac.uk/Users/Allen/engelspause.pdf): partea de calcule si referinte matematice la alte modele din domeniu ma convinge ca am de-a face cu o stiinta serioasa. Subliniez ca „ma convinge”, neavand pretentia de a fi inteles fiecare algorim din ecuatiile articolului, desi ideea am inteles-o foarte clar. Desi nu sunt marxist, am pretentia ca mi-am petrecut ultimele 6 luni citind si recitind cele trei volume ale Capitalului cu mult zel (dar si alte lucrari ale economistilor marxisti recenti, mai cu seama pe Andrew Kliman si Alan Freeman). Cred ca articolul lui Robert C. Allen mergea foarte bine si fara vreo referire la Engels, dar Robert C. Allen a fost, se pare, de alta parere.

    Acum, dincolo de frumusetea abstracta a calculelor pure, dau un citat din articol, mai spre final:

    The transition from the first stage to the second, which occurred around the time of the publication of the Communist Manifesto (1848), provides a wry commentary on Marx’s expectations. The acceleration of productivity growth did, indeed, shift income from workers to capitalists, as he expected. The result, however, was not continually increasing immiseration, for the capitalists invested a portion of their extra income and the increase in the capital stock eventually allowed rising productivity to be manifest as rising real wages. History did, indeed, exhibit a stage pattern of evolution, but the stage of flat real wages was followed by the most sustained rise in real wages ever seen – not by socialist revolution. The integrated growth model captures the logic of history.

    Manifestul din 1848 nu este o lucrare cu pretentii economice. Marx avea 30 de ani si, daca ar fi ramas la nivelul Manifestului, nimeni nu l-ar fi luat in serios ca economist. Teoria pauperizarii progresive a angajatilor nu apare decat intr-un singur paragraf in Capitalul, volumul I (niciodata in volumele II si III, care insumeaza 1500 de pagini de analiza minutioasa, pedanta si obositoare). L-am mai citat o data pe acest blog, dar il reiau:

    “Urmează de aci că în măsura în care se acumulează capital, situația muncitorului trebuie să se înrăutățească, indiferent de plata, ridicată sau scăzută, pe care el o primește. În fine, legea care ține în mod continuu în echilibru supraproducția relativă, adică armata industrială de rezervă, cu volumul și cu energia acumulării îl țintuiește pe muncitor de capital mai tare decat îl țintuiau de stâncă pe Prometeu piroanele lui Hefaistos. Ea provoacă o acumulare de mizerie corespunzătoare acumulării de capital. Acumularea de bogăție la un pol este deci, în același timp, acumulare de mizerie, de chinuri de muncă, de robie, de ignoranță, de brutalizare și de degradare morală la celălalt pol, adică la clasa care își produce propriul său produs sub formă de capital.”

    Trecem cu vederea stilul literar superb care este curat non-economic pentru secolul XX, dar retinem esenta: situatia muncitorului se va inrautati (Marx nu mentioneaza in ce sens muncitorul o duce mai rau din cauza salariului: poate ca nu salariul este singura problema, dar, iarasi, iesim din sfera economiei stiintifice predata la cursurile serioase), indiferent de plata. Acum v-as ruga sa comparati acest unic paragraf din volumul I al Capitalului cu ce se spune despre asa-numita teorie a continually increasing immiseration.

    Aceasta este singura mea observatie critica. Restul articolului este, pana la proba contrarie, excelent.

  5. noneconomist zice:

    @economist
    Ati spus in primul raspuns ca „economistii seriosi din ziua de azi publica aproape exclusiv in jurnale de specialitate”. Stiti de vreo selectie de 10-20 de articole publicate in perioada 2000-2010 care sa traseze conturul economiei astazi, asa cum e de pilda Top 20 AER facut de Arrow si ceilalti in 2011 pentru a serba 100 de ani de review economic american? Sau, daca o asemenea selectie nu exista, ati putea sa (ne – presupun ca si vicus ar fi interesat) dati cateva titluri?
    Evident, nu sunt specialist si e mai mult o curiozitate : ce economisti citeste un economist.

    Multumesc.

  6. economist zice:

    Nu va pot oferi o selectie de articole care sa traseze conturul economiei de azi in general pentru ca diviziunea muncii functioneaza si pentru economisti si exista macar 10-20 de subdiscipline foarte specializate in economie si nimeni nu e la curent cu ultimele rezultate din fiecare disciplina. Ce va sugerez e sa cautati syllabus-uri la nivel graduate pentru diferite subdiscipline care s-ar putea sa va intereseze. Spre exemplu, pentru legatura dintre instituii si dezvoltare economica puteti incerca aici:

    http://economics.mit.edu/files/8680

    Pentru crize financiare, incercati aici:

    http://ocw.mit.edu/courses/economics/14-454-economic-crises-spring-2011/readings/

    Pentru istorie economica in general acesta e un syllabus foarte bun:
    http://delong.typepad.com/20111209-econ-210a-spring-2012-delong-eichengreen.pdf

  7. vissurix zice:

    mi-a placut postarea asta pentru ca ai observat ca nu trebuie sa citesti chiar orice (dat fiind timpul nostru limitat) si ca si universitarii occidentali (referinta pentru soferii profesionisti din alta discutie mai veche) practica o „forma inalta de maculatura” (ce surpriza!).

  8. Spartacus zice:

    Interesanta discutie. Am si eu o parere sau doua legata(e) de temele care s-au discutat pe aici:

    1. „Matematica e folosita nu pentru a scunde, cum cred unii, ci pentru a face totul mai precis si transparent.”

    Dupa parerea mea matematica e un simplu instrument. Cu ajutorul ei poti demonstra sau refuta orice, atata timp cat premizele de la care pornesti sunt adecvate scopului tau final. Poti avea o demonstratie admirabila si impecabila din punct de vedere matematic, dar concluziile sa contrazica flagrant realitatea pentru ca ai plecat de la niste premize false. Mi se parea extrem de amuzant in facultate cand, dupa 3 pagini de formule aplicate impecabil, unii colegi obtineau niste rezultate complet divortate de realitate si, dand din umeri resemnati, spuneau „Asa mi-a dat din calcule” 🙂

    2. „Daca chiar va intereseaza o disecare din pespectiva economiei “ortodoxa” a a teoriei economice marxiene, acelasi Paul Samuelson i-a dedicat o serie de articole lui Marx in anii 50-60. De atunci problema lui Marx e inchisa pentru economisti.”

    Se poate. Promit ca o sa caut aceste articole si le voi citi. Parol! Dar nu cred ca problema e chiar inchisa pentru toata lumea. Mai sunt economisti care nu sunt de aceeasi parere. Unul dintre ei este asta:

    http://www.newschool.edu/nssr/faculty_econ.aspx?id=16356

    Cu PhD. Si care mai are si neobrazarea sa foloseasca o tona de matematica pentru a demonstra justetea teoriei valorii munca:

    https://docs.google.com/file/d/0BxvNb6ewL7kOdWhYSEI4OVJHTkk/edit?pli=1

    Pe pagina lui de web se gasesc o tona de articole care pun lucrurile intr-o perspectiva „usor” diferita fata de „mainstream”.

    https://sites.google.com/a/newschool.edu/anwar-shaikh/publications

    Eu n-am pretentia de a fi vreun specialist, eu studiind economia ca si hobby. Dar nu mi-e frica catusi de putin de matematica, pe care o mai si bunghesc, cat de cat. Ca inginer am facut la matematica de mi-a iesit pe nas, pe vremea cand Politehnica se facea cinci ani. Din care doi de matematica, aproape exclusiv. Oi fi eu acuma cam ruginit, dar nu chiar de tot 🙂

    3. „Economistii au fost cei mai puternici sustinatori ai liberalizarii comertului international, care a scos din mizerie si saracie miliarde de oameni. Cea mai mare mizerie e in locurile care nu participa la comertul mondial si la diviziunea globala a muncii.”

    Pasajul asta chiar m-a facut sa zambesc amar. Ma intreb daca nenorocitii care isi rup spatele in conditii de mizerie pe niste salarii de nimic ar fi de acord cu aceasta afirmatie. Iar uneori binecuvantata globalizare mai si omoara cand o fabrica de textile din Bangladesh se prabuseste peste nenorocitii care munceau in ea pe nimic din cauza ca patronul, din dorinta de profit, a luat toate scurtaturile posibile, inclusiv la constructia structurii de rezistenta a cladirii. Si asta e doar un caz, departe de a fi izolat.

    4. „Apropo de date empirice, ganditi-va ca Marx nu a avut niciodata acces la date macroeconomice. PIB-ul a inceput sa fie masurat abia dupa al doilea razboi mondial. Date sistematice despre preturi si salarii erau si ele absente. Ganditorii economici puteau sa se bazeze doar pe impresii particulare si le era imposibil sa observe cu adevarat economia in ansamblul ei.”

    Daca ati fi aruncat un ochi prin capital ati fi gasit destule referinte statistice.

    Datele „sistematice” despre preturi si salarii nu erau nici ele chiar absente. One of many: Thomas Tooke – History of Prices and of the State of the Circulation during the Years 1703-1856. Just sayin’….

    Iar din cate stiu eu Marx, si nu a fost singurul, s-a straduit enorm sa puna mana pe cat mai multe date statistice, tocmai pentru a avea o imagine de ansamblu.

    5. „Marx nu e citat de economisti dar nici Smith sau Walras nu sunt citati sau sunt citati pur muzeistic”

    I smell a rat. Toata politica neoliberala, aia care afecteaza viata a milioane de oameni e bazata, in mod explicit, pe fundamentul teoretic al scolii austriece. Friedriech Hayek style…pe care Reagan l-a mentionat ca fiind unul dintre cei doi sau trei care i-a influentat….”filozofia”. Plus dragul de Milton Friedman si „The Chicago Boys”. Sa le dea Domnul sanatate, ca numai bine au facut.

    Cam atat deocamdata. Sper ca n-am ofensat pe nimeni. Stiu ca am un ton acid pe alocuri si imi cer scuze in avans 🙂

  9. economist zice:

    Ma rog, chestia cu teoria valorii munca deja am acoperit-o cand am vorbit de epicicluri. Nu ma indoiesc ca unii care au adaugat tot felul de extensii la teoria valorii munca ca sa o faca sa fie cat de cat apropiata de realitate. Dar teoria marginalista a valorii e mult mai simpla si mai coerenta. Oricum, problema asta e cu adevarat inchisa in economie. Sunt chiar si marxist (John Roemer, spre exemplu) care resping teoria valorii munca.

    Sunt sigur cu Marx s-a straduit foarte mult sa puna mana pe cele mai bune date. Problema ca in timpul ala nu existau date pentru economie in ansamblul ei. Exista desigur date pentru diferite seturi de preturi (e.g. salariile zidarilor in Manchester in anii 1820) dar nu exista date pentru nivelul general al preturilor. La fel, sunt sigur ca exista date pentru anumite fabrici si ateliere, dar nu exista date pentru productia economiei in ansamblul ei. In articolul postat de mine mai sus, spre exemplu, Robert C. Allen lucreaza cu estimari statistice retrospective.

    Zambiti amar degeaba. Adevarul trist e ca pentru multi oameni din Bangladesh sansa de a munci pe un salariu de mizerie intr-un sweatshop e cea mai buna alternativa pe care o au, oferindu-le mult mai mult decat munca in agricultura traditionala. Locurile cu adevarat sarace pe pamant su locurile unde nu exsita niciun sweathsop, nu Bangladesh:

    https://www.google.com/publicdata/explore?ds=d5bncppjof8f9_&ctype=l&met_y=ny_gdp_mktp_cd&hl=en_US&dl=en_US#!ctype=l&strail=false&bcs=d&nselm=h&met_y=ny_gdp_pcap_kd&scale_y=lin&ind_y=false&rdim=region&idim=country:BGD:NER&ifdim=region&hl=en_US&dl=en_US&ind=false

    Nu cred ca e intelept sa va bazati viziunea despre economia mondiala pe faptul ca Reagan l-a mentionat la un moment dat pe Hayek. Uitati-va mai bine cine sunt economistii care conduc marile banci centrale, sunt consilierii politicienilor importanti, predau la universitatile prestigioase, etc.

    Veti gasi aproape numai Keynesieni: Ben Bernanke, Janet Yellen, Stanley Fischer, Olivier Blanchard, Greg Makiw, Lary Summers, John Taylor, ec

    Economia Austriaca nu se preda la nicio universitate prestigioasa, economistii din scoala austriaca nu publica in jurnalele mainstream ci au propriile lor jurnale obscure, etc. Informati-va inainte, totusi!

  10. Spartacus zice:

    pe rand (nu neaparat in ordine):

    1. „Nu cred ca e intelept sa va bazati viziunea despre economia mondiala pe faptul ca Reagan l-a mentionat la un moment dat pe Hayek.”

    departe de mine gandul de a-mi baza „viziunea” despre economia mondiala pe acest fapt. Am vrut sa arat ca domnii austrieci au avut influenta, si inca mai au, asupra celor care iau decizii ale caror efecte sunt simtite de miliarde de oameni. Si Reagan nu l-a mentionat doar in treacat, ci la si invitat in mod special la Casa Alba.

    2. Referitor la link-ul dvs. de pe Google pot spune ca mi se pare un pic nepotrivita comparatia dintre Bangladesh si o tara cum e Niger, care a fost intr-o continua stare de razboi de la obtinerea independentei in 1960. Si care mai are nenorocul sa fie si in mare parte desert si bantuita frecvent de seceta.
    Starea deplorabila din Niger, dupa parerea mea, nu are treaba cu absenta globalizarii. Dar are de-a face cu conditiile naturale extrem de dificile, cu coruptia conducatorilor si cu starea semipermanenta de razboi in care s-a aflat in ultimii 50 de ani. Din informatiile mele, singurul produs semnificativ de export al Nigerului este uraniul, dar ce folos daca banii obtinuti nu se intorc catre cetatenii sai, ci sunt folositi pentru sustinerea elitei conducatoare. Iar indicatorul GDP nu este o masura a nivelului de trai. Din cate stiu eu, el este folosit in ideea ca toti cetatenii tarii ar beneficia de pe urma cresterii productiei economice a tarii lor. O ipoteza falsa, dupa parerea mea. GDP poate sa creasca, in timp ce venitul net al majoritatii cetatenilor poate inregistra scaderi. Eu cand vreau sa imi fac o idee despre o anumita tara, ma uit intr-adevar la GDP dar si la alti indicatori, gen GINI. Plus conditiile particulare ale economiei acelei tari. Dar asta e doar abordarea mea. In plus, globalizarea e doar un mijloc catre un scop. Deci nu cred ca globarizarea, in sine, e buna sau rea.

    3. „Sunt chiar si marxisti (John Roemer, spre exemplu) care resping teoria valorii munca.”

    e problema lor. Si mai sunt si altii. Dar, dupa parerea mea, respingerea vine din faptul ca nu au inteles complet conceptul de „munca abstracta” (abstract labor) al lui Marx. Nu e usor si multi cedeaza, trezindu-se in varianta teoriei valorii munca in forma ei incipienta, formulata de Ricardo.

    4. „Oricum, problema asta e cu adevarat inchisa in economie.”

    normal ca e inchisa. Cum ar fi sa incepem sa dam nas clasei muncitoare care ar putea dezvolta o constiinta proprie, unitara. Si nu spun ca e vreun complot sau ceva asemanator. Doar ca majoritatea oamenilor educati si/sau cu un statut social mai acatarii sunt marcati de un elitism feroce si de un dispret suveran fata de muncitori. Si cum „social being determines consciousness”, asta e rezultatul.

    5. „Dar teoria marginalista a valorii e mult mai simpla si mai coerenta.”

    va sugerez sa cititi „Economic Theory of the Leisure Class” de Nikolai Bukharin sau orice de Anwar Shaikh care trateaza teoria marginalista a valorii. Plus cate ceva despre „Cambrige Controversy” dintre Pierro Sraffa si Joan Robinson (Universitatea Cambridge, Anglia) si Paul Samuelson (MIT, Cambridge, Massachusetts), de unde si numele dezbaterii.

    6. „Informati-va inainte, totusi!”

    Touche! Dintotdeauna mi-a placut elitismul specialistilor. Nu se pot abtine de la a-ti spune direct ca esti incompetent pe bucata lor si ca ar fi mai bine sa te abtii de la a-ti manifesta interesul. Orice parere venita din afara breslei este vazuta ca un atac la persoana si trebuie raspuns ca atare. Dupa parerea mea era suficient daca imi dadeati niste contra-argumente din care eu sa inteleg singur ca sunt neinformat.

  11. Spartacus zice:

    A, si sa nu uit:

    ” Nu ma indoiesc ca unii care au adaugat tot felul de extensii la teoria valorii munca ca sa o faca sa fie cat de cat apropiata de realitate.”

    nu e vorba de nici o extensie. Din informatiile mele, Anwar Shaikh (pe el l-am folosit ca exemplu) lucreaza cu teoria valorii munca in forma elaborata de Marx.

  12. economist zice:

    Comparatia intre Niger si Bangladesh era doar o ilustratie. Exista studii statistice serioase care arata legatura dintre cat de mult participa o tara la comertul mondial si cresterea ei economica. Totusi, faptul ramane ca Bangladeshul si-a dublat PIB-ul in ultimii 20 de ani si multe alte tari care nu participla deloc la comertul international au stagnat sau mai rau. Iar razboiul nu e neaparat ceva exogen, e la fel de mult rezultatul cat e cauza saraciei.

    Iar Scoala Austriaca are astazi la fel de multa influenta ca marxistii. Puneti in balanta ca Reagan l-a avut invitat pe Hayek la Casa Alba intr-o seara acum 25 de ani cu faptul ca aproape toti economistii cu influenta (guvernatori de banci centrale importante, profesori la universitati de elita, economisti-sef in FMI, etc.) sunt Keynesieni si ca toate modelele economice cu care institutiile internationale lucreaza sunt Keynesiene, ca niciun articol austriac nu a fost publicat intr-un jurnal de specialitate mainstream de decenii bune, ca niciun model austriac nu e prezentat in vreun manual de macroeconomie, ca economia austriaca nu se preda aproape in nicio universitate, etc. Asta vroiam sa va informez. Eu nu spun ca nespecialistii nu au dreptul sa se pronunte, dar poate ca inainte ar trebui sa faca un efort minim de a descoperi starea disciplinei pe care o critica.

  13. Spartacus zice:

    Ok, mai am de gand sa postez o singura data in ideea ca, probabil, nu m-am facut inteles. N-am spus nicaieri ca toti economistii cu influenta ar fi adepti ai Scolii Austriece. Dvs. ati spus ca ideile scolii austriece sunt la stadiul de muzeu si eu nu sunt de acord cu asta. Nu atata timp cat teoria utilitatii marginale a lui Carl Menger, costul de oportunitate al lui Friederich von Wieser si toata critica indreptata spre Marx a lui Bohm-Bawerk sunt parte integranta a economiei „mainstream”, fiind asimilate de catre aceasta.
    Nu altul decat Alan Greenspan spunea in 2000 ca „[the founders of] the Austrian School have reached far into the future from when most of them practiced and have had a profound and, in my judgment, probably an irreversible effect on how most mainstream economists think in this country.” Cam asta incerc sa spun.

    Ca majoritatea „economistilor cu influenta” sunt in prezent adepti ai lui Keynes n-a aparut in discutie si, drept urmare, n-am zis nimic pe tema asta. Dvs. tot insistati in directia asta si n-am de gand sa va contrazic.

    „Iar Scoala Austriaca are astazi la fel de multa influenta ca marxistii.”

    N-am cum sa fiu de acord cu asa ceva. Din cate stiu eu notiunile marxiste nu au fost niciodata incorporate in economia „mainstream” asa cum au fost incorporate cele ale Scolii Austriece. Inca o data, asta nu inseamna ca afirm ca Scoala Austriaca are exclusivitate. Revenind, in ceea ce priveste economistii cu inclinatii marxiste, atunci cand acestia sau aflat pe diverse pozitii in institutiile de invatamant, au fost in permanenta aratati cu degetul si lasati fara fonduri de cercetare. Vezi cazul lui Paul A. Baran (1909 – 1964), profesor la Universitatea Stanford. Ca profesor de economie sau economist reputat, sa recunosti ca ai inclinatii marxiste este sinucidere profesionala si un bilet sigur catre obscuritate. Ca, vorba aceea, „problema lui Marx e inchisa pentru economisti”.

    „Eu nu spun ca nespecialistii nu au dreptul sa se pronunte, dar poate ca inainte ar trebui sa faca un efort minim de a descoperi starea disciplinei pe care o critica.”

    Hm, nu consider ca ceea ce fac este critica unei discipline. Ceea ce fac eu este pur si simplu de a incerca sa inteleg legile dupa care functioneaza activitatea economica. Mai ales la nivel macro. Problema este ca aceste legi nu sunt descoperite si formulate de o entitate impartiala, ci de diversi indivizi care fac treaba asta in concordanta cu propriile convingeri si interese. Mai mult, legile de functionare ale activitatii economice au implicatii sociale directe. De exemplu asupra modului de distributie al produsului societatii. Si atunci esti pus in situatia de a studia lucrurile din mai multe puncte de vedere si de a fi tot timpul in garda pentru a nu cadea prada vreunei inconsistente logice, vreunei demonstratii gresite, unor date statistice tendentios utilizate sau a unei concluzii contrazisa flagrant de realitate. Parte buna din toata afacerea asta este ca incepi sa vezi lucrurile intr-o cu totul alta lumina decat iti este prezentata de media sau de catre economistii care servesc pe post de functionari in diverse institutii financiare. Spre exemplu am studiat si teoria utilitatii marginale si teoria valorii munca si cea din urma mi s-a parut mult mai obiectiva si mai bine argumentata. Parerea mea, proprie si personala, pe care sunt gata oricand sa o sustin cu argumente. Dezbaterea sau discutia in contradictoriu cu adeptii diverselor curente este o metoda foarte eficienta pe care o poti folosi pentru a vedea cum sta argumentatia ta contra argumentatiei lor. Daca rationamentul tau are o eroare, este foarte probabil ca ea va fi expusa intr-un asemenea context. Si vreau sa va asigur ca depun acel „efort minim” despre care tot aduceti vorba.

    PS. in afara subiectului, aruncati o privire pe blogul acestui domn, profesor de economie la Universitatea Romano-Americana.

    http://logec.ro/manifestul-libertarian

    Mi se pare postarile lui nu emana un miros puternic de Scoala Austriaca. Dar e doar un exemplu pe care am vrut sa vi-l aduc in atentie. Atat. Asta nu inseamna ca afirm ca majoritatea „economistilor cu influenta” nu sunt in prezent adepti ai lui Keynes. Va rog sa nu o luam de la inceput 🙂

  14. economist zice:

    Dar costul de oprotunitate si teoria utilitatii marginale nu sunt concepte specific austriece. Au fost dezvoltate in acelasi timp de numerosi economisti de diferite orientari. Ideile specific austriece (teoria austriaca a ciclurilor economice, opozitia fata de interventia statului pentru stabiliziare macroeconomica, atacul impotriva bancilor cu rezerve fractionare) nu au nicio influenta pentru economisti. Va rog frumos, faceti efortul sa deschideti un manual de macroeconomie si verificati daca ii gasti pe Hayek sau pe Mises pe undeva!

    Si ca sa va ajut sa va aprofundati studiile, faptul ca teoria valorii munca e obiectivista e tocmai sursa absurditatii ei. Cand un uragan intrerupe liniile de aprovizionare, preturile produselor de consum esentiale vor creste foarte mult. Cum explicati dumneavoastra folosind teoria valorii munca ca acelasi bidon de apa minerala care costa 1 dolar alaltaieri acum costa 10 dolari (si lumea se inghesuie sa il cumpere). S-a imbibat de inca 9 dolari de munca stand pe raftul supermarketului?

  15. Vicus zice:

    Sa presupunem ca nu ati ales un episod exceptional si ca legile economiei functioneaza la fel indiferent de diferitele scenarii pe care le ofera pas cu pas realitatea.

    Din exemplul dvs., bidonul de apa a crescut de la un pret de piata x la momentul Y (de dinaintea uraganului) la pretul x + n la momentul Z (imediat dupa uragan), unde n este decis de o cantitate de utilitate reglata de cerere. Dvs alegeti cazul in care cererea creste (mai multe alimente, apa, carburant etc.) si oferta ramane stabila, ceea ce duce implicit la o crestere vertiginoasa a preturilor. Ok, am inteles, putem chiar sa reprezentem grafic treaba asta, cum presupun ca stie orice elev silitor de liceu in clasa a XI-a. In cazul uraganului nostru, curba cererii o ia in sus. Utilitatea marginala a produselor de baza in exemplul uraganului este disproportionat de mare, avand in vedere deficitul de resurse minime aflate la dispozitie. Costul de oportunitate in cazul de fata este unul care sperie ideea normala pe care o avem asupra utilitatii produselor: avem de ales intre produse de baza si moarte.

    Ce are de spus teoria valorii munca in acest caz? Mai functioneaza? Spre deosebire de modelul curbelor cererii si ofertei, care are o puritate ideala in sine, teoria valorii munca (in varianta sa marxista) ar spune asa: costurile de productie si pretul mediu al produselor de dinaintea uraganului continua sa functioneze (sa presupunem ca uraganul nu a lovit direct in oferta, pentru ca astfel e mult mai usor sa explicam utilitatea teoriei valorii munca – nu am de gand sa ofer aici aceasta explicatie) la fel si dupa uragan. Numai ca intre producator si consumator avem capitalul comercial, care nu creaza profit, dar se alege cu o parte a profitului, rezultand din plusvaloarea din productie. Intre fabrica si victimele uraganului nu se afla decat acest capital comercial. Cum de o iau razna preturile? Ei bine, intr-o sectiune a volumului I din Capitalul (https://vicuslusorum.wordpress.com/2013/08/21/capitalul-volumul-i-transformarea-banilor-in-capital/) Marx da de inteles clar ca un comerciant poate specula cererea disperata a unor oameni si astfel sa umfle preturile fraudulos la o serie de produse intens cerute. Problema este ca profitul sau oneros nu creaza nici o bogatie sociala (deci nu reprezinta profit), pentru ca ceea ce a furat la pret speculand astazi va intra in pretul mai ridicat de maine (sau chiar de azi) pe care insusi comerciantul il va plati pe acele produse cand doreste sa le consume (in exemplul uraganului, comerciantul care vinde apa cu 10 USD va cumpara apa sau alte produse gonflate la acelasi pret). Este ca si cum eu si dvs. am avea impreuna 100 de lei pe care i-am trazactiona in produse de la un moment la altul pana ce dvs., speculand cererea mea disperata, va alegeti cu 90 (aveti un „profit” enorm), iar eu as ramane cu doar 10 lei. Jucandu-ne cu bogatia existenta ca si cum am fi intr-un tug of war nu producem nici unul, nici celalalt bogatie, chiar daca dvs. sunteti psihologic si material fata de mine bogat. Sa nu gandim in termeni stramti, cu modele strict individualiste, ca si cum curba cererii ar fi nerelationata social (nu doar individualist, cum se intampla in varianta de scoala) la oferta. Oferta (the supply), cel putin in cheie marxista, nu sta doar si primeste comenzi de la cerere. In capitalism avem un ditamai sistemul social care compune the supply chain: oferta are un impact mai mare asupra cererii decat presupun modelele abstracte, impact rareori atat de rational pe cat presupunem pe hartie, unde informatia nu este niciodata atat de asimetrica ca in realitate.

    In cazul special al uraganului, preturile cresc fraudulos din cauza unei cereri medii anormale, care probabil, daca piata ar fi lasata de capul ei, ar duce la grave pierderi umane.

    Dar sa luam si un exemplu real, cum ar fi uraganul Katrina din 2005. Suntem in Statele Unite, cea mai capitalista economie de pe pamant. Cand uraganul s-a dezlantuit, preturile la produse (inclusiv petrolul si benzina) au luat-o in sus. Pana ce curbele cererii si ofertei sa ajunga la un punct de echilibru asa cum ar pretinde un stat cu o piata libera nereglementata (dar vorbim de o pretentie, competitia perfecta fiind un mit), guvernul american prin administratia statelor afectate a intervenit conform legii impotriva fenomenului de price gouging (http://www.fas.org/sgp/crs/misc/RS22236.pdf). Amaratii de sinistrati au fost salvati de la o situatie economica ce ar fi marit numarul de pierderi omenesti, iar industria locala a petrolului (interesata ca politicienii sa dea legi in favoarea ei, mai ales cand politicienii nu stiu economie – de parca economistii nu ar sacrifica legile economiei pe o mita grasa sub forma de lobby) a diminuat efectele si-asa neplacute ale uraganului.

    Intre timp, obscurii de economisti austrieci, printr-o voce a lor, au considerat totul ca pe o incalcare a principiilor pietei libere (http://archive.mises.org/4540/price-gouging-economics-and-ethics/).

    Daca as fi cinic, as spune ca imi pare rau ca statul a intervenit intr-un asemenea dezastru, salvand vieti si mentinand ordinea publica. Sunt sigur ca piata, condusa de o lege impersonala si cuminte ca cea a cererii si ofertei, le-ar fi aplicat multor americani sinistrati o corectie de capital (ca sa nu zic capitala).

  16. economist zice:

    Marturisesc ca nu am inteles prea clar explicatia marxiana a cresterii preturilor dupa uragan (in timp ce dumneavoastra ati oferti intr-adevar o explicatie cat se poate de corecta a fenomenului din prespectiva economiei ortodoxe). Faptul ramane ca pretul a crescut de 10 ori dar munca necesara pentru a produce produsul a ramas aceeasi (insusi produsul a ramas acelasi). Asta inseamna ca pretul nu este determinat de munca incorparata in produs, nu?

    (Legat de moralitatea speculei, nu cred ca lucrurile stau atat de clar. Preturile ar fi crescut intr-adevar foarte mult, dar asta ar fi insemnat ca fiecare om ar fi cumpart putina apa. Daca pretul ramane prin decret la nivelul initial, atunci la acel pret cererea va fi mai mare decat oferta (puteti incerca chiar dumneavoastra sa demonstrati asta cu ajutorul curbelor de cerere si oferta!). Se va crea astfel o penurie de apa, vor exista cozi si (in caz ca nu se introduc si ratii cu privire la cat de mult poti sa cumperi odata cu controlul preturilor) exista riscul ca primii ajunsi la coada sa cumpere mult mai mult decat au nevoie (din frica ca mai tarziu nu vor mai gasi apa sau, daca au suflet hain/spirit entreprenorial, ca sa vanda apa pe piata neagra la un pret mai ridicat). Astfel, cei ajunsi cei din urma la coada pentru apa vor ramane fara.

    Preturile extraordinar de mai, in schimb, vor atrage nenumarati speculanti/entreprenori din zonele vecine neafectate de uragan dornici sa faca profit. Astfel, oferta de apa din zona afectata va creste (Cati nu sunt dispusi sa isi riste chiar viata pentru profit!) si sansele oamenilor sa moara de sete vor fi mai mici. Deci legile care interzic specula nu ii apara pe oameni de moartea de sete neaparat. Un decret care sa fixeze preturile la nivelul pre-uragan poate fi foarte periculos daca nu e insotit de introducerea ratiilor si de suplimentarea de catre stat a ofertei de apa din zona.)

  17. Vicus zice:

    Vedeti dvs, chiar la inceputul volumului III al Capitalului are loc acea transformare a plusvalorii individuale prin intermediul competitiei pietei in plusvaloarea generala (echilibrand pentru fiecare industrie diferitele plusvalori inregistare de capitalistii individuali), care plusvaloarea pierde prin faptul ca ea se calculeaza generic din capitalul variabil + capital constant. De aceea profitul este p/c+v. Problema este cea pe care o gasiti logic dvs. (si toti economistii ortodoxi de la 1895 incoace): avem valorile incorporate in marfa pe de o parte (care se pot calcula ca si costuri, mai putin munca neplatita a muncitorului, plusvaloarea) si preturile produselor, care nu coincid cu plusvaloarea din productie. Multi au spus ca Marx judeca cu doua masuri: fie teoria valorii munca nu explica natura preturilor (desi o face, dar intr-un mod extrem de subtil si, dupa mine, nedemonstrabil empiric – dar se poate sa ma insel), fie preturile au o alta explicatie, care nu se regaseste in valorile incorporate in marfa: c+v+s, ceea ce face teoria valorii munca neputincioasa. Eu nu am ajuns insa la problema transformarii in prezentarea mea. Lucrez inca la ea.

    Referitor la modelul uraganului: eu presupun din start, conform curbelor cererii si ofertei, ca cererea ar fi fost atat de mare pana ce preturile ar fi ajuns atat de sus incat oferta s-ar fi aflat in imposibilitatea de a ajunge la orice fel de echilibru in satisfacerea cererii totale. Ori consumatorii ar fi consumat prea putina apa, ori nu ar fi consumat deloc, ceea ce ar fi insemnat, oricum am lua-o, o situatie sociala grava. Acum dvs. introduceti conditia vecinului speculant, care face profit pe seama sinistratilor (va atentioneze ca folosesc termenul profit nu in sens marxist) si rezolvati frumos cazul: cererea va tinde sa scada ca si curba (cum e normal) pana ce va atinge punctul de echilibru cu oferta, ceea ce va provoca o scadere simultana a preturilor la apa.

    Este un scenariu cu final fericit. In realitate, daca nu ma insel, pretul ramas prin decret la nivelul initial a fost mentinut astfel prin suplimentele de ajutoare, alimente de la stat gratuite pentru a realiza acel punct de echilibru dintre cererea disperata a sinistratilor si oferta scazuta de produse (dar, economic vorbind, sacrificand conditiile de comert liber de pe piata). Slava cerului ca statul a fost risipitor, desi aceasta este o constatare personala, fara legatura cu economia. Si slava cerului ca autoritatile au actionat prompt si organizat.

    Eu nu cred ca piata ar fi reglat natural curbele cererii si ofertei fara sa provoaca cateva ravagii mai intai: nu am incredere in psihologia umana (nici in sentimentele egoiste care provoaca bunastare generala) si nici in binefacerea indirecta a speculantilor. Eu unul cred ca pentru profit un individ care vinde ar face orice, chiar sa nu vanda, lasandu-l pe altul sa moara doar pentru ca nu are cu ce plati, in speranta ca altul, avand in vedere disproportia cererii in raport cu oferta, va avea cu ce achita pretul umflat al produsului (care detine aceeasi cantitate de timp de munca socialmente necesar inca din productie). Cum ar spune Marx, comerciantul traieste in schema B-M-B’, unde B’+1 > B’, si putin ii pasa lui daca cel care cumpara moare sau nu. Utilitatea comerciantului este B’, a cumparatorului este B-M, adica M. Eu unul vad aici o contradictie care nu se regleaza totdeauna minunat.

    Daca lucrurile ar fi lasate de la sine, conform psihologiei umane asa cum este codificata in teoria utilitatii marginale si in curbele cererii si ofertei, cred ca situatia reala ar fi semanat, caeteris paribus, mai degraba cu foametea din Bengalul anului 1943 (http://en.wikipedia.org/wiki/Bengal_famine_of_1943).

  18. economist zice:

    Dar nu vedeti ca cu cat pretul ar creste mai mult cu atat exista oportunitati de profit mai mari deci cu atat mai multi speculanti vor invada locul cu provizii! Mecanismul acesta va impiedica pretul sa creasca peste un anumit nivel.

    Eu nu zic ca statul nu poate rezolva problema aprovizionarii cu apa a zonei lovite de uragan, ba chiar sunt sigur ca cele mai multe state dezvoltate ar rezolva-o cu brio. Dar link-ul dumneavoastra cu foametea din Bengal ne arata ca state din zone subdezvoltate vor fi adesea incapabile sa rezolve o astfel de problema.

    • Vicus zice:

      „Dar nu vedeti ca cu cat pretul ar creste mai mult cu atat exista oportunitati de profit mai mari deci cu atat mai multi speculanti vor invada locul cu provizii! Mecanismul acesta va impiedica pretul sa creasca peste un anumit nivel.”.

      Nu, imi pare rau, chiar nu vad asta. Inteleg ce spuneti, este logic, realist, probabil, dar nu vad asta.

      Si, oricum, in realitate, uraganul Katrina a fost tratat de administratia americana intr-o maniera diferita de mecanismele pietei de zi cu zi. Important este ca au reusit.

  19. Spartacus zice:

    Mi-e ciuda, iar am pierdut o conversatie interesanta.

    „Cum explicati dumneavoastra folosind teoria valorii munca ca acelasi bidon de apa minerala care costa 1 dolar alaltaieri acum costa 10 dolari (si lumea se inghesuie sa il cumpere). S-a imbibat de inca 9 dolari de munca stand pe raftul supermarketului?”

    Nicidecum. Conform teoriei valorii munca valoarea unei marfi este data de cantitatea de munca necesara pentru producerea ei, munca exprimata intr-o unitate oarecare de timp, de exemplu in ore. Atentie, este vorba de munca abstracta, dezbracata de orice element de specificitate, iar cand vorbim de timp vorbim de timpul mediu, social necesar pentru producerea acelei marfi. Aceasta valoare se manifesta in conditiile de piata sub aspectul valorii de schimb (exchange value) si are si o expresie monetara. Atunci cand aceasta expresie monetara corespunde exact valorii marfii respective, ea se numeste pret direct. In realitate insa, cel putin intr-un sistem de tip capitalist, marfurile nu se vor vinde niciodata la pretul lor direct, in afara unei pure intamplari. Pretul final al marfii nu va corespunde niciodata cu valoarea acelei marfi datorita suprapunerii efectelor legii cererii si ofertei. Astfel preturile vor oscila, fie peste, fie sub, dar aceasta oscilatie are ca punct de echilibru pretul direct. In exemplul data de dvs. conditiile de mediu au modificat echilibrul dintre cerere si oferta si, ca urmare, apa se vinde la un pret mult peste valoarea ei. Atat si nimic mai mult.

    „Dar nu vedeti ca cu cat pretul ar creste mai mult cu atat exista oportunitati de profit mai mari deci cu atat mai multi speculanti vor invada locul cu provizii! Mecanismul acesta va impiedica pretul sa creasca peste un anumit nivel.”

    Absolut de acord. Totdeuna capitalistii vor cauta zone de investitie unde rata profitului sa fie cat mai mare. Daca va intereseaza, aveti aici un articol interesant pe aceasta tema:

    http://sitemaker.umich.edu/tapia_granados/files/does_investment_call_the_tune_may_2012__forthcoming_rpe_.pdf

    Revenind, oferta crescuta va impinge preturile mai aproape de cele corespunzatoare valorilor marfurilor respective si, daca oferta este exagerata, poate chiar sub acestea. Nu intra aici in discutie moralitatea acestui gen de initiative.

    Si apropo de timpul mediu social necesar, o precizare: daca avem doi producatori care produc, sa spunem, pantofi si unul dintre ei produce un pantof intr-o ora (care, sa presupunem, este si timpul mediu social necesar pentru acest lucru) si celalalt producator il produce in trei, asta nu insemna ca al doilea producator are un produs de trei ori mai valoros, ci inseamna ca a irosit doua ore. Daca un al treilea producator descopera o metoda de a produce acelasi pantof mai rapid, de exemplu in 0.5 ore, el va putea acumula superprofituri (profituri peste rata medie a profitului pe acea ramura de activitate economica) pana cand solutia lui de productie se generalizeaza si timpul mediu social necesar devine 0.5 ore, moment in care va realiza doar rata medie a profitului. Pe alocuri am folosit dublat denumirea in engleza pentru ca sub aceasta forma se intalneste in literatura marxista.

  20. economist zice:

    Ma rog, eu credeam ca teoria valorii are rolul sa explice de ce preturile sunt asa si nu altcumva. Dar vad ca pentru dumneavoastra valoarea e altceva decat pretul, care doar accidental va corespunde acestuia. Asa ca ma tem ca aici fie comiteti o tautologie (definiti valoarea ca fiind data de munca iar apoi folositi teoria valorii munca ca sa explicati tocmai valoarea unui bun) fie intrati pe terenul metafizicii (si vom discuta despre ce e valoarea exact cum am vorbi despre ce e Binele sau ce e Dreptatea).

    • vicuslusorum zice:

      Eu v-am atentionat in legatura cu problema transformarii valorilor in preturi… Munca nu e totusi ceva de nemasurat cantitativ, tocmai aici sta forta teoriei valorii munca. Nu e nici vorba de vreo tautologie daca munca este considerata ca fiind masurabila in timp mediu socialmente necesar pentru a produce o marfa pe o piata competitiva, a proprietarilor individuali. Valoarea muncii o da chiar acest timp mediu socialmente necesar pe piata. Valoarea este timp de munca social, cu accentul pus pe timp. Parerea mea, fara sa va jignesc, este ca nu acordati nici macar o sansa ipotetica teoriei valorii munca. Exista totusi un principle of charity in intelegerea unei teorii, inainte de a sari in sus si sa urli: „E gresita, nu inteleg cum prima propozitie este legata de a doua cand eu am fost obisnuit sa gandesc complet invers si nu am chef acum sa presupun ceva atat de absurd doar pentru a vedea ce rezulta!” Macar ca sa va amuzati de cat de eronat este Marx puteti sa-l cititi. Sunt sigur ca la fiecare pagina veti gasi atatea absurditi. Asa, ca intr-un roman politist pentru economisti, cum ar fi zis Keynes. Poate ca intr-o buna zi un economist serios va adnota fiecare pagina din Capitalul (volumul I, desigur, e suficient) si va arata cum fiecare ipoteza mai curajoasa care tinteste direct in universul mental al economistilor este contrazisa de realitate.

  21. economist zice:

    Nu cred ca mi-ati raspuns la comentariu. Eu nu am contestat ca munca poate fi masurata cantitativ. Asa cum am inteles eu teoria valorii munca e ca preturile bunurilor sunt determinate de munca incorporata in ele (munca poate fi greu de masurat dar nu m-am legat in niciun caz de problema asta). Exemplul meu arata cum un acelasi bun, cu aceeasi munca incorporata in el, poate avea diferite preturi in functie de diferite stari ale lumii si am sugerat ca aceasta dovedeste ca nu (doar) munca determina valoarea unui bun.

    Apoi insa mi se sugereaza ca valoarea si pretul sunt doua lucruri distincte care doar accidental vor coincide. Astfel se pare teoria valorii munca nu mai explica de ce preturile sunt asa cum sunt, ci de ce valoarea (pe care ea insasi a definit-o drept fiind munca) consta in munca. Aici e tautologia.

    • economist zice:

      Dar in exemplul meu atat munca inglobata direct cat si munca inglobata indirect (suma carora, conform formulelor dvs., determina pretul) au ramas aceleasi (pentru ca insusi produsul a ramas acelasi) dar totusi pretul s-a schimbat! Asta inseamna ca formul e gresita, nu? Ajutati-ma sa inteleg!

      • vicuslusorum zice:

        Cea mai buna explicatie, pe care as prezenta-o aici daca nu ar fi ceva deja bine realizat, o gasiti in al treilea filmulet de pe siteul kapitalism101 citat mai sus.

        Imi cer scuze ca sunt lenes, dar poate ma ajuta si Spartacus, daca mai e prin apropiere. Filmuletul nr. 3 merita vazut pentru ca ofera o solutie recenta a problemei, chiar daca detaliile tehnice greoaie lipsesc.

  22. Spartacus zice:

    Ok, am ajuns cam tarziu pe acasa, dar hai sa vedem daca pot aduce cateva precizari suplimentare care sa intereseze…

    „Apoi insa mi se sugereaza ca valoarea si pretul sunt doua lucruri distincte care doar accidental vor coincide. Astfel se pare teoria valorii munca nu mai explica de ce preturile sunt asa cum sunt, ci de ce valoarea (pe care ea insasi a definit-o drept fiind munca) consta in munca. Aici e tautologia.”

    Intr-adevar, sunt doua lucruri distincte. Valoarea se refera la cantitatea de munca abstracta continuta in acea marfa si pretul este suma de bani sau cantitatea de metal pretios corespunzatoare acestei valori. Intr-un cuvant expresia monetara a acesteia.

    Teoria valorii munca afirma ca valoarea unei marfi este determinata de cantitatea de munca abstracta continuta, atat si nimic mai mult. Afirmatie liniara, fara urma de circularitate. Mai detaliat:

    1. se poate spune ca se pleaca de la premiza ca trebuie sa existe un numitor comun care permite schimbul marfurilor si se ajunge la concluzia ca acest numitor comun este munca abstracta cristalizata in aceste marfuri, toate marfurile fiind produse ale muncii umane.
    2. de aici urmeaza imediat concluzia ca proportia in care aceste marfuri sunt schimbate intre ele, proportie care este de fapt valoarea de schimb a acestora, este dependenta de cantitatea din acest numitor comun, exprimata intr-o unitate de timp, continuta in ele.
    Practic aspectul calitativ de la punctul 1 conduce la aspectul cantitativ de la punctul 2.

    Mai departe, spre pret: odata cu generalizarea productiei de marfuri, una (sau un numar restrans) dintre acestea se impun(e) ca echivalent universal pentru celelalte si aceasta marfa incepe sa fie folosita ca si moneda. De exemplu aurul, de dragul simplitatii. In acest moment pretul este o cantitate de aur care contine aceeasi cantitate de munca abstracta ca si marfurile cu care este schimbata.

    Mai multe pe subiectul banilor din perspectiva constructiei marxiste gasiti aici:

    http://critiqueofcrisistheory.wordpress.com/from-money-as-universal-equivalent-to-money-as-currency/

    Va rog sa-l cititi. Dupa parerea mea autorul blogului din link-ul de mai sus este unul dintre cei mai clari expozanti ai conceptelor marxiste pe care i-am putut gasi. Nelamuririle dvs. sunt legitime, dar clarificarea lor completa in acest context necesita un timp pe care nu il am. Poate daca as fi in concediu 🙂

    In plus, va rog sa intelegeti ca mi-e foarte greu sa rezum primele capitole din vol. I din „Capital”, unde sunt acoperite absolut toate aceste aspecte in cateva fraze. In caz ca sunteti interesat serios de subiect, ca si Vicus, am rugamintea sa va rupeti un pic de timp si sa abordati:

    1. http://www.marxists.org/archive/marx/works/1865/value-price-profit/
    2. macar primele trei capitole ale volumului I al „Capital”
    http://www.marxists.org/archive/marx/works/1867-c1/

    Nu cred ca va va ocupa foarte mult timp si as fi tare curios care este parerea dvs. dupa citirea lor.

    „Exemplul meu arata cum un acelasi bun, cu aceeasi munca incorporata in el, poate avea diferite preturi in functie de diferite stari ale lumii si am sugerat ca aceasta dovedeste ca nu (doar) munca determina valoarea unui bun.”

    nicaieri in vreo lucrare de-a lui Marx n-am gasit negata influenta cererii si ofertei. Preocuparea lui insa a constat in a gasi ceea ce determina pretul marfurilor in absenta acestor factori. Cum ar fi in cazul in care cererea este egala cu oferta si influenta lor se anuleaza reciproc. De aceea am spus ca, in realitate, la determinarea pretului, pe langa cantitatea de munca abstracta se adauga (suprapune) si efectul cererii si ofertei. Astfel un produs care contine aceeasi cantitate de munca abstracta se poate vinde pe o piata la un pret si pe o alta piata la un alt pret. Acest lucru nu contravine in niciun fel celor sustinute de Marx. Inca o data toate aceste aspecte sunt tratate pe larg in primele trei capitole ale vol. I al „Capital”.

    PS. pentru Vicus: uite ceva ce te-ar putea ajuta cu „problema transformarii”:

    https://docs.google.com/file/d/0BxvNb6ewL7kOZ1MyMXFDalhBbmc/edit?pli=1

  23. economist zice:

    M-am uitat la clipul recomandat de dumneavoastra dar nu cred ca m-a lamurit prea mult. Vad ca domnul din videoclip recunoaste ca valoarea unor bunuri depinde de abundenta lor relativa (In momentul acesta chiar apare pe ecran o ortodoxa curba de cerere, dar nu prea inteleg de unde obtine curba aia de cerere fara sa faca apel la utilitati marginale. Chiar as fi curios sa vad derivarea marxista a curbei de cerere!) dar nu explica de ce lucrurile stau asa (e doar un mambo jumbo vag despre cum valoarea poate fluctua in timp). Deci va arunc manusa:
    – E valoarea acelasi lucru cu pretul? Spartacus spune ca nu, videoclipul spune ca da (una dintre cele 3 ecuatii ale lui Marx!), nu mai stiu ce sa cred!
    – De ce valoarea (pretul?) unei cantiati date de bunuri e mai mare cand bunurile sunt relativ rare decat atunci cand sunt relativ abundente? Folositi va rog doar notiuni marxiste. Daca faceti apel la notiunea de cerere, va rog sa explicati de unde o obtinem. Eu la cursul de microeconomie am invata sa obtin cererea pt bunurile 1, 2, 3 ca fiind acele cantitati x1, x2,… pentru care raportul dintre utilitatile marginale a oricaror doua bunuri consumate e egal cu raportul preturilor lor. Alta metoda de a deriva cererea nu o stiu, asa ca fie nu aveti voie sa o folositi, fie imi explicati de unde o scot marxistii. Si imi explicati de ce are o panta descrescatoare si nu una crescatoare sau orizontala.

  24. Spartacus zice:

    Referitor la cerere si oferta am o precizare:

    sa presupunem ca pe piata activeaza trei categorii de producatori ale aceleiasi marfi: o categorie este caracterizata de productivitate (eficienta) scazuta (S), una de productivitate medie (M) si una de productivitate ridicata (R). Timpul necesar pentru producerea acelei marfi este invers proportional cu eficienta producatorilor. Practic, in acest caz, ca si in realitate, nivelul de productivitate este neuniform. In cazul in care cererea este aproximativ egala cu oferta, timpul mediu social necesar este media timpilor de productie al celor trei categorii de producatori. Pretul corespunzator acestui timp mediu social necesar va fi x. In acest caz producatorii de tip (S) nu vor putea realiza sub forma de bani o parte din cantitatea de munca abstracta cristalizata in marfurile lor pentru ca timpul lor de productie este mai mare decat timpul mediu social necesar. La polul opus, producatorii de tip (R) inregistreaza profituri mai mari decat media datorita faptului ca eficienta crescuta le permite sa produca intr-un timp mai mic decat cel social necesar (practic vand o valoare mai mica la acelasi pret). Sa presupunem ca in acest moment apare o crestere a cererii care depaseste oferta intr-o masura suficienta in asa fel incat, succesiv, capacitatea de productie a producatorilor de tip (R) si a celor de tip (M) este epuizata (cerere prea mare pentru a fi satisfacuta). In acest moment pretul este determinat de producatorii de tip (S) si acesta creste. Ne amintim ca producatorii (S), datorita eficientei scazute, au un timp de productie mai mare si cantitatea de munca abstracta cristalizata in produsele lor este mai mare. Timpul lor de productie devine timpul mediu social necesar. In situatia opusa, cand se inregistreaza o scadere a cererii semnificativ sub oferta, preturile vor fi determinate de producatorii de tip (R) care, avand eficienta cea mai ridicata, reusesc sa ofere produsele la pretul cel mai scazut. Din nou, ne amintim ca, datorita productivitatii ridicate, producatorii de tip (R) au cel mai mic timp de productie si ca urmare, produsele lor cristalizeaza cantitatea cea mai mica de munca abstracta. Timpul lor de productie devine timpul mediu social necesar. In acest moment, probabil, producatorii de tip (S) dau faliment si cei de tip (M) se chinuie sa supravietuiasca. Nu trebuie uitat ca intre capitalisti exista o lupta feroce si pretul este arma folosita pentru nimicirea competitorilor.

  25. economist zice:

    Dar poate sa existe un bun cu oferta fixa (un tablou, apartamente intr-o zona in care nu se mai poate construi, etc.). Atunci schimbari ale cererii vor afecta pretul dar productivitatea (???) a ramas constanta. Oricum, inca nu mi-ati explicat de unde vine curba de cerere si de ce are panta descendenta.

    Uitati ce, nimeni nu contesta ca costul muncii/productivitatea au un rol important in formarea preturilor (si nici macar ca bunurile de capital de azi au fost create cu munca si alte bunuri de capital din trecut) dar e pur si simplu gresti sa spuneti ca munca e tot ce determina valoarea/pretul.

  26. Spartacus zice:

    „Dar poate sa existe un bun cu oferta fixa (un tablou, apartamente intr-o zona in care nu se mai poate construi, etc.). Atunci schimbari ale cererii vor afecta pretul dar productivitatea (???) a ramas constanta.”

    Primul exemplu, cel cu tabloul sau alte lucrari de arta constituie un exemplu complet atipic datorita faptului ca aceste obiecte sunt ireproductibile. Cum poti, din orice perspectiva, pune pretul pe un tablou de Van Gogh? Este o lucrare unica si proprietarul poate cere pe ea oricat. Singura restrictie este evaluatorul de arta care ii da o plaja de pret pe care stie din experienta ca amatorii de astfel de lucruri sunt dispusi sa o plateasca. Practic, neputand fi reproduse, nici macar nu sunt marfuri in sensul capitalist al cuvantului, nicio cantitate de munca, oricat de mare, neputand creste cantitatea acestora.

    In ceea ce priveste, hai sa le denumim asa, „valorile imbiliare”, situatia este ceva mai clara. Practic valorile imobiliare sunt compuse din cladiri si terenul pe care sunt construite acestea. Cladirile sunt marfuri ca toate marfurile si valoarea lor este determinata ca in cazul oricarei alte marfi, de cantitatea de munca abstracta cristalizata in ele. Pentru cladiri construite in aceeasi zona, cele mai minutios construite au, de regula, un pret mai mare. In ceea ce priveste componenta teren a valorii imobiliare, pretul acestuia este obtinut prin capitalizarea chiriei terenului si, tot de regula, aceasta este cea care determina in cea mai mare pretul valorii imobiliare. Si nu exista zona pe care sa nu se mai poate construi. Daca exista posibilitatea de obtinere a unui profit semnificativ, se va gasi un capitalist care va gasi o solutie de a schimba planul de urbanism si de a obtine proprietatea cladirilor deja existente. Nu discutam mijloacele…vorba aceea „Cati nu sunt dispusi sa isi riste chiar viata pentru profit!”

    „Oricum, inca nu mi-ati explicat de unde vine curba de cerere si de ce are panta descendenta.”

    Stiu ca dvs. sunteti obisnuit sa vedeti cererea ca o reprezentare in coordonate carteziene avand pe axa Ox cantitatea si pe axa Oy pretul, a inversului unei functii liniare de gradul intai de forma Q(p)=-ap+b, cu panta negativa data de diminuarea utilitatii marginale.

    Daca vreti sa vedeti problema abordata in context marxist puteti apela la capitolul 9 al acestei lucrari : „Freeman & Carchedi – Marx and Non-Equilibrium Economics”. Chiar nu am cum sa abordez asta aici.

    „dar e pur si simplu gresti sa spuneti ca munca e tot ce determina valoarea/pretul.”

    asta nu e argument. La fel as putea spune si eu despre utilitatea marginala.

    Eu consider ca am cam incheiat cu subiectul. Nu de alta dar din postarile dvs. sunt tentat sa trag concluzia ca toate link-urile pe care vi le-am dat pentru a-mi sustine argumentatia au ramas neaccesate. In conditiile in care le-am ales cu grija, ca sa nu necesite un timp prea mare de studiu. Iar ultimul dvs. „argument” a cam pus capac. Din el trag concluzia ca pentru dvs. discutia a parasit nivelul rational si a ajuns la unul emotional. Si la nivel emotional eu nu stiu sa tratez aceste subiecte.

  27. Spartacus zice:

    Asta si gata:

    derivarea curbelor de cerere fara folosirea utilitatii marginale (vezi pag. 16 – 19). Contine ceva matematica, dar cred ca procedeul este mai mult decat accesibil:

    https://docs.google.com/file/d/0BxvNb6ewL7kObWY0TEMwV2p5a1E/edit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s