Bogații

Bogații de clasă nu sunt cei ajunși astfel, ci cei născuți în rândul elitei materiale. Restul sunt, fără excepție, parveniți. Reflexele lor la toaletă, în societate, când se apleacă să își lege șireturile, când urmăresc cifrele care compun un preț sunt de fapt de foști săraci. Subconștientul unui om sărac ajuns bogat este cicatricea sa ascunsă, rana care trebuie dosită sub straturi groase de snobism, de închipuială și de fățărnicie. Patomima abstractă a bogaților parveniți este ca un balerin dansând în jurul unei pubele de gunoi. Nu poți decât mima ceea ce nu ești. Pe de altă parte, bogații sunt în unanimitate monștrii morali ai societății. Pentru ei nu există timp și spațiu, ci lumea care le aparține. Ei hotărăsc timpul și spațiul celorlalți muritori. Ei sunt etalonul întregii societăți, de aceea ei nu se pot compara cu nimeni altcineva decât cu ei înșiși. Orice defect și orice calitate capătă sacralitate din moment ce te naști bogat pentru că ai fost deja ales, de dinainte de a te fi născut. Nefiind obligați să muncească (și, de regulă, nemuncind), plutocrația își risipește energia în mod natural. Este de neînchipuit pentru cei care au toată puterea societății adunată în curtea lor ca ei să aibă o imperfecțiune, un defect. Dumnezeu stă în genunchi în fața lor celor bogați și ei în grup sunt mai puternic decât El. Contactul cu cei care n-au naturalețea celor care nu au suferit niciodată de lipsa unei cantități de mărfuri dată e similar cu cel dintre regnuri animale. În fața unui suflet de slugă, care vede peste tot limitele sale monetare, cel bogat nu bagă de seamă sărăcia, o formă de om diminuată, slăbită, hărțuită, ci un animal rău, așa cum un leu privește o haită de hiene sau o turmă de bivoli. Libertatea celor bogați de a se simți excelent în hainele lor pentru că binele și răul trec chiar prin stomacul lor este atât de îngrozitoare, ca o jignire și un asasinat în același timp la adresa tuturor celorlalți, încât un bogat ucis exprimă o sărbătoare sacră. Mersul istoriei rasei umane este în direcția unei saturnalii fără final.

Cum îi țin bogații pe sclavi în șah? Lăsăndu-i să spere că prin muncă și merit vor fi la rândul lor zeificați chiar din timpul acestei vieți. Când parveniții ajunși în sfârșit sus observă aceleași gesturi animalice pe care le-au întâlnit și-n lumea de jos, șocul psihologic e atât de mare încât nevoia de a crea moravuri distincte devine sarcina inventării unei noi identități. Vechea identitate nu te lasă nici să respiri în voie, atât de pătat te simți în sinea ta.

Puțini își dau seama că adevărata bogăție se reduce doar la puterea nelimitată a unor bestii groaznice, pe care nici Dumnezeu nu le poate potoli în solipsismul lor de clasă socială absolută. De aceea dărămârea edificiului societății începe cu demolarea clasei avute. Chiar și o idee împotriva lor îi enervează mai rău ca orice pentru că cei simpli nu crâcnesc la masa celor mari.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Bogații

  1. laurapanait zice:

    Domnule, ce simplu, ce clar, ce evident, indiscutabil, e totul !!!

  2. Ontelus DG zice:

    Da, lumea este a bogaților, dar eu nu-i privesc cu ură, ci cu milă, fiindcă știu că, în mod esențial, nimeni nu are, de fapt, nimic, deși poate trăi o viață cu această iluzie cumplită. Blestemul proprietății, al puterii, al plăcerii ilustrează tragicul, absurdul, grotescul umanului. Suntem oameni și este vai de capul nostru!…

  3. Pingback: De la țară la oraș în Rusia premodernă | CriticAtac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s