Școala în România

Am 28 de ani.

Ceea ce urmează se prezintă doar ca o ipoteză de lucru și îi privește doar pe cei educați în sistemul public de învățământ între 1950-1989. Intervalul de un sfert de secol care s-ar derulat ulterior acestei perioade este nesemnificativ, din simpul fapt că modelul educațional comunist a fost erodat an de an, până la dispariție, și ținut pe linia de plutire de inerția instituțională construită în deceniile anterioare. Nu s-a petrecut nici o reformă structurală profundă în școala publică din România în perioada 1989-2014. Ca atare, să observăm:

1) Pedagogia și metodica didactică în România între 1950-1989 este tributară modelului sovietic-rusesc, inspirat din școala prusacă a secolului al XIX-lea. Practic, școala, începând cu creșa și terminând cu universitatea, era organizată ca o cazarmă: principiul ierarhiei militare prima, învățarea se făcea dinspre superiori spre bază prin repetiție forțată, exerciții monotone, pedepse și umilințe/laude publice. Elevii se lăsau supuși unui regim militar de educare. Competiția și arivismul au asigurat coloana vertebrală a sistemului.

2) Cum ierarhia contează cel mai mult în armată, școala românească era axată exclusiv pe elitele de „ofițeri”, cei din care se recoltau viitoarele cadre de excepție ale birocrației de stat, organizat, de asemenea, în regim cvasimilitar. Aspectul pozitiv a constat într-o omogenizare a celor mai buni absolvenți și crearea unor abilități intelectuale de excepție. Reversul se referă la neglijarea plutonului mediu de elevi, constrânși în paradigma autoritară a sistemului să se mărginească la funcții de execuție umile, cu efort intelectual scăzut. Carențele de educație ale majorității cetățenilor români educați în regimul comunist se manifestă prin imposibilitatea de a rememora (nu se pune problema de a prezenta logic un fenomen sau o lege) noțiuni de bază în științe, prin incapacitatea de raționa logic și printr-o teamă de orice discuție intelectuală. Puterea de a abstractiza rămânea un dar al elitelor de „ofițeri” din învățământul public, cei care se subînțelegeau că reprezentau și vârfurile naturale ale societății. Educația dubla caracterul represiv al societății organizată pe categorii socio-intelectuale – veniturile se repartizau de stat în funcție de nivelul educațional. Meritocrația urma să fie codificată de stat, arbitrul violenței colective prin divizarea elevilor-cetățeni între o minoritate de vârfuri conducătoare și o majoritate de nulități proletare.

3) Învățământul tehnic și științele exacte au fost mutilate prin tehnica învățării pe dinafară și aplicarea mecanică a unor serii de formule ridicate la rang de adevăr absolut, dar fără referent real. Elitele școlare deveniseră laboranți de excepție, dar cercetători deplorabili. Facultățile critice, scepticismul experimental, relativizarea ipotezelor științifice fuseseră eviscerate de parcursul educațional anterior. Pe lângă fondurile reduse pentru cercetare în afara industriei, mediocritatea universității est-europene se datorează unui sistem social dăunător științei. Scepticismul savantului a fost înlocuit cu certitudinea dogmatică a tehnicianului limitat.

4) Învățământul umanist și științele sociale, pe lângă aservirea politică a perioadei, au fost tratate într-o manieră de o brutalitate similară științelor naturale: memorarea la comandă, capacitate de reproducere fidelă a unor texte a căror coerență si reprezentativitate nu se punea nici o clipă la îndoială, absența oricărui raționament logic clar din demonstrații (ceea ce nu se poate spune despre științele exacte).

Corolarele sunt:

1) O societate educată minimal, fără capacitate de reflecție autonomă, fără practica unui discurs logic și aservită formelor simbolice de control educațional (diplome, premii, decorații, titluri). Înclinația spre critică nu poate fi însă stăvilită, doar că cetățeanul român mediu are doar pornirea criticii, nu și metoda rațională, fără apel la sofisme și emoții, de a critica. Ura latentă pentru educația școlară s-a dezvoltat lent în corpul social în deceniile comuniste. Școala a creat frustrare socială, fiind asimilată cu o modalitate nedreaptă, controlată de stat, de a selecta cadre de elită.

2) O elită științifică stearpă și o intelectualitate publică cu porniri antiștiințifice, cu recurs la religie și superstiție: în ciuda abilităților tehnice de manual, cercetarea românească nu poate crea nimic original. Atrofierea gândirii științifice, asimilată unor structuri birocratice rigide, a condus la autori de compendii, manuale, ghiduri tehnice, crestomații dintr-o știință considerată static. Elitele intelectuale umaniste au fost castrate metodologic: metodele cantitative ale economiei, sociologiei, statisticii și modelarea lor teoretică nu au pătruns niciodată în sfera publică, preferându-se judecățile normative, cu o accentuată componentă moralizatoare, preluate din studiul literaturii, înțeleasă sub lupa unei critici de secol al XIX-lea. Biografiile, eseurile filozofice, romanele, nuvelele s-au substituit istoriografiei, politologiei, sociologiei și economiei în mentalitatea elitele intelectuale umaniste.

Fenomele expuse mai sus au continuat sub varii manifestări denaturate, dar păstrând nucleul dur inițial, după anul 1989.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Școala în România

  1. capricornk13 zice:

    Destul de exact descris sistemul – mai ales pentru cineva care n-a trecut prin scoala inainte de 89! Nu stiu daca e complet corecta o parte din observatia nr. 2 – cred ca veniturile nu se repartizau neaparat in functie de nivelul educational. Un maistru/sef de atelier/erou al muncii socialiste care depasea „planul” putea castiga mai bine decat majoritatea „intelectualilor”, cred ca inginerii erau mai bine platiti decat profesorii etc.
    Corolarele sunt, insa, atat precise, cat si savuroase.

  2. capricornk13 zice:

    desigur, nici n-are importanta in ecuatie observatia mea, am facut-o numai pentru ca-mi amintesc perfect amuzamentul/amaraciunea parintilor mei si al prietenilor lor „intelectuali” cu privire la veniturile muncitorilor fruntasi si angajatilor la gostat 🙂

  3. anojn zice:

    „Scepticismul savantului a fost înlocuit cu certitudinea dogmatică a tehnicianului limitat.”

    Da, dar era certitudinea dogmatică a tehnicianului limitat din secolul XIX. Faimoasa industrie a comunismului (cu tot ce înseamnă : școli de maiștri, diversele ramuri ale politehnicii, dezvoltarea și aplicarea mijloacelor de producție etc.) se învârtea în jurul strungului de la 1860, în timp ce tehnologia (de prelucrare a) secolului XXI se năștea prin mașina controlată numeric ( http://en.wikipedia.org/wiki/History_of_numerical_control ). Problema nu este că învățământul tehnic a fost mutilat de repetări anoste ale unor formule fără adecvare la real, ci că acele formule veneau – inevitabil – dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, iar oprirea la ele a însemnat acumularea (a încă) unui decalaj. Dacă nu ai cercetare, nu ai nici aplicare practic-dogmatică (după textbook), sau o ai pe cea a secolului trecut.

  4. nraducanu zice:

    Stimate domn „Vicuslusorum”, Urmaresc acest blog si de cateva ori mi-am exprimat satisfactia pentru articolele publicate aici. De data sta insa am unele rezerve la argumentele aduse in sustinerea tezei inferioritatii invatamantului romanesc in perioada comunismului. Ai varsta de 28 de ani, adica aveai 4 ani la prabusirea comunismului, si au mai trecut 2-3 ani pana ai intrat in invatamanul postcomunist. Cele 4 afirmatiile categorice, ca si corolarele lor, iti sunt deci cunoscute din cele povestite sau citite, dar nu din proprie experienta. Eu fac parte dintr-o categorie asemanatoare: am terminat facultatea politehnica in 1949, deci nu intru in grupul celor care au studiat intre 1950-1989. De aceea nu ma pot pronunta la fel de ferm in condamnarea scolii romanesti. Dar am rude si cunostinte mai tinere care, cu scoala si universitatea facuta inainte de 1989 in Romania, au fost rapid angajati in strainatate si au lucrari remarcabile acolo. Nu stiu, poate traim in medii diferite, dar aplicarea globala de sentinte ca „incapacitatea de a rationa logic”, „elitele devenisera laboranti de exceptie”, „scoala a creat o elita stiintifica stearpa si o intelectualitate publica cu porniri antistiintifice” etc. Am lucrat si eu un timp intr-un institut de cercetare si, pe langa unii care intr-adevar ar corespunde tabloului d-tale de mai sus, erau numerosi cercetatori stralucitori, eruditi in meseria lor, dar plafonati nu de nivelul scolii urmate, ci de sistemul politic-economic. Mai evident mi s-a parut asta intr-un institut de proiectare, unde s-au proiectat numerosele baraje si mari centrale hidro-electrice, asa cum nu s-a proiectat nici una nici in interbelic, nici in ultimul sfert de secol. Executia acestor mari lucrari s-a facut numai cu ingineri ce terminasera facultati romanesti. Toata aceasta elita tehnica s-a risipit, fie prin imbatranire, fie prin emigrare. Tinerii ce acum ies din liceu viseaza sa intre la drept sau la teologie.
    Astept prezentarea de d-ta. a situatiei scolii in epoca post comunista, cand banuiesc ca s-au facut eforturi pentru ca ea sa semene cu cele mai bune facultati din America. Pana atunci iti iti trimit cateva randuri extrase dintr-un articol despre prof. George Palade:

    Universitatile romanesti au inregistrat in acest an
    contra-performanta de a cadea in QS World University
    Rankings cu o suta de locuri: suntem mai jos de
    pozitia 700, in acelasi clasament in care
    universitatea americana care si-a botezat un departament cu
    numele unui cercetator roman este pe locul patru. Astazi, la
    aproape un secol distanta de anul in care George Emil Palade absolvea ca sef
    de promotie Facultatea de Medicina din Bucuresti, un tanar
    roman cu acelasi geniu nu ar ramane la Bucuresti nici macar
    pentru a termina primul an de facultate.

  5. Scoala in Romania intre 1950-1989 nu a fost atit de omogena incit sa poata fi judecata de-a valma, cum o fac si americanii referindu-se la invatamintul European sub comunisti potrivindu-se in mare cu observatiile dumneavoastra de mai sus. A fost la inceput o perioada de rusificare, in anii ’50, a urmat o perioada de de-rusificare la sfirsitul anilor ’60 si o reforma a invatamintului primar si liceal inceputa cred prin 1975 dupa care incet-incet studiile liceale nu au mai insemnat nimic, puteai sa termini liceul virtual analfabet. Situatia era si foarte diferita in provincie fata de Bucuresti, unde nivelul era mult mai ridicat in general, desi erau exceptii de licee in provincie mai bune decit media din Bucuresti. Invatamintul superior, la Institutul Politehnic din Bucuresti in anii ’80 cel putin, era competitiv, adica trebuia sa stii ca sa iei nota 5, sa promovezi. Nu tin minte sa fi fost mutilata vre-o stiinta exacta sau tehnicalitate si nici sa fi trebuit sa inveti ceva pe de rost sau sa se fi aplicat mecanic „formule ridicate la rang de adevar absolut” si alte prostii. Insa aplicatiile practice si proiectele moderne si interesante nu se faceau din lipsa de fonduri. Profesorii erau si ei diferiti ca metoda si aveau cerinte diferite, erau diferiti si in cit ii ducea pe ei personal capul. Insa lipsa de experienta internationala (chiar si ruseasca) era un numitor comun, putini dintre profesori stapineau o a doua limba iar si mai putini studiasera sau predasera in afara tarii si nici nu plecau pe la congrese, conferinte si intilniri stiintifice in strainatate. Deci invatamintul tehnic cel putin era extrem de izolat si cu fonduri mici de cooperare si aplicatii moderne. Ca studentii erau nevoiti sa invete mecanic sub comunisti e un cliseu larg raspindit in occident datorat in special cantitatii reduse de aplicatii si proiecte practice fata de occidentali. Cercetarea stiintifica e si ea de mai multe feluri si trebuie diferentiata. Exista cercetare de baza, generala si fara un scop sau aplicabilitate practica imediata in afara studiului in sine si o cercetare de sector sau aplicata unei cerinte si unui scop practic bine definit. Din aceste 2 forme de cercetare prima forma, de cercetare generala, a fost drastic redusa si practic pina la urma nu a mai fost subventionata de comunisti. Cercetarea aplicata insa a inflorit printr-o multitudine de institute de cercetari care insa fiind izolate, fara cooperare internationala, fara cercetare de baza, cu cercetatori indoielnici profesional si in majoritate pilosi, cu teme de cercetare triviale legate exclusiv de productie nu aveau cum sa concureze cu intreprinderile similare din occident.

    • vicuslusorum zice:

      Banuiam ca voi da impresia de overgeneralization, dar nu m-as fi gandit ca repet clisee occidentale. Nu stiam ca asa vad occidentalii invatamantul sub comunisti.

      Acum, am sa raspund mai exact.

      Eu nu am sustinut nicaieri ca sistemul era prost sau eficient, „bun” sau „rau”. Nu am zis o iota, macar ceva acolo despre calitatea educatiei in intervalul 1950-1989. Puteti sa reciti ce am scris si sa cautati o apreciere calitativa. Nu veti gasi, va asigur. De aceea nu inteleg rostul „cercetatorilor eruditi, stralucitori” de care vorbeste domnul n.raducanu. Vechea problema: nu am atacat oameni, ci am descris functionalitatea unui sistem, unei retele politice, economice, altfel spus, sociale.

      Din acest punct de vedere, sistemul de educatie din intervalul 1950-1989 este exact ca in descrierea mea.

      Haideti sa va ofer un contraexemplu de sistem coerent si bine pus la punct, cu toate ca si aici gasim presiuni academice, manipulare in massa si control al discursului public. Toate aceste defecte sunt insa marginale in sistem.

      La inceputul anilor 2000, Norman Finkelstein, un istoric reputat, apreciat si controversat al statului Israel, a scos o carte numita Holocaust Industry. Tema cartii era aceea ca holocaustul s-a transformat prin utilizare politica intr-o industrie de facut bani multi si intr-o „maciuca” in capul arabimii mondiale, intr-un instrument de politica externa a Israelului in Orientul Mijlociu. Finkelstein vine cu sute de dovezi, citeste tot ce s-a scris in materie de Holocaust pana in momentul redactarii cartii etc. Cum exista o categorie intreaga de istorici, politologi ai fenomenului Holocaust si ai Israelului, reactia a fost pe masura, de la respingeri pe fata, dar argumentat (Dershowitz etc.), pana la aprecieri (Chomsky et alia). Ideea este ca o idee este tratata cu vadit interes de comunitatea de cercetatori. Critica solida, testarea unor ipoteze, construirea unui set de idei comune asupra carora convin toate partile, redactarea unor manuale cu un continut cat mai clar, citarea tuturor surselor intr-un spirit nepartizan sunt chestii absolut normale in Statele Unite. Nu neg ca nu se fac erori si nu gasim si moduri subtile de a manipula si distorsiona pozitii contrare, dar masinaria sociala pune mari presiuni pe subiectivitate si sarlatania. Apoi exista un mare respect pentru realitate prin cercetarea empirica.

      In Romania, la nivel academic, oamenii se citeaza necritic unii pe altii, nici nu putem vorbi de o comunitate vie cu membrii activi, ci de personaje care fac lucruri bune pe cont propriu. Practic, se repeta truisme luate din bibliografia occidentala, nestapanita nici aceea ca lumea sau nu se studiaza nimic notabil. Concluzia este ca nu avem harti exacte ale realitatii sociale sau economice. Nu stim cate poduri are Romania, ce vechime au si cand se vor prabusi. Nu stim care este distributia in detaliu a veniturilor in Romania. Nu avem mai multe istorii paralele ale economiei romanesti, nu avem studii sociologice exacte. Nu stim exact ce se intampla in societatea de aici. Toate acestea sunt problemele stiintei moderne. Cand elitele sunt anchilozate si paralizate in lautarism academic, vreti sa-mi spuneti ca educatia larga e mult diferita? Articolul meu vorbea tocmai despre acestea.

    • vicuslusorum zice:

      Domnule Raducanu, abia acum am realizat ca aveti aproape 90 de ani. Sunteti incredibil de treaz si proaspat la minte. E chiar admirabil. Va multumesc ca va rupeti din timp pentru a ma citi.

      • Afirmind ca „Învățământul tehnic și științele exacte au fost mutilate etc.” faceti o apreciere despre calitatea invatamintului sustinind ca era „prost” si „rau” in acelasi timp, cel putin asa se intelege din ce ati scris aici.
        Iar afirmatia ca „…mediocritatea universității est-europene se datorează unui sistem social dăunător științei.” este o generalizare fiind si un cliseu american/occidental in acelasi timp. Caliatea invatamintului este apreciata si monitorizata international pe institutie de invatamint si nu pe tara, regiune, orinduire sociala: Tocmai ca sa evitam generalizarile comunistoide de genul cum ca invatamintul tehnic in Statele Unite ar fi vai de mama lui bazate pe rezultatele obtinute la vre-o universitate obscura din baraganul american, cind de fapt MIT se afla pe primul loc in lume daca nu ma insel. In anii ’80 cel putin, Institutul Politehnic Bucuresti era afiliat uniunii universitatilor politehnice europene cu sediul la Paris, indeplinind cerintele minime de educatie ale unui institut de invatamint politehnic superior european. Calitatea invatamintului la institutul politehnic din Bucuresti era monitorizata si re-apreciata annual, aici fiind trimisi un numar de studenti straini bursieri pe banii Uniunii Europene, UNESCO etc., de aceea erau si nevoiti sa mentina un anumit standard cit de cit dupa parerea mea. Cum invata studentii insa este diferit, depinde de background’ul fiecaruia si de cit ii ducea capul in general, afirmatii despre formule ridicate la rang de adevar absolut si invatat pe de rost nu-si prea au rostul fiind din nou generalizari arbitrare apreciative in acest context. Nu amestecati va rog comentariile mele cu ale altor cititori ca sa nu pierdem firul cel putin, insa daca tot ati facut-o idea era ca daca inginerii educati in Romania s-au descurcat sa inginereasca pina la urma si in occident calitatea invatamintului autohton nu putea sa fie chiar atit de diferita de cel din occident, ceea ce apreciati si dumneavoastra indirect la punctual 2 vorbind despre crearea unor calitati intelectuale de exceptie in invatamintul superior cred.
        In afara exemplelor concrete in care invatamintul tehnic superior de la noi nu putea sa tina pasul cu cel din occident enuntate in mare in comentariul meu anterior mai era sau este inca diferit si scopul educatiei universitare (in perioada comunista) la noi fata de occident. Aceasta este insa o alta discutie care nu tine atit de calitatea invatamintului ci de modul in care acesta este perceput si in ultima instanta asimilat, fara indoiala legat strins de ceea ce-i ramine studentului pina la urma in cap, insa mi-e teama ca amestecind discutiile vom ajunge la generalizari si mai mari pierzind sirul si ipoteza de lucru care cuprinde doar sistemul de invatamint public si „rezultatele” produse intre 1950-1989 la noi.

  6. vicuslusorum zice:

    @Carausu:

    Primul raspuns era o clarificare si nu va viza pe dvs, chiar daca l-am pus din greseala sub comentariul dvs. initial. V-am citit cu atentie comentariul ulterior si iata raspunsul meu:

    1) Sistemul era si este gandit gresit din start. Eu nu ii acuz eficienta, ci insasi temeiul functionarii. Daca un ansamblu de idei gresite pot fi moral rele sau daunatoare, aici doar rezultatele sociale pot dovedi. Daca dvs. credeti ca eu consider sistemul „rau”, am sa va spun ca aveti dreptate, dar va trebui sa probez atacand la gramada un intreg popor. Din pacate, pot face si asta, dar nu este responsabilitatea a 20 de milioane de oameni ca au fost mutilati de un sistem scolar aservit unui regim autoritar, despotic, al unei oligarhii de partid. Va atrag atentia ca am subliniat caracterul cazon al scolii est-europene. Scoala nu este o armata de minti subordonata unor comandamente pretins inalte decat intr-o societate fara libertate si fara individualism. Poti face lucruri minunate in armata, atacuri stralucitoare si victorii colosale (lucruri „bune”), dar razboiul este o legiferare a crimei organizate.

    2) Calitatea institutionala a invatamantului romanesc la nivel international a fost si este deplorabila. Nu avem cercetare si profesori universitari nici pentru primele 500 de universitati din lume. E un fapt, nu o sursa de discutii soporifice pentru a atenua realitatea.

    3) Daca dvs. si prietenii dvs. aveti motive sa va laudati cu studii serioase, cu realizari intelectuale notabile in cariera, eu nu pot decat sa va ofer respectul meu. In acest caz cele cateva zeci, sute de mii de profesionisti valorosi creati de Romania in 40 de ani de comunism nu vor face decat sa confirme obscurantismul si semianalfabetismul cronic al milioanelor de cetateni romani care au trecut prin cazarma scolii fara sa ajunga niciodata la popota ofiterilor.

    Sper ca am fost clar. As vrea sa va mai spun un lucru si sa nu mi-o luati in nume de rau: „vreo” nu e niciodata „vre-o”.

  7. @vicuslusorum: Clarificarea de care vorbiti chiar daca nu ma viza direct se referea totusi la afirmatiile din articol caz in care comentariul meu ramine oricum relevant. In continuare cred ca divagati de la subiectul initial vorbind acum in termeni foarte generali de un intreg sistemn la care nu mai deranjeaza eficienta (pe care o calificati totusi deplorabila la punctual 2) ci chiar scopul in sine, insasi temeiul functionarii. Urmind logica aceasta cu cit sistemul ar fi mai performant efectul ar fi mai nociv din moment ce temeiul functionarii este gresit. Cu alte cuvinte performantele slabe ale scolii romanesti sub comunisti ar trebui privite ca un merit deosebit opunindu-se unui sistem gindit gresit din start si comunismului totalitar. Deplingeti soarta a 20 de milioane de oameni „mutilati” de scoala sub comunisti si de bine de rau alfabetizati, eu insa v-as invita sa meditati si la ce alternative reale ar fi avut, ma indoiesc insa ca ar fi ajuns studenti americani chiar toti. Imi atrageti atenitia asupra caracterului cazon al scolii est-europene: Haideti sa nu generalizam din nou, am facut si scoala si armata intre 1950-1989 la noi si cred ca despre asta vorbeam. In alt loc sustineti insa ca principiul ierarhiei militare prima in scoala romaneasca sub comunisti, am sa incerc sa va spun ce stiu eu aici. Erau scoli si facultati cu regim militar sau asemanator, cu cazarma si internat obligatoriu pentru studenti etc., cum ar fi Institutul de marina din Constanta, Institutul de teologie, scolile de ofiteri si subofiteri, licee militare sau teologice. Relativ citeva scoli de „profil” cazon, restul erau scoli obisnuite functionind insa pe principiul ierarhiei care este inca principiul pedagogic traditional obisnuit in invatamintul public in est si-n vest. Disciplina la scoala, liceul si facultatea facute in Bucuresti nu a fost niciodata macar aproapiata de cea militara, si nici macar la nivelul scolilor cu internat din vest, atit cit am vazut. Alaturarea cuvintului militar ierarhiei sistemului pedagogic este in cazul acesta doar o metafora fara continut real.
    Universitatea din Bucuresti era in 2007 pe locul 512 in lume, in 1950-1989 constrinsa desigur sub comunism ocupa probabil un loc mai fruntas. Daca nu aveati nevoie de discutii soporifice cu care sa atenuati realitatea puteati sa va marginiti la atit, fara alte comentarii si speculatii despre cum a martirizat scoala boborul sub comunisti. Adevarul este ca cine a vrut sa invete carte a invatat cu tot balastul inutil si limitarile impuse de comunism. Fiecare insa a folosit scoala si invatatura dupa aceea cum a vrut si-a putut, colegii comunisti au optat „natural” sa-i dirijeze pe altii pe linie administrativa uitind in scurt timp si ce nu invatatsera din punct de vedere profesional. Culmea ironiei aceiasi oameni formeaza azi grosul corului de „mutilati” de scoala sub comunism, ar trebui sa le pling de mila insa sincer sa fiu imi vine mai degraba sa rid. Sistemul pina la urma a functionat, oarecum contrar asteptarilor, dar a functionat iar eu si prietenii mei (care?!) n-avem nevoie sa ne laudam cu ceva ca sa fim ceea ce suntem.

  8. vicuslusorum zice:

    @Carausu:

    Nu divaghez de la subiectul initial si nici nu metaforizez ceea ce dvs. ati reusit sa rezumati corect: indiferent de „balastul inutil”, de cei alfabetizati „de bine de rau”, de cei ajunsi studenti la mari universitati, indiferent daca sistemul a functionat „pana la urma”, „contrar asteptarilor” (chiar asa, de unde v-a trecut aceasta idee prin cap, cata vreme eu sustin ca sistemul a functionat foarte bine in limitele trasate de obiectivele sale de educare prin violenta simbolica excesiva?), scoala romaneasca sub comunism a fost autoritara, construita pentru o elita tehnocratica si dispretuitoare fata de valorile civice ale societatii. Este un sistem care a educat Romania in acelasi ritm si cu aceiasi clarviziune ca procesul de industrializare a Romaniei, o reusita partiala urmata de un esec total.

    Nu incercati sa aduceti locul 512 al Universitatii Bucuresti in 2007 (o institutie de la care voi capata foarte curand un titlu de doctor) ca pe un exemplu de semiexcelenta cata vreme cele 511 universitati peste din 2007 vin si din insulele Barbados, si de pe coasta de vest a Australiei, si din Orientul Mijlociu, pe langa cele cateva sute din centrul capitalismului mondial. Nu incercati nici sa va imaginati ce standard aveau aceste universitati in comunism. Nu se poate masura retrospectiv, plus ca aceste studii de excelenta academica se refera in proportie de 80% la cercetare, capitol la care avem si am avut intotdeauna mult de lucrat.

    Principiul ierarhiei este un aspect. El se gaseste in orice institutie si companie de ambele parti ale lumii intre 1950-1989 (cred ca am citit si o carte in sensul acesta, Daniel Bell, The Cultural Contradictions of Capitalism). Problema este ierarhia rigida, pigmentata de controlul si supravegherea totala a unor profesori dogmatici (sa lasam exceptiile si oameni „rari” si „deosebiti” deoparte) si de un public pasiv, fara idei, fara spirit critic, care invata asa cum Stahanov rupea norma de 7 ori la carbune. Nu neg eficienta sistemului in eradicarea analfabetismului: se pot face minuni cu parul statului in mana pe o populatie saraca, superstitioasa si primitiva in gandire in primele stadii de civilizare. Poate in deceniul 1950-1960 a fost justificata aceasta pedagogie a ierarhiei imprimata cu duritate, in obtinerea prin forta a consensului general, dar nu pot sa modernizezi o societate, sa creezi institute cu oameni de valoarea, sa scrii lucrari si studii exceptionale cu aceleasi metode prin care alfabetizezi 40% de tarani analfabeti in 1945. Genul acesta de disciplina autoritara, hiperbirocratizata, cu grade de supunere fata de superiorul ierarhic ca in armata, ii transforma pe oamenii reali in apanajele unor functii. Ei nu inteleg ce fac, dar fac din constrangere. Si cand vine libertatea dupa 1989, functia inceteaza sa mai bata omul, care, in sfarsit, incepe sa face ce vrea: sa fure, sa desfiinteze, sa nu lucreze eficient, sa nu mai respecte ierarhia decat de forma. Cred totusi ca asa ceva nu a existat in sistemele de invatamant vestice. Acolo indoctrinarea este totala, subtila, fara agresivitati de pater familias in uzina, si elevii raman cu atata in cap incat sa fie niste robotei, niste piulite si rotite eficiente si in tandem in marele sistem capitalist (ma refer la Olanda, Germania, Franta etc.). Nimeni nu te antreneaza pentru a fi elita tarii din scoala primara pana la liceu. Poti aspira la titlul de idiot util societatii americane, germane, suedeze etc. In Romania si in estul european, excelenta la matematica se cultiva din clasa a V-a prin culegeri si mitul gazetei matematice. Liceul era o sita prin care varfurile erau separate de muncitorii din fabrica. Dorinta ta, ambitia personala nu contau: daca nu invatai ca un cretin tone de definitii seci si vag legate de realitate, daca nu umpleai 10 caiete cu exercitii la fizica si matematica, nu erai eligibil pentru un loc la universitate – deci o pozitie, chiar si umila, in aparatul de decizie al sistemului comunist. Puteai sa fii un om cu probleme de personalitate grave, hraparet si ticalos, chiar lipsit de orice imaginatie, poate chiar lenes, poate visai sa le-o tragi toata ziua subordonatelor tale daca ajungeai „stab” la un birou, importanta ramanea singura forma de competitie: cat de bine te ducea memoria si logica matematica. Gandeai cum cerea sistemul, erai bun. Nu gandeai, erai un prostanac. Sunt si alte moduri de a fi competitiv pe lumea asta. Bizar ca in anii 1980, Romania era o tara in care deosebirea intre cei cu scoala si cei fara se facea de parca primii erau alfabetizati si ceilalti nu, exact ca in 1950. Meritul acestui dezastru cognitiv il are doar sistemul, gresit in sine, eficient in practica.

    Ati adus aminte de scolile cu profil militar ca sa imi aratati ca nu exista comparatie cu sistemul public. In felul acesta, ati accentuat „metafora” mea si ati sugerat ca vorbesc abstract si bat campii. Cred ca dvs. inventati o falsa problema: scolile de marina, militare sunt chiar la propriu armata. Scolile in care se aplica metode similare, in care se imita spiritul cazon, in care disciplina si ierarhia sunt ridicate la rangul de principii in sine si nu la mijloace in vederea unei idei, unui plan (care idee, care plan in afara de ce de-a asculta de ordinele de la minister?) sunt cele din Romania anilor 1950-1989. Acest sistem prusac de organizare a invatamantului, in care cantitatea si calitatea cunostintelor favorizeaza cantitatea, iar continutul este ca in mandarinatul chinezesc, nu exista in Statele Unite. Cand ii aud pe multi romani inteligenti si pe care ii respect, trecuti de 55 de ani, laudand sistemul de invatamant romanesc si vorbind cu sila despre americanii aia cretini care nu invata tabla inmultirii si nu scriu pana in clasa a V-a (daca fac si astea), realizez ca am in fata un cadru superior al invatamantului romanesc comunist, un fost „tocilar”, un iubitor al ierarhiilor intelectuale pe baza de titluri si merite, un mandarin cu morga de ofiter prusac la 1850. Mandarinului nostru nici nu ii trece prin cap ca americanul nu este chiar atat de cretin ca la televizor (cum nici romanii nu sunt atat de decerebrati ca la OTV si posturile de divertisment) si ca, limitat si ignorant cum este americanul (caricaturizat pana la desfigurare ca un mancator de hambugers si cartofi prajiti), produce un grad de utilitate sociala pe care muncitorimea romaneasca nu-l atingea niciodata. Mandarinul nostru nu-si da seama ca este el insusi (si altii asemenea) responsabil de intreaga problema tocmai pentru ca gandeste, actioneaza si se simte excelent in pozitia unui inalt sau mediu sau mic functionar de stat, cu „diploma”, fost cititor de proze, nuvele, atlase geografice, culegeri de probleme etc. Iar ceilalti, marea societate? Pai, pai, pai, din moment ce am dat atatea examene, am luat atatea note mari inseamna ca sunt „bun” si fac „bine” societatii.

    Vedeti dvs., am sa scriu aici ceea ce mi-ar fi placut sa va zic in fata, daca as putea: la varsta mea, m-am saturat sa aud atata otrava indreptata impotriva ineficientei, coruptiei, saraciei, moravurilor semirurale ale societatii romanesti ca si cum ar exista un model bun pe care cu totii il tradam.

    Da, exista un model la care oamenii „de calitate” (cum ar suna, pentru urechile unui american mediu, expresia asta in engleza?) din Romania aspira si pe care il vad tradat in fiecare zi: acela in care Romania este organizata pe trepte sociale dure, in care o parte a societatii detine si resursele, si controlul si calitatea morala, intelectuala, iar restul sunt variante inferioare, pe alte trepte, ale acestui model originar. De la Andrei Plesu pana la Ecaterina Andronescu, de la Ion Iliescu pana la Gabriel Liiceanu, toti oameni de „elita” ai Romaniei vor autocratie cu voie de la stat si cetateni tratati ca pe o massa de manevra de aristocratii naturali, o expresie des intalnita la H.-R. Patapievici. Este un model antidemocratic si antimodern pana in maduva oaselor. Iar aceasta este Romania dupa care unii tanjesc cu durere in inima. Prefer Romania reala, oricat de oribila este.

  9. no-one zice:

    mi se pare o chestie superfluoasa pentru ca oricate critici are exista, nimic nu o sa se schimbe

  10. Pingback: De la țară la oraș în Rusia premodernă | CriticAtac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s