Materialismul istoric

Cei care sunt liminar interesați de subiectul versiunii marxiste asupra istoriei pot căuta mai degrabă o versiune occidentală asupra fenomenului decât de a se lăsa târâți în vortexul limbii de lemn trufașe din manualele staliniste ale regimurilor comuniste. Maurice Dobb, unul dintre cei mai respectabili marxiști ai veacului trecut (deși biografia sa s-a intersectat cu a unuia dintre cei mai versatili spioni sovietici, agent dublu la un moment dat, și sursa de multe romane polițiste, Kim Philby, un apropiat într-o vreme al romancierului britanic Graham Greene), a fost mult timp profesor la Universitatea Cambridge și un autor prolific în materie de istorie economică.

Studies in the Development of Capitalism (1946) este o contribuție modernă și interesantă în domeniul teoriilor dezvoltării economice. Pentru cei necunoscători, studiile lui Maurice Dobb adunate în acest volum sunt, de asemenea, o justă trecere în revistă a principalelor viziuni asupra istoriei împărtășite de Marx și discipolii săi (să lăsăm totuși de-o parte contribuțiile originale ale Rosei Luxembourg și Lenin în problema spinoasă a dezvoltării civilizațiilor moderne).

De aceea, să încercăm să rezumăm punctele de reper ale marxismului în ceea ce privește evoluția societăților europene, obiectul principal al studiilor și cercetărilor în materie de sociologie marxistă.

Maurice Dobb identifică regimul capitalist ca fiind guvernat de interesul economic al unor indivizi care își urmăresc rațional sporirea proprietăților prin acumularea de profit. Competiția liberă între indivizi este gestionată de existența unui contract legal la care ambele părți consimt fără constrângere. Cei care dețin mijloacele de producție, altfel spus sunt proprieteri peste un capital fix ce contribuie la fabricarea unei cantități sporite de mărfuri cu valoare de schimb, compun clasa capitaliștilor. Ceilalți, care își vând doar munca în unități medii de timp, sunt proprietari peste ei înșiși ca sursă de profit (să nu fim atât de absurzi încât să pretindem că angajații se exploatează pe ei înșiși în vederea unui profit exprimat în salariu, în condițiile în care munca salariată este obligatorie pentru a supraviețui, în timp ce competiția capitalistă este o fugă după averi ce nu se consumă zeci de generații la rând), iar bunurile pe care le posed sunt fie de consum, fie neproductive.

Pentru marxiști, istoria umanității este doar revoluționarea mijloacelor de producție prin trecerea lor din mâna unei clase sociale dominante în posesia alteia. Perioada de traziție echivalează cu răzmerițe succesive, conflicte sociale, războaie și alte calamități sociale.

Evul Mediu european nu poate fi deci capitalist. Maurice Dobb enumeră câteva locuri comune marxiste, doar pentru a le blinda cu detalii factuale concrete culese din scriptele epocii: munca salariată era infimă la scara societății, în timp ce prestarea de servicii obligatorii în natură reprezenta cutuma medievală. Servituțile țărănimii și privilegiile de a extrage rente (în produse sau în bani) erau la ordinea zilei. Profiturile aristocrației se dovedeau însă mărunte în comparație cu ce va urma, iar adesea se risipeau în distracții, campanii militare sau donații exorbitante. Nucleele capitalismului de mai târziu se găsesc doar la orașe, care se bucurau de drepturi de autonomie acordate de nobilimea rurală în schimbul unor biruri apreciabile. Oazele de libertate din mediul urban (de fapt, târguri mărunte, dar dinamice economic) sunt definite de comercianți și meșteșugarii organizați in bresle, ghilde, asociații profesionale (corporații) etc.

Orașele trăiau din a cumpăra produse agricole și a produce pentru schimb mărfuri superioare ca finisaj și timp de muncă înglobat în acestea. Capitalul comercial injectează noțiunea de schimb universalizat mediată de bani în firava piață de mărfuri feudale, dizolvând lent schimbul prin troc din sate și asigurând un consum superior curților princiare. Marota marxiștilor se reduce întotdeauna la faptul că ceea ce distinge dezvoltarea uterioară a Europei de Vest în comparație cu celelalte continente rezidă în independența garantată legal a orașelor europene și în inflexibila lor creștere economică, demografică și militară ca noduri de comerț universalizat (mărfuri, forță de muncă, mercenari) pe parcursul a câtorva secole la rând. În acele părți ale Europei unde orașele comerciale ajung să controleze zona rurală (Olanda, Belgia, bazinul Londrei, orașele din nordul Italiei, porturile de la Marea Baltică), iobagia/șerbia începe să dispară. Modul de producție agricol, cu productivități ale muncii mărunte sau, într-un caz fericit, mediocre, continuă să rămână preponderent pe întregul continent, ceea ce atestă că așa-numită revoluție comercială nu reprezintă debutul real al capitalismului (deși meritele sale în distrugerea sclavagismului agricol, atât de tipic pentru Asia până acum un veac, nu sfârșesc a fi repetate), ci apariția muncii salariate, a producției în comun raționalizate, a diviziunii muncii pe scară largă, a controlului și supravegherii științifice a producției și comercializării. Posesiunea de cât mai întinse pământuri agricole, dar și un rezervor larg constând din forță de muncă ieftină, erau avuția lordului feudal și nu prezența unui comerciant priceput sau a unui cămătar cu punga largă în preajma sa. Cu cât densitatea demografică era mai mare pe o latifundie, cu atât tendința nobilului de a-și da pământul în arendă țăranilor era mai mare. Cu cât forța de muncă disponibilă era mai rarefiată, cu atât prezența unor munci plătite se înregistra mai des. Constatările lui Maurice Dobb sunt asemănătoare cu cele ale istoricilor Marc Bloch sau Henri Pirenne în materie de practici agricole feudale, dar coincid, de asemenea, în mare parte cu metodologia asumată a Școlii Analelor și cu majoritatea istoriilor medievale scrise de cărturarii anglo-saxoni. Ridicarea orașelor medievale occidentale nu diferă în versiunea marxistă a lui Maurice Dobb de cea dintr-o istorie recentă ca cea a unor Paul Hohenberg, Lynn Lees, The Making of Urban Europe, 1000-1994 (Harvard University Press, 1995).

Destrămarea societății feudale începe în clipa în care nobilii săraci, îndatorați până peste cap la cămătarii-comercianți ai burgurilor feudale, își vând pământurile acestora din urmă. În aceiași perioadă, bresele închise, rigide, cu producție scăzută se lasă penetrate de capitalul comercial, care, din nou, începe lent să dizolve cutumele seculare ale ierarhiei meșteșugărești. De parcă puterea comercianților-cămătari nu ar fi fost deja în plină ascensiune, consiliile municipale ajung să fie controlate tot de aceștia, care, curând, vor monopoliza comerțul între sat şi oraş în așa fel încât prețurile produselor agricole ajunge să fie scăzut conform intereselor noii burghezii în timp ce mărfurile manufacturate ale orașelor sunt vândute intenționat scump satelor. Îmbogățirea centrelor urbane va duce la o sărăcirea progresivă a mediului rural. Patricienii orașelor ajung să dirijeze viața economică și politică a unor teritorii unificate prin intermediul unei piețe comune centralizate și să declanșeze indirect schimbări în sfera producției agricole, cea încă dominantă. Comerțul extern, de care casele regale depindeau din ce în ce mai mult, se află în Anglia pe mâna acelorași negustori-cămătari aflați în posesia unor capitaluri ce nu conteneau să crească. Burghezia europeană avea ca modus vivendi doar sporirea avuției pe care o deținea. A te îmbogăți din ce în ce mai mult de la o generație la alta a dus la amurgul nobilimii europene. Noaptea aristocrației avea să mai aștepte doar câteva secole. Meșteșugarii sfârșesc la cheremul din ce în ce mai puternicului capital comercial, care se infiltrează la vârful elitelor noilor state imperiale. Cei mai reprezentativi cămătari ai Europei clasice sunt, după cum se știe, evreii, singurii delegați religios să practice acordarea de împrumuturi cu dobândă fixă.

Prin distrugerea tradițiilor meșteșugărești, comercianții devin stăpâni peste un nou tip de producție de mărfuri: urban, tehnic și necesitând o forță de munca relativ instruită lucrând în comun într-un spațiu restrâns. Progresul tehnic permitea deja apariția unor fabrici primitive, în care munca se realiza sub ochii proprietarului. Maurice Dobb ne asigură, ca orice marxist ortodox, că până la schimbarea modului de producție, capitalismul industrial pe care îl asociem cu modernitatea noastră nu poate să fi apărut. Voința de putere prin acumulări de capital a burgheziei devenise atuul esențial al categoriei comercianților prosperi. Dinamismul firii lor a fost moștenit în mentalitatea capitalistului modern. Însă progresul tehnologic și avântul științei formează celelalte ingrediente sine qua non ale lumii moderne.

Maurice Dobb aduce suficiente dovezi istorice pentru a arăta că nu economiile și nici teoria weberiană a abstinenței protestante sunt responsabile pentru primele acumulări de capital ale comercianților europeni, ci falimentul clasei nobiliare, îndatorate până peste poate la cămătarii-negustori ai marilor centre urbane. Parveniții de azi se vor solidifica în categoriile sociale cu tradiție și prestigiu de mâine.

Primul pas însă constă în concentrarea pământurilor existente și a resurselor naturale în mâna a cât mai puțini burghezi. Marile proprietăți agricole se măresc și capătă un statut legal consacrat de respectul față de drepturile divine ale individului. Forța de muncă trebuie, de asemenea, forțată, fără apel la sclavie sau șerbie, să se angajeze într-un contract liber pentru a presta servicii productive. Exproprierea terenurilor agricole aflate în comun ale unui sat (îndatorat tradiției medievale nescrise) se juxtapune cu concentrarea avuției existente în curtea câtorva sute de familii bogate ale Imperiului Britanic. Micul producător se află în retragere în favoarea marelui furnizor de produse. Piețele locale sunt capitalizate intens de legăturile comerciale (importuri de cereale ieftine din colonii, exporturi de bunuri manufacturate scumpe din metropolă spre piețele europene, ceea ce asigura o balanță comercială pozitivă, în condițiile în care controlul etalonului aur pe piața mondială ducea, conform mercantiliștilor, la supremația economică a Coroanei britanice) cu piețele externe. În secolul al XVIII-lea, Anglia își putea declara nu numai suveranitatea asupra mărilor și oceanelor lumii, dar și statutul real de primă economie globală a omenirii, chiar dacă in nuce față de avansul înregistrat în mai puțin un secol ulterior. Maurice Dobb scrie cu migală despre fiecare etapă a acestei colosale transformări a globului într-o piață de mărfuri (mai puțin servicii sau investiții de capital peste granițe pe atunci) în continuă ebuliție si extindere. Statul se plasa de partea companiilor comerciale, care se bucurau de privilegii legale monopolistice. Indiile de Vest, coloniile nord-americane, negoțul de blănuri din Canada, traficul britanico-olandez apreciabil din strâmtoarea Malacca spre inima Asiei de Sud-Est sunt principalele rute comerciale utilizate de anglo-saxoni până la începutul secolului al XIX-lea.

Ieftinirea mijloacelor de producție prin plata unor salarii de mizerie și retehnologizarea lor perpetuă sunt parte din diminuarea timpul de muncă mediu necesar pentru a produce și a vinde o marfă în fața contracandidaților. Competiția reglează automat cursa spre profit. Micii meșteșugari și țăranii de rând sunt sacrificați sub roțile de Juggernaut ale poftei de capital. Transformarea majorității populației în forță de muncă plătită, în salariații care formează de când Marx a scris Capitalul proletariatul, a fost un proces dureros, înecat în sânge, violență și lacrimi, după cum aflăm din istoriile unor E. P. Thompson sau Eric Hobsbawm.

Maurice Dobb reamintește chiar un citat din epoca mercantilistă, deci predecesoare revoluției industriale, în care se spunea de către un contemporan al vremurilor că fiecare cărămidă din orașul-port Bristol este mânjită de sângele sclavilor de pe plantațiile de tutun și trestie de zahăr din arhipelagul Caraibilor.

Secolul al XIX-lea va adânci și va extinde impactul dezvoltării capitaliste până ce societățile occidentale nu numai că vor suferi transformări radicale, susținute ca ritm și intensitate, ci chiar vor elabora o viziune asupra istoriei în care progresismul pozitivist, expresia ideologică a unei lumi noi, fără precedent în trecutul speciei, va pătrunde în orice colț al conștiinței epocii și în activitățile curente ale indivizilor. Explozia demografică va urma (sau va fi realizată simultan) cu saltul economic al Revoluției Industriale (o expresie datorată istoricului britanic Arnold Toynbee). Mecanizarea producției va antrena creșterea productivității salariaților și, implicit, îmbunătățirea nivelului lor de trai până la finalul veacului. Maurice Dobb discută cu agerime despre mașinism și principalele descoperiri tehnice ale perioadei 1750-1850. Ieftinirea mărfurilor și mărirea cantitații în care sunt produse, deci scăderea unității de timp pe marfă produsă, sunt consecințele creșterii capitalului în întreaga societate. Cu cât produsele de bază sunt mai ieftine, cu atât mai ușor salariile de subzistență ale salariaților pot fi menținute la un nivel scăzut mai mult timp, fără ca astfel profiturile apreciabile ale capitaliștilor să sufere scăderi din pricina costurilor cu angajații. Când forța de muncă ajunge să fie saturată, salariile vor tinde să crească (cererea de muncă este mai mare decât oferta de forță de muncă disponibilă pe piață), ducând la scăderea profiturilor dacă nu apar piețe noi, îmbunătățiri tehnologice, impozite și taxe scăzute, surse de investiții profitabile. Cursa după profit pare a fi chintesența lumii moderne. Diviziunea muncii merge în direcția extinderii gamei produselor (substituibile chiar) de pe piață. Acumularea de capital fix și productivitatea din ce în ce mai ridicată a industriei necesită, pentru a nu se bloca în crize economice, un consum proporțional. Atunci când productivitatea depășește cererea agregată de consum (cererea efectivă) se produc rupturi în circulația produselor pe piață, caz în care avem o supraproducție aflată în inegalitate cu un subconsum, dând peste cap întregul circuit al capitalului, până ce ciclul își reia traiectoria sănătoasă, fluidă și fără finalitate. Prin urmare, expansiunea capitalistă nu se poate opri niciodată câtă vreme dorința de profituri mai mari este naturală pe piață, ceea ce duce inevitabil la crize recurente dacă fie consumul efectiv, fie rata investițiilor (decisă de profitul așteptat), fie sectorul productiv se înțepenesc undeva în circuitul capitalist normal.

Maurice Dobb amintește de tendințele marelui capital de a se concentra într-un număr încă și mai mic de proprietari ai mijloacelor de producție, crescând inegalitatea socială dintre elite și restul societății, indiferent de egalitatea sa aparentă prin constituirea unei clase de mijloc. Corporațiile americane care dominau industrii uriașe pe piața domestică a Statelor Unite înainte de 1946 sunt privite ca oligopoluri ce atacă libera competiție și controlează prețurile în economie prin formarea de carteluri care își pasează pașnic profiturile. O considerabilă parte de final a studiului lui Maurice Dobb este centrată pe efectele Marii Depresiuni în Statele Unite și pe productivitatea incredibilă a sectorului industrial în perioada interbelică (inclusiv producția de armament, cea în care statul avea un cuvânt greu de spus, dar care umflă cererea agregată de bunuri de consum prin crearea a noi locuri de muncă, crescând ca efect profiturile companiilor private, adesea partenere ale statului militarizat). Maurice Dobb observă tipul de economie mixtă, undeva între stat și privat din deceniul și jumătate 1931-1945, în toate economiile dezvoltate ale lumii, însă cartea se termină în anul 1945.

Studies in the Development of Capitalism reprezintă o incursiune marxistă în istoria economică a Occidentului pe o perioadă de opt secole și se remarcă prin listarea tuturor laitmotivelor teoriei economice marxiste. Lucrarea lui Maurice Dobb nu este întotdeauna imparțială, scoțând mai degrabă în evidență erorile politice, abuzurile economice și crimele capitalismului, menționând doar în treacăt excepționalele sale puteri și beneficiile sale modernizatoare. În ciuda acestui pesimism activ și critic, Studies in the Development of Capitalism rămâne un studiu clasic, ce merită citit cu atenție și judecat ca o exemplificare a tradiției lăsate în urmă de Karl Marx în științele sociale.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s