Lucian Boia și Petru Comarnescu

Lucian Boia este fascinat, încă de la Germanofilii și Capcanele istoriei, de intelectualitatea românească în secolul al XX-lea. De curând, Lucian Boia a editat un volum cu note informative ale criticului de artă Petru Comarnescu, informator cu nume de cod Anton, un membru distins al generației Criterion, prieten cu Cioran, Eliade, Noica, Nae Ionescu, Mihail Sebastian, Mircea Vulcanescu etc.

Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în Arhivele Securității ridică o serie de întrebări care nu scot în evidență calitățile metodei de lucru a istoricului Lucian Boia. Tânărul istoric Cristian Vasile a dedicat două volume excelent documentate temei intelectualității românești în perioada 1948-1964. Nimic din cumpătarea și acribia lui Cristian Vasile nu se regăsesc în munca editorială a lui Lucian Boia. Gabriel Andreescu a adus câteva critici solide, chiar dacă discutabile, modului de a scrie o istorie intelectuală revanșardă în Cărturari, opozanți și documente. Manipularea Arhivei Securității. George Ardeleanu a scris o lucrare valoroasă, N. Steindhardt și paradoxurile libertății, în care cazul informatorului Ion Caraion este detaliat fără mânie și părtinire.

Lucian Boia a ales o cu totul altă cale.

1) De ce din 6 volume groase de note informative din arhiva CNSAS Lucian Boia a scos doar o carte de 300 de pagini? Ce se ascunde în majoritatea celorlalte pagini?

2) Din studiul introductiv scris de Lucian Boia, aflăm că Petru Comarnescu se găsea în perioada semnării pactului cu Securitatea (1952) într-o situație financiară gravă. Nu numai că nu avea de lucru, dar acesta își nota la începutul lunii iulie 1952 că nu avea suficienți bani nici să-și cumpere o pereche nouă de pantofi. Sărăcia grozavă la care se expunea Petru Comarnescu după venirea la putere a comuniștilor a fost probabil un motiv mai puternic pentru delațiuni decât șantajul Securității în legătură cu homosexualitatea sa fățișă. Mai grav sub raport moral este începutul anilor 1960, când, din relatările lui Boia, încasa deja o pensie dublă în valoare de 3500 de lei, vizita Europa Occidentală și chiar Statele Unite, în tot acest timp acționând ca un delator zelos. Oare Petru Comarnescu mai putea da înapoi în raporturile sale cu Securitatea, presupunând că și-ar fi dorit așa ceva?

3) Lucian Boia ne sugerează că notele informative ale lui Petru Comarnescu ar fi prejudiciat pe unele personaje contemporane cu acesta. Pe ce se bazează asemenea acuză? Tot Lucian Boia recunoaște că publicarea notele informative ale lui Petru Comarnescu reprezintă un document interesant din epocă, deși, din nou, nu aflăm nicăieri de ce ar fi astfel. În ce sens o serie de cancanuri și cârteli din elita intelectuală pot forma material probatoriu împotriva lui Petru Comarnescu?

4) Cine citește sine ira et studio delațiunile lui Petru Comarnescu nu va găsi nimic cuceritor în ele. Sunt mediocre sub raport stilistic, mai prejos de înzestrarea unui scriitor de profesie, prolixe (multe informații se repetă), plictisitoare și, într-un final, irelevante. De ce irelevante? Cele mai multe note conțin bârfe literare. Petru Comarnescu scoate în evidență mari sau mici scăderi de caracter ale confraților săi intelectuali. Despre Ion Frunzetti aflăm că era arogant și dominator cu subalternii, în academicianul Alexandru Rosetti descoperim un individ ros de oportunism, despre Petru Dumitriu că avea un ego insuportabil de umflat în anii de răsfăț dejist când se visa ambasador, iar despre criticul literar Șerban Cioculescu că ar fi avut o limbă ascuțită și o răutate naturală. Vladimir Streinu reiese ca un tip boem, extrem de cultivat, pauper, dar de o înfumurare princiară. Despre Vasile Voiculescu suntem înștiințați că nu făcea nici o concesie liniei ideologice de partid și de stat, dar că „mânca” pensia statului socialist, fiind totuși socotit unul dintre cei mai mari scriitori români de către Partid. Cu ce ar fi aceste declarații neadevărate? În ce sens ar aduce ele prejudicii oamenilor reali? Sunt bârfe literare, practicate atunci și acum, aici și oriunde în rândul artiștilor. Cine a ajuns în închisoare pentru scăderile sale morale din cauza portretelor crude ale lui Petru Comarnescu? Nici paginile despre Eliade și Cioran nu impresionează cu nimic inedit. Știam din Caietele sale că Cioran era un ins dificil, sucit și melancolic sau că era de părere că intelectualul francez și-a pierdut „spiritul”. Nici măcar faptul că Marx era citit în Occidentul anilor ’60 nu constituie o știre „secretă”. Bârfele lui Petru Comarnescu se întind însă și-n tapițeria vastă a nepotismelor din epocă. Din nou, nimic surprinzător, nici cu adevărat compromițător, nici măcar depășit. Ce probă morală aveți domnule Lucian Boia pentru a-l admonesta din loc în loc pe Petru Comarnescu în cuprinsul cărții editate?

5) Petru Comarnescu utilizează clișee ale discursului oficial din epocă. Apreciază efortul de modernizare a României de către Partidul Comunist, aderă la ideologia marxist-leninistă, însă totul în mod stereotipic, lingușitor, neconvingător. Ar fi fost mai interesant să aflăm despre resorturile ideologice ale delatorului Petru Comarnescu, nu despre „moralitatea” sa. Cât de puternic a fost sistemul în arta manipulării? Este Petru Comarnescu un exemplu de intelectual spălat pe creier de regim? Din vivacitatea cu care își bârfește „burghez” semenii, nu l-am bănui de înclinații ideologice, nici măcar superficiale.

În fine, Lucian Boia omite o chestiune de principiu, morală în cele din urmă.

Adevărații securiști, oameni fără scrupule, spirite demonice, suflete moarte sunt doar angajații Securității. Numele lor, povestea vieții lor, rubedeniile lor, destinul acestora în aparatul de stat postcomunist nu se găsesc nicăieri în cuprinsul acestei cărți. Cine au fost călăii lui Petru Comarnescu? Pentru ei există judecata morală, dar legea actuală îi protejază sub umbrela secretului de stat și a interesului național, două expresii ce ar trebui desființate din limba română. Istoria ce nu vrea să uite i-ar consemna mai ales pe acești ofițeri odioși ai Securității. Lucian Boia eludează această problemă, încriminându-l doar pe Anton, intelectual semiratat, fomist, disperat după afirmare la începutul anilor 1950, pe cand acesta avea în jur de 45 de ani.

Domnule Boia, aveți idee ce înseamnă să nu îți poți permite o pereche de pantofi la 45 de ani? Delatorul și infamul Anton a trăit-o pe pielea lui.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Lucian Boia și Petru Comarnescu

  1. Pingback: Lucian Boia și Petru Comarnescu | radupopescublog

  2. multumim pentru aceasta recomandare si pentru acest articol bine realizat

  3. mabdomar zice:

    Ideea colaborarii sub orice forma cu acel regim abject care viola pana in rarunchi umanitatea din om si-l mai si obliga in acelasi timp sa urle de placere este in sine ingretosatoare. Faptul ca au facut-o oameni lucizi (si straluciti cum a fost Petru Comarnescu) care stiau foarte bine cu ce se mananca comunismul este revoltator. Sa stai la masuta aia si sa vomiti pe o coala de hartie barfe,”lucruri irelevante”cum scrieti Dvs., despre semenii tai stiind bine cum pot arata aceste „banalitati” trecute prin optica deformanta a aparatului de produs bici din rahat, cat de semnificative pot fi ele, la timpul potrivit, fireste
    este ,iarasi, o imagine greu de suportat.
    Securitatea avea depozitate si inventariate, printre alte lucruri, rezerve masive de ura, de invidii,calomnii, multa mizerie umana bine stransa intre coperti, de care putea dispune (si a si facut-o uneori) atat impotriva delatorului, cat si impotriva denuntatului.
    Scrieti ca nimeni nu ajuns la inchisoare in urma notitelor lui Petru Comarnescu.Nu prea aveti dreptate.Remus Niculescu a ajuns acolo. Sigur, nu ca urmare directa a „demascarilor” lui P.Comarnescu, dar cu volumul impresionant de contributiil marginale ale acestuia. Dar nu asta e problema.Problema e insasi existenta acestor note, nu daca au avut „efecte”. Cand Securitatea punea tehnica operativa de ascultare in cutiile reci de beton ale unor romani „suspecti de uneltire” o facea si cu justificarea senina : „Daca nu ai nimic de ascuns, de ce te-ar deranja ?”. Nu mai conta legalitatea, dreptul la intimitate, nu mai conta nimic.
    Nu ar fi fost in regula nici daca Petru Comarnescu se ducea acolo sa scrie doar atat : „Nu am nimic de declarat”. Si apoi, de ce nu se semna cu propriul nume? De ce nu-si asuma textele cu pricina? Oare pentru ca erau stilistic mult inferioare celor pe care le putea produce valorosul si prolificul literat ? Le putea finisa acasa pe-ndelete.Unii au refuzat invitatia de colaborare tocmai pentru ca nu doreau sa o faca subversiv, conspirativ, sobolanindu-se sub pseudonime, mai ales ca discursul de racolare sugera o pozitie onoranta avand prefabricate de tipul : „datorie cetateneasca”, „constiinta treaza”, „vigilenta in fata inamicului” etc. Petru Comarnescu nu a facut-o. Santajul la care a fost supus cred ca a fost groaznic. Dar ce a urmat, prolifica sa cariera de delator fervent, pentru ca, e limpede P.Comarnescu nu a scris lucrurile alea „in scarba”, nu-i salveaza nicio catime de demnitate umana. Specialistul in bine si frumos isi dereglase busola morala si deraia aiuritor, frustrat, in otrava proprie.
    Nu stiu cate perechi de pantofi si-a permis, in sfarsit, sa-si cumpere Petru Comarnescu dupa acest gest, dar stiu ca si-a trait tot restul vietii cu sufletul in zdrente si descult.

    • vicuslusorum zice:

      Ma indoiesc ca Petru Comarnescu, considerand vivacitatea cu care isi barfeste amicii si cunostintele, avea mustrari de constiinta. Sufletul sau zdrentuit ramasese intact.

      Problema pe care refuzati sa o vedeti arata altfel. PC a tradat pentru binele sau personal.

      Delatiunile sale contin informatii reale interpretate rautacios. Barfa la securitate este oribila, dar faptul ca securistii ascultau asemenea tampenii arata ce personaje crunt de perverse erau. Nu am vazut mimic politic sau ideologic in comentariile meschine ale lui PC.

      Ce nume poarta acei oameni care il ascultau cu interes?

      Nu stim. Asta e mult mai grav.

      Si apoi, ce se desprinde din barfa lui PC este peisajul sinistru al intelighentiei romanesti. PC colporteaza barfe, carteli, atacuri la persoana, invidii si ranchiuni adanci, posturi la stat retribuite gras, premii, editii, amantlacuri, nu doar comenteaza la randul lui.

      Sleahta de viermi din cenacluri, reviste literare, edituri, universitati era in hiperactivitate oportunista pe atunci.

      Astazi se comporta la fel, dar nu mai e bugetul de stat de pe vremuri.

      Pe mine lucrurile astea ma dezgusta mai mult decat PC.

  4. mabdomar zice:

    Cand am evocat imaginea cu sufletul zdrentuit si descult al lui PC nu am sugerat in niciun fel posibilitatea ca acest personaj sa fi avut, vreun moment, o problema cu propria lui constiinta, i.e. remuscari, convulsii interioare, mai stiu eu ce.Tocmai ce am precizat ca era un delator fervent care nu scria „in sictir” ce scria acolo in dosarel. Pur si simplu astfel arata, cred, sufletul unui om care se compromite „pentru binele personal” (cum bine spuneti) : schimonosit si saracit, oricat de impacat cu sine ar fi detinatorul lui.Atat.

    Apoi pomeniti de o problema pe care eu as refuza sa o vad.Nu stiu de unde ati scos-o pe asta. Bineinteles ca securistii (si cei „de teren”, si plosnitele birocratice) sunt niste lichele cu organul etic extirpat.Bineinteles ca e trist sa nu cunoastem toate numele alea si, mai important, ca nu au avut, cei mai multi, niciun deranj din partea justitiei. Dar ei nu ar fi avut cum sa lucreze fara materia prima din gros servita de colaboratori si informatori. Retineti, va rog :14.300 de agenti ai Securitatii si 450.000 de informatori. Eu cred ca ar trebui judecati in solidar.

    Problema era alta si ea a starnit primul meu comentariu : „Ce probă morală aveți domnule Lucian Boia pentru a-l admonesta din loc în loc pe Petru Comarnescu (…)?” Pai, tocmai proba colaborarii, stimate domn.Proba compromisului.Proba delatiunilor lui Anton care chiar daca nu aveau incarcatura politico-ideologica si chiar daca nu au trimis, direct, pe cineva in temnita ele nu reprezinta mai putin o legitimare dezgustatoare a sistemului de supraveghere si represiune de atunci.

    Cat despre ipochimenii de la reviste literare, edituri, din universitati (oho! ) care azi „se comporta la fel, dar nu mai e bugetul de stat de pe vremuri” suntem perfect de acord.

  5. andriescuus zice:

    sa gandim simplu:
    1. cine nu are constinta de sine nu o poate recunoaste, fara constinta de sine nu exista morala, fara morala … ne gandim numai la pantofii la moda 🙂 …
    2. gresala lui Lucian Boia ? … da …. nu trebuia sa admonesteze … trebuia numai sa probeze … si noi restul ne formam propria opinie … Petru Comarnescu
    3. greseala lui Dan Neumann ? … ca repeta greseala lui Lucian Boia 🙂
    4. greseala mea ? … ca nu am tras la revolutie in cine nu aveam incredere 🙂
    5. greseala ta ? ………………..

  6. Mihai zice:

    Cine sunteti voi ca sa-l judecati pe Petru Comarnescu? Vad ca-i faceti portretul moral, intelectual. Cand citesc pareri de genul : „trebuia sa faca x, nu trebuia sa faca y, daca avea caracter, daca dorea putea sa……,nu l-a pus nimeni sa…, nu era obligat sa…,etc,etc. De unde stiti voi ce a trait el??Vorbiti de parca ati trait cu el in casa… Cine sunteti voi ca sa-l judecati pe el?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s