Faunul pipăie sunetele – Vladimir Nabokov

„The fire you rubbed left its brand on the most vulnerable, most vicious and tender point of my body. Now I have to pay for your rasping the red rash too strongly, too soon, as charred wood has to pay for burning. When I remain without your caresses, I lose all control of my nerves, nothing exists any more than the ecstasy of friction, the abiding effect of your sting, of your delicious poison.”

Cândva căpătasem o slăbiciune rușinoasă și scrântită pentru cele câteva romane titrate ale lui Vladimir Nabokov: Lolita, Pnin, Pale Fire, Ada sau ardoarea, autobiografia Vorbește, memorie. De nicăieri, mi-am recăpătat pofta de-a-l citi la jumătatea acestui an. Orice pagină ieșită din laboratorul aseptic al acestui colecționar scrupulos și tiranic de cuvinte și senzații aiuritoare este, chiar atunci când o citeam, ca un rapt în tărâmurile fastuoase ale onaniei. Cuvintele sale într-o ureche ciulită ca lumea sunt ca pipăielile entomologului pe trupușorul pufos al fluturilor săi. Sentimentul de vină ca după un act condamnabil social (și cu cât mai reprobabil, cu atât mai voluptuos) se impregnase în mine ca o pată indelebilă pe un capot de casă, pe așternuturi sau chiar pe o parte intimă a trupului.

Spre deosebire de snobii sicofanți și aroganții conformiști care îl citesc pe Nabokov (cei care îl adoră astfel se fac vinovați de stigmatul de poshlost, un cuvânt rusesc în care Nabokov întrevede filistinismul de cârciumă-cenaclu al celor care își etalează banalitatea și stupizenia ordinare în formule găunoase, urâte, dizgrațioase ca pe probe ale binelui și frumosului – poshlost este prostul gust al cronicilor de întâmpinare din hebdomaderele literare ale României de azi, de ieri, dintotdeauna), eu unul m-am lăsat năpădit de dragostea lui pentru scânteile și fiorii ce ies din îmbinarea sunetelor în cuvinte și a cuvintelor ferecate în fraze. Inventivitatea tehnică, cazna febrilă, concentrarea laborioasă cu care își scrie Nabokov textele m-au cucerit: doar sufletele alese se dedică atât pe deplin muncii lor. Și apoi, oare nu iubesc cuvintele la fel ca el?

Cu timpul, stilul nabokovian alunecă în pastișă și manierism sufocant, dar orice autor cu tentații spre un joc gratuit al compunerii sfârșește claustrat în propriul baroc literar.

Dar destul cu această psihologie trucată, care, asezonată cu citate și trimiteri toropitoare în subsolul paginii, se transformă într-o artă de agrement pentru nobili sau personaje cu prea mult timp liber, cum ar fi criticii literari dornici să scoată analogii forțate, dar erudite, și să îl guste pe Nabokov ca pe un autor de texte sfinte (am citit o carte întreagă de articole hipocoristice ca interpretare pe subiectul Nabokov). Alegorizarea și goana după simboluri îi dăunează mult infantilului Nabokov.

Dovada că rusul nu este James Joyce o găsim în sensul extins, despre care am preferat să păstrez tăcerea, a poshlost-ului: Nobokov disprețuia cu vigoare metanarațiunile și tot ceea ce el considera ca o intruziune grotescă în țesătura texului. Glumele, ironiile fine și batjocura mascată din Pale Fire la adresa psihanalizei demonstrează că Nabokov îl citise cu oarecare finețe pe Sigmund Freud, dar mă îndoiesc că i-a înțeles vreodată arhitectura psihanalizei printr-o privire exterioară. Asocierea vulgatei sovietice în materie de Marx și Engels și rasismul de clasă al bolșevicilor păstrează doar carcasa sfâșiată din structura fără fisură a sistemului economic marxist. Nabokov a fost doar un ignorant în materie de istorie a ideilor și nu are nimic dintr-un filosof, drept pentru care antipatiile sale nu ar trebui luate în seamă decât ca probe oarbe ale temperamentului și personalității sale egolatre și trufașe. Încercările timide ale unora dintre admiratorii săi nesocotiți de a scoate câteva fraze lirice, metasenzoriale (iar Nabokov a fost mai presus de orice un hedonist violent, ca orice desfrânat respectabil) și dezobiectualizate într-o metafizică originală este pură butaforie. Până și vina morală a pedofilului Humbert Humbert, tot una cu cea a micii perverse Dolores, nu are, în fond, nimic din etica unui Tolstoi: Nabokov a fost întreaga viață un agnostic, iar mimarea păcatului și a murdăriei morale în romanele sale provine din educația creștină (niciodată aprofundată) a familiei sale de nobili detronați, deposedați și azvârliți în bejenie de Armata lui Led Davidovici Troțki. Doar dacă ne menținem în decorul ritualistic ca un joc de șah și parfumat al esteticii îl putem înțelege pe minuțiosul Nabokov.

Un aristocrat excentic și erotoman (sacra tăcere despre viața sa privată este pandantul unora din personajele sale erotizate, oricât ar încerca Nabokov să pară „a mild old gentleman who loathes cruelty” și în ciuda încercărilor sale repetate de a apostrofa ca filistină orice metoda rațională de a-i descompune obiectele de artă scrisă), condamnat să rătăcească prin lume și să trăiască cu un suflet de rus ciuntit pe jumătate: nu altfel mi-l imaginez pe Vladimir Nabokov.

Dar acum să ne rezervăm dreptul de a arăta ce ne separă net de Nabokov. Este același gol datorită căruia Dostoievski ajunge la Nabokov un autor comic de mâna a doua (ca stilist, just, Dostoievski e nul) iar Tolstoi un mare artist ce calcă strâmb atunci când atinge subiecte morale (de parcă grandioasele sale romane nu sunt o lungă discuție despre bine și rău, viață și moarte) sau în pasajele despre aventurile agrotehnice ale lui Levin din Anna Karenina (fragmente ce cuprind și o tristă meditație socială, impenetrabilă pentru Nabokov, dar care i-a atras atenția lui Georg Lukacs).

Să luăm aleatoriu drept mostră o povestire scrisa în 1943, Asistentul de producție (parte din Povestirile lui Vladimir Nabokov, Polirom, 2009, pp. 564-578). Acțiunea este orchestrată ca un absurd teatru de păpuși: când spunem absurd vrem de fapt să indicăm nu atât o încleștare irațională de evenimente, ci un ritm sacadat, inert și mecanic al desfășurărilor. O cântăreață de bulevard (Nabokov zăbovește un paragraf întreg disecându-i cu maliție pseudoarta), Slavska, căsătorită cu generalul în rezervă, spion sovietic, Golubkov, își risipește energia în spectacole pentru RMA (Rușii Mobilizați Albi), o asociație, retrasă la Paris, pentru foștii generali ai Gărzii Albe din timpul războiului civil rusesc dintre 1918 și 1921. Indubitabil, naționalismul protofascist, vulgaritatea folclorică a acestor emigranți prăfuiți și reacționari sunt reproduse cu silă și plictiseală de Nabokov. Blocați în trecutul Rusiei Imperiale, simpatizanții RMA-ul sunt subiectele de interes ale spionajului sovietic. Într-un final, după o derulare monotonă a unei acțiuni previzibile, generalul Golubkov îl dă pe mâna sinistrului și demonicului NKVD pe generalul Fedcenko, albgardist. Fedcenko dispare, iar Slavska ajunge în închisoare. Misterul „afacerii Slavska” rămâne în coadă de pește.

„Oricum ar fi, spectacolul s-a terminat.” Personajele sunt o droaie de păpuși din câlți. Nu au profunzime, realism și vivacitate (la Nabokov doar naratorul este viu). Intriga se mișcă lent și parcă în gol, fără miză. Finalul vine prea devreme și pufăie ca o gogoașă dezumflată.

Stilul are singur câștig de cauză. Atenția pentru detaliu (fără a simboliza nimic, asocial) este, ca peste tot la Nabokov, magnifică:

„Din punct de vedere fizic, nu era un bărbat atrăgător. N-avea nimic din generalul rus tipic, nu era genul acela solid, dintr-o bucată, cu ochii bulbucați și gât de taur. Era înalt și firav, cu trăsături colțuroase, mustață tușinată și părul ridicat drept în sus, într-o tunsoare pe care rușii o numesc <<arici>>: scurtă, sârmoasă și compactă. În jurul încheieturii păroase purta o brățară subțire de argint și obișnuia să ofere țigari rusești răsucite cu grijă sau <<Kapstens>>, cum le zicea el, englezești cu aromă de prune, aranjate frumos într-o tabacheră mare și veche de piele neagră, care-l însoțise, pesemne, prin fumul a nenumărate bătălii. Era extrem de politicos și extrem de șters.” (p. 569)

Deși nuvela nu atinge culmi ale esteticii, stilul nabokovian este acela pe care îl identificăm în toate compozițiile sale.

Punctul de greutate al operei lui Vladimir Nabokov zace în stil și în decodarea aluziilor și jocurilor de sunete. Ca un zeu al fatuității, Nabokov basculează în jurul câtorva teme. Nu-i de mirare că numai un subiect pervers pornografic ca cel din Lolita (în care autorul paria pe un tragism elin într-un decor cu benzinării și fast food-uri americane de anii ’50) a fost suficient de incitant pentru ca șarja stilistică nabokoviană să ia în stăpânire sub vraja sa atât marele public, cât și nările exersate ale literaților pedanți.

Există un autor rus în secolul al XX-lea care îl îngenunchează ca artist pe Vladimir Nabokov, un suflet în care spiritul slav și o tradiție epurată de genuflexiuni formaliste și-au găsit loc: acela este Mihail Bulgakov. Păcat că Vladmir Nabokov nu l-a cuprins în cursurile sale despre literatura rusă post-1917 ca un urmaș al epocii de aur din literatura rusă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Faunul pipăie sunetele – Vladimir Nabokov

  1. Pingback: Faunul pipăie sunetele – Vladimir Nabokov | radupopescublog

  2. dragos c zice:

    ha! şi io citesc foc palid. fermecat de detalii.

  3. crisapo zice:

    Comentariu acid la adresa unui mare stilist al sec. XX. Impartasesc insa critica, deoarece si eu vad in literatura mult mai mult decat jocul si joaca cuvintelor. Vreau sa ma ajute sa aprofundez realitatile dure ale vietii, sa accept, prin rostire tragedia pe care o impartasim cu toti.
    Apreciez curajul de a ataca „la varf”. 🙂

  4. laurapanait zice:

    Eu am retinut un lucru : Trotki avea dreptate – nu exista literatura proletcultista. Vax! Mult mai bine – zice v – sa cautam cu obstinatie urmele luptei de clasa in literatura de calitate ….. sa o cautam obsesiv, sa o tragem de par acolo unde nu este …. sa o pretindem oricum si oriunde….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s