Intelectualul de carton

Deseori gândul de a părăsi propria limbă te bântuie în țara în care te-ai născut. Când cei ce vorbesc sunt simulacre de oameni, deci, altfel spus, impostori, încetezi să te mai simți comod în idiomul în care ai fost azvârlit de soartă.

Nu corupția, asociabilă sărăciei și petelor albe din covorul civilizației materiale, este sursa acestor tribulații, ci ipocrizia purulentă, otrava mentală, verbiajul ticălos care o însoțesc. Când 8 din oricare 10 inși care practică orice meserie în România este, într-un fel sau altul, în afara legii (iar orice analiză sociologică riguroasă, ce, în chip intenționat, nu se întreprinde, ar confirma această neagră bănuială), cuvintele se curbează ca niște animale priponite de limbile lor.

Românii nu au încă obiceiul specializării, al profesionalizării în orice. Orice muncă este încă în stadiul de diletantism incipient pentru cei mai mulți cetățeni. Gândurile lor sunt conforme cu această lichefiere a realității pentru că, în cele din urmă, amatorismul se refugiază mereu în metafore, jocuri de cuvinte, argou snob, interdicții simbolice și fățărnicie. Diviziunea muncii aparține unui viitor îndepărtat, poate chiar interzis, pe aceste meleaguri.

Iar cei care pălăvrăgesc din belșug, fără a comunica nici un mesaj consistent și veridic, sunt intelectualii. Arhitectul american Frank Lloyd Wright mărturisea într-un interviu dinspre finalul vieții că intelectualii nu au meserie și că nu sunt de partea naturii, acolo de unde poți construi de jos în sus, pe fundamente tari, nu invers.

Intelectualii români din rândul umaniștilor și a științelor sociale sunt mari maeștrii în a flecări suveran. Deși ocupă catedre universitare, scriu elogios unii despre alții, scot cărți, în secunda imediat următoare părăsirii granițelor țării, în orice direcție ai lua-o, slaba lor profesionalizare devine translucidă ca un pahar. Universitățile lor sunt șandramele din slums.

Ei nu reprezintă chiar nimic pentru nimeni în afară de ei înșiși. De aici sentimentul rușinos al marginalității lor îi determină să culeagă o diplomă universitară „din afară”, acest topos al miraculosului. Un absolvent mediocru dintr-o „cultură” eficientă instituțional e în stare, întors în provinciala sa țară, să îi dea fiori de frustrare și nervi unui profesor universitar local.

Unul dintre sutele de autori români care scriu într-un domeniu îngust științific și care ocupă o catedră universitară „peste hotare” este privit din România fie cu evlavie patriotică, fie cu ranchiună, fie scârbos de elogios, fie ca un zeu poposind din altă lume. Cine îl privesc? Colegii săi diletanți „de pe aici”.

Curat tragic este însă să îți fie atrasă atenția de strategiile discursive ale unor români evadați „acolo”, în patria în care laptele și mierea curg din pietre, și care, deși departe, utilizează cu pricepere armele intimidării simbolice și clișeele băștinașilor.

Nu există vicleșug mârșav la care unii nu contenesc a se deda.

Cum procedează? Întâi să luăm un text. Autorul se numește Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland, College Park, și subiectul este Lenin, reputatul revoluționar rus, unul dintre părinții defunctei Uniuni Sovietice (http://www.lapunkt.ro/2014/08/04/era-lenin-un-intelectual-un-dialog-cu-profesorul-toma-pavel/).

De cealaltă parte să ne imaginăm un cititor necunoscător al subiectului, dar destul de curios.

Ce află acesta citind analizele politologice ale unui cadru academic american ce practică jurnalismul de seminar în limba română?

1. Înainte ca bietul cititor să se familiarizeze cu subiectul, o șarjă de cavalerie conceptuală năvălește peste el: termeni nicăieri definiți, dar presupuși cu o nonșalanță strivitoare, pe care nici domeniul științelor politice în sine nu-i acceptă fără nuanțări multiple, îl iau prin surprindere: „radicalism utopic”, „experimente totalitare” sună la fel de firesc ca „inerție” sau „acid bazic”, deși, în realitate, sunt expresii ale unei interpretări în afara experimentului real. Sunt simple ficțiuni ideologice, etichete nedublate de legi, teoreme, leme, trial and error ș.a. Ce altcevă decât o exprimare metaforică poate fi „furtună ideologică”? Prima regulă: folosește concepte vagi și generale cu forța unor adevăruri absolute.

2. Nici nu apucă bine să se dumirească bietul cititor că materialul de sub ochi îi explodează în imaginație. Cu această ocazie este expus unor sentințe ce sfidează simțul comun: află, de pildă, că secolul al XX-lea îi aparține rusului Lenin. Chiar așa? Pe ce baze? Nu aflăm, în afară explicației radicale că o treime din populația lumii s-a aflat cândva sub dominația gândirii acestui Lenin, ceea ce este eronat din punct de vedere cronologic și istoric. Oare nu s-a gândit în Rusia în afara politicii de nici 7 ani a bolșevicului Lenin? Deducem că multe creiere zăpăcite au zăcut pe divan în acest răstimp. Și ce înseamnă în fond că un veac „a fost” al cuiva? Cititorul nostru devine alarmat: începe să presupună că autorul își bate joc de el cu afirmații bombastice, ridicole și fără pic de acoperire în realitate. Artificiile verbale continuă totuși inexorabil: aflăm că Toma Pavel, de altminteri, un prieten al autorului Vladimir Tismăneanu, este un „cunoscut” pundit, de o „profunzime unică”, în domeniul său și, deși bibliografia în domeniu nu confirmă acest fapt (a se studia referințele în materie de teorii și idei politice), un nemaipomenit „expert” în cartea francezului Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului, o carte cult, din câte putem deduce. Suntem pe tărâmul fabulosului: hiperbola bate maniheist ca un clopot de mitropolie, rău pentru alții, sublim pentru adversarii lor. Simplitatea metodei deconcertează la tot pasul: să fie acesta un joc intelectual? Aduce mai degrabă cu o palmă pe obrazul rațiunii și lucidității critice doar pentru că totul este orchestrat fără moderație. A doua regulă: fă uz de cât mai multe judecăți de valoare și argumentum ad hominem. Apelul la autoritățile „bune” este imperios necesar.

3. Același neobosit cititor este drogat cu numele unor personaje (din câte se spune în corespondența devoalată a celor doi mari savanți româno-americani), profeții și părinții unei religii bizare, născută în secolul al XIX-lea, și numită „comunism”. Cu această ocazie, numele câtorva teologi de frunte ies în evidență: unul Hegel, altul Feurbach, un al treilea Karl Marx (se pare că era cel mai apucat dintre toți, dar, altfel, de reținut, profet și legiuitor ca Moise) și ultimul același Lenin, un soi de papă al noului cler creat în urma epifaniei revoluționare din 1917 p. Ch. Acești părinți ai Bisericii noi au justificat multe crime în numele adevăratei credințe. Deși suntem puși la punct cu autoritățile ecleziastice, nu aflăm nimic despre religie. Se pare că e un mambo jumbo în linia religiei obișnuite. Savanții Toma Pavel și Vladimir Tismăneanu par cel puțin agnostici, dacă nu chiar atei. Ce nu poate să știe cititorul este la ce se referă precis și clar suspomenita religie. De aici, avem a treia regulă: fie ca discuția să fie eterică și confuză pentru că astfel ceva profund și adevărat trebuie să se fii spus undeva. Cu cât este mai scurtcircuitată demonstrația logică, cu atât pare mai „adâncă”. Publicul nu trebuie să afle mai mult decât concluziile generale. Restul e ezoterismul aleșilor. 

Caricatura eseistică din articolul-corespondență privată al profesorului universitar Vladimir Tismăneanu are susținători, adepți și simpatizanți. Orice elementară regulă a discursului științific este călcată în picioare de profesorul universitar american atunci când scrie în limba sa nativă.

Dar oare contează când intelectualul ageamiu conduce universități și edituri cotate slab academic în afara României?

Însă ce se petrece în această țară rămâne în obscuritate dincolo de granițe, „în străinatate”, unde stranietatea subdezvoltării nu spune mai mult ca un coșmar de alaltăieri.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Intelectualul de carton

  1. Pingback: Intelectualul de carton | radupopescublog

  2. laurapanait zice:

    Hi hi hi. Ai dreptate.
    Confirm pozitiv ca fac parte dintre cei pe care stilul lui Tismaneanu ii arunca in ceata.
    Bine ca m-ai luminat tu !
    Serios vorbesc, diferenta de claritate a textului, dintre cele doua, in avantajul tau, e neta.

  3. anojn zice:

    Un așa „schimb de scrisori” dă sens unui meme cum e facepalm. În fine, trecând peste, propoziția-fragment „[…] amatorismul se refugiază mereu în metafore, jocuri de cuvinte, argou snob, interdicții simbolice și fățărnicie” din articolul dvs. mi-a atras atenția la o lectură recentă:

    „First, and for the most part, people are not concerned to draw each other’s attention to states of affairs, but aim instead to incorporate states of affairs into a glory. The different speaker-groups of history—all the various tribes and peoples—are self-praising entities that avail themselves of their own inimitable idiom as part of a psychosocial contest played to gain advantage for themselves. In this sense, before it becomes technical, all speaking serves to enhance and venerate the speaker; and even technical discourses are committed, albeit indirectly, to glorifying technicians. Languages of self-criticism are also borne by a function of self-enhancement. And even masochism works to announce the distinctiveness of the tortured individual. When used in accordance with its constitutive function of primary narcissism, language says one and the same thing over and over again: that nothing better could have happened to the speaker than, precisely, to have been who he is, to have been who he is at this place and in this language, and to bear witness to the merit of his being in his own skin.” (Peter Sloterdijk, Nietzsche Apostle, Semiotexte, 2013, p.9)

    Poate că S. cade prea mult într-un folk psychology, dar oferă o bază (nuanță) necesară. Nu-i ca și cum cei doi cu scrisorile ar fi prinși (doar) de un amatorism (unul e kremlinolog – parcă așa se recomanda, celălalt e maistru în Besançon etc.). L-ați ascultat vreodată pe V.T. vorbind? Mia mi se pare complet fascinant – să fii atât de îndrăgostit de propria voce, chiar să nu te poți opri: fascinant. Sigur, e boală cunoscută – și de asta e important citatul din S. : câți dintre analiștii (am pus inițial ghilimele, dar am că, la naiba, chiar asta sunt) de pe orice canal nu suferă de asta? câți dintre bloggerii, comentatorii, forumiștii online? {nu sufăr de această boala chiar eu acum, chiar dvs. etc.?} Dar importantul nu e acest narcisism al limbajului, în fond, tolerabil, amuzant. Cumva, sursa acelui amatorism nu ține de cum e limbajul, ci de ce se face apoi din el. De pildă, am citit probabil zeci de articole ale lui V.T.: nu am reușit să rețin nimic din ele. Mi s-ar putea imputa că nu-s foarte deștept, că nu am fost atent etc., dar… toate acele liste de oameni citate ca un nesfârșit pomelnic; toate acele evenimente – pentru unele am și interes să știu ce-a fost cu ele; toate acele non-explicații livrate în termenii altcuiva (cum ar spune Kolakowski, cum ar spune Arendt, cum ar spune Tony Judt etc.) – nu se poate face nimic cu ele. În limbaj Humanitas, îmi vine să zic că nu se ridică la idee. Astfel că intelectualul recuzat în articol nu e făcut deloc din carton, ci din text pur, doar-text, numai-text, nimic-altceva-decât-text.

    • vicuslusorum zice:

      Foarte frumos textul Dvs. si citatul ales. Nu am ce sa adaug. Nici eu nu înțeleg nimic din ce spune acest om. E o moara stricata in care se macină aceleași imagini scrasnite si monotone. Fanatismul cu care VT își rescrie un singur gând, anume Anticomunismul ca lupta religiei adevărate in locul celei false, este incredibil. Sa scrii un singurul lucru pe mii de pagini in sute de mii de cuvinte over and over again. E ceva demonic la mijloc.

  4. Pingback: Intelectualul de carton

  5. Hap Ciu zice:

    este un demagog ce sa ii ceri.
    Am o intrebare, acelasi lucru nu poate fi demonstrat destul de usor folosind gramatica limbii romane? Daca alegi un fragment si il imparti in propozitii, alea cu subiectiva, predicativa, ct, etc? pentru a alege un fragment citeste pana cand incepe sa te ia durerea de cap, acela cu siguranta e gresit oricat de multe amanunte legat de subiect stii.
    Te rog incearca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s