Crima pe post de lege

Retragerea în idealism și respingerea acțiunii, a oricărei acțiuni, definește neputința. Neputința individuală în chestiuni ce țin de rosturile administrației și a politicii este explicabilă. Nimeni, nici măcar un tiran sau o oligarhie ce dețin pârghiille statului și, indirect sau direct, pe cele ale economiei, nu poate controla cu exactitate milioane de subiecți pe suprafețe întinse de pământ. Chiar dacă puterea s-ar putea concentra în câteva mâini, latura executivă a acestei puteri face apel la o administrație ultraramificată și minuțioasă. Iar harta nu este teritoriul.

Cu atât mai puțin într-o ordine legală ca democrația în care puterea colectivă este fărâmițată haotic în tabere, în clase, uneori în mâinile unor indivizi ce acționează colectiv, în limitele legii, haotic și imprevizibil.

În România orice exercițiu politic, fie că este vorba de o opinie în mass media, fie de un schimb de păreri cu alți cetățeni, suferă de claustrare egocentrică. Doi cetățeni români, aflați față în față și nefiind legați de umbrela familiei extinse, se simt dezarmați: acel spațiu public dintre ei, compus dintr-o serie de norme subînțelese, nu există. Parcă fiecare vorbește pentru el însuși, iar cuvintele au sensuri nesigure. Fiecare îl bănuie pe celălalt de o rea-intenție oarecare sau măcar de corupție. În cel mai bun caz, când una din părți încearcă cu disperare să clădească un pod în direcția celuilalt, se face recurs la morală, Dumnezeu, probleme private într-o societate modernă (astfel trădând că ceea ce îi ține pe români cât de cât uniți sunt tot cutumele din familia tradițională). De unde această neîncredere între cetățenii aceluiași stat?

Fiindcă arbitrul suprem al spațiului public este legea ca expresie a contractului tacit dintre oameni în afara gospodăriei, vom căuta explicația pentru vidul public din Romania în chiar practica legii.

Românii sunt mefienți unul cu celălalt pentru că legile sunt de facto încălcate chiar de reprezentanții lor politici. Despre ce contract social putem vorbi în acest caz când delegatul tău legal bajocorește funcțional ceea ce vă leagă prin puterea legii? Când s-a semnat vreodată o înțelegere politică între stat și cetățeni în România în urma unei confruntări reale între grupuri sociale diverse și contradictorii?

Instituțiile publice nu au, prin urmare, temei. Când elitele desfid regulile, trebuie să ne amintim că acestea pun la îndoială chiar legea ce le conferă identitate și rațiunea de a fi.

De aceea, ceea ce mă miră personal este absența violenței politice în România. O pun pe seama faptului că generațiile de la 45 de ani în sus, majoritare în clipa de față (sper să nu ma înșel), au crescut într-un climat politic autoritar și patriarhal, cum s-a întâmplat în România comunistă. De aici frica de a acționa pe față conform realității sociale, cea care a suspendat domnia legii de două decenii.

Firesc ar fi ca oamenii de rând, observând din practică că legea nu protejează de fapt pe nimeni, să rupă orice legatură cu delegații puterii lor politice. Astfel, luând înapoi de la stat o putere pe care i-a cedat-o provizoriu, fiecare devine stăpânul sălbatic al propriei sale libertăți de a acționa după bunul plac.

Nu pot să-mi închipui ce îi reține pe oamenii obișnuiți (în afară de vârsta înaintată) să își ucidă prefectul, primarul, consilierii locali, poliția, armata și orice altă autoritate vidă legal a statului (pentru că aceste persoane private nu reprezintă politic, deci legal, pe nimeni, având în vedere corupția și iresponsabilitatea lor administrativă) din moment ce aceste instanțe sunt de facto deja moarte.

E bizar că nimeni dintre jurnaliști și chiar oameni politici români nu bagă de seamă că atunci când deplâng impotența executivă a aparatului de stat și a politicienilor se expun în fața subiecților. Expresia slăbiciunii lor sună așa: „Suntem ineficienți. Nu putem controla societatea. Noi nu putem instaura legea nici măcar între noi.”

Dacă 10 anarhiști români ar pune la cale un plan iscusit de a-l ucide pe primul ministru, pe președinte, întregul guvern și toți reprezentanții de vârf ai instituților publice din România, planul nu numai că ar avea un succes răsunător, dar criminalii ar scăpa teferi și nevătămați. Statul, prea slab pentru a acționa rațional dupa un set de legi pe care nu le-a respectat în practică niciodată, și-ar demonsta, pentru ultima oară, vacuitatea. Iar corupția generală deja în exercițiu ar ieși la iveală ca adevărata lege din România.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Crima pe post de lege

  1. nraducanu zice:

    Citesc demult articolele lui Dan Neumann de pe blogul « vicuslusorum », unele cu placere, altele cu surprindere, iar cateva cu jena si lehamite. Dar nici unul nu mi-a provocat o mai mare repulsie decat acesta, intitulat « Crima pe post de lege ». Sperasem un timp ca autorul are o viziune de stanga, data fiind atentia cu care studiaza si comenteaza operele lui Marx. Dar acum trebuie sa recunosc ca m-am inselat. (urmarea acestui comentariu pe blogul cu adresa : nraducanu.wordpress.com)

  2. remi zice:

    probabil ca nu contractul social mentine ordinea pe aici, ci acea stare naturala, hobbesiana, in care forta domneste suprem si fara alternativa. o ierarhie este surogatul ordinii. ce ii impiedica pe oameni sa isi ucida alesii locali? monopolul fortei. armata, politia, slehtele de bodyguarzi, portarii etc. sunt ceea ce ii separa pe cei cu putere de ceilalti.
    anarhia nu are nici o sansa contra fortei in starea naturala. tin minte, cand a fost summitul NATO in RO, cativa anarhisti se adunasera intr-un depozit sa picteze pancarte si au fost saltati pe sus de organe.
    mirarea mea este opusul celei din articol: ce ii retine pe politicieni sa nu ne ucida/ bage pe toti la inchisoare? la ce bun ne mai tin pe langa ei?

  3. machsa zice:

    Trec peste rezultatul discutabil pe care l-ar avea asemenea actiuni asupra dezvoltarii constiintei de sine a populatiei. Folosirea unei asemenea strategii ar da pur si simplu legitimitate statului pentru a lua niste masuri extreme de ingradire a libertatilor. Nu sunt dintre cei carora le repugna orice fel de utilizare a violentei in viata politica, insa e o treaba de idioti sa iti inchipui ca poti sa declansezi o revolutie cu asa ceva. Mai degraba deschizi o cutie a Pandorei.

    Cred ca v-ar prinde bine sa studiati un pic ceea ce a insemnata „Strategia tensiunii” in Italia si nu numai in „anii de plumb”. E suficient sa studiati cazul rapirii si uciderii lui Aldo Moro si cum a insemnat el inceputul sfarsitului stangii italiene. Daca credeti ca populatia se pricepe mai bine la utilizarea violentei in scopuri politice decat statul, sunteti naiv. Primul lucru pe care il va face puterea, in acest caz, pe langa restrangerea libertatilor, va fi inarmarea si subventionarea si mai cu varf a miscarilor de extrema-dreapta, care vor face treaba murdara a statului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s