Gerald A. Cohen și teoria istoriei

„For the historian, the difficulty of each such specialized history lies in the mastery of sufficient technical knowledge. If one is to believe that the literary historian is capable of plunging himself completely into the process of literary production, then it is all the more difficult for the art historian to master completely the techniques of painting and sculpture, the economic historians those of agriculture, handworking skills, and commerce. Certainly one does not demand them that they should personally paint madonnas, build cathedrals, guide the plow, or found colonies; but although one does not demand these things, nevertheless the persons who have these practical skills, who are familiar with these things or actually practice them, do have a certain advantage over the historian and tend to regard him with a certain mistrust.” (Hans Delbrück, History of the Art of War, volume I, pp. 11-12, University of Nebraska Press)

Karl Marx’s Theory of History (Oxford University Press, 1978) este lucrarea care l-a propulsat pe britanicul G. A. Cohen în empireul stângii marxiste europene. Făcând parte din societatea rafinată a filozofilor analitici anglo-saxoni, G. A. Cohen încearcă (și, bineînțeles, reușește) să apere, în primă instanță, teoria materialismului istoric de invazia reprezentărilor metafizice, de inspirație hegeliană, din opera lui Karl Marx. Aceasta este finalitatea aparentă a studiului său.

Înainte de orice tentativă de a pătrunde dincolo de mirajul unei cărți excelent scrise, credem că nu ar dăuna o scurtă clarificare: deși este indiscutabil faptul că Marx a iradiat în orice domeniu al științelor sociale, acesta rămâne, judecând doar după partea cea mai voluminoasă a scrierilor sale, un economist clasic. Studiile sale filozofice ies în evidență mai curând ca o despărțire brutală de curentele (hegeliene ale) generației sale (cf. Ideologia germană, Mizeria filozofiei), iar polemica politică aparține unui alt registru de preocupări în comparație cu Grundrisse, Teorii ale plusvalorii și cele trei volume ale Capitalului. Pledoaria pentru un Marx nou, al juneții intemperate, a fost într-adevăr o modă în mediul academic neomarxist în Franța post-1945  (Althusser, Garaudy, Balibar etc.) și a produs o deplasare a atenției dinspre economistul matur înspre filozoful materialist al tinereții, adesea obliterând vocația principală a germanului.

Tocmai în acest sens Karl Marx’s Theory of History (prescurtat KMTH de acum încolo) are ambiția de a restabili rolul preeminent de sociolog și istoric al lui Marx, nicidecum acela de filozof. În spatele lozincii de ,,filozof” pe efigia lui Marx s-au ascuns mulți detractori impenitenți în lunga analiză a operei sale.

Cu toate aceste mențiuni, G. A. Cohen nu depășește însă poziția unui alt ,,filozof” marxist. KMTH este o meditație personală, dar și o introducerea adecvată, în teoria materialismului istoric, așa cum apare aceasta în Capitalul și manuscrisele redactate anterior. Prin urmare și pe de altă parte, Gerald Cohen nu are nici o prețuire pentru teoria economică marxistă, din care spicuiește câteva formulări, negînd teoria valorii bazate pe muncă (labor theory of value) și păstrând o indiferență de plumb pentru teoria plusvalorii și aparițiile sale macro în volumul III al Capitalului. Dacă Marx este eminamente un economist reputat, iar Newton un fizician de renume, atunci Cohen se reclamă ca un ,,filozof” marxist în exact aceeași măsură în care putem vorbi de ,,filozofi” newtonieni. Această proastă conduită terminologică, în care orice academic își revendică titlul de filozof în lipsa unuia mai precis, provine din imaturitatea științifică a multor discipline din câmpul studiilor sociale.

Ce-și propune Gerald Cohen? „For it is an old-fashioned historical materialism which I defend, a traditional conception, in which history is fundamental, the growth of human productive power, and forms of society rise and fall according as they enable or impede that growth.” (p. x) Ne așteptăm prin urmare la o corectă și inteligibilă expunere a materialismului istoric în linia sa cunoscută (scrierile marxistului englez Maurice Dobbs nu sunt însă nicăieri menționate de Cohen), fără posibilele suprainterpretari vagi ale unui Louis Althusser, bunăoara, din Pour Marx.

Pentru Cohen există totuși cel puțin un curent intelectual ce se reclamă ca marxist, dar care practică ,,bulshitting”, adică acel tip de stângist confuz, întortocheat în argumentare și care face orice concesie intelectuală (până la a se contrazice) pentru a demonstra că marxismul este o școală de gândire atât de heteroclită încât poți extrage aproape orice din el fără a greși vreodată. În timp ce marxistul dogmatic se rezumă la a formula didactic câteva linii directoare, pe care le va apăra ca pe fortificațiile unei cetăți medievale de un asediu îndelungat, ,,bulshitter-ul” refuză argumentația logică și analiza rațională.

Dacă am îndrăzni o opinie personală în această dispută aproape ereditară, Marx avea întregul bagaj de prejudecăți ale secolului sau în ceea ce privește puterea științelor naturale de a rezolva, cel puțin teoretic, cele mai multe probleme sociale. Putem însă numi prejudecăți fără o strângere de inimă faptul că modelul teoretic trebuia prezentat cu toată rigoarea unei demonstrații matematice, avându-și cauzele în fenomenele naturale, pe care angrenajul teoretic încearcă să le reproducă în articulațiile lor interne, invizibile simțului comun? Este, la o privire generală, întru totul ceea ce numin astăzi logica cercetării științifice în care testarea ipotezelor confirmă sau infirmă justețea teoriei.

Cohen nu crede propriu-zis decât într-un marxism care și-a uitat fondatorul și nu mai știe să-l numească, devenind astfel o parte integrantă a științelor sociale.

Deși influența lui Hegel asupra substanței Capitalului este, crede filozoful englez, îndoielnică, Cohen își începe analiza de la acesta. Pentru scopurile prezentării de față, diferențele sistematice dintre Hegel și Marx sub subliniate de către Cohen spre finalul capitolului:

„Marx reached the conclusion that it was not spiritual attitudes, but external conditions, the wealth man enjoyed or lacked, the ways they had to labour, which shaped society. Epochs were controlled not by conceptions of man but by material ends and means. The ruling interest and difficulty of men was relating to the world, not to the self. The progress of history is not primarily in self-consciousness: this increases, but only as a function of man’s increasing control over the environment. The attempt to gain that control stimulates and obscures his insight into himself. His self-image depends on it, not it on his self-image. The battle in the soul is replaced by a battle between man and the elements, a war of labour reproducing itself in antagonism between and inside men. The biological and geographical conditions which for Hegel were but the instruments of and opportunities for spirit’s self-assertion have their autonomy restored to them. The character of man and society now depends on the character of the nature off which society lives, both as that nature is in the beginning, and as it becomes under the transformation wrought by the process of production.” (p. 23)

În maniera sa laconică și mergând spre sinteze din ce în ce mai direct țintite, Cohen rezumă diferența aproape axiomatică dintre Hegel și Marx. Pentru Hegel fundamentele se prezintă în următorul mod:

History is the history of the world spirit (and, derivatively, human consciousness) which undergoes growth in self-knowledge, the stimulus and vehicle of which is a culture, which perishes when it has stimulated more growth that it can contain.” (p. 26)

De cealaltă parte a baricadei, rădăcinile materialiste ale lui Marx nu pot fi mai inteligibile decât atât:

History is the history of human industry, which undergoes growth in productive power, the stimulus and vehicle of which is an economic structure, which perishes when it has stimulated more growth than it can contain.” (p. 26)

Pornind de aici, Cohen elaborează pe seama forței de producție în evoluția sa istorică și, cu această ocazie, ne pune la dispoziție o introducere limpede și la obiect în bazele teoriei economice marxiste, asupra căreia nu insistăm, avand în vedere că eseul lui Cohen se vrea mai mult decât o popularizare a Capitalului.

O problemă cu care se ocupă îndelung Gerald Cohen are ca subiect apariția și dezvoltarea claselor sociale. Cohen încearcă să relativizeze aparent dezbaterea, pornind de la opinia istoricului englez E. P. Thompson conform căruia clasele sociale sunt constructe culturale și emană din convingerile politice ale reprezentanților acestor clase. Cohen observă corect (sau cel puțin în spiritul Capitalului) că ceea ce conferă o oarecare unitate de concepții între membrii unei colectivități moderne constă din dezechilibrele materiale dintre ei, pornind de la poziția lor socială în cadrul diviziunii muncii, anume, simplu spus, dacă sunt angajatori sau angajați. Un muncitor oarecare nu poate gândi și nu poate avea acces în conștiința sa decât la acea parte a societății pe care o cunoaște cel mai bine, cu alte cuvinte, cea în care acesta este tratat ca simplă forță de muncă, ca o altă marfă pe piață și în care capacitatea sa de a decide asupra condițiilor sale de trai și a supraviețuirii sale biologice depinde într-o proporție covârșitoare de relații economice asupra cărora nu are, individual, nici cel mai mic control. Oricât de imparțială este, în libertatea sa juridică, decizia de a semna un contract de muncă cu un angajator, motivația celui care caută un loc de muncă depinde de forțe de dinafara sa. El nu ar munci decât pentru sine dacă ar putea, dar cum nu deține nici suficient pământ pentru a se întreține alături de familia sa, nici mașini necesare pentru a trăi din utilizarea lor productivă pentru piață, nici ajutor de stat sub formă de rentă viageră care să îi acopere cheltuielile minime, nici moșteniri sau rude bogate, angajatul nu are de obicei deloc de ales.

O alta componentă a interpretării lui Cohen privește o terminologie de care Marx s-a ferit adesea, dar care are o posteritate ideologizată la extrem după 1917: diferența dintre forțele de producție (altfel zis, indivizi și grupuri sociale prinse într-o structură economică determinată de producție și consum) și relațiile de producție (care sunt date pur și simplu de legislația legată de proprietatea privată și de posesia unor mijloace de producție precum pământuri, uzine, tehnologie, materii prime etc.) Cohen nu contenește să polemizeze pe larg cu diverși critici sau adepți ai marxismului în favoarea unei viziuni globale în care structurile sociale premerg și decid morfologia claselor sociale. Disputa este adesea împinsă până la pedanterie și nu știm în ce măsură reprezintă o chestiune importantă pentru teoria economică din Capitalul. Cohen luptă cu o mână de opozanți ideologici care își pun probleme astăzi datate istoric.

Există, de asemenea, un lung capitol în KMTH care expune până în cele mai mici detalii ceea ce Marx numea fetișismul banilor și al schimbului de produse și servicii din capitalism. Cohen descrie în cuvinte clare fenomenul, izolat de formele istorice în care se poate întâlni:

„Under capitalism production is wholly dependent on capital, which advances its prerequisites, and regulates it from beginning to end. The means of production are available only as capital, and it is only as (variable) capital that labour power can operate. The capitalist thus appears as the producer (or ‘manufacturer’), and the labourers as his instruments, ‘incorporated in capital’. Because capital is sovereign over the entire productive process, the power of that process appears as due to capital.” (p. 122)

În discuția despre evoluția istorică a forțelor de produție, Cohen respectă întreaga argumentație marxistă și reușește să infirme unele deformări realizate de varii marxologi moderni. În plus de atât, Cohen distinge, cu o maximă rigoare logică, deosebirile dintre relațiile și forțele de producție ale capitalismului modern și modurile economice anterioare. Cohen luminează secțiuni întregi din capitolele istorice de la finalul volumului I al Capitalului, dar nu poate fi citit decât ca un auxiliar la textul clasic. Multe din demonstrațiile și dezvoltările subtile ale britanicului depind de-o cunoaștere serioasă a principalelor texte marxiste, însă nici una dintre aceste contribuții nu contrazice și nu se află în afara Capitalului sau a manuscriselor care au stat la baza acestuia.

O considerabilă porțiune din lungul eseu este rezervată raporturilor dintre baza economică și suprastructura ideologică din capitalism. Un anume neajuns al lui Cohen se vede în faptul că majoritatea temelor disputate în armătura sa filozofic analitică nu atinge puncte de cotitură ale teoriei economice marxiste, ci se mulțumește numai cu tratarea unor probleme largi ale marxismului ca sistem de gândire. Cohen este mai mult un epistemolog al marxismului decat un adept interesat de valabilitatea economică a maestrului. Planul în care se poartă discuțiile este suficient de înalt pentru ca Marx să fie în felul acesta, fără voia sa, atenuat și privit dintr-un unghi ce slăbește intensitatea criticii modernității așa cum o întâlnim în operele sale. Marx pierde lent, dar cert, contactul cu planul terestru și materialitatea schimbului dintre om și natură cu fiecare capitol în care avansăm din KMTH.

Cu toate acestea, originalitatea sclipitoare a lui Cohen se expune total în reflecțiile sale judicioase despre infrastructură și suprastructură. Marx nu explică nicaieri și nici nu uzează de această dihotomie. Tocmai de aceea Cohen jonglează între diverse definiții posibile, care sunt îngemănate, dacă nu chiar identice (Cohen se străduiește să arate că riscul unor confuzii terminologice dispare la o privire mai atentă). Instituțiile non-economice din societate sunt suprastructura, dar acestea oglindesc și consacră baza materială și raporturile din cadrul acesteia. Legile sunt, de pildă, formele puternic active ale suprastructurii. Raporturile de putere economică din societate se traduc la un nivel superior în drepturi legale. Ceea ce se petrece în producție și în felul în care cheltuielile și profitul sunt împărțite de facto necesită protecția legii. Într-o situație contrară, când suprastructura și infrastructura se află de jure în contradicție, conflictele sociale escaladează în bătălia politică acerbă și revoluționară. Din nou, Cohen dezbate minuțios generalități care nu pătrund în miezul sistemului marxist. Divagațiile sale gnoseologice despre funcționalism capătă un contur precis într-un întreg capitol care nu este, decât în mod accidental, armonizat cu tema eseului sau. Aplicațiile funcționalismului și ale logicii nomologic-deductive ating un pisc al pedanteriei pentru afirmarea unui materialism istoric ce se putea realiza cu mijloace mult mai ușoare decât cele alese de Cohen.

În privința valorii de schimb și a valorii de întrebuințare Cohen explică modalitatea în care, în ciuda exploziei cantității de bunuri și servicii în capitalismul dezvoltat de după 1945, profitul, care se bazează pe un timp competitiv cât mai mic de producție pe unitate de marfă, este acea expresie a valorii de schimb care interzice scăderea programului de muncă de 8 ore a angajatului, cel care este utilizat ca forță de muncă pe piață în capitalism. Argumentele și observațiile filosofului analitic sunt încă de actualitate, dar, în egală măsură, nu adaugă nici o valoare în plus discuției, asa cum apare ea încă din Capitalul.

Slăbiciunea lui Cohen pentru dihotomii clarificatoare se concretizează într-un capitol în care evoluția capitalismului este raportată, dintr-o perspectivă materialist istoric, la două posibile limite: fie dezvoltarea mijloacelor de producție este condiționată și redusă de suprastructură (caz în care se pune problema unor conflicte politice care să descătușeze forțele sistemului în vederea unei evoluții naturale), fie capitalismul și-a atins punctul maxim de dezvoltare și apare necesitatea unui salt într-o condiție socială superioară. Jongleriile logice sunt încântătoare, dar nu putem să nu constatăm sterilitatea lor pur intelectuală.

Într-un capitol dinspre final al KMTH Cohen atrage atenția asupra unei infirmități interne a marxismului: nu lasă suficient loc afirmării sinelui psihologic al individului modern. Totul este redus la o schemă ce elimină voința sinelui care se opune lumii exterioare.

Iată un fragment:

„A person does not only need to develop and enjoy his powers. He needs to know who he is, and how his identity connects him with particular others. He must, as Hegel saw, find something outside himself which he did not create, and to which something inside himself corresponds, because of the social process that created him, or because of a remaking of self wrought by later experience. He mult be able to identify himself with some part of objective social reality: spirit, as Hegel said, finds itself ‘at home with itself in its otherness as such’.” (p. 347-348)

Pentru raționalistul Marx căutarea unei altceva din afara biologiei primare este doar un mod oblic de a reintroduce metafizica în modernitate, de a face loc vreunei instanțe supreme în țesătura vieții cotidiene, fie aceasta și-un Mare Inchizitor. Dar Marx nu neagă libertatea voinței umane de a-și alege conștient soarta, ci această problemă nu este întrevăzută de german în afara condițiilor materiale și a schimbului fizic și chimic dintre om și natură. Chiar într-o lume a viitorului în care neajunsurile economice vor fi știrbite și toți vom putea ființa fără teama vie a luptei pentru supraviețuire, piatra de temelie a acelei ordini postmateriale a decizilor umane va continua să fie biologică. Marx se ferește de la a se pronunța cum va arăta exact acea lume în care voința umană va putea înflori fără barierele materiale existente.

„If people produce, historically, not because it belongs to their nature to do so, but for the almost opposite reason that it is a requirement of survival and improvement in their inclement situation, then it follows that the Marxist theory of human nature is, as I contend, an inappropriate basis on which to found historical materialism. The appropiate premisses in an argument for historical materialism feature, instead, the situation of scarcity in which history-making humanity is placed, together with the intelligence and rationality which enables people to ameliorate and, ultimately, to extricate themselves from, that situation.” (p. 358)

Natura umană rămâne un subiect deschis și inabordabil rațional de către economistul Marx. Antropologia sa nu este nicăieri ușor separabilă de fiziologie, nu e nici finală și cu atât mai puțin esențialistă.

Deși Cohen, mânat de pasiunea sa în a construi dihotomii ce se găsesc la Marx doar în chip fantomatic, afirmă un materalism istoric restrâns, definiția sa a materialismului istoric incluziv, conform căreia orice din societate trebuie explicat dintr-un unghi restrictiv economic (cuprinzând și nașterea religiilor), nu este împărtășită de Marx însuși. Ține mai mult de apariția în eseu a unui om de paie tipic. Critica religiei sau a sistemelor metafizice este realizată de Marx pe seama imposibilității științifice de a proba existenta unei lumi de dincolo. Nimic nu poate fi mai simplu de priceput și mai contemporan de atât. Restul ideilor sale antimetafizice din Ideologia germana (manuscris neterminat) provine din teoria alienării, așa cum apare aceasta la Ludwig Feurbach în Esența creștinismului.

Sfârșitului cărții îl găsește pe Cohen în încercarea de a defini minuțios încă o dată deosebirile de funcționare (și deci de structură) dintre feudalism și capitalism. Putem să citim și-un scurt eseu despre soarta marxismului după căderea Uniunii Sovietice, dar și criticile aduse sistemului chiar de neomarxiști, printre ei și Gerald Cohen.

O serie de concepte utilizate de Marx sunt lămurite școlărește de Cohen într-una din anexele ce pun capăt cărții.

Cohen captivează prin erudiție, ordinea argumentării și claritatea punctelor de vedere, dar, pentru cei care au citit câteva din textele fundamentale ale lui Marx, eseul său nu pare a aduce nimic în plus. În cel mai optimist scenariu, Cohen taie poteci în jungla luxuriantă a multitudinii de marxisme hibride ce s-au născut în secolul al XX-lea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Gerald A. Cohen și teoria istoriei

  1. Pingback: Gerald A. Cohen și teoria istoriei | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s