Leszek Kolakowski și teoria valorii muncă

Un intelectual sicofant poate crede cu ușurință că ultimul cuvânt în materie de marxism îl întâlnim în trilogia Principalele curente ale marxismului a polonezului Leszek Kolakowski. Nu mă îndoiesc, deși colectarea de probe va fi ultima probă, că sunt mulți academici, studenți și cercetători în științele politice care declamă fraze sforăitoare la adresa lui Marx (de genul „construcție teo-ontologică”, „imanentizarea eschatonului”, „gândire gnostică”, „religie seculară” ejusdem farinae) fără să fii citit un singur capitol din opera matură a acestuia. Ignoranța lor suficientă îi împinge la salturi în abisurile sofisticii apodictice.

Pentru a le sufla praful alb de pe nări și mrejele de pe ochi acestor propagandiști ai ideilor goale de miez, le punem la dispoziție o singulară, dar suficientă, demonstrație.

În volumul I, intitulat Fondatorii, din Principalele curente ale marxismului, Kolakowski propune o respingere a teoriei valorii muncă (labor theory of value). Pentru cine nu l-a citit pe Marx, demonstrația rămâne de la un capăt la altul opacă, abstractă și obositoare. Explicația acestei stări psihologice neplăcute e că provine dintr-o singură cauză: Kolakowski și-a scris capodopera pentru un public care l-a citit serios pe german și care crede în viziunea filosofică și economică emanată de Marx. E întristător că sunt atâția care îl citesc pe Kolakowski ca suplinitor al lui Marx. Lenea acestora alcătuiește orizontul mărginit al semidocților, iar la cei niciodată „ideologizați” nu ai ce să demistifici, oricâte medicamente profilactice le-ai administra.

Să studiem citatele provenind din lucrarea filozofului polonez:

„În orice caz, prețul forței de muncă (admițând, cu Marx, că ceea ce se schimbă într-o economie de piață nu este muncă, ci forță de muncă) depinde, asemenea altor valori, de numeroși factori și îndeosebi de legea cererii și ofertei; încât nu există niciun motiv să presupunem că diferențele de salarii dintre munca necalificată și cea calificată corespund cantității de timp de muncă necesitate de formarea unui lucrător calificat.” (editura Curtea Veche, p. 259, 2010)

În primul rând, observăm superficialitatea traducătorilor români, care, de-ar fi studiat cu atenție traducerea Capitalului realizată în comunism, ar fi realizat că „timp de muncă necesitate” nu este un concept marxist. Poate „timp de muncă socialmente necesar” sau „social necesar”, dar nicidecum sintagma abracadabrantă și batjocoritoare (pentru tradiția traducerilor românești din Marx) din citatul de mai sus. Această critică este însă minoră și nu-l privește pe Kolakowski.

În al doilea rând, Kolakowski presupune că Marx nu ar fi știut nimic din legea cererii și ofertei, care, totuși, apare exact precizată (chiar dacă fără aparatul matematic modern) încă de la Adam Smith. Având în vedere că sunt câteva pagini în șir din volumul III al Capitalului în care Marx își explică teoria valorii prin asociere cu legea cererii și ofertei înțeleasă ca manifestare psihologică a unor preferințe subiective, simpla apariție a expresiei „legea cererii și ofertei” la Kolakowski nu ne explică nimic în legătură cu Marx. Dimpotrivă, Kolakowski dă impresia unui diletant în teoria economică procedând astfel. Oare să nu fii știut polonezul de banalitatea acestei „legi”, cunoscută înainte de apariția lui Marx în economie, după cum tot filozoful recunoaște câteva rânduri mai jos pe aceeași pagină?

Apoi Kolakowski va broda o slabă refutație pe motivul dualismului valoare în timp de muncă – preț la Marx. „Neexistând nicio tranziție de la valoare de preț, nu există tranziție nici de la teoria valorii la descrierea fenomenelor economice reale.” (p. 260)

E adevărat că Marx nu separă prețul unei mărfi de timpul mediu socialmente necesar, în condiții de concurență liberă, pentru producerea aceleași mărfi, ceea ce arată că dorința unor economiști de a disjunge două sisteme de măsură la Marx este complet falsă. Pentru Marx prețul unui bun este expresia unei mărimi din valoarea medie a timpului necesar pentru a fabrica acea marfă în anumite condiții tehnologice și cu o anumită productivitate istorică a muncii. De ce ar trebuie să existe o tranziție de la preț la valoarea? Kolakowski nu ne spune nimic în această privință, dar presupune a priori ruptura ca fiind naturală, mai apropiată cumva de „adevăr” decât simpla unitate a celor două concepte.

Cât privește imputarea unei neaderențe la fenomenele economice reale, Kolakowski comite o nedreptate nepotrivită cu statura sa filozofică: jumătate din Capitalul este doar analiză sociologică, deci istorie socială.

Mai jos dăm peste altă afirmație eronată:

„Dacă tehnici mari consumatoare de muncă sunt înlocuite, cel puțin într-un mare număr de cazuri, cu tehnici mai eficiente, aceasta se poate explică prin analiza prețurilor, care, spre deosebire de valori, sunt un fenomen empiric”. (p. 260)

Ce sunt aceste metafizice valori domnilor și doamnelor? Dacă polonezul ar înlocui „valori” cu „timp de muncă în scădere pe unitate de marfă produsă competitiv” (ceea ce este totuna pentru Marx), atunci am descoperi truismul că dacă prețul unui produs scade pe măsură ce acesta este produs în cantități mai mari și cu costuri mai mici, atunci și timpul său mediu de producție este redus în același ritm. Scăderea timpului de muncă pe marfă este, într-adevăr, ceva neempiric, dar aceasta doar în cartea filozofului Kolakowski.

Aberațiile polonezului merg lanț în lanț:

„Aserțiunea că valoarea este timp de muncă cristalizat stă pe același plan cu enunțul că opiul îi adoarme pe oameni pentru că este soporific. Ni se vorbește despre o calitate ascunsă care se manifestă empiric (opiul îi adoarme pe oameni, bunurile se schimbă pe piață); această afirmație nu explică însă fenomenele empirice, nici nu oferâ posibilitatea de a le prevedea mai bine decât o putem face în lipsa ei.”

Kolakowski vede o tautologie acolo unde nu este cazul, dar gustă o comparație cu aromă de laudanum. Valoarea este timpul mediu de producere al unei mărfi la momentul t al pieței. A măsura timpul nu este nici ceva soporific, nici măcar ceva neexperimentat de miliarde de ori în procesul de producție. Faptul că o carte ca cea a lui Kolakowski costă, să zicem, 20 de euro înseamnă că, după ce extragem costurile cu tehnologia și materia prima și rămânem cu costul salariilor celor care lucrează la tipografie, timpul mediu de producție al acestei cărți este (mai mult sau mai puțin, odată cu egalizarea profitului între diferite sfere) identic cu al altei cărți având același preț, indiferent că prima carte este produsă într-un milion de exemplare, iar a doua în zece milioane. Dar pentru Kolakowski, valoarea (desigur, metafizică, atât cât poate un ceas de perete să numere minute și ore) „nu poate fi exprimată cantitativ”. (p. 262)

Un paragraf mai jos aflăm stupefiați de la Kolakowski că, de fapt, teoria valorii muncă este doar o altă continuare a teoriei alienării, în care Marx și-a ascuns furia sa romantică pe o lume fără morală, „aservită banilor”. Oare cât de mincinos poate fi Leszek Kolakowski? Să nu fi știut filozoful despre acele pasaje din Teorii asupra plusvalorii (vol 2, pp. 99-100, editura Politică, București, 1960) în care Marx admira la David Ricardo lipsa oricărui scrupul moral în analiza economică a acestuia din urmă? Oare nu Marx slăvea amoralismul analitic ca probă a științei mai presus de orice?

Următorul citat din Kolakowski este cea mai sfruntată înșelăciune pentru orice cititor atent din Marx:

„În general, de la Marx aflăm că munca productivă este muncă fizică aplicată la obiecte materiale; din anumite remarci ocazionale se pare însă că el era dispus să-i considere producători și pe cei ce nu lucrează direct cu lucrurile materiale, ci ii abilitează pe alții să o facă – de pildă, inginerii și proiectanții de fabrici.” (p. 264)

Deosebirea dintre munca productivă, creatoare de mărfuri tangibile, și munca neproductivă (servicii) este pregnantă la Adam Smith. În secțiunile din Teorii asupra plusvalorii legate de munca productivă (pe care Kolakowski pretinde a le fi citit), Marx pledează clar în defavoarea lui Adam Smith: o muncă productivă este aceea care, indiferent dacă ea se consumă în timp ce are loc, ca în servicii, sau se cristalizează într-o marfă, aduce profit unui investitor privat care plătește un salariu în schimb. Dacă un preot își primește lunar leafa de la stat când biserica sa are pierderi sau nu, atunci popa al nostru nu este angajatul unui capitalist. Valoarea de piață a slujbelor sale iese din discuție. Dacă însă același preot, mormăind aceleași rugăciuni, este remunerat de către ierarhiile bisericești autonome economic pentru cât profit aduce din parohie, atunci avem de-a face cu o ordine capitalistă, iar parohul e productiv. Salariul de la stat îi ține pe unii preoți pe linia de plutire, iar altora, situați în parohii bogate, nu le spune nimic. Același lucru poate fi afirmat și despre tagma profesorilor și a doctorilor.

Apoi tot Kolakowski neagă ideea că angajatul își vinde forța de muncă, nu și munca. Tipul acesta de diversiuni terminologice sunt de tot hazul. Faptul că eu pot scrie convingator și cu talent sau că pot vorbi fluent limba urdu face parte din abilitățile mele de a munci. Dar pentru o companie de farmaceutice, nici una din aceste abilități nu îi este de folos. Nici dacă m-aș afla în posesia unor cunoștințe vaste și profunde de chimie, angajatorul meu nu m-ar prețui mai mult decât îi dictează piața. Pentru el, doar anumite abilității cu valoare de schimb, utile în producție sau în vânzări, îl interesează. Nu munca pe care o pot exercita eu este cumpărată, ci forța mea fizică și intelectuală într-un câmp al muncii asupra căruia nu am nici un control și pe care nu-l pot influența nicicum. Ce poate fi mai pragmatic de atât?

Mai poate fi spus ceva în legătură cu această parte din Principalele curente ale marxismului? Poate doar că pentru Kolakowski teoria plusvalorii este doar o problemă de ordin moral, fără să ne arate cumva de ce ar fi greșită. Morala sa nu ne privește aici.

În concluzie, critica teoriei valorii muncă, realizată de polonez, se dovedește a fi, cel puțin așa cum reiese recitindu-l pe Kolakowski, un jalnic faliment intelectual. În afara unei vane și sumare treceri în revistă a criticilor altora, Leszek Kolakowski nu propune nimic cu greutate împotriva teoriei valorii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Leszek Kolakowski și teoria valorii muncă

  1. Pingback: Leszek Kolakowski si teoria valorii munca | Vicuslusorum’s Blog | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s