Suspiciune

Pe zi ce trece devin mai neîncrezător în raționalitatea educației moderne. Am impresia că toate teoriile, legile, formulele matematice acceptate doresc să camufleze realitatea prin iluzia oferită gratuit că aceste ,,reguli” predetermină experimentele și acțiunea. În mod evident este mai multă deducție brutală, greoie și plictisitoare, din greșeli costisitoare, decât artificii logice la mijloc. În acest sens mediocrii și submediocrii, care trec printr-o formă de învățământ fără să păstreze nimic din intenția sa, posedă o naivitate sălbatică, care îi menține în contact viu cu tărâmul faptelor, în timp ce mințile calificate privesc de sus întâmplările de zi cu zi, de parcă faptele altora sunt făcute doar cu intenția ca o mână de savanți să își redacteze temele pe seama lor. Ce tâmpiți sunt aceste capete luminate care nu evoluează! Atunci când observ siguranța de sine și liniștea imperială cu care un economist (de pildă, aleg la întâmplare, Joseph Stiglitz) vorbește despre dezindustrializarea Americii, de parcă ar fi o lecție la școală, în care doar talentul prezentării și acuratețea informației contează, simt inautencitatea și mistificarea întregii acțiuni.

Pentru a face o comparație: după ce Cehov inspectează penitenciarele de pe orientala insulă Sahalin și pornește într-o călătorie ce-l va duce prin Hong Kong, ocolind Asia și Africa cu destinația finală Europa, acesta consemnează într-o scrisoare (informația o am din biografia lui Henri Troyat) către un prieten că ,,lumea e frumoasă, doar oamenii sunt răi”. Constatarea este în același timp tragică, un pic frivolă și plină de speranță pentru viitor. Specialiștii în dezastre, basme și orori ai lumii noastre (economiși, sociologi, istorici etc.) decretează un lucru asemănător, după ce analizează cu exactitate și talent individual traumele a milioane de oameni, tratați ca niște muște anonime, cu diferența că acești indivizi hipercalificați privesc realitatea din afara vieții lor personale (a plăcerilor lor egoiste) ca pe ceva situat într-o altă galaxie. Ori poate că termeni, ca rata șomajului, constituie o sursă de mulțumire de sine la un economist care știe și poate să o calculeze profesionist. Economiștii, deci, au impresia că practică o vivisecție sofisticată, pe o specie de oameni situată undeva departe de strada, cartierul, orașul, regiunea, țara, continentul lor, când, ce înșelăciune rușinoasă, această realitate este chiar sub ochii lor, colcăie de viermi și se mișcă necontenit.

Doar vanitatea și egoismul, leafa, succesul social îi mână în această cursă inutilă social. Acestea sunt si germenii reușitei lor profesionale ulterioare – un rol de teatru fals și ridicol, dar popular, deci puternic. De aceea poate un est-european așteaptă o soluție rece la problemele sale materiale, din partea unui consilier economic occidental hipertitrat, pentru ca, după ce îi ascultă cu un interes moderat cuvântarea în care îi este descrisă situația (pe care o știe deja: încă o descriere este o suferință în plus), să conchidă că are fie în față un idiot, fie un mincinos la fel de ticălos ca oamenii reali, care i-au măcinat și distrus respectul de sine, siguranța materială și îi pun în primejdie supraviețuirea culturală. Departe de a fi un catalizator al schimbării, educația superioară, a celor ce sfătuiesc și consiliază societățile sărace, este doar o confirmare cinică și arogantă a problemei.

O generație sau două trăind în mizerie și stagnare, lângă un palat de cristal occidental, începe sa creadă că doar o mișcare politică violentă poate urni lumea din loc. Distrugerea colectivă e ultimul exercițiu de reformă. Lenin stă undeva ascuns…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Suspiciune

  1. Pingback: Suspiciune | Vicuslusorum’s Blog | radupopescublog

  2. Problemele materiale ale est europenilor, sau ale romanilor mai precis isi au cauza in nivelul modest de organizare de care societatea respectiva este capabila la momentul actual. Consultantii occidentali incearca sa fie politic corecti si profesionali tratind acesti clienti est europeni egal, ca si cum ar fi occidentali, desi nu sint. De aici si examinarea seaca a situatiei cu o solutie rece pe care est europeanul o aude dar nu stie sau nu are ce sa faca cu ea, deci nu-i prea serveste la nimic. In Romania ne-am obisnuit insa sa mimam o atitudine occidentala de multe ori lipsindu-ne experienta, intelegerea sau convingerea care in occident au dus la acea atitudine. De aceea nu sunt nici lucrurile ceea ce par cind vine vorba de cauza si effect la noi. Raportul in care ne aflam la anumiti parametri fata de occident este cam acelasi de foarte mult timp si s-ar putea sa nu se schimbe niciodata in definitiv. In mod extrem, lasati de capul nostru, am fi in stare pina la urma sa distrugem palatul de cristal occidental, nu ma indoiesc, dar asta nu inseamna si ca am putea locui in el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s