Vacuitatea ideologiilor

Societatea românească refuză normativ ideile. E o simplă observație de parcurs, nimic mai mult. Explicația se prezintă după cum urmează.

Când ne uităm cu interes la crâmpeiele de ideologie de stânga vânturată de anumite voci (inclusiv de mine), nu e prea greu de observat că mesajul este unul esențialmente intelectualist. Stângiștii români au reușit efortul de a se racorda la temele stringente ale stângii vest-europene. Am mai recuperat un decalaj, cu reculul istoric de rigoare. Ei discută despre statutul de semi-colonie, de periferie capitalistă a regiunii, șarjează cu indignare la adresa capitalului internațional corporatist, se aliniază unor proteste interesante ale câtorva mii de tineri, citește și citează din Marx, aduce în discuție tema acelor working poor de pe toate meridianele globului, în general, tânăra stângă locală este, în spirit capitalist, delocalizată. Discursul său neutru și universalist ar putea funcționa la fel de bine în Caracas sau în Luxembourg. Fiind o eflorescență universitară, învățată și nu experimentată, stânga authotonă abundă în doctoranzi, deja doctori (printre care mă enumăr și eu), post-doctoranzi, asistenți, lectori, conferențiari. E un cosmopolitism străin de societatea largă și ceva prea doctrinar.

De aceea, nu e de mirare că stânga vegetează în generalități. Dacă stângiștii ar scoate capul din bucoavne și s-ar uita cu mai mult interes la societate, nu ma îndoiesc că ar avea un sentiment acut al ridicolului. De ce a fost și cotinuă stânga să fie un epifenomen în România? Întâi de toate pentru că discursul de denunțare a abuzurilor economice și de înfățișare a inegalităților sociale nu funcționează. O treime din populația (in)activă a țării nu lucrează pe piață camarazilor. De fapt, nu lucrează nicăieri. Nu au stăpâni, nu semnează contracte de muncă, teoria exploatării nu merge aici. Marx ar spune că, deși munca este o valoare de schimb ca în orice societate capitalistă, forța de muncă (și, implicit, munca abstractă) este pipernicită și localizată în câțiva poli de dezvoltare urbană. Peste 40% din populația Romaniei se găsește tot la sat, unde subzistă în afara legilor pieței. Oare trebuie să amintim faptul că stânga modernă se naște la oraș și îi apără pe angajați, al căror produs al muncii este alienat de proprietarul mijloacelor de producție? Oare stângiștii nu au idee că cel mai râvnit post de muncă în mediul rural este în aparatul bugetar? Orașele sunt și ele foste centre industriale comuniste în completă destrămare. Cu excepția celor 5 orașe mari din Romania, restul se scufundă în cuferele statului. Sunt pe puțin 7 milioane de români care trăiesc în umbra statului. Când aproape jumătate din populație are ca sursă centrală de existență bugetul statului, despre ce autentică valoare de schimb vorbim? Singurul efort colectiv pe care îl fac românii se reduce doar la păstrarea pe linia de plutire a instituțiilor statului romăn. Dacă de mâine România ar dispărea ca stat, fie românii ar continua să emigreze în cadrul noului stat format, fie ar rămâne pe loc, în vatra satului. Oare ați uitat că cea mai mare mutație istorică din Capitalul este indicată de migrația de la sat la oraș?

De aceea, stângiștii ar trebui să priceapă că înainte de a denunța infrastructura puterii politice și a dominației pe clase în România (care nu prea există) mai bine ar încerca să demoleze suprastructura paternalistă, antidemocratică, religioasă și misticoidă a societății. Lupta pentru toleranță în discursul public, bătălia pentru raționalitate și transparență în cadrul statului și a pieței, distrugerea rămășițelor mentalitare tradiționale ar trebui să constituie un prim pas. Jos cu familia tradițională, sursa atâtor torturi și umilințe, întâia școală a sclaviei! Vreau să văd o stângă atee, dușmană de moarte a Bisericii, progresistă, seculară, trăind din moartea ierarhiilor rigide și a moralității conservatoare. Stânga de acum se forțează cu îndârjire să prezinte unei lumi fără loc de munca cât de mult suferă această omenire de pe urma unor capitaliști care nu plătesc taxe, dau afară ușor și storc plusvaloare cu ore peste și în cadrul zilei de muncă.

Îmi imaginez că massa de băieți de cartier (lumpenproletariat), de interlopi și de paraziți rurali ar râde în hohote auzind că cineva îi protejează de ravagiile unei piețe libere care nici măcar nu i-a prins între roțile sale.

În realitate, românii, în mare parte încă legați de fosta condiție de țărani, văd pericolul nu într-o mână de stângiști sofisticați, pe care nici nu îi iau în seamă, ci în destrămarea statului protector, a celui care oferea în comunismul autarhic și naționalist un loc de muncă și care acum le retribuie sume mizerabile. Stânga luminată, cea a tinerilor din România, nu pricepe un lucru antimodern: țăranul este o ființă care ține mult la libertarea sa de a își cheltui cum are chef timpul. În afara câtorva luni de muncă pe an, condiționată de nevoile naturale, nu de cererea de pe piață, țăranul bea, fumează, se împreunează, merge la biserică, bolește, moare și cam atât. Ce program, ce productivitate, ce organizare socială, ce respect pentru reguli găsim aici? Nimic din toate acestea. Iar românii sunt și astăzi prizonierii în gândire a unei foste țărănimi feudale. Atunci nu e de mirare că tocmai munca regularizată și continuă îi deranjează pe aceste suflete rurale. Sovieticii nu au distrus complet satul românesc în anii 1950-1960. Omogenitatea și rezistența sa au avut de suferit, dar acest sat subzistă. Supravietuiește în organizarea pe clanuri țărănești extinse până și la oraș în prezent, în pile, șmecherii și furtișaguri în familie. Aparatul de stat este compus la vârf din câteva zeci de familii și la bază din câteva mii, fiecare cu atitudine de clan patriarhal. Nașul și finul stau ca paznici ai familiei tradiționale. Românul se uita la ceilalți nu ca la niște cetățeni, ci ca unii despre care întrebi țărănește: „Al cui ești tu mă?”

Sărăcia și lipsa de instrucție științifică sunt chintesența materială a satului. Cum îi transformăm pe români în salariați, în forță de muncă productivă? Iată întrebarea.

Cum îi exploatăm dragi stângiști? Dreapta românească denunță corect abuzurile pe care le observă, dar le citește în cheie culturală. Morala și etosul utopic creștin îi viciază perspectiva. E prea mult conservatorism premodern și prea puțin conservatorism burghez, capitalist, în mintea eminențelor cenușii din tabăra dreptei românești. Caracatița ciuntită a statului român adaugă un plus de orbire acestei drepte birocratice. Dacă Gabriel Liiceanu et alia ar porni o companie ideologică economică, și nu morală, împotriva societății românești, adevărul subdezvoltării noastre s-ar raționaliza pe hârtie.

Dacă stânga s-ar centra pe o critică exclusiv culturală, preluând temele dreptei dar citindu-le progresist și emancipator, și ar lăsa lecțiile economice occidentale în fundal, atunci discursul public ar începe să aibă în sfârșit ascultători.

Însă la mijloc se ridică amenințător stafia statului, singura creație colectivă a românilor. La sat ideile nu contează, ci care neamuri au cele mai bune pământuri în arendă. Arendașii bogați lucrează pe spinarea statului. Singura clasă socială sigură din Romania îi are ca membrii pe parlamentari, pe guvernanți și funcționărimea de toate rangurile. Satul tuturor s-a transformat în statul celor mai mulți români. Ravagiile capitalismului se profilează vag la orizont, dar iminența lor nu poate fi pusă la îndoială. Mai devreme sau mai târziu va muri și ultima tresărire de barbarie tradițională. Locul său vacant va fi luat, at last, de omul mecanizat.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Vacuitatea ideologiilor

  1. laurapanait zice:

    Deci votezi cu dreapta. Bun. Trebuia sa ne invarti atat ….?

  2. Pingback: Vacuitatea ideologiilor | Vicuslusorum’s Blog | radupopescublog

  3. Strajnik zice:

    De „sistemul tributal redistrinutiv al nasiei” e greu de presupus sa fi auzit. Desi nu exista vreo lucrare sistematica/monografie,acest sistem se intinde pana in zilele noastre, cu toate ca a acoperit, fara glorie, perioada ditre retragerea aureliana pana la primii voievozi (un mileniu intreg si nestirbit)

  4. paul zice:

    „….stafia statului, singura creație colectivă a românilor…”
    Aceasta imagine va dispenseaza de orice alte dovezi.
    Un eseu exceptional. Stralucit, lucid, amar. Cine stie unde va va purta aceasta aventura…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s