Conservatorism pentru eternitate

La marginea de est a Europei, trecutul leagă viitorul cu o mie de lacăte. Fiecare lacăt din plumb este expresia unui mister, a unui protest mereu sugrumat de falsa conștiință a locuitorilor. Asistăm la defilări militare cu fervoarea mimată a unei societăți revolute, care își regăsește sinele într-un fictiv naționalism belicos. Nu găsim totuși război al României în care înfrângerile militare să nu fie compensate de câteva bătălii câștigate strategic. Soarta popoarelor fără istorie ale Europei este să cultive aceleași gesturi crispate, sacadate și găunoase ale statelor imperiale. Liturgic imităm glorile altora, cu o întârziere de câteva decenii din punct de vedere al mentalităților. Tot ceea ce are sens întâi în Rusia sau China de astăzi, țări autoritariste până în măduva oaselor, se repetă ca un șir de farse mărunte pe bulevardele câtorva orașe umile ale Europei de Est.

Ce contează că în Vaslui, unul dintre cele mai sărace județe din România (parte a uneia dintre cele mai paupere regiuni ale Europei), angajatorul numărul 1 rămâne consiliul județean? Ce importanță are că media de vârstă a locuitorilor din Botoșani urcă vertiginos spre 60 și că avem întregi zone depopulate? Cu ce ne deranjează banalul fapt că jumătatea unei populații de dimensiunea celei a Olandei merge la privată în curte și nu a auzit de canalizare? Simpla statistică seacă care ne spune că sunt câteva milioane de români care, în afara agriculturii de subzistență, nu câștigă mai mult de 2 dolari pe zi nu impresionează pe nimeni. Nici o vână nu se umflă de furie, nici un cap nu este spart, nici o revoltă nu ne aprinde de patimă. Când ultima demnitate a celui care suferă din greu, sub apăsarea semenilor săi, este să urle și nu vrea să o facă, putem mai vorbi de umanitate? Oare nu am atins fundul dezumanizării colective? Cum se cheamă că mai ești om când îți iubești lanțurile ca pe un dat al naturii? Oare acest animal nu ar crâcni nici dacă l-ai lovi până și-ar da ultima suflare? Frica de moarte le împinge pe aceste vite de povară la pierderea ultimei zvâcniri de speranță.

Cele mai multe date ne indică că românii suferă de analfabetism funcțional și că gradul de educație formală dobândit de populație este sub standardul unei productivități moderne a muncii. Cele mai rigide forme de bigotism superstițios, fără o înțelegere reală pentru conținutul religios, se regăsesc în zone cu o rată deplasat de mare a șomajului și în care educația modernă a pătruns slab. Cele mai crase manifestări de servilism în raport cu autoritățile publice și de supușenie în fața bandelor infracționale se întâlnesc la un loc cu sărăcia, analfabetismul și mizeria materială cea mai apăsătoare. Corupția este liantul acestor comunități premoderne. Din nou, nimeni nu protestează.

Bărbatul zace dezumanizat de inutilitate prin birturi, plictisindu-se că există. El este un nimeni pe care doar alcoolul, cea mai ieftină formă de evadare într-o lume mai bună, îi aduce aminte de prezența sa biologică. Agonia sa psihologică se varsă în horcăituri, bătăi și înjurături. Fiecare zid dărăpănat, fiecare cocină, fiecare urmă de prezență umană îi aduce aminte cât de apăsător este traiul său pe acest pământ. Acest locuitor campestru din Moldova, Oltenia sau podișul Dobrogei își revarsă furia oarbă pe animalele domestice, pe sine însuși, pe puținii săi copii, dar mai ales pe spinarea nevestei. În rest, funcțiile biologice îi țin loc de conștiință. Cine îi face rău? Cine îi înrăieşte existența? În noaptea minții sale, în care lumina rațiunii nu a pătruns niciodată, forța misterioasă care îi țintuieşte de acest pământ este un alt nume pentru Dumnezeu. Delegații săi pe acest tărâm sunt cei cu putere asupra lui, preotul, primarul şi polițistul, trei monştrii însetați de plăcerea de a se simți, într-un fel sau altul, superiori acestui mort viu. Iarăşi, nici o voce nu urlă, nici un pumn nu izbeşte, nici un orăşan nu vorbeşte în numele acestor suflete moarte.

Autoritatea este aici sacră ca haşişul la iranieni.

Femeia, cea a cărei poziție socială verifică gradul de civilizație al unei societăți, curăță după animalele din curte, spală cu degetele crăpate de detergent în chiar frigul iernii, adună cute sub ochi şi zbârcituri pe ten înainte să împlinească 30 de ani. Soțul este stăpânul ei sub Dumnezeu. O lovitură ocazională la coaste nu o jenează. Nu ştie să plângă. Serile când îi şterge soțului bețivan urmele de bale din colțul gurii nu îi amintesc de reala ei putere asupra lui. Bărbatul este bărbat, spune femeia ca un automat, deprinsă să gândească în tautologii. Actul sexual nu este o împlinire, ci o corvoadă care merge direct spre sarcină. Fetele ei însă, tinere astăzi, merg la oraş şi îşi vând trupul pentru a scăpa de viața mamei lor. Fiecare prostituată din România, fiecare femeie care a practicat actul sexual pentru a-și schimba condiția socială, iar din rândul acestor femei colcăie România, este un protest viu împotriva satului în care au crescut mamele lor. Sărăcia le-a învățat că singura marfă care se caută la oraş este trupul lor, niciodată ele ca ființe depline, compuse din ceva mai mult decât carne. Statistica rea ne spune că doua treimi din femeile din Republica Moldova au practicat cel puțin o data în viață sexul pe bani. Dar familia lor tradițională nu este o altă formă de prostituție, cea în care muncile cele mai joase, treburile de slugi domestice sunt date femeii, parcă pentru a o lega pentru eternitate de vatră?

Cine îndrăzneşte să creadă că mint sau exagerez, le doresc să meargă prin satele Moldovei, ale Olteniei, ale Țării Româneşti în anul 2015. Sărăcia, foamea, promiscuitatea, analfabetismul nu secretă nici furie, nici disperare, ci doar o ceață de resemnare. Românul poate să spună că a trecut şi el pe lumea aceasta, fără să lase nimic notabil în urmă, fără să se comporte ca şi cum Dumnezeul său din icoane ar exista. Urmaşii lor fug la oraş, unde uită nu doar de unde au plecat, ci nu vor să ştie de umbra lor în amintire. O altă parte a acestor sate decimate se refugiază prin mahalele oraşelor din nordul Italiei sau pe coasta estică a Spaniei. Pe jumătate sălbatici, dresați să mârâie, nu să protesteze, dornici să practice furtişagul mic şi nu munca grea, românii nu se regăsesc niciodată împreună. Fiecare este un fost țăran pe cont propriu la drumul mare.

Nimeni nu denunță. Nimeni nu luptă. Nimeni nu strigă. Pentru ce aceste biete ființe merită atâta îngenunchere? De ce nu uită de religia lor nebuloasă, care i-a ținut secole în prostie? De ce îşi respectă stăpânii de parcă orice stăpân ar deține o aură magică în jurul său, ca un sfânt de pe catapeteasmă? De ce nu observă că religia sa are o morală pe care o poți cere preoților şi semenilor tăi? De ce nu se revoltă acest om? Din nefericire, doar constituția sa fizică ți-ar indică că aceştia sunt oameni. În ochii altora, ei sunt doar atâta: forță biologică bună de pus la muncă.

Însă cei care conduc statul şi mare parte din orăşenii care trăiesc mizer, dar încă decent, sunt nişte brute ale înapoierii. Fiarele conservatoare trebuie primele anihilate politic. Suferința celor de sub ei este sursa iubirii, bucuriile acestor paraziți cocoțați în instituțiile statului, jucând comedia democrației, umplu de silă şi furie orice cap lucid, orice privire care nu se fereşte să privească realitatea în față.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Conservatorism pentru eternitate

  1. laurapanait zice:

    Din nou revolta asta violenta, seaca, pragmatica, enumerativa, repetitiva…. In calitate de stangist dai impresia ca esti indrituit la ea. Starea de lucruri o imputi altora ca pe un ultraj personal.
    Vocea patriotului nationale!
    Nu ti se permite sa-ti repeti o stare sufleteasca decat in poezie. Si acolo sub alta forma
    In social….nu merge, musiu.
    Hai la multi ani !

  2. meh zice:

    mai ieri, amaratii astia carora le plangi acum existenta meritau striviti ca niste gandaci de bucatarie, tot aici pe blog.

    • vicuslusorum zice:

      Cred ca vezi o contradictie unde nu e. Mentalitatile traditional rurale dispar pe fondul muncii productive in conditii de concurenta vie pe piata. A detesta mentalitatea amaritilor este una, a ura si a dori disparitia elitelor pradatoare si nedemocratice e un prim pas in eliberarea primilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s