Cimitirul dinozaurilor

Nu e de ajuns ca cineva să posede talent: trebuie să mai obțină și permisiunea voastră, – nu-i așa, prieteni ai mei? (Fr. Nietzsche, Dincolo de Bine și de Rău, Humanitas, p. 92, 2006)

Mai presus decât ideile care sucesc mințile, ca să parafrazăm titlul unei cărticele apărută recent pe tarabele librarilor, sunt ideile osificate, gânduri paralizate de bătrânețe ca încrețiturile de pe o mască mortuară a unui personaj reputat (de pildă, îmi trece prin minte acum, y compris, chiar Stalin).

Doamne, ce s-a ales de cuplul Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu în ultimii ani? Oare Noica i-ar mai recunoaște dacă ar învia pentru o zi? Oare nici unul dintre ei nu conștientizează cât de răsuflați sunt, ce prăpastie se tot cască între ei și generația tânără din România? Același lucru se poate spune despre Horia-Roman Patapievici, a cărui carieră politică s-a sfârșit atât de nefericit pentru imaginea sa publică, terfelit întâi de propria sa cecitate partizană și ridicolă, iar doar apoi de șleahta de „resentimentari” din închipuirea sa bolnavă de grandomanie.

Oare nu s-au săturat sa dea la infinit din flașneta care cânta obosit? De atâtea obscenități publice demascate pe o voce semi-disprețuitoare, semi-superficială, Pleșu, de exemplu, a ajuns el însuși obscen. Este siderant să vezi cum jocurile sale de cuvinte șugubețe, cum poznele sale verbale de Caragiale neliterar sunt repetate săptămână de săptămână, anotimp de anotimp, an de an în câteva hebdomadare falimentare. Domnule Pleșu, ne-am săturat până în gât de personajele fără adâncime, de damele fistichii, de umbra Germaniei civilizate din pastilele Dvs. mai degrabă decât de prezența lor în realitate. Nu mai scrieți procese verbale cu ochii pe ecranul televizorului. Nu e nici igienic, nici terapeutic, ca să nu zic că e grozav de indigest. Vă place să ne frecați bubele? Dacă nu prizați decât bășcălia și damfurile urbane, iar voluptatea de a fi un mic moralist al micimii noastre românești este ultima plăcere pe care bătrânețea v-o procură, vă rugăm, parol, să ne slăbiți! Apucați-vă de un proiect amplu, cum ar fi chiar memoriile vieții Dvs. Și, de data aceasta, renuntați la levantinismul Dvs. moral, și tăiați cu briciul ca un neamț! Aruncați peste bord și comentariile ideologice. Noica a simțit bine: nu aveți (și nici nu ați avut vreodată) cap de filozof. Până și teologia o tratați cu gesturile unui om de lume corect educat, de parcă ați fi un salonard snob comme il faut din Franța Vechiului Regim. Singura idee care v-a călăuzit existența nu este o idee, ci atitudinea psihologică a unui preot de țară original, cu aplecare spre murdarul cotidian. Lăsați antimarxismul de mucava pe seama altora, mai cu seamă în cărticele cu supracoperte roșii!

Despre vulturul sinistru, ce planează funebru asupra securiștilor și lichelelor oarecare, ce mai poate fi spus? Domnul Liiceanu, care are cu siguranță un organ pentru emoții tari și patetisme de fete bătrâne, ar putea, spre bătrânețea deja ajunsă din urmă, să scrie un volum de amintiri erotice, din care presimțim că are o mulțime. Memoriile sale de Pan la toate vârstele, împănate alternativ de patimi sublime și de răceli metafizice, i-ar încânta publicul feminin de vârsta a treia. Câte profesoare la pensie nu s-ar simți mângâiate la inimă de acest bătrân faun, fost vrăjitor de alcov, mai curând decât de fulgerele sale de Jupiter cu chip de Savonarola îndreptate împotriva „comuniștilor” de ieri și de azi? Din păcate, la proba de ridicol și lăcrimări civice domnul Liiceanu rămâne neîntrecut. Umeziți ochii doamnelor domnule Liiceanu, lăsați cadavrele politice în pace!

Horia-Roman Patapievici este, ce trist!, un proiect intelectual mort. Uriașele sale volume de istorie a ideilor, botezate într-o erudiție de mare cărturar, nu sunt de găsit pe rafturile nici unei biblioteci din țară sau de peste hotare. Grimasele sale stilistice, de membru imaginar al Camerei Lorzilor, sunt prezente, unfortunately, din belșug în tot felul de înregistrări de promoter cultural al editurii de casă unde publică. Iritările sale publice, exclamațiile de rabin în sinagoga căruia se comit blasfemii au valoarea unui icnet comic de la balcon: cineva, un impersonal „se”, vrea să îl arunce în gloată, să atenteze la viața sa simbolică, să-l omoare ritualic. Nici o șansă domnule Patapievici: cei despre care credeți că vă urasc nu umplu nici un lift, cei care nici nu au auzit de Dvs. sunt „legiune”. Bieții de ei!

Nu-i grijă: în zece ani, troica de mai sus (și cei care stau feriți de arșiță sub coroana lor, cei care nu observă că au deasupra capetelor nu un stejar, ci un nuc, pom infertil) va fi istorie. Peste încă un deceniu ne vom întreba cum de acești „clasici” au părut atat de impozanți. Ei sunt deja o vârstă trecută a societății noastre. Fiecare fărâmă de știință socială adusă din Occident, până și cel mai sfrijit „stângist” educat în spirit laic, va dovedi, dacă mai era nevoie, că timpul vostru a trecut și că nu-i departe ceasul când din împotmoliți în câteva idei vă veți trezi direct fosile la muzeul de istorie al societății civile românești.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cimitirul dinozaurilor

  1. Pingback: Cimitirul dinozaurilor | Vicuslusorum’s Blog | radupopescublog

  2. laurapanait zice:

    Ce rautacios…stimabile!

  3. Alex zice:

    Ce faină și plastică descriere! Cu ce talent le-ai țintuit conturul scriptologilor!

  4. N. Raducanu zice:

    Citind acest articol–pamflet la adresa triumviratului de aur al intelighentiei romanesti post revolutionare, eu ca om de stanga, principial nu pot decat sa salut initiativa criticarii acestor persoane care, eseisti, editori, scriitori, toti cu veleitati de filozofi, militeaza totusi cu pasiune in campul politic pentru popularizarea ideilor de dreapta. Tocmai din acest motiv as fi dorit ca sagetile articolului sa tinteasca si momente din viata si opera celor trei personalitati, care sa ilustreze calificativele ce abunda: “idei osificate”,”cecitate partizana si ridicola”, “obscen”, “levantinism”, salonard snob”, “vulture sinistru”, “neintrecut in ridicol”, “posesorul unui proiect intelectual mort”, “cu grimasa de membru imaginar al Camerei Lorzilor” s.a. Sunt adjective si atribute ce par nimicitoare, dar care au nevoie de un suport faptic, chiar si numai prin cateva citate din miile de pagini scrise si sutele de aparitii ale lor pe micul ecran in ultimii 25 de ani. Fara asa ceva cititorul are senzatia ca adevaratul motiv al acestei filipice sta in respingerea neprincipiala de tanarul autor a conditiei fizice si spirituale a oricarui om in varsta. Caci intalnim asemenea calificative: “ganduri paralizate de batranete”, “niste rasuflati, inconstienti de prapastia ce se casca intre ei si generatia tanara”, “batran faun erotic” etc. Caci, intrat pe fagasul condamnarii celor batrani, Dan Neumann isi poate da mana cu Mircea Mihaies, un alt apropiat al triadei amintite, care acum cativa ani s-a facut de pomina cu articole in care pretindea descotorosirea societatii de cei batrani ce au nostalgia unor vremuri apuse si voteaza cum nu ar trebui.
    Nu ar fi stricat, de pilda, ca in articolul sau Vicuslusorum sa aminteasca ca in primele luni ale anului 1990, fosta Editura Politica a fost privatizata si cedata lui Liiceanu printr-o decizie a Ministerului Culturii, unde ministru era Andrei Plesu. Cu noua denumire “Humanitas”, achizitia a fost platita in rate, Gabriel Liiceeanu devenind unicul patron. Poate ar fi fost util de mentionat ca in anii ’80, cand inchisorile erau pline de cei ce incercasera sa treaca fraudulos Dunarea, dl. Liiceanu era trimis de statul roman pentru mai multe luni in Germania Federala pentru a se documenta asupra textelor unor filozofi germani. Ca semn de incredere deosebita, organele i-au permis sa il ia acolo si pe fiul sau. Filozoful nu a profitat ca atatia altii pentru a ramane in vest, ci s-a intors in tara, convins ca aceasta dovada de fidelitate aratata regimului il va propulsa in cariera. O situatie asemanatoare a avut-o si Andrei Plesu, care si dansul a fost trimis in vest pentru studii de statul roman, inainte de izbucnirea scandalului cu Meditatia Transcedentala. In DILEMA din 16 martie 2008 dansul publica un articol cu cateva intrebari:
    1. Are dreptul cineva care inainte de 1989 n-a facut nici un gest de opozitie fata de dictatura, sa gesticuleze acum pe scena publica?
    2. Are dreptul cinevacare inainte de 1989 s-a comportat obedientsi omagial cu regimul communist, sa practice astazi un discurs anticommunist violent?
    3. Are dreptul ca cineva care inainte de 1989 a facut compromisuri, de un fel sau altul, sa mai aiba opinii politice in ziua de azi?
    Raspunsul lui A. Plesu la aceste intrebari e pozitiv. Da, are tot dreptul. „Lasitatea dinainte nu te condamna la lasitate pepetua. Inregimentarea speriata dinainte nu-ti interzice astazi sa-I taxezi drastic pe cei ce te-au chinuit.” Eu inteleg ca acum se da o absolvire de culpa persoanelor care in viziunea liiceana initiala erau lichele cu varf si indesat. Deci nu e bine sa fii consecvent in opinii, ci este chiar o datorie sa treci de la convingerile de odinioara la cele pe care ti le ofera azi noii ideologi al economiei de piata. Este o chemare adresata celor care inca mai ezita de a pasi fara teama pentru a milita sub drapulul Raportului Tismaneanu.
    Intr-un alt articol de acum cativa ani al lui Andrei Plesu se face un apel la bunatate, la a face binele oride cate ori iti sta in putinta. Pentru cine o fi oare aceasta pledoarie? “Trebuie sa avem bunatatea de a admite ca textile lui Liiceanu nu sunt printre cele mai proaste ale culturii romanesti”. La fel, fiti buni cu Mircea Cartarescu si cu H.R.Patapievici. Oar ce cauta bunatatea inaprecierea unei opera de arta? Andre Gide scria: “Literatura buna nu se face cu sentimente bune”. Iar daca nu este vorba de literatura, ci de pamflete politice, asa cum sunt articolele si unele carti ale celor trei “mari” mentionati, atunci de ce opiniile lor sa nu fie combatute vehement si fara pic de blandete?.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s