Stăpân și slugă

Louis-Ferdinand Céline este autorul unui roman violent, acru, bălos și rău, dar pasaje ca acesta, în care realismul vieții moderne în capitalism este amestecat cu tenebrele psihicului omenesc (acest cuvânt-surogat pentru ceea ce creștinii numesc cu savoare suflet), te împinge să crezi că ai acces la adevărul suprem, care în lumea aceasta nu poate fi mai valoros decat tinicheaua din care este făcută o conservă, un adevăr care pute a descompunere și a ceva trecător:

„Nu era rău deloc că Baryton mă trata cu un oarecare dispreț. Un patron este întotdeauna mai liniștit de ignominia personalului său. Sclavul trebuie să fie cu orice preț un pic și chiar mai mult demn de disprețuit. Un ansamblu de mici păcate cronice, morale și fizice, justifică soarta care-i copleșește. Pământul se învârte mai bine atunci când fiecare se află pe el exact în locul pe care-l merită.

Ființa de care te folosești trebuie să fie inferioară, searbădă, destinată decăderii, asta îți ușurează conștiința, mai ales că el, Baryton, ne plătea foarte prost. În aceste cazuri de avariție acută, funcționarii sunt într-un fel bănuitori și neliniștiți. Ratați, destrăbălați, devotați, perverși, totul se explică, se justifică, se armonizează în cele din urmă. Nu i-ar fi displăcut lui Baryton să mă fi căutat și poliția puțin. Asta te face devotat.” (Călătorie la capătul nopții, editura Cartea Românească, 1978, p. 366)

Câți ticăloși ignoranți, câte putori lacome, câți proprietari de brutării, cafenele, bordeluri nu își privesc superioritatea socială ca pe un supraorgan erectil pe care alți muritori nu îl au din naștere? E suficient să îți atârne până la genunchi membrul flasc al banilor pentru ca ceilalți să merite nu doar un dispreț suveran, ci chiar și o bătaie cu acest baston cu care ei, amărâții!, nu s-au născut. Oare suferința acestor milioane de sclavi va fi vreodată recompensată măcar într-o ordine socială mai umană? Dacă nu, atunci la dracu cu toate plecăciunile. Stăpânii sunt și ei doar niște neisprăviți pe care îi putem gâtui într-o secundă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Stăpân și slugă

  1. anojn zice:

    Nu ați mai scris de mult… (nu că nu ați ști, dar…)

    O corecție în text: miliarde de sclavi.

    „Stăpânii sunt și ei doar niște neisprăviți pe care îi putem gâtui într-o secundă.” – asta e teza lui Étienne de La Boétie din Despre servitute, și, cu tot dragul pentru Étienne, pare că nu mai ține, dacă a ținut vreodată (a tăiat vreun cap de stăpân ghilotina?). Unde sunt stăpânii care fac cursul la francul elvețian? Unde sunt stăpânii care au vândut căni și tricouri cu Je suis Charlie de câteva milioane de euro? Unde sunt stăpânii când Apple și Google sunt amendate cu banii de prânz în procesul ‘no-poach’ (iar din banii ăștia de prânz 25% iau avocații nu cei 60.000 de angajați parte în proces)? E poate timpul pentru o teză nouă: nu ne mai putem găsi stăpânii, este de gâtuit, dar nu se știe ce, nu se știe unde. Iată de pildă acești psihopați drăgălași: taie gâturi, trag cu ak-ul, și ei caută stăpânii, dar nu-i vor găsi, nici dacă dau tain la camilă în basilica din Roma, ba chiar cu atât mai mult stăpânii vor fi ascunși… otiosus. Da, supraorganul erectil e vizibil, tangibil, întâlnibil pe străzi, în baruri, la televizor, și da, e cu atât mai disprețuitor cu cât, ajuns în închisoare (za justice uas served), începe să scrie cărți, și oricum nu merita că a făcut bine la mulți oameni, dar el nu e stăpânul, nu se întâlnește și nu se cunoaște cu alți stăpâni, de asta și e doar un neisprăvit, fiindcă doar face parte dintr-o hemoragie de nemernici, inconștient chiar și de propria nemernicie (și ce interesant, nemernic are ca etimologie slavonul namĕrĩnŭ, „care vine”, dex: pentru că oricât și oricum ai gâtui un nemernic, mereu vine altul, la schimb).

  2. nraducanu zice:

    Cateva citate oportune in legatura cu tema:
    Din ”Voyage au bout de la nuit” de Louis-Ferdinand Celine (1894 – 1961):
    – “C’est des hommes et d’eux seulement qu’il faut avoir peur, toujours“ (De oameni si numai de ei trebuie sa-ti fie frica, mereu)
    – “Faire confiance aux hommes c’est déjà se faire tuer un peu” (A avea incredere in oameni inseamna sa te ucizi cate putin)
    – “Quand la haine des hommes ne comporte aucun risque, leur bêtise est vite convaincue, les motifs viennent tout seuls” ( Cand ura fata de oameni nu comporta nici un risc, prostia lor e repede pusa sub acuzatie, motivele vin de la sine)
    Din “Discours de la servitude volontaire” de Etienne de la Boetie (1539 – 1563):
    “C’est un extreme malheur que d’etre assujetti a un maitre, dont on ne peut jamais etre assure qu’il soit bon, puisqu’il est toujours en sa puissance d’etre mauvais quand il voudra” (Este o nefericire extrema sa fii supusul unui stapan, de care nu poti fi niciodata sigur ca este bun, de vreme ce e in puterea lui de a fi rau ori de cate ori va voi).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s