O insulă a reacțiunii

(În următorii ani, de voi fi sănătos, voi dezvolta următoarele idei într-o carte erudită și profundă, în care fiecare paragraf de mai jos se va regăsi extins și nuanțat într-un capitol separat)

În mic se întrevede ordinea întregului, fără ca prin aceasta să apreciem că suma parților este doar întregul. Relațiile sociale sunt identice intr-un grup de 100 de inși, luați aleatoriu, ca și într-un milion de semeni contemporani de-ai lor. Cam câți negrii liberi am întâlni într-un sat oarecare din Louisiana anului 1850? Cam tot la fel de mulți afroamericani liberi câți negrii cu salarii peste medie și educați la același nivel există în Statele Unite de astăzi într-o suburbie de metropolă bogată. Sclavia de atunci este, mutatis mutandis, ghetoul cu amarâți de astăzi, iar schimbarea se datoreaza exclusiv noilor relații sociale. Mai mult, pentru a îi irita pe unii, aș spune chiar că noile relații de producție și distribuție a profiturilor dintre o Americă sclavagistă și una hipercapitalistă sunt sursa schimbărilor ce s-au petrecut de atunci încoace. Drepturile politice codificate legal constituie simple derivate logice ale acestei preeminente situații economice. Rolul legilor este de a consfinți și regulariza în eternitate relațiile economice existente. De aici o contradicție, pe care o putem accepta ca un intermediar pentru un alt întreg: caracterul lor caduc. Odată ce se schimbă sistemul raporturilor economice dispar vechile coduri de legi în numele altora, ce răspund firesc noilor realități.

În România, accesul la marea bogăție nu s-a făcut niciodată prin munca sau prin productivitatea personale, ci prin stăpânirea politică a muncii și productivității altora. De aici proasta definire a drepturilor de proprietate până târziu după 1900. Cadrul instituțional prin care s-a realizat acest demers a fost statul. Cine controlează statul român de 150 încoace își extrage bogăția personală și dreptul de a-i conduce pe cei a căror muncă se căpușează de drept, se fură politic, adică suveran. Funcționărimea de stat, compusă din secretari, contabili, juriști, avocați, doctori și profesori de toate rangurile posibile, pleacă supusă capul în fața acestor stâlpi ai societății. Ei știu că existența lor materială, supraviețuirea lor economică depind în mod radical de felul în care își fac treaba de lachei prin definiție ai guvernării.

Fostele clase feudale, amenințate de dispariție prin înglobare într-un imperiu vecin în momentul istoric al tratatului de pace de la Adrianopol din 1829, au înțeles că privilegiile lor medievale de a ucide și de a extrage taxe pot fi mediate, fără nici o schimbare reală în relațiile economice, prin stat.

Dar orice stat are nevoie de o ideologie pentru a rezista. În cazul României, națiunea a fost vaca sacră prin care se pot stoarce mărfuri și bani. Orice politician român știe că România este mai presus de orice un ideal de unitate de sânge și de limbă. Nici vorbă de discuții serioase, adica practice și cu efecte materiale directe, între cetățeni egali în drepturi, de reprezentativitate democratică reală, de relații economice libere, de contractualism în raporturile sociale, de ce lipsește profund în România: stat de drept și capitalism vest-european. De sus, societatea este reglată ideologic de națiune și de religie. De jos, mitul istoric al țăranului milenar înglobează tacit această ideologie. Acestea sunt medicamentele ieftine ce calmează spiritele, drogurile lumii de dincolo create să vindece rănile mulțimilor sângerânde ale acestei lumi!

Națiunea și religia, se știe, sunt o problemă de sânge și de familie. De aceea pentru a stăpâni statul român, id est pentru a avea acces deplin la privilegiul de a te hrăni pe gratis din produsele muncii altora, este nevoie să aparții unei familii. A te căsători în cercuri alese, a avea nași sus-puși, a-ți face fini influenți devin reale chestiuni de economie politică în România. Dacă nu ar fi vecinătatea amenințătoare a Vestului european, unde relațiile sociale sunt în continuare diferite și incomprehensibile dinspre Est, România s-ar întoarce la singurul regim politic ce se potrivește ordinii sale economice: autoritarism de stat și fascism ideologic. România ar fi o altă țară din America de Sud a coloneilor oligarhi, situată accidental în Europa. Doar Rusia ar fi spațiul suprem de coabitare pentru România, doar că prețul rusificării ce ar urma ar fi tot una cu o lovitură de moarte adusă națiunii și elitelor nedemocratice locale.

O componentă încă neexplorată a acestui edificiu al tiraniei este religia. Pentru demos, eterogenitatea spiritului religios este egală cu păgânismul: superstiții precreștine și ritualuri antice coexistă în continuare cu riturile creștine. Peisajul moral rural, încă majoritar în România, se prezintă ca un hibrid, contradictoriu doar din afară, între eresuri, promiscuitate sexuală, violență, alcoolism și post creștin. Peisajul material rural are totuși un singur atribut: penuria.

Pentru elitele hoațe si lichelele lor de lachei religia nu mai înseamnă doar efect exterior, ca pentru țărani, ci un deziderat idealist: practica de fațadă a moralei, discursul moralei. Moral înseamnă întâi unitatea de fier a familiei. Personalizarea puterii politice se realizează în cadrul familiei extinse. Divorțul pare mai respingător, probă a eșecului social și a respingerii autorității conferite de sânge, decât frecventarea caselor de toleranță sau prezența unui amant în viața lor. Bisexualitatea se poate practica în voie, dar doar sub sfânta taină a căsătoriei. Moral înseamnă, de asemenea, inventarea constantă a unor merite, a unor demnități individuale pentru acapararea sau, respectiv, justificarea unor poziții sociale bine plătite. O laudă din partea unor persoane importante internațional contribuie la vaza și puterea simbolică a unor membrii ai elitei locale. Vânătoarea de trofee morale este mai ales apanajul funcționărimii de stat, în mod special a universitarilor. Moral se referă, în ultimă instanță, la a putea argumenta până la persuadare că a face parte din elită este o chestiune nu numai normală, ci mai ales cinstită și corectă, o poziție recomandabilă de la sine. Furtul mărunt este imoral. Rentele legalizate prin fiat politic sunt însă legea autoperpetuării elitelor de sânge.

Clopotele sună pentru această parte a Europei: dacă foamea de profit s-ar potrivi cu această ordine socială statică, ierarhică și rigidă în datele sale prime, lucrurile ar putea continua ca înainte, fie că vorbim de monarhia târziu feudală, fie că ne referim la autoritarismul legionar și comunismul sovietic. Din păcate, capitalismul, care adoră o formă rațională și mecanizată de dominare socială, detestă sfera organică a clanurilor de sânge și a risipei de timp de muncă neproductiv. A fi român sună deja ca o lecție din cărțile de istorie. Dispariția statului roman nu ar mai suprinde în câteva decenii chiar pe nimeni.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O insulă a reacțiunii

  1. Alex zice:

    Sunt uimit și invidios pe talentul tău de a concentra, de a sintetiza tot felul de probleme și țesături sociale! Și eu mă simt un lacheu laș, fricos, fără oportunități, n-am curajul de a da cu tifla și sunt înciudat că sunt tras de un belciug. Mă mângâie nițel articolul tău că și alții văd situația ca mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s