Discurs sau faptă?

Ce nu pricep intelectualii (pe modelul francez generalist) sau intelectualii publici (pe modelul academic anglo-saxon) atunci când discuta cu doctori, ingineri, arhitecți, salahori sau muncitori pe șantier et alia: pretenția la neutralitatea unei opinii de-a lor, confirmată de ultimul stadiu al științei, nu convinge pe nimeni. Ceilalți vor înțelege practica unui discurs atunci când încetează să mai fie de acord cu el sau când încep să-l ia drept adevăr. Dacă îi expui unui șofer de autobuz ultimele statistici în materie de inegalitate socială din țara sa, presupunând că șoferul nu a mai fost expus unui asemenea subiect până atunci, fie va lua imediat o atitudine pro sau contra, fie te va aprecia, cu distanță, pentru efort și te va privi apoi plictisit: „Și mie la ce îmi ajută asta?” Pe seama oricărui alt subiect, chiar și de natura fizică sau biologică, nimeni nu va reacționa la neutralitate pentru că nu o poate comprehenda. Neutru este angoasant. Dacă intelectualul se va studia un pic pe sine pariem că va descoperi și-n sine o miză deloc neutră a cercetării. Ceea ce îl interesează dintr-o lege, dintr-un principiu sau dintr-un argument, dintr-o formulă, dincolo de granturi și catedra sigură, este capătul măciucii prin care lovește în cap realitatea.

Și totuși atâția specialiști reputați, inclusiv cei ce apar în mass media și câștigă sume frumoase din a da sfaturi, se iluzionează că discursul în sine e aseptic și blând. Vor laude și aprecieri chiar și când li se atrage atenția că se înșeală. Sunt unii, precum economistul Piketty, care protestează împotriva unei invers proporționalități între un numărător și un numitor. Vor ca acea variabilă pentru profit să tot crească. E acea plăcere abstractă pe care laicii o disprețuiesc sau o acceptă condescendent ca pe un joc pentru școlari deștepți. Apoi savanții cei mai critici se plâng că nu sunt luați în seamă. Se laudă că au anticipat fenomenele, că bunul lor simț îi plasează în viitor, că ar fi putut să contribuie atât de mult la dezvoltare, democrație, toleranță și un mediu mai curat.

Totul e ridicol. Să ne imaginam că în științele sociale cei mai recunoscuți economiști, sociologi din domeniile și subdomeniile lor ar lua acea atitudine combativă față pe semenii lor pe care le-o impune raționamentele disciplinelor. Nu explicând idei! Nu atacând, ceremonioşi și protejați, opinii contrare. Nu, ei trebui să se angajeze împotriva a ceea ce știința lor consideră că este fals în lume. E ceea ce face Dawkins cu ateismul sau militant, din care se scurg nenumărate achiziții ale biologiei contemporane. Sigur, Dawkins nu riscă nimic în profanul Occident, dar măcar încearcă să fie onest cu sine însuși ca om de știință prins în dispute publice.

Din nou, orice discurs care nu încearcă să schimbe lumea, contrazicând-o până la capăt, imun la riscul de a fi lapidat în piața publică, se vrea a fi neutru, fără a convinge pe nimeni. Doar bolnavii închipuiți se tratează doar cu vorbe.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s