Ignorantia

,,Am arătat în cele de dinainte că omul maxim, Iisus, nu putea deține faptul de a subzista ca persoană în sine în mod separat față de dumnezeire, deoarece este maximul însuși. De aceea, se admite împărtășirea proprietăților astfel încât firea omenească să coincidă cu cea dumnezeiască, deoarece umanitatea aceea, din pricina uniunii supreme, ca și cum s-ar fi înveșmântat în umanitate și ar fi luat chipul ei, nu poate subzista separat ca persoană. Omul este constituit ca ființă unitară din trup și suflet, iar separarea lor este moartea.” (Nicolaus Cusanus, De docta ignorantia, editura Polirom, Iași, 2008, p. 429)

Acest limbaj poetic, dar clar în intențiile sale, acest verbiaj al contrariilor care se vrea în spiritul dogmei trinității și împotriva oricărei posibile erezii nu are nimic în comun cu ce numim noi astăzi cunoaștere, dar nici cu ce credeau elinii că este cunoașterea. Peste o mie de ani scolasticismul va deveni imposibil de înțeles pentru un cititor comun din Europa. Lumea referințelor creștine va fi una exclusiv de hârtie. Nimeni nu îl va mai întipări pe Iisus în inimă. Cred că aparțin ultimei generații de europeni care a mai crescut în familie cu ceva învățături creștine, aici, în estul continentului. Și poate mai bine să fie așa.

Totuși, surâd la adevărurile atemporale, străine de realitate, ale lui Cusanus. Mă gândesc că pentru fiecare zi din cuprinsul creștinității în secolele sale de grație (într-un peisaj agricol pe care l-am categorisit drept feudal) Iisus, acest ,,om maxim”, nu avea nimic de-a face cu practica creștină. Mai degrabă, dacă ne uităm la câte jafuri, asasinate și violuri în lanț s-au comis în umbra crucii Mântuitorului nostru, la câte banchete şi bacanale călugărești s-au dat în numele Lui, la câte bogății splendide s-au acumulat întru pomenirea sa veșnică, atunci efectul creștinismului asupra spiței umane este aproape nul. Ridicăm catedrale, ne izolăm prin mânăstiri, abații, biserici de țară, dar suferința din această lume nu scade cu un gram. Dimpotrivă, la fiecare cruciadă mai sângeroasă decât precedenta, la fiecare rug mai înflăcarat decât cel anterior, suferința se întețește. Ieri, azi, mâine, nu-i loc de Iisus în lumea noastră. Și, chiar de-ar fi, nimeni nu l-ar băga în seamă. Iar această constatare era valabilă și pentru timpurile lui Cusanus. Însa asta nu l-a oprit să tot codifice, să tot pălăvrăgească doct, să descrie tărâmul de dincolo și să sfideze cu superbie lumea de aici. Răstimp, se murea pe capete din te miri ce… o julitură putea fi fatală.

Să nu acuzăm istoria creștinilor de prea multe omoruri. Cu sau fără Hristos, ar fi fost exact la fel.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Religie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ignorantia

  1. anojn zice:

    Un Cusanus contemporan: François Laruelle, Christo-Fiction: The Ruins of Athens and Jerusalem http://www.amazon.com/Christo-Fiction-Jerusalem-Insurrections-Critical-Religion/dp/0231167245

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s