Robert Brenner și capitalismul postbelic

The Economics of Global Turbulence. The Advanced Capitalist Economies from Long Boom to Long Downturn, 1945-2005 (Verso, 2006) este explicația istorică a problemelor economice prin care trecem și actualmente în Europa (dar nu numai aici) din perspectiva unui economist autodeclarat marxist, Robert Brenner. Acesta divide intervalul 1945-2005 în două lungi perioade, pe care încearcă să le analizeze comparativ: perioada de boom, de până la prima criză a petrolului din 1973, și apoi lungile decenii, marcate de crize economice, apoi de reveniri spectaculoase, dar insuficiente pentru a depăși creșterile economice uriașe, ratele de șomaj diminuate la sub 5% din populața activă, mai mult decât senzația generală de dinamism al comerțului internațional de până la jumătatea anilor 1970. Robert Brenner își concentrează tirul argumentativ și suita aproape fără final de statistici economice pe cazurile Statelor Unite, Germaniei Federale (și apoi a Germaniei de după unificarea din 1991) și Japoniei.

Cea mai fastă, cea mai bogată și cea mai stabilă perioadă economică din întreaga istorie de până în prezent a Americii este concretizată în primele două decenii și jumătate ce au urmat anului 1945. Cu o rată medie netă a profitului din afaceri private de 24,4% între 1950-1973 (față de 14,5% între 1970-1993) și cu o rată de creștere de productivității muncii anuale de 3% în cel de-al treilea sfert al secolului XX, dar și a altor măsurători favorabile, economia Statelor Unite devine cu adevărat un colos global dupa încetarea celui de-al Doilea Război Mondial. Oricare deceniu de după 1973 va fi, în ciuda unei reveniri a economiei americane în anii 1990, marcat de crize economice, de bule financiare ce se sparg în termeni de câțiva ani, de o scădere a sectorului industrial în favoarea speculațiilor financiare de pe Bursă sau a băncilor comerciale, ceea ce va produce creșteri economice scăzute, chiar stagnare, față de deceniile anterioare, șomaj în creștere, salarii blocate ani de-a rândul, într-un cuvânt, pauperizare și polarizare socială în Statele Unite. Traiectoria ratei profitului este ascendentă până după 1970, pentru ca apoi să fluctueze, iar anii de recesiune să tragă în jos economia în ansamblu. Robert Brenner pune la dispoziție cu multă răbdare enorm de multe date economice pentru a își întări punctul de vedere, asupra căruia nu insistăm mai mult decât este nevoie. Invităm cititorii curioși să examineze singuri datele solide ale economistului american. Pe de altă parte, deși Robert Brenner susține a fi marxist, calculează rata profitului ca orice economist neoclasic:

The profit share (P/Y) is the ration of profits (P) to output or value added (Y). The output capital ratio (Y/K) is the ratio of output or value added (Y) to the capital stock (K). By decomposing, the profit rate equals the profit share times the output capital ratio. So: r = P/Y x Y/K. (p. 345, Appendix I)

De ce a intrat într-un lung declin, cel puțin până în prezent, comparativ cu generația 1950-1973, economia Statelor Unite? Robert Brenner respinge din capul locului opinia conform căreia economia a intrat în declin din pricina costurilor ridicate de producție, în speță salariile mari ale angajaților care mâncau din profituri, protejați de sindicate puternice. În medie, angajații americani nu au dus-o niciodată mai bine ca înainte de 1973, iar atunci când economia suferă prima recesiune veritabilă de după 1945, salariile lor vor intra la apă, numărul concendierilor va lua o direcție verticală, anumite industrii dispar sau se relocalizează în afara Statelor Unite, fără ca organizațiile sindicale să protesteze sau să lupte cu proprietarii companiilor unde lucrau. Dimpotrivă, demonstrează Brenner, forța de muncă sindicalizată a atins recorduri negative prin asociere cu deceniile anterioare odată cu venirea la putere a președintelui republican Ronald Reagan. Numărul grevelor anuale va plonja fără drept de apel. Anii 1990 vor accentua acest trend descendent, pentru ca la începutul anilor 2000 organizatiile sindicale din America să se fi transformat într-o butaforie nereprezentativă pentru nimeni. Nici ajutoarele de la stat abundente nu constituiau o piedică în calea relansării economiei americane pe ruta ascendenta de până în 1973 având în vedere că, spre deosebire de Europa Occidentală, Statele Unite nu posedă un veritabil stat al bunastarii (welfare state).

Analiza economistului Robert Brenner înclină într-o altă direcție: în vreme ce anii 1950-1960 au fost prodigioși pentru economia americană, atât sub aspectul dezvoltării fără precedent a consumului pieței interne, cât și sub cel al investițiilor străine americane, odată cu jumătatea anilor 1960, două economii ruinate în 1945, dar salvate de capitalul american, cea a Germaniei Federale și cea a Japoniei, recuperează terenul pierdut, duc politici mercantiliste, în sensul de apăsare pe pedala exporturilor și a acumulărilor de capital fix, mai ales tehnologii, uriașe, a unor balanțe comericale pozitive, punînd astfel în dificultate poziția de hegemon a Statelor Unite în comerțul internațional postbelic. Pentru Robert Brenner, concurența capitalistă internațională și incapacitatea de a îi face față va provoca declinul Statelor Unite după 1970.

Primul competitor este Germania, a cărei dezvoltare miraculoasă din anii 1950 s-a bazat exclusiv pe exporturi din ce în ce mai variate și mai voluminoase, pe fondul unei forțe de muncă ieftină și de înaltă calitate. Industria auto și cea chimică vor fi vârfurile de lance ale Germaniei postbelice. Cifrele care marchează explozia economică a Germaniei sunt, într-adevăr, privite din prezent înspre trecut, spectaculoase, iar Robert Brenner reușește să le scoată în evidență oricând se ivește prilejul. Salariile sunt în perpetuă creștere în Germania, iar statul devine un sponsor direct în economia germană formând instituții ce asigură o largă protecție socială angajaților. A investi în industria productivă pentru a exporta e unica politică economică a societății germane de după 1950. Japonia seamănă mult cu exemplul german amintit, cu mențiunea că ratele de creștere economică ale Japoniei dintre 1950-1970 sunt cele mai mari înregistrate în orice economie capitalistă în a doua jumătate a secolului XX. Aceste două povești de succes sunt uluitoare considerînd nivelul economic scăzut al celor două țări înfrânte și devastate de război în 1945 (sau tocmai că pornind de foarte jos acumularea se repartizează procentual într-un mod disproporționat de mare prin asociere cu perioadele lungi de pace).

Una peste alta, Brenner studiază devalorizarea intenționată a dolarului de după 1970 și creșterea valorii monetare a mărcii germane și a yenul ca o serie de contrareacții ale valutei globale, dolarul american, pentru restabilirea competitivității ca preț la export a produselor americane și pentru reglarea balanței comerciale negative a SUA cu celelalte două centre economice ale capitalului global. Din cauza acestor măsuri luate de decidenții politici americani, împreună cu liderii de vârf ai capitalului american, se preconiza o creștere a productivității industriale și una a ratei exporturilor. Nici una, nici cealaltă nu au avut loc decisiv în ultimele patru decenii, iar motivul constă în simplul fapt că modelul economic german și japonez, înrădăcinat în exporturi și surplusuri comerciale, nu numai că s-a menținut, ci, cel puțin în estul Asiei, s-a extins în ultimii 25 de ani.

Drept urmare, cauza reală se referă la o supraproducție și supravolum (over-capacity and over-production) de mărfuri în economia globală, pe fondul unui capital fix costisitor. În acest punct, Robert Brenner nu reușește să ofere o explicație plauzibilă la ce se referă și cum se manifestă aceasta în cele câteva sute de pagini ale volumului. Înțelegem că nu există piețe de desfacere pentru potențialul productiv real al economiilor dezvoltate pe piața globală. Este cererea de produse și servicii prea mică la nivel global? E omenirea prea săracă la nivel macro pentru a absorbi rapid mărfurile americane, germane, japoneze, chineze etc? Din păcate, acesta ar fi singurul și cel mai grav neajuns la prima vedere al studiului de față: Robert Brenner nu își argumentează temeinic teza cauzei centrale a lungii perioade de declin economic american, german, japonez începută în anul 1973.

Ceea ce îl pasionează pe Robert Brenner însă se referă la expunerea condiției angajaților germani și japonezi, pe lângă cea a salariaților americani, după 1970. Salarii ce cresc greu de la un an la altul sau chiar bat pasul pe loc, șomaj în creștere, compensații bugetare în scădere procentuală, o forță de muncă din ce în ce mai slab remunerată, fără veritabile drepturi sindicale și fără o conștiință de clasă capabilă de presiune politică de jos în sus. Odată cu relocalizarea multor industrii dinspre centrul spre periferiile globale ale capitalului și concentrarea spre crearea de locuri de muncă prost plătite în sectorul serviciilor, temerile față de o clasă muncitoare occidentale solidă și periculoasă pentru status quo dispar complet. Anii 1950-1970 arată complet diferiți pentru ce va însemna mutațiile de pe piața forței de muncă în anii 1980-2000. Dacă muncitorul și capitalistul industrial apăreau ca protagoniștii economiei postbelice, acum va fi rândul capitalului financiar să speculeze bogății încă imateriale (care, în lumina ultimilor 10 ani, nu numai că au ramas fictive, dar au creat pagube reale).

Robert Brenner nu invocă tendința ratei profitului de a scădea atunci cand se acumulează mari cantități de capital constant, așa cum face Andrew Kliman în The Failure of Capitalist Production: Underlying Causes of the Great Recession (2011), însă tot rata profitului real, mai mică în medie decât cea a anilor 1950-1970, constituie problema de adâncime a economiilor țărilor dezvoltate. Fără doar și poate aceste probleme structurale sunt reale, iar Robert Brenner, deși nu atât de pesimist pe cât o arată îngrijorările sale analitice, privește cu spaimă cele câteva procente calculate în jos pentru fiecare variabilă cantitativă din graficele sale laborios lucrate. Bula imobiliară americană de după anul 2000 este înregistrată cu atenție de Robert Brenner, iar aceasta înainte de declanșarea Marii Recesiuni, semn că Brenner adulmecase cu sagacitate o pistă spre dezastru.

În concluzie, avem sub ochi o carte solidă, scrisa într-un jargon economic pe jumătate jurnalistic, pe jumătate academic, cu extrem de multe informații statistice, care reușește în mare măsură să fixeze câteva repere. Cu toate acestea, profiturile mici sau mari, urcușurile și coborâșurile, pierderile, datoriile și falimentele nu exclud niciodată reperul central al ordinii noastre sociale: lupta pentru profit continuă să fie spiritul care pune în mișcare marea mașinărie a capitalului.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Robert Brenner și capitalismul postbelic

  1. ... zice:

    „Aceste două povești de succes sunt uluitoare considerînd nivelul economic scăzut al celor două țări înfrânte și devastate de război în 1945.”

    Din contra, e exact ce prezice teoria economica (spre exemplu modelul dezvoltat de Robert Solow in anii ’50): cand o tara are relativ putin capital (in urma unui razboi sau in pur si simplu din cauza subdezvoltarii) randamentul investitiilor va fi mare, deci e usor ca economia sa creasca acumuland capital; in plus, daca tara e mai departe de frontiera tehnologica globala, ea va putea importa tehnologie deja inventata, sporind si mai mult rata cresterii. In principiu, asta explica de ce Germania si Japonia au crescut asa de rapid in anii 50-70, de ce China poate sa cresca cu 10% pe an, de ce India o va face poate in curand si ea, etc. Desigur, mecanismul nu e automat (economistii vorbesc de „conditional convergence”), politicile statului au si ele un rol important. Dar ideea ramane ca tocmai tarile sarace/devastate au cea mai mare capacitate de crestere. Odata ce stocul de capital e refacut si frontiera tehnologica atinsa, economia va creste mult mai incet (2-3% in loc de 10% in timpul perioadei de „convergenta).

    De fapt cam asta e povestea „epocii de aur” din anii 1950-1970 din Occident. Ratele mari de crestere sunt o recuperare dupa dezastrul 1929-1945. Traiectoria pre-1929 a fost atinsa cam in 1970 in Europa si Japonia (mai devreme in America); ratele de crestere au scazut apoi la nivelul obisnuit de 2% pe an.

    Uite spre exemplu un grafic cu PIB-ul SUA dintr-o perspeciva mai indelungata (1870-2008): http://delong.typepad.com/.a/6a00e551f08003883401538ec369bb970b-pi

    Scara e logaritmica, deci linia dreapta indica o rata de crestere constanta (de cam 2%) pentru toata perioada. Se pot vedea foarte clar criza, recuperarea si apoi intoarcerea la traiectoria remarcabil de stabila. Sa nu ne lasam, deci, pacaliti: ratele de crestere post-1970 sunt absolut normale, nu reprezinta nicio criza a capitalismului; perioada 1950-1970 a fost cea exceptionala („de recuperare”). Daca sunteti interesat, aveti mai multe date aici:

    http://international.ucla.edu/media/files/Temin.pdf

    • vicuslusorum zice:

      Ok, dar articolul cu link la final este un imens sir de pareri bazat pe o serie de corelatii matematice. Corelatiile sunt perfect calculate, dar raman corelatii, nu cauze. Sunt potriviri probabilistice.

      • ... zice:

        Sunteti chiar culmea! Cauzalitate nu exista decat in lumea nuomenala, noi oamenii nu putem percepe decat corelatii. Ma rog, articolul ala are corelati, comparatii istorice (care tot corelatii sunt, doar ca in cuvinte in loc de formule) si teorie economica (adica o poveste spusa atat in cuvinte cat si in numere); nu stiu ce altceva ati mai vrea de la un studiu, eventual experimente, care de fapt sunt tot niste potriviri probabilstice si oricum nu pot fi folosite intr-o problema de genul asta. In stiinta nu e suficient sa strigati „corelatia nu e cauzalitate” ca sa invaldiati un studiu; trebuie sa imi explicati de ce corelatia asta particulara e inselatoare („spurious”).

        Ideea ramana ca, atunci cand dai zoom-out, anii 50-70 par sa fie doar o recuperare, iar 1970 marcheaza intoarcerea la traiectoria istorica. Uitati, va mai pun o poza, cu PIB/locuitor in Franta de data asta (scara e tot logaritmica):
        http://tinypic.com/view.php?pic=4r2bv4&s=8#.VYPQ9GPJPAk

        Se vede clar razboiul, apoi rata mai mare de crestere din „les trente glorieuses” si, dupa 1970, intoarcerea la vechea traiectorie.

  2. anojn zice:

    Privind lumea economic-financiară (există și altă lume pentru a putea distinge între lumi?), ca un ne-inițiat, te simți în fața epiciclurilor ptomeleice: iată de ce Venus are această anomalie chiar aici-și-acum, fiindcă, pe lângă cele cinci epicicluri, mai are unul, ascuns, neștiut-până-acum. Întrebarea care se pune (este de pus): suntem în anul 150, când Ptolemeu își scria în rocă milenară Almagestul, sau în ianuarie 1543, cu câteva luni înainte de apariția supra-seller-ului De revolutionibus orbium coelestium?

    Mai la/în temă, îmi place titlul capitolului 12 din David Graeber, Debt: The First 5,000: 1971 – The Beginning of Something to be Determined (deși textul capitolului nu e chiar grozav) fiindcă e ceva mai non-hubristic (titlul), fără a fi adept al unui misterianism pentru care actualul e Marele Necunoscut găsesc necesară o anumită rezistență la explicație: de la breaking-news-urile A3 la cele WSJ, de la comunicatele de presă rusești nuclearic-polarizate la Canadian Index of Wellbeing, totul îți explică. Sunt misolog dacă spun că sunt sătul de explicații?

  3. Pingback: Revista de duminică (nr. 66) | PLATZFORMA

  4. Ghita Bizonu' zice:

    Robert Brenner … mai lasa-ma ! Am citit productia aia Originile inapoierii in Europa de Estde sub redactarea lu Chirot unde balul este deschis de aceasta caricatura a anilor 50. Cele 27 de pagini ale sale sunt pline de lupta de clasa si condamnare partinica a sistemului feudal si a clasei exploatatoare feudale, cum zau ca n-am mai inatlnit (si am citit si istorii scrise in obsedantul deceniu!!!). Si in mod enervant ii da cu o criza „demografica” a sec XIV survenita se pare „unor cauze maltusiene” de nu-ntelegi nica. Se pare ca ar fi din cauza exploatarea feudala care a dus la prabusirea populatiei! Domn marxistu’ lu’ peste prajit nu a auzit de Marea Ciuma …
    Sa zic asa orice comparatie intre bou si Brenner este jignitoare pentru bou!!!

    SI ca o parere strict personala – eu nefind nici macar amator detracat ci doar cetitor de ziare si reviste diverse – SUA au „pierdut” relativ. Adica de la neverosimila pondere industriala din 1950 (care a permis ca si muncitorii albi din SUA sa aiba un nivel de trai echivalent cu al burgheziei errorpene iar bietii negri discrimnati sa o duca la nivelul muncitorilor calificati din Evropia) la o pondere mai scazuta .. sa zicem normala in 1974 pe masara ce industriile altora se dezvoltau (sau isi reveneau)

    Insa a fost Razboiul Kippurului si Criza Petrolului. Care criza a fots manipulata de Europa de Vest care prin preturi mari la petroliere (80% taxe la pompa in Franta!) au obtinut o „decuplare” tehnologica de USA .. Daca in 1970 tehnologia era echivalenta in 80 cea europeana era superioara dpv energetic (si nu numai) . Politica energiei ieftiine din SUA a permis „staganrea” tehnologica si pierdedra ponderii mondiale (bun. Eu sut dambalgiu dupa masini. In 1970 un Caddie costa ca naiba si atingea 200 km/h. In 1979 avea un pret rezonabil – cat un Mercedes S insa avea numa 180 pe ora. Pai de ce sa iti mai iei Caddie? Sa ramai in urma? Ca si S ul din 78 era sub alte aspecte cam la nivel de Caddie! sau peste!!! A da. Incepe cucerirera SUA de catre Mercedes.. Si in 85 Caddie de abia atinge 100 de mile. Ridicol. rizibil si de plans ..hhhhhhh. Io iubeam Eldorado din 70..)
    Insa „Capitalul” nu admite stagnarea … ii trebuie o crestere de minim 3% sau „crapa” . Asa ca au inceput delocalizarea.. cum scria poetu? „Trup sfant si hrana siesi/ Hagi rupea din el”.. Delocalizarea este autofagie … adica transfer de la clasa mijlocie (care atunci in SUA erau toti calificatii..) la cea superioara … si continua (de prin 80 .. citit in Paris Match – un „capitalist” si-a vandut intreprinderea si a inceput sa traiasca din „interese”- la fel de bine dpv financiar mult mai bine ca timp liber!!! Sa zic asa o simulare a Frantei sec XIX sau mai bine o „galitienizare” a SUA)
    SI situatia se agraveaza…

    Sa nu uit o cestie a dracului de importanta. SUA au fost de la 1800 o tara a salariilor mari. Salariul mare a impus modernizarea productiei chiar si unde nu te astepti (masina de spalat! ca spalatoareasa era mult prea scumpa!!!) … si inm acelasi timp consumueri sociale mici. Ca un salariat platit generos (fata de unu din Rusia, Germania, Irlanda) asigura singur (sau prin comunitatea locala) scolarizarea copiilor sai si putea sa plateasca si medicul . Europa insa , zgarcioaba cu salariile a fots silita sa accepte costuri sociale mai mari – scolarizare de stat sustinuta de bugetul tarii, asigirari medicale de stat, asigurair sociale de stat. Insa scaderea venitului mediu din SUA devine dramtaica ptr americanu de mediu – care nu mai are venituri sa ii axcopere cheltuielile de scolarizare sau sanatate DAR NICI NU DISPUNE de facilitatile europene ( de fapt de prin1980 multe tari europenme bat la ###ul gol SUA in ce priveste nivelul de trai al populatiei .. findac au crescut salariile si se mai aduga consumurile colective…)
    A da. Au mai sczaut importamta afacerilor care „faceau” ceva (masini de spalat, autoturisme, revolvere) in defavoarea importatorilor ( de televizoare, autoturisme si pistoale produse de CZ sau Israeli Military Industries sa nu mai zic de AKM uri rusesti, chinezesti romnesti AK sa fie!)

    sI declinul SUA de dupa 1974 .. a nu se uita Razboiul din Vietnam … care a inghit mult prea mult … ENORM!!! (prin 66-67 un sud vietnamez ucis costa intre 40.000-50.000 $. Adica un combatamt Vietcong sau asimilat .. de 10 ori pe atat!!!) Si astfle dolaru care in 1960 era convertibil la 35$ uncia a devenit „liber convertibil” (adica nu mai era acoperit cu aur … ) Fiindca ca cum sa va zic .. daca WW1 si WW2 au fost „investitii” excelente Vietnamu nu!!! Ca sunt razboiae si razboiaie .. si din Vietnam nu aveau ce castiga … (Vietnanu asta a asigurat doar consumu de muinitei si de Bell uri si cam atat… nu a avit cum stimula o crestere gnl a productiei si a pietei ….)

    A da. Inca ceva .. nu ma luati cu „PIB-ul SUA dintr-o perspeciva mai indelungata (1870-2008)” … asta este inainte de expansiunea in Black Hills … zona enorma care a fost colonizata si pusa in exploatare.. inainte de Oklahoma Strip (32,960 km² de pus in exploatare) si multe altele . Sub multe aspecte expceptionalismul SUA chiar exista .. dar nu in sensul invocat . Ganditi-va-ti ca in maxim 100 de ani SUA au colonizat teritoriu mai intins decat este azi UE pe care l-au exploatat cu o intensitate (salbaticie) exceptionala .. adica in cateva decenii au realizat exploatat) cam ce au facut europenii de la revolutia neolitica pana la 1880. Ganditiva-ti ca la Rosia Monatana inca mai se poa exploata aur insa in Virginia City a secat de mai mult de un secol (na! Ca sunt bune si westernurile la ceva! Mai bune decat unii universitari amerloci!!!)
    Asa ca prin anii 70 cand se cam termina si cu petrolul din SUA si pretul a crescut..nashpa very rau nashpa ca se pare ca si SUA erau un stat „petrolier” pana prin ’77.

  5. vicuslusorum zice:

    Da, nici eu nu prea dau doi bani pe tonul fatalist al lui Brenner. Prea se chinuie sa faca din drac un dracusor slabit pentru a demonstra o banalitate cuminte: SUA nu mai este cea din anii ’50. Partea cu Marea Ciuma ca pata neagra in cultura lui Brenner nu o stiam. Chiar voi verifica.

    • Ghita Bizonu' zice:

      u este vorba despre cultura.. Daca io o stiu de pe la 14 ani (istoria Nagliei de Andre Maurois) cum naiba sa nu o stii el? Ma rog nu ma mir sa nu fi auzit de Baba Novac sau de Misu Bravu da Marea Ciuma? Nu draga este vorba despre „metoda” daca faptele nu se potrivesc cu teoria cu atat mai rau pentru ele

      Fiindca vezi tu… Marea Ciuma a fost , se pare , un „accident Keystone” (constructie imitand „speciile Keystone”) sau de vrei „divin”
      Poate a fost accientul care a „facut” Europa si „capotalismul” . A distrus intre 40 si 60-70% din populatia V europeana (in est nu avem registre parohiale puse la punct..) . Inainte de Marea Ciuma densitatea populatiei V europeane era camd de 30-40 insi la km patrat ocupati in agricultura . Cica idem ca in Asia …
      Prabusirea populatiei a facut ca densitatea sa scada .. inclus a celei agrare… Populatia ca nurmar total se va restabili de bia in sec XVI .. fara a atinge densitatea de populatie agrara .. de dinainte de Marea Ciuma! DIn naiba stie ce motive o buna parte a populatiei agrare a (poate, silit) migrat catre orase …
      Sa nu mai zic ca la sate taranul (supravietuitor al ciumei) chiar dependent a putit sa aiba oaresce pretentii „mai da coane ceva… ” nu de alta dar acu daca fugea pe mosia unuia mai generos nu era dat inapoi ci senioru’ risca sa il apere (inca o familie la lucru? Gaston! ada sabia si scutu!!!) Sa nuz ic ca aerul orasului te facea liber … asa ca pe moment dnii nobili au simtit nevoia sa fie mai putin rigurosi…

      Se pare ca istoria Europei de vest si-a schimbat nitel cursul din cauza Mari Ciume (deduse parca din Braudel , le Goff , Walerstein si nu mai tin minte. Tine minte: eu am citit din distractie! Chandler sau Galbraith, Caverne de otel, Razboi si pace sau un manual de istorie a religiei de la teologie toate trebuiau sa ma amuze … Ma rog te poti mira ca ma pot amuza citind unele cestii)
      A da. La 1900 Romania avea ca 40 de tarani pe km patrat. Nitel mai putin decat China sau India da cam ca in Asia …

      Si sa ma intorc. Este imposibil ca Brenner sa nu cunoasca ca a fost Marea Ciuma. Insa nu are de a face cu marota lui cu lupata de clasa … Ca scuze crez ca si Ceausescu ba poa si Stalin i-ar fi zis „tov Robert aberezi! Ciuma nu are constiinta de clasa !!!”

  6. Ghita Bizonu' zice:

    Uite .. io crez ca tu sintetizei corect (adica fara parti pris) ce ai citit Una peste alta, Brenner studiază devalorizarea intenționată a dolarului de după 1970 și creșterea valorii monetare a mărcii germane și a yenul ca o serie de contrareacții ale valutei globale, dolarul american, pentru restabilirea competitivității ca preț la export a produselor americane și pentru reglarea balanței comerciale negative a SUA cu celelalte două centre economice ale capitalului global. Din cauza acestor măsuri luate de decidenții politici americani, împreună cu liderii de vârf ai capitalului american, se preconiza o creștere a productivității industriale și una a ratei exporturilor.Nici una, nici cealaltă nu au avut loc decisiv în ultimele patru decenii, iar motivul constă în simplul fapt că modelul economic german și japonez, înrădăcinat în exporturi și surplusuri comerciale, nu numai că s-a menținut, ci, cel puțin în estul Asiei, s-a extins în ultimii 25 de ani.

    Din ce stiu – ziare, reviste de tot soiul – si ghidandu-ma dupa zicala ce este bine pentru GM este bine pentru SUA (un ,.loc de munca din 6 legat de industria auto!) iar repet : pretul energiei! In Europa se iau masuri drastice, pretul creste imens si pe baza de taxe diverse , produseel deion tot mai eficente energetic. SUA mizeaza pe petrol ieftin , nu investeste sau investeste greu si putin si exportul ei in Europa scade . Si odata cu aceasta se decupleaza si gusturile.. Ininte de 1970 „american” insemna de calitate, dorit, iubit … dupa 1975 Europa de vest se „emancipeaza” .. nu mai produce imitatii dupa desen american (de la automobile la electronice) Oricat scade dolarul si oricat de acesibile din produsle amerloce piata lor se restrange … pana si blugii incep sa fie produsi in Europa cu elemente diferite (ma rog raman „puristi” care vor „clasic” dar sunt destui care preferea model „italinesc” nitel mai altfel mai „artistic” .. si desi dispretuiti in locu unde lucram Brooklynii chiar aratau mai bine decat Lee aia pe care ii purtam eu). Pana si in Romania „american” nu este choar cel mai cautat si in 80 se apreciza la maxim „german” (minus tigarile .. ca Peer era cunoscut ca cele mai „propaste tigari bune” sau „cele mai scumpe tigari proaste” si muzica )

    Ca mai apoi manareala dolarului de catre sinistratia Reagan sa faca produsele amerloce inadmisibil de scumpe la o calitate mai slaba …cel putin la autoturisme, De fapt sinistratia Reagan a inceputo autoliza si autodevorare sau de vrei o redistriobuiere interna catre cei mai avuti .. zi ma niste banuieli urate .. am si un sa zicem „punctaj” : http://vremea.forumgratuit.ro/t436-criza-ca-model-de-redistributie-a-avutiei-sociale-de-la-saraci-la-supere-supra-bogati

    Insa ce nu se zice.. Draga crestera continua este o idee tampota. Adica este numa in teorie. In practica … e ca in aerodonamica – cu cat creste viteza cu atat se cere mai multa putere ptr fiecare km in plus. Deja dupa 65 , SUA inca in faza Imperiul Stralucitor avea mic probleme cu cresterea : maxim 1%. Ca acel 1% in cifre absolute era astronomic conta mai putin. Si nu mai putea creste fiindca se dezvoltau si altii si deci SUA nu mai reprezentau 50% din productia industriala a lumii (sa nu mai zic ca in Euopa si Niponia erau la moda masinile de 500 cmc sau hai 800. In SUA … peste 2 litri era cel mai mic motor!!! Asta in anii 60) Insa afacercile din nervoase la sub 3% .
    Asa ca incat ca sa creasca profiturile au trecut la OPA samd adica canibalism .. Iar canibalismul a redus si mai mult sectorul industrial

    Scuze .. nu ma dau mai „destept” decat Brenner ci doar mai onest . Cum zic sunt un individ care a citit cam multe ziare si reviste (nu de sport sau literatura) care a aflat destule si care mai are ceva memorie . Asa ca uneori pot prinde cate unu poate mai „desptept” sigur titrat care insa manareste datele problemei .. de ex din ce scrii tu Brenner „omite” sa zica ca in anii lu Carter (cand dolarul a scazut cam la 4,80 franci) cu exceptia Boeing , MD nu prea mai aveau ce sa vanda insa aparuse .. Airbus!! A da scrie de Vietnam? Ca am vazut (filmate) camioane iesind de la Fort Knox. Pline cu aur …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s