Robert Brenner și capitalismul postbelic

The Economics of Global Turbulence. The Advanced Capitalist Economies from Long Boom to Long Downturn, 1945-2005 (Verso, 2006) este explicația istorică a problemelor economice prin care trecem și actualmente în Europa (dar nu numai aici) din perspectiva unui economist autodeclarat marxist, Robert Brenner. Acesta divide intervalul 1945-2005 în două lungi perioade, pe care încearcă să le analizeze comparativ: perioada de boom, de până la prima criză a petrolului din 1973, și apoi lungile decenii, marcate de crize economice, apoi de reveniri spectaculoase, dar insuficiente pentru a depăși creșterile economice uriașe, ratele de șomaj diminuate la sub 5% din populața activă, mai mult decât senzația generală de dinamism al comerțului internațional de până la jumătatea anilor 1970. Robert Brenner își concentrează tirul argumentativ și suita aproape fără final de statistici economice pe cazurile Statelor Unite, Germaniei Federale (și apoi al Germaniei de după unificarea din 1991) și Japoniei.

Cea mai fastă, cea mai bogată și cea mai stabilă perioadă economică din întreaga istorie de până în prezent a Americii este concretizată în primele două decenii și jumătate ce au urmat anului 1945. Cu o rată medie netă a profitului din afaceri private de 24,4% între 1950-1973 (față de 14,5% între 1970-1993) și cu o rată de creștere de productivității muncii anuale de 3% în cel de-al treilea sfert al secolului XX, dar și a altor măsurători favorabile, economia Statelor Unite devine cu adevărat un colos global dupa încetarea celui de-al Doilea Război Mondial. Oricare deceniu de după 1973 va fi, în ciuda unei reveniri a economiei americane în anii 1990, marcat de crize economice, de bule financiare ce se sparg în termeni de câțiva ani, de o scădere a sectorului industrial în favoarea speculațiilor financiare de pe Bursă sau a băncilor comerciale, ceea ce va produce creșteri economice scăzute, chiar stagnare, față de deceniile anterioare, șomaj în creștere, salarii blocate ani de-a rândul, într-un cuvânt, pauperizare și polarizare socială în Statele Unite. Traiectoria ratei profitului este ascendentă până după 1970, pentru ca apoi să fluctueze, iar anii de recesiune să tragă în jos economia în ansamblu. Robert Brenner pune la dispoziție cu multă răbdare enorm de multe date economice pentru a își întări punctul de vedere, asupra căruia nu insistăm mai mult decât este nevoie. Invităm cititorii curioși să examineze singuri datele solide ale economistului american. Pe de altă parte, deși Robert Brenner susține a fi marxist, calculează rata profitului ca orice economist neoclasic:

The profit share (P/Y) is the ration of profits (P) to output or value added (Y). The output capital ratio (Y/K) is the ratio of output or value added (Y) to the capital stock (K). By decomposing, the profit rate equals the profit share times the output capital ratio. So: r = P/Y x Y/K. (p. 345, Appendix I)

De ce a intrat într-un lung declin, cel puțin până în prezent, comparativ cu generația 1950-1973, economia Statelor Unite? Robert Brenner respinge din capul locului opinia conform căreia economia a intrat în declin din pricina costurilor ridicate de producție, în speță salariile mari ale angajaților care mâncau din profituri, protejați de sindicate puternice. În medie, angajații americani nu au dus-o niciodată mai bine ca înainte de 1973, iar atunci când economia suferă prima recesiune veritabilă de după 1945, salariile lor vor intra la apă, numărul concendierilor va lua o direcție verticală, anumite industrii dispar sau se relocalizează în afara Statelor Unite, fără ca organizațiile sindicale să protesteze sau să lupte cu proprietarii companiilor unde lucrau. Dimpotrivă, demonstrează Brenner, forța de muncă sindicalizată a atins recorduri negative prin asociere cu deceniile anterioare odată cu venirea la putere a președintelui republican Ronald Reagan. Numărul grevelor anuale va plonja fără drept de apel. Anii 1990 vor accentua acest trend descendent, pentru ca la începutul anilor 2000 organizațiile sindicale din America să se fi transformat într-o butaforie nereprezentativă pentru nimeni. Nici ajutoarele de la stat abundente nu constituiau o piedică în calea relansării economiei americane pe ruta ascendentă de până în 1973 având în vedere că, spre deosebire de Europa Occidentală, Statele Unite nu posedă un veritabil stat al bunăstarii (welfare state).

Analiza economistului Robert Brenner înclină într-o altă direcție: în vreme ce anii 1950-1960 au fost prodigioși pentru economia americană, atât sub aspectul dezvoltării fără precedent a consumului pieței interne, cât și sub cel al investițiilor străine americane, odată cu jumătatea anilor 1960, două economii ruinate în 1945, dar salvate de capitalul american, cea a Germaniei Federale și cea a Japoniei, recuperează terenul pierdut, duc politici mercantiliste, în sensul de apăsare pe pedala exporturilor și a acumulărilor de capital fix, mai ales tehnologii, uriașe, a unor balanțe comericale pozitive, punînd astfel în dificultate poziția de hegemon a Statelor Unite în comerțul internațional postbelic. Pentru Robert Brenner, concurența capitalistă internațională și incapacitatea de a îi face față va provoca declinul Statelor Unite după 1970.

Primul competitor este Germania, a cărei dezvoltare miraculoasă din anii 1950 s-a bazat exclusiv pe exporturi din ce în ce mai variate și mai voluminoase, pe fondul unei forțe de muncă ieftină și de înaltă calitate. Industria auto și cea chimică vor fi vârfurile de lance ale Germaniei postbelice. Cifrele care marchează explozia economică a Germaniei sunt, într-adevăr, privite din prezent înspre trecut, spectaculoase, iar Robert Brenner reușește să le scoată în evidență oricând se ivește prilejul. Salariile sunt în perpetuă creștere în Germania, iar statul devine un sponsor direct în economia germană formând instituții ce asigură o largă protecție socială angajaților. A investi în industria productivă pentru a exporta e unica politică economică a societății germane de după 1950. Japonia seamănă mult cu exemplul german amintit, cu mențiunea că ratele de creștere economică ale Japoniei dintre 1950-1970 sunt cele mai mari înregistrate în orice economie capitalistă în a doua jumătate a secolului XX. Aceste două povești de succes sunt uluitoare considerînd nivelul economic scăzut al celor două țări înfrânte și devastate de război în 1945 (sau tocmai că pornind de foarte jos acumularea se repartizează procentual într-un mod disproporționat de mare prin asociere cu perioadele lungi de pace).

Una peste alta, Brenner studiază devalorizarea intenționată a dolarului de după 1970 și creșterea valorii monetare a mărcii germane și a yenul ca o serie de contrareacții ale valutei globale, dolarul american, pentru restabilirea competitivității ca preț la export a produselor americane și pentru reglarea balanței comerciale negative a SUA cu celelalte două centre economice ale capitalului global. Din cauza acestor măsuri luate de decidenții politici americani, împreună cu liderii de vârf ai capitalului american, se preconiza o creștere a productivității industriale și una a ratei exporturilor. Nici una, nici cealaltă nu au avut loc decisiv în ultimele patru decenii, iar motivul constă în simplul fapt că modelul economic german și japonez, înrădăcinat în exporturi și surplusuri comerciale, nu numai că s-a menținut, ci, cel puțin în estul Asiei, s-a extins în ultimii 25 de ani.

Drept urmare, cauza reală se referă la o supraproducție și supravolum (over-capacity and over-production) de mărfuri în economia globală, pe fondul unui capital fix costisitor. În acest punct, Robert Brenner nu reușește să ofere o explicație plauzibilă la ce se referă și cum se manifestă aceasta în cele câteva sute de pagini ale volumului. Înțelegem că nu există piețe de desfacere pentru potențialul productiv real al economiilor dezvoltate pe piața globală. Este cererea de produse și servicii prea mică la nivel global? E omenirea prea săracă la nivel macro pentru a absorbi rapid mărfurile americane, germane, japoneze, chineze etc? Din păcate, acesta ar fi singurul și cel mai grav neajuns la prima vedere al studiului de față: Robert Brenner nu își argumentează temeinic teza cauzei centrale a lungii perioade de declin economic american, german, japonez începută în anul 1973.

Ceea ce îl pasionează pe Robert Brenner însă se referă la expunerea condiției angajaților germani și japonezi, pe lângă cea a salariaților americani, după 1970. Salarii ce cresc greu de la un an la altul sau chiar bat pasul pe loc, șomaj în creștere, compensații bugetare în scădere procentuală, o forță de muncă din ce în ce mai slab remunerată, fără veritabile drepturi sindicale și fără o conștiință de clasă capabilă de presiune politică de jos în sus. Odată cu relocalizarea multor industrii dinspre centrul spre periferiile globale ale capitalului și concentrarea spre crearea de locuri de muncă prost plătite în sectorul serviciilor, temerile față de o clasă muncitoare occidentale solidă și periculoasă pentru status quo dispar complet. Anii 1950-1970 arată complet diferiți pentru ce va însemna mutațiile de pe piața forței de muncă în anii 1980-2000. Dacă muncitorul și capitalistul industrial apăreau ca protagoniștii economiei postbelice, acum va fi rândul capitalului financiar să speculeze bogății încă imateriale (care, în lumina ultimilor 10 ani, nu numai că au ramas fictive, dar au creat pagube reale).

Robert Brenner nu invocă tendința ratei profitului de a scădea atunci cand se acumulează mari cantități de capital constant, așa cum face Andrew Kliman în The Failure of Capitalist Production: Underlying Causes of the Great Recession (2011), însă tot rata profitului real, mai mică în medie decât cea a anilor 1950-1970, constituie problema de adâncime a economiilor țărilor dezvoltate. Fără doar și poate aceste probleme structurale sunt reale, iar Robert Brenner, deși nu atât de pesimist pe cât o arată îngrijorările sale analitice, privește cu spaimă cele câteva procente calculate în jos pentru fiecare variabilă cantitativă din graficele sale laborios lucrate. Bula imobiliară americană de după anul 2000 este înregistrată cu atenție de Robert Brenner, iar aceasta înainte de declanșarea Marii Recesiuni, semn că Brenner adulmecase cu sagacitate o pistă spre dezastru.

În concluzie, avem sub ochi o carte solidă, scrisa într-un jargon economic pe jumătate jurnalistic, pe jumătate academic, cu extrem de multe informații statistice, care reușește în mare măsură să fixeze câteva repere. Cu toate acestea, profiturile mici sau mari, urcușurile și coborâșurile, pierderile, datoriile și falimentele nu exclud niciodată reperul central al ordinii noastre sociale: lupta pentru profit continuă să fie spiritul care pune în mișcare marea mașinărie a capitalului.

Publicitate