Daniel Chirot in action

A trebuit să treacă peste un sfert de secol pentru ca lucrarea sociologului american Daniel Chirot despre colonia România să vadă lumina tiparului. Din 2002 încoace, de când a fost publicată la o editură locală de rand secund, Social Change in a Peripheral Society. The Creation of a Balkan Colony (Academic Press, 1976) nu a avut nici un impact asupra disputelor intelectuale dintr-o piață de idei în care un articol polemic publicat de Titu Maiorescu în 1868 reprezintă singura „teorie” a modernizării pe care publicul educat o îmbrățișează nestingherit. În rarefiata intelighenție românească, unde gazetăria superficială decide totul și nimic, a comprehenda istoria României nu depășește nivelul polemicilor întârziate, a reglerărilor de conturi amânate dincolo de termen, ale unui Lucian Boia, bunăoara, cu protocroniștii național-ceaușiști ai anilor 1970-1990. Răstimp, istoriile culturale snoabe, pufoase, parfumate, pomădate și funciar false prin ceea ce propun să probeze, id est o Romania prebelică și interbelică pe modelul societăților central-europene ale epocii, ca cele ale Ioanei Pârvulescu vând și conving cititori cu bune intenții, dar orizonturi intelectuale limitate.

Daniel Chirot propune o istorie socială valoroasă, luminoasă, limpede precum cristalul, fără contorsiuni culturaliste, fără asimetrii logice. Nu este singurul în secolul al XX-lea: David Mitrany sau Philip Gabriel Eidelberg vor scrie studii la fel de temeinice (dar și autori români, dintre care Henri H. Stahl și studiul său despre satele devălmașe se remarcă pozitiv cel mai mult).

Cum arată istoria țărilor române pentru profesorul californian Daniel Chirot?

De la început, Chirot delimitează intervalul 1250-1500 ca naștere a primelor state sau cnezate românești. Tiparul comunitar-comercial se află la baza firavelor state valahe și moldave. Ce vrea să zică aceasta? Statul, reprezentat, desigur, de boieri, de aristocrații de arme, impune taxe populației, dar tolerabile, pentru că ceea ce statul impozitează îndeajuns pentru a-și acoperi nevoile este negoțul pe rutele comerciale cu Orientul Mijlociu-Asia de Sud-Est. Drumul mătăsii, al chihlimbarului, o mulțime de mirodenii intrau în Europa prin partea sa estică, ceea ce favoriza mult regiunile din jurul Mării Negre, dar și porturile aferente. Asfel, satele, în care proprietatea în comun și autarhia domină, nu interacționează prea mult cu straturile sociale superioare, ceea ce explică fragilitatea organizărilor politice „medievale” românești. Țăranii sunt în mare parte liberi. Elitele sunt titularii de drept ai pământurilor, dar cum nu există documente scrise sau administrare directă a feudelor, țăranii compun de facto clasa proprietarilor colectivi, dacă poate fi spus așa. Titularii statului locuiesc în afara ordinii sociale majoritare și se definesc ca o clasă superpusă, dar ruptă de contactele feudale, obișnuite în Europa de Vest, cu supușii săi. E, una peste alta, o clasă de boieri care încasează taxe comericale și atât. Dacă studiem cu atenție principalele ocupații ale vlahilor medievali, Chirot aduce aminte că locuitorii Munteniei și ai Olteniei, dispuși predominant în zona colinară subcarpatică, practicau mai mult transhumanța (ergo agricultura pastorală) decât munca directă a pământului. Dealul unduitor și nu câmpia prăfoasă descrie începuturile „culturale” ale poporului român atât la Lucian Blaga, cat și la George Călinescu. Nu vrem să sugerăm că populația rurală nu era deloc impozitată, dar birurile erau suportabile și relativ mici din puținul pe care îl putea produce populația pastorală.

Cine erau nobilii? O categorie de administratori ai statului ridicată în urma servituților armate prestate voievozilor vremurilor. Aceștia aveau control direct asupra robilor țigani, sclavii Valahiei și Moldovei, direct aserviți curților domnești și reprezentanților statului până aproape de 1850. Boierimea avea grijă ca mărfurile orientale să treacă peste Carpați înspre burgurile Transilvaniei, încasând astfel sume frumușele, cât să le mențină în viața neprețuita ființă. A fost nevoie ca ruta comercială dinspre Est spre Vest, direct prin Levant, să fie înlocuită de noua rută ce ocolea coasta estică a Africii dinspre nord spre sud pentru ca Valahia și Moldova să sufere schimbări politice ce aveau să dea alt chip organizării sociale interne. Chirot subliniază lipsa unor relații feudale vestice la nord de Dunăre în această perioadă. Boierimea nu se comporta feudal. Țăranii nu erau sedentarizați într-o economie agrara tipic feudală. Șerbia sau iobagia încă nu prinsese contur în Țările Române. Strămoșii noștrii se bucurau deci de o oarecare libertate agro-pastorală. Oaia, vaca, boul deci și nu plugul sau rotația culturilor, care, de altfel, nici nu s-a întrebuințat pe mănoasele ogoare ale Câmpiei Române nici după ce Bărăganul a fost populat dincolo de 1800. După 1500, comerțul asiatic se va sista pe ruta până atunci cunoscută, ceea ce, pe fondul cuceririlor otomane de după 1453, va pune în dificultate boierimea locului în capacitatea sa de a extrage produse sau bani de la populație pentru a plăti tribut Constantinopolelui.

Abia acum se poate vorbi de apariția unui stat feudal în Țările Române. Presiunea otomană își va spune cuvântul, mai ales după ce, în intervalul 1550-1600, tributul va crește de la 24,000 de ducați la 155,500 de ducați. E curios că autorul transformării țăranilor vlahi și moldoveni în șerbi, legandu-i de glie și inaugurând un regim feudal agricol cum Europa de Vest cunoscuse până în jurul anului 1200, este nimeni altul decât eroul istoriografiei naționaliste românești, Mihai Viteazul, cel care va poseda singur 129 de sate (aproximativ 1/5 din populația Țării Românești era direct aservita voievodului Mihai) și va instaura șerbia la nord de Dunăre până în 1746. De aici se trag țăranii supuși supranumiți „rumâni”, cei care purtau numele viitorului stat. Din pricina demografiei deficitare, feudalismul inaugurat de Mihai Viteazul nu va avea consistența celui vestic: mulți țărani își vor cumpăra pământurilor înapoi, alții vor fugi peste Prut, Dunăre sau Carpați, iar simpla colectare de biruri va fi unica relație cu impact economic dintre boierimea și țăranimea medievale. Nobilul vlah nu intervenea nemijlocit în lumea satului. Nu îi exploata neintermediat pe țăranii rumâni, nici macar nu se chinuia să-și întocmească un registru cadrastal care să confirme granițele moșiei. Acesta doar încasa birurile anuale și se retrăgea în târguri. A doua șerbie de la est de Elba, de care vorbea Engels la mijlocul secolului al XIX-lea, nu prezintă o reală omogenitate. În aceasta privință, șerbia din Țările Române arată complet diferit de cea din stepele Rusiei, crede Chirot. Presiunea otomană obligă autoritățile militare moldo-valahe la a menține statul integru și de a simula relații feudale occidentale cu supușii de pe domenile lor.

Intervalul de la 1600 la 1821 va cunoaște un tip de economie politică protocolonială. Cu alte cuvinte, deși o colonie a Imperiului Otoman, teritoriul nord-dunărean se va bucura de o anumită libertate ca raia, autoritățile otomane conducând printr-o boierime creștină, intâi autohtonă, iar, după 1710, greco-turcă, care va trăi tot din extragerea de rente pentru a aproviziona cerințele Portii și pentru a se îmbogăți personal. Cultura cerealieră menita comerțului în imperiu va lua amploare după 1700. Cred că se cuvine să acceptam realitatea istorică că vreme de două secole și jumătate teritorile românești de astăzi au fost dependințele Imperiului Otoman. Totuși, ordinea feudală va coincide cu crâmpeie de economie pastorală, dat fiind faptul că gradul de anchilozare internă a Imperiului Otoman va crește pe măsura decăderii sale după 1700. Zilele de clacă, de muncă forțată gratuită pe ogoarele boierului, vor lua amploare după 1711, respectiv 1716, în ambele țări, deși, după ce Oltenia devine colonie habsburgică experimentală între 1718-1739, cerințele imperiale otomane sunt relativ suportabile față de cele austriece (zile de clacă duble ca număr față de cele din Muntenia și Moldova). Șerbia dispare la sud și est de Carpați în 1746 prin lege, ceea ce nu va ușura practic viața țăranilor. Oricum, boierimea se recomandă în continuare ca stăpână a satelor, nu proprietara lor. Proprietatea privată însăși apare ca o instituție îndoielnică pănă târziu în istoria românilor. Abia după tratatul favorabil rușilor de la Kuciuk-Kainargi din 1774, boierii moldo-vlahi încep să realizeze importanța comerțului pe Dunăre cu Europa centrală, dar va mai trece jumătate de secol pentru elitele economice să înceapă sa pună presiune economică pe populația rurală în acest sens. Populația din zona deluroasă va fi mai mare până la 1850 decât cea de la câmpie, unde boierimea va deține un control ridicat după 1821 odată cu extinderea culturilor cerealiere pentru export. Biserica deținea o treime din teritoriile agricole ale Principatelor dunărene până în 1863, o avere considerabilă. Despre venalitatea și extragerea de rente din secolul domnilor fanarioți ar fi indicat să spunem că domnii pământeni sau străini nu aveau sentimente naționale sau pasiuni patriotice. Țara Românească și Moldova erau folosite de către o oligarhie de alogeni care nu avea nimic în comun cu populația rurală și care funcționau ca delegați coloniali ai Istanbulului la nord de Dunăre. Ei nu erau prin sânge (a se vedea comercianții armeni, greci și evrei) sau prin conștiință români, ci supuși devotați ai sultanului de pe malurile Bosforului.

După 1821, Principatele dunărene vor păstra caracterul colonial după ce Imperiul Țarist va poziționa trupe de ocupație în teritoriu și va trimite delegați administrativi imperiali la București și Iași. Imperiul Otoman nu va elibera teritoriul nord-dunărean decât la 1877, după cum se știe din istoria națională. Regulamentele Organice, de inspirație franceză, dar gândite de generalul țarist Pavel Kiseliov, vor da o primă formă vestică viitorului stat român. Populația se augmentează exponențial, exporturile de cereale către vest se înmulțesc de câteva ori, viața urbană devine ceva mai dinamică, dar, în continuare, orășenii vor fi mai mult turci, greci, armeni, evrei decât români. Țărănimea va fi în sfârșit obligată la munci și dări împovărătoare în folosul marilor proprietari funciari, boieri și administratori ai statului. Reforma agrară din 1864 nu va face decât să agraveze problemele demografice ale României și să accentueze postura neocolonială a elitelor occidentalizate și desprinse de realitățile economice ale țării. Între 1866, trecând prin 1881, și până la 1918, progresele vor fi întocmai precum ale lui colonii vest-europene: metropola București și alte două orașe (Galați, Ploiești) din provincie vor găzdui birocrația și clasa latifundiară occindentalizată, „civilizate”, în vreme ce neoiobăgia comandată de centrele capitaliste va înflori în mediul rural. Philip Gabriel Eidelberg va intra în mai multe detalii pentru această perioadă decât o face Daniel Chirot. Burghezia românească și ideile politice ale Occidentului nu vor avea cum să prindă viață și să schimbe structurile sociale profund inegalitare ale unei economii agrare înapoiate.

E totusi uimitor și răvășitor pentru conștiință să observăm cât de târziu au supraviețuit analfabetismul, suprapopularea specifică trecerii de la o economie agrară aflată la periferia Occidentului capitalist la una modern industrială, analfabetismul și alimentația nesănătoasă (cf. ravagiile pelagrăi), dominația marilor moșieri agricoli, subdezvoltarea orașelor, corupția administrativă, înapoierea mentalitară, imposibilitatea democrației, lipsa drepturilor cetățenești în practica juridică de fiecare zi, exploatarea, cetele de bandiți supranumiți haiduci pe post de paznici ai drumurilor, samavolnicia vornicilor, dependența de exporturile de grâne în loc de alte produse, tehnologia slabă sau importată târziu, după 1900, în genere, minoratul oricărei colonii ce se deschide brusc unui comerț internațional capitalist. Să ne amintim de scenele cu țigani prinși în comerțul clandestin cu alcool la marginile Bucureștilor cândva pe la 1880-1890 în cronica gazetarului Constantin Bacalbașa.

În ciuda atâtor probe statistice care merg în direcția unei interpretări străvezii a situației generale din societatea românească de până la 1918 (pentru a nu spune nimic aici despre ce a urmat), încă ne confruntăm cu monopolul ideologic al unor mistificatori istorici, de profesie literați și eseiști, care se întorc la jumătatea de secol 1866-1918 ca la o adevărată vârstă de aur.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Daniel Chirot in action

  1. anojn zice:

    De ce dacofilii și interbelicofilii? Păi nu e reprimare à la textbook? Un trecut atât de odios, de servil, de infim, de nimeni^nimic încât tot ce poți să faci privindu-l e să generezi spontan Ștefani și Mihai pe cai furtunoși cu buzdugane argintate.

    Cine ne va învăța adevărul? Păi, un Daniel Chirot, se pare. Deși, trebuie să recunoașteți, e tare bizar ca între atâtea posibile interese în lumea asta atât de mare să-și aleagă cineva să studieze România, undeva la 200,000 de km^2 și cam un mileniu de barbarie dusă de val. Trebuie că 1976 a fost un an tare plictisitor.

    • Ghita Bizonu' zice:

      La unceoutul anilor 70 RSR a fost tinta mai multor tineri care terminasera de studiat sociologia , istoriA, etnografia samd . Adu daca era doar interes cacademic sau mai „orientat” nu am de unde stii ,,, Vreio 20 sau 30 vebuiti s astideieze poporu roman spre luminarea vestului..

  2. Ghita Bizonu' zice:

    Hihihi … ce noutati vechi si prost ambalate…

    Rapid .. se stie (de aia care au depasit faza cu manualu de liceu!) ca in sec XII-XIII -XV majoritaea populatie din Tara Romaneasca era sitiata in zona colinara… De altfel situatie comuna in Europa – zona colinara opfera mai multe resurse decat cea de campie .. Campiile sunt „colonizate” la urma .. cu mult efort … A da.. se stie ca Baraganul a fost colonizat (ocupat) dupa 1860 …
    Asa cum este binecunoscut ca productia ceraliera era auxiliara in evul mediu romanesc. Se prefera sa se creasca vitele … Dupa Kuciuk-Kainargi incepe un intwres mai mare pentrui cuereale si der abi dupa trataul de la Adrianopol incepe alergatira dupa csat mai multe cerereale…

    Apoi .. in sec XIII-XV pe aici trecea si dumul Chihlimbarului (o antena mai marunta da totusi) Da era si o „antena?” a drumului matasii . Iar cebzii si voivozii – ca orice frudal serios – impozitau traficul castigand excelent.. Ce nevoie aveau de iobagi si tarani aservoti? Iar boerimea de spada (ca inca foloseau spada!) proea bani de la domn. Era buna si o mosie da banu .. banu vrenmea din vami!!! Si er aban bun – Pocutia este pusa zalorg ptr 200 de marci de argint.. , carol Robert a luat bataie si pentri ca nu a vrut sa vanda „liberatea” lui basaran pentri o suma frunusica (pesemne ca dorea sa puna laba pe intreaga cantite de argint), Dan al 2lea comanda genovezilor 10.000 de echipamente (presupun ca scut, coid, za , spada si pumnalu ala zis daga). Scuze da regel;e Frantei nu putea face astfel de extravagante ..

    Insa turcii iau porturile … de acu banu gros merge la ei . Se trge mata de coada si boiarii incep sa serbeasca taranii – pana atunci liberi
    Tine minte porturile – Corabia, Giurgiu, Vraila, galati, Chilia, Cetatea Alba. Cavarna dispare . Astea erua porturi in care jupanii erau genovezii … Si cine portu are paraua

  3. Ghita Bizonu' zice:

    Hai sa nu o mai lungesc …

    Situatia se prezinta cam asa :
    Tara Romaneasca si Molodva „traiesc” la aparitia lor taxand traficul comercial al zonei
    Sec XV poerd controlul porturilor si incepe decaderera lor
    Sec XVI incepe o perioada de aservire accelarata a taranilor. Boieri nemaivand surse de venit se intorc impotriva taranilor.
    Sec XVII sitiatia se agraveaza..
    Si in ambele secole comertul exterior este dirijat tot mai mult catre Stambul. A da ca cresteau de preferinta animale. Si vite mari.. Da exista o mica diferenta in epoca.. graul se transporta greu da vita vie ajungea pana la Liov si Lipsca!! Convoiul de vite nefind neaparat al unui negustor extren ci si la unor pamanteni (fie ei si boieri sau boieri amestecati cu mosnemi. Si nu credca taranu dependent pus sa mane vitele stapanului nu mana si una doua vaci ale lui .. sa scoata si el un ban!)
    Secolul XVIII Sublima Poarta blocheaza intreaga capacitate de export – sau cam asa ceva . Boierii aia suntr acuzati degeaba ca de abia dupa 1750 încep să realizeze importanța comerțului pe Dunăre cu Europa centrală o cunosteau insa .. insa poturile erau turcesti! Cimert curat colonial cantitaile, calitatea si pretul erau impuse de negustorii agreati de Poarta. Ia rpretul .. ei da era platit. In aspri. Partea proasta este ca asprul contine tot mai putin argint si este tot mai usor …
    Tratatul de la Adrianopole aboleste ascet monopil al pietei. „Apar” engelzii sub forma lirei sterline manuita de greci (agenti comerciali) care ger garu,, grau cat aveti atata cumparam! Si sde aici necesitatea inaspririi conditiilor de claca… Graul cere mai multa munca decat pascutu vacilor si parcela senioriala trebuie arata separat … Sade importanta vitelor, creste importanta culturii „mari”, a graului …Se „colonizeaza” Baraganul (in acel monument de plictioseala pseudokynegetikos se tot evoca intinderi de campieie pustii.. Inca nu incepuse colonizarea Baraganului ..dar cererea crescand de cereale ..)

    Adica piata. Au pierdut piata externa si controlul porturilor – au saracit. S-a redeschis potata externa si porturile s-au intors viata economica incepe sa pulseze. Ca acu nu mai sunt genovezi ci englezi pirn agentii lor greci.. nu are importanta.

    A mai ramane o explicatir buuUUUUNA! rau a legaturii lu Misu al Brav .. tarani aserviti erau si inainte. Insa ce e cu legatira ce i se reproseaza? Doar ca in urma unei invazii turcesti multi tarani din Muntenia s-au refugiat in Oltenia. In mopd normal, feudal, ei trebuiau sa se intoarca sau sa fie intorsi pe mosiile muntenesti. Cestie ce nu conveanea prea mult mosierilor olteni – si Misu era cel mai mare!! Deci legatura nu confisteste serbia ci doar interzice boierolor munteni sa isi caute si sa isi „ia” taranii dependenti. Cestie ce le-a cazut greu muntenilor…
    A da, e nu prea se zice despre Bravul. Ca era un negustor al naibii de priceput! Ca sa si-a strans impresionata avere… facand negot (adica isi vindea el mosiilor sale si poa si mai „rau”)

    • Neantul Valah zice:

      Esti execrabil ,nu vrei sa nu mai postezi? fa ti un blog ceva si refugiaza te acolo .zau

      si un postac e mai coerent ca tine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s