Cronica unui eșec anunțat

Adriana Săftoiu a scos un bestseller în primăvara acestui an, după schimbarea președintelui statului în toamna anului trecut. Ca orice carte care se vinde bine la public poate fi descrisă în cuvinte pe care publicul general, care, de regulă, nu citește mai nimic, le preferă: ceva ușurel, anecdotic și pitoresc. Pentru cine urmărește însă presa, cartea nu conține nimic nou sub raportul informației brute. Pe alocuri, Adriana Săftoiu face o trecere în revistă a celor mai multe scandaluri, mai puțin cele legate de corupție, pe care le-am văzut la televizor în deceniul 2004-2014. Ea nu face decât să confirme pe un ton așezat și echilibrat ceea ce jurnaliștii partizani de la Antena 3 spun de atâția ani în celebrele lor devoalări răcnite. Prin urmare, Cronica de Cotroceni pare repetitivă, monotonă și complet inutilă pentru elucidarea celor două mandate ale fostului președinte al României. Putem să înțelegem că nevoia de notorietate și de vânzări explozive au determinat această carte comercială, această altă manea uzată a politicii românești.

Pe de altă parte, ceea ce este vag interesant la falsele confesiuni (pentru că nici nu sunt propriu-zis confesiuni având în vedere caracterul de știri bârfite al narațiunii) ale Adrianei Săftoiu se referă la persoana sa: carierea ei și sursa ei de venit după 1996 sunt legate de jocurile de culise, pline de nepotism și favoruri personale, din birocrația de elită a administrației centrale. Adriana Săftoiu face parte cu trup și suflet din această categorie de funcționari sus-puși într-un aparat de stat recunoscut în Europa pentru ineficiență, corupție și, nu în cele din urmă, parazitism. Aliatele naturale ale birocrației de stat, la vârful ei, sunt chiar rețelele de crimă organizată (care pot desfășura activități variate, de la trafic de arme sau de petrol până la proxenetism și comerțul cu droguri) din societatea largă. Serviciile secrete, supremul balast comunist al violenței brutale și pure, domnește încă peste oricare din puterile în stat. Aceasta este felia de realitate socială la care Adriana Saftoiu a avut, direct sau indirect, acces în anii de consiliere prezidențială 2005-2007.

În ciuda acestui fapt, cum apare ea prinsă în pânza de păianjăn a unui președinte alcoolic, curvar, egolatru, incult, deștept ca un fur în noapte și cu porniri autoritarist-militare, îndrăgostit de puterea funcției sale ca un impiegat de gară de „autoritatea” sa printre șine și traverse (fără să mai punem la socoteală uniforma și chipiul)? Adriana Săftoiu piruetează în cel mai neputincios mod cu putință: evaziunea intelectualistă ca pavăză morală. Ce vreau să spun cu asta? Peste tot în cronică întâlnim o fostă absolventă de Litere, serioasă, studioasă, cu nasul în cărți, cu valori tari, care este azvârlită, în ingenuitatea ei intelectuală, în vârtejul vieții publice din România. Imaginea de sine pe care și-o confecționează Adriana Săftoiu rezonează cu mentalitatea generațiilor care au urmat sau au absolvit o facultate în comunismul ultimului deceniu înainte de 1989: iată o fată decentă, deșteaptă, foarte bine educată și, pe deasupră, atât de ambițioasă încât ia viața în piept în presă și, apoi, se trezește sus de tot în ierarhia puterii statului, pentru care românii de la oraș au un cult cu tradiție. Opusul acestei școlărițe eminente se referă la vampa înțolită în roz, cu haine luxoase, păr blond, call girl în materie de politică, altfel spus, Elena Udrea, spectacolul în miniatură al prostituției politicianiste de după Revoluție. Deloc inocentă, Adriana Săftoiu își balansează imaginea în funcție de gradul de contrast pe care îl manevrează față de amanta președintelui, a cărei fustă mini plesnește chiar pe biroul său de lucru. Nimic mai rebarbativ, mai scabros, mai jignitor pentru fala unui presupus macho ca președintele României! Adriana Săftoiu nu și-a numit fostul soț într-o poziție cheie în instituțiile de control și represiune, dar nici nu a refuzat ocazia. Cea care are pusee intelectuale (într-un peisaj narativ în mare parte anost) și îi citează pe Gustave le Bon sau Jose Ortega y Gasset nu se poate opune la o asemene veste bună venită tocmai de la manipulatorul agresiv de Traian Băsescu, pe care, deși îi enumeră defectele de caracter sau îi înfățișează un portret hidos, nu poți să nu observi că îl admiră finalmente ca bărbat politic viril. Școlărița cuminte se lasă excitată de marinarul testosteronic și astfel se transformă într-o femeie matură de vârsta ei, care acceptă forța masculului puternic ca un dat firesc al vieții, al naturii. Iată nivelul de maturitate civică al raportului dintre bărbați și femei în România.

De unde totuși această curioasă propensiune spre lecturi și citate, de ce nevoia de a îmbăia sufletul în apa vindecătoare a culturii afișate? Răspunsul îl găsim în statuia simbolică a celui care planează ca un înger în universul social meschin de la Cotroceni: moralistul suferind de moralită, eseistul acelorași câtorva teme-baliverne și maestrul întorsăturilor de limbă cu stil, Andrei Pleșu. Adriana Săftoiu vrea să pară și ea o ființa bună, desprinsă din acest empireu al bunului-simț, bunei-creșteri, al buneicuviințe, a culturii și rafinamentului, nu doar propagandistă cu post la Cotroceni. Cumva-cumva în România intelectualitatea literară din comunism a conservat cel mai mult etosul micii burghezii interbelice, așa răsfirată cum era prin orășele și târguri, pentru ca până și Adriana Săftoiu să bea din acest nectar și să mănânce din această ambrozie a valorilor căldicile subțiate în ideile de dreapta ale unui Andrei Pleșu. Și totuși, între atâtea flagrante abuzuri, tâlhării, curvăsăreli, neamuri arondate la bani publici, Adriana Săftoiu nu e doar respectuoasă cu venerabilul politician Andrei Pleșu, ci și ironică cu intelectualii „lachei”, prietenii lui Adrian Pleșu (tot menționează ea acest apelativ folosit chiar de Șeful ei direct pentru o categorie de sinecuriști bugetivori), care s-au făcut luntre și punte prin 2005-06, ajungând să fie luați de „băsiști”.

Din păcate, în afara unei sume de locuri comune gazetărești, Adriana Săftoiu încearcă un exercițiu ideologic care îi depășește vizibil puterile intelectuale. Dincolo de forfota maculată din încăperile Palatului Cotroceni, dincolo de evenimentul mărunt consemnat vigilent și de presă la timpul său, amintirile de consilieră a președintelui nu trezesc nici un interes politologic, sociologic sau, vorba vine, „intelectual”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s