Dictatura proletariatului la Marx & Engels

Cu cel de-al treilea volum din seria Theory of Revolution, Hal Draper adaugă un nou strat construcției sale epice: dacă primele două secțiuni se ocupau cu natura statului și a birocrației și cu împărțirea ierarhică pe clase sociale, subiecte centrale pentru a înțelege viziunea politică cu care operează Marx & Engels în scrierile lor (inclusiv studiile economice, deși nu acestea apar ca preocupări centrale în Theory of Revolution), studierea temei „dictaturii proletariatului” ne apropie de practica revoluționară propriu-zisă. În definitiv, care sunt indicațile concrete pe care Marx & Engels le-au dat urmașilor săi social-democrați sau comuniști în clădirea societății viitorului? Hal Draper, ca întotdeauna până în acest moment al elaborării studiului său hipererudit, merge direct la sursele documentare, citeşte în întregime publicistica și chiar corespondența privată a celor doi, revede pas cu pas activitatea fiecăruia în anul 1848 și în anii imediat după, ascultă și consemnează tot ce s-a scris în anturajul lor politic, nu pierde nimic din luptele interne ale Internaționalei I (congresele ce s-au ținut lanț în vestul Europei între 1866 și 1872, la care nu facem aici trimitere) sau ale Internaționalei a II-a de după 1889, pe care Engels o vedea nu neapărat iremediabil căzută în brațele reformismului social-democrat (deși simpatia sa pentru revoluționarul Eduard Bernstein va fi trădată post mortem de acesta din urmă odată cu apariția lucrării sale Die Voraussetzungen des Sozialismus în 1899). În consecință, acumularea de informații istorice este atât de mare în acest al treilea volum încât Hal Draper riscă să plictisească și să extenueze cititorul cu infinitele sale digresiuni menite să restabilească acuratețea cronologică și documentară. Cui îi servește acest efort migălos de fișare, recitire, punere în context, nuanțare și traducere exactă a termenilor? Pentru a putea răspunde s-ar cuveni să căutam cele două interpetări, dublate de bibliografii luxuriante, pe care Hal Draper, la mijlocul anilor 1970, le critică (in)direct în Theory of Revolution, ceea ce îngreunează cu 2/3 dimensiunea volumului de față :

1) Tabăra antibolșevică, id est antimarxistă, care întrevede o continuitate între activitatea politică a unor Marx & Engels și crimele fără număr din timpul Războiului Civil rus (să nu uitam, nota bene, că Armata Roșie se deda la atrocități cu nimic mai prejos decât cele ale „Gărzii” Albe monarhiste) și a lungilor decenii staliniste. În această tabără includem autori diverși precum Adam Ulam, Robert C. Tucker, Martin Malia, Leonard Schapiro și chiar Leszek Kołakowski et alia. Hal Draper nu este nici primul și cu siguranță nici ultimul care să atragă atenția că metodele sectare, clandestine, anarhice și teroriste ale facțiunii ruse, pe care le-a promovat în cadrul Internaționalei Mihail Bakunin, erau considerate paria de socialiștii occidentali în frunte cu Marx & Engels încă înainte de 1883, când moare Marx. Ciocnirile și neînțelegerile dintre Bakunin și cei doi germani sunt documentate și cunoscute, iar mărul discordiei se referă la temele abordate de Hal Draper în volumul de față. Episodul despre influența ideologică exercitată de Tkacev și de metodele terorist iacobine pe care le apăra acesta apar amintite în cartea antibolșevică a istoricului francez Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului, unde ceea ce se cheamă leninism se diferențiază de praxisul revoluționar sprijinit de Marx & Engels, după cum vom vedea.

2) Diversele exegeze social-democrate, care, după cum le expune Hal Draper, coincid cu fracturile interne ale Internaționalei I, dar și cu modalitățile în care „marxismul” a fost instrumentalizat de către partidele de stânga europene până la 1900. Draper își propune să elucideze facțiunile doctrinare din mica lume a socialiștilor europeni de până la 1880 și felul în care aceste rupturi vor marca social-democrația vest-europeană înainte de 1914. Anticipăm un amănunt de maximă relevanță: monolitismul atribuit adesea stângii și acuza de dogmatism ar avea un sens, mai cu seamă când și în zilele noastre sunt voci neavizate care vorbesc de stânga în termenii unui curent omogen de gândire care „sucește mințile”, dacă evenimentele istorice factuale nu ar infirma un verdict atât de simplist și fără urmă de echivoc.

Prin urmare, ce vrea să spună sintagma fioroasă „dictatura proletariatului”?

1) Locuțiunea apare într-o formă sau alta de 12 ori la Marx & Engels, cândva între 1850 (în Luptele de clasă în Franța) și într-o circulară către liderii partidului a lui Engels în 1891 (în Critica programului de la Erfurt). De fiecare dată, Hal Draper analizează această expresie atrângînd atenția că este folosită în treacăt, cu lejeritate, nu este nicăieri definită cu precizie de către cei doi teoreticieni (ceea ce indică că nu era o exprimare care să ridice semne de întrebare în epocă, fiind frecvent întrebuințată în limbajul jurnalistic polemic, după cum vom aminti curând) și nu este folosită nicăieri sub forma unei legi atemporale sau a unei indicații de partid.

2) În primul rând, cititorii educați de la 1850 înțelegeau altceva decât noi prin dictatură. E vorba aici de un exercițiu de Begriffgeschichte în spiritul unui Reinhart Kosselleck, dar realizat de Hal Draper. În sensul roman al termenului indică starea de urgență prin care un lider militar suspendă momentan legile în vigoare și acționa relativ arbitrar (de aici termenul de dictator) pe modelul legii marțiale din conflictele politice moderne. Prin definiție, dictatura țintea la restabilirea ordinii și legii normale pe timp de pace, iar, tocmai de aceea, un dictator nu poate impune legi noi în intervalul temporar respectiv, asociat unui perioade de război tranzitorie în care unele libertăți cetățenești sunt suspendate. În trecutul recent al generației de la 1848, dictatura era asociată cu activitatea și scrierile unor ultrarepublicani de după 1789 ca Babeuf și Buonarotti, care preconizau o societate în care proprietatea privată să fie abolită, iar egalitatea economică între cetățeni să fie instaurată. Drumul spre împlinirea acestui deziderat trecea printr-o dictatură a unui grup select, de vizionari și iluminați, care să oblige masele îndobitocite de ideile greșite ale feudalismului să bea medicamentul amar al dictaturii lor în vederea unui vindecări fără întoarcere. Această idee, a unei dictaturi educaționale creată de o autoproclamată elită aflată în posesia cunoașterii adevărate, va trece mai târziu, în jurul anilor 1850, în grupul unor revoluționari socialiști precum Louis Blanc (un adept al statului ca instanță supremă de inginerie socială) și, mai ales, Louis Blanqui, dar și Lassalle, Weitling sau Cabet. Important este că modelul dictaturii a fost preluat ca formă politică de punere sub control a statului de către insurgenți după ce înșiși revoluționarii parizieni au suportat dictatura de câteva luni a generalui francez Cavaignac în 1848. Acesta este fundalul istoric real al expresiei de dictatură. Ea nu are sensul nostru recent, de dominație antidemocratică a unui individ asupra unei corp politic format. Hal Draper are capacitatea savantă de a trece în revistă toate aparițiile posibilului termen de dictatură a maselor, de despotism popular, de tiranie a majorității și la gânditori conservatori retrograzi precum Guizot sau Tocqueville, pentru care sufragiul univeral acordat cetățenilor bărbați adulți după 1848 confirmă în Franța predicțiile lor lugubre. Dictatura putea fi la fel de bine folosită metaforic, ca expresie a dominației unei clase sociale asupra alteia prin puterea de decizie politică peste o birocrație de stat servilă.

3) Pentru Marx & Engels expresia neteoretizată de dictatura are exact sensul de mai sus. Există în scrierile lor, după cum subliniază Draper, un despotism sau o dictatură a burgheziei, o dictatură a claselor reacționare, compuse din moșieri, în alianță cu burghezia (de pildă, cancelarul Otto von Bismarck este descris în acest mod), dar, mai ales, experimente de dictaturi militare în Europa Centrală sau în America de Sud, în legătură cu care Marx & Engels afișau indignare și repulsie ca forme politice de aservire a claselor muncitoare.

4) După cum nicăieri cufărul inscripționat cu „dictatura proletariatului” nu este explicit analizat de către Marx & Engels, Hal Draper concluzionează doar atât și nimic mai mult: dictatura proletariatului, adică a clasei de salariagii muncind pentru un capitalist, se referă la conducerea societății de către această clasă. Statul burghez sau capitalist trebuie capturat prin revoluție, transformat într-unul al proletarilor și apoi abolit prin eliminarea raporturilor dintre patron și angajat, ceea ce va duce la dispariția tuturor claselor. Cum, când și unde se va realiza asta? Nu avem indicații precise. Pur și simplu nu știm. Nu e vorba nicăieri la Marx & Engels de vreo avangardă luminată a proletariatului și nici de lagăre concentraționare de inspirație sovietică, în care aparatul de stat dirijează munca forțată. Mai mult de atât, reprezentanții proletariatului în stat continuă să fie votați ca și acum, doar că, menționează fățiș Marx & Engels, vor putea oricând să-și piardă funcțiile prin vot și nu vor încasa lunar mai mult decât venitul mediu al unui angajat din acea societate aflată economic în tranziție. Vechile clase se vor dizolva, ceea ce va implica totuși violență (nu mai multă decât violența unui minorități de bogați asupra majorității aservite atunci când se sparg greve prin vărsare de sânge sau când se trec legi pro-capital în Parlament), în timpul dictaturii proletariatului. Aceste indicații au un grad înalt de generalitate. Ele pot însemna aproape orice, dar sigur nu ceea ce unii social-democrați i-au atribuit lui Marx ca fiind expresia pasiunilor sale tiranice, în timp ce Engels ar fi devenit cumva înspre bătrânețe un social-democrat cuminte și nonrevoluționar. Draper va clarifica această umbră despotică a celor doi părinți fondatori ai stângii moderne prin analiza tuturor conceptiilor ideologice din mişcarea socialistă europeană de la 1850 până în 1895.

5) În ciuda faptului că Hal Draper citează cu acribie mulți socialiști criticați de Marx & Engels pentru înclinațile lor autoritariste, cel mai contestat și, de altfel, cel căruia i se dedică cele mai multe pagini din acest al treilea volum, mergînd până în pânzele albe, este Louis Blanqui (Blanquismul) și metodele sale dictatoriale, în care, ca program de organizare, un nucleu de revoluționari profesioniști dau o lovitură de stat (de fapt, un putsch) și devin despoți luminați peste societatea ineptă de dedesubt. Conspirațile, organizarea în cluburi secrete, violența și teroarea exercitate împotriva oricărui grup sau individ care se opune acestei tehnici de preluare a puterii sunt la ordinea zilei. Draper face o listă lungă de intervenții ale unor Marx & Engels în care Louis Blanqui este eminamente admonestat aspru de către cei doi pentru elitismul său antiproletar. Minuțiozitatea cu care Draper scrie pe acest subiect nu lasă urmă de îndoială asupra dorinței sale de a înlătura acuzele exegetice false și mincinoase ale unor marxologi social-democrați sau chiar antimarxiști care s-au ocupat de presupusa etapă blanquistă a lui Marx dintre 1848 și 1852.

Deși volumul riscă adesea să fie repetitiv și oarecum prolix, meritul istoricului Draper de a clarifica apele în legătură cu proiectul „dictatorial” marxist-engelsian nu are cusur. Efortul și realizarea sunt deopotrivă admirabile.

O ultimă secțiune de note speciale a volumului aduce câteva mențiuni exegetice de-a dreptul uluitoare, dar nu mai puțin savuroase: Draper citește o sumă de marxologi și marxiști (Lenin, Kautsky, Bernstein, Robert C. Tucker, Adam Ulam, Sidney Hook, E. H. Carr, Isaiah Berlin etc.) și identifică cu lupa fie referiri incomplete, intenționat eliptice la clasici, fie răstălmăciri rău-voitoare, traduceri eronate, fragmente inventate sau rescrise din Marx & Engels, fie interpretări aberante, care vin în completă contradicție cu textele la care fac directă trimitere. Sunt uimitoare lenea, lipsa de onestitate și parti-prisurile acestor savanți, care comit greșeli flagrante. Cine stă să caute în arhivă citatele dintr-o pagină de exegeză stufoasă sau aluzile la o anume chestiune, tratată în fuga condeiului? Aproape nimeni, cu consecințele la care face referire Hal Draper, un erudit magistral, după cum ne-a obișnuit.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Dictatura proletariatului la Marx & Engels

  1. kidee zice:

    and then you have this: http://www.contributors.ro/fara-categorie/ipoteza-comunista-etiopia-angola-mozambic-%E2%80%9C-lagarul-socialist%E2%80%9D-african-1975-1991/

    din aceste trei postari, ar fi de inteles, ca linie de fund, ca a te folosi de grupajul etichetant ”marxism-leninism” e un fel de lene mintala, daca nu direct lipsa de onestitate discursiva (fiindca cel care vorbeste despre „marxism-leninism” e profesor si deci este obligat sa stie ce spune etc.)?

    si, apropo de plaiuri ideatice din localitate: nu stiu daca ati citit despre ideea care suceste, oricum, punctul central de acolo (devenit, ulterior, marota) era ceea ce HRP a numit „claritate morala” asupra fenomenului: i.e. sa ne intre bine in cap ca niste oameni au ucis pe altii. cum cititi dvs. aceasta „clarificare morala”?

    • vicuslusorum zice:

      Pe domnul Stanomir il cunosc personal, fiind intr-o relatie academica stransa pana anul trecut in septembrie. E un om onest si inteligent si cinstit, dar, din pacate, vrajit de marotele anticomuniste in anii ’90 din Romania nu e in stare si nu vrea sa mearga la surse, sa citeasca ceva serios din Marx si Engels. Are o cultura exclusiv literara si chiar si istoria e la dansul o istorie literara, iremediabil viciata de sentimentalism desuet, umanism de tribuna si moralita ieftina. Nu stiu ce sa zic de tiradele sale pe seama despotismelor africane de inspiratie sovietica. Nu sunt un expert. Din pacate, dupa cum se vede din articolul urechist pe care l-a scris, nici dumnealui. E un articol pe un subiect care necesita referinte si lecturi serioase in context. Habar nu avem ce intelege domnul Stanomir prin marxismul unui luptator de guerilla cubanez sau african. Nici dumnealui, va asigur.

      In ceea ce priveste claritatea morala pe care o descanta HRP (fac aluzie la cartea lor O idee care ne suceste mintile, un colaj de texte ideologice simpliste, de propaganda antisovietica pentru adolescenti, chiar mai sus in articol), lucrurile sunt mai simple de atat: crimele si teroarea care au durat 35 de ani in Rusia intre 1917 si 1953 sunt reale, nicidecum marginale regimului sovietic, si reprezinta o tradare a socialismului, a marxismului si a stangii in genere. Kremlinologia e buna la aceste detalii, dar habar nu are sociologie sau economie politica. Saltul in explicatii holiste de genul religii seculare sau mesianism revolutionar este de o prostie imensa, un mod de a ideologiza fara a studia macar istoria stalinismului, ceea ce HRP, AP si GL adora sa scrie.

      • Ghita Bizonu' zice:

        Stano este orice altceva onest. Cinstit numa cat poate fu un bashit fata de seful sau…

        Si o zic asat cu docomente. Stanomir a fots Presedintele Comisiei prezidentiale de analiza a regimului politic si constitutional din Romania si in aceasta calitate a girat proectul unei noi constitutii.
        Se poate gasi pe net.
        Insa in acele momente era f dezbatute putorile prezidentlui si mai ales se discuta despre nominalizarea premierului,. Se zicea ca constitutia nu este buna, ca a fost confuz facuta ca trebuie corectata.
        Ori excat asta nu a modificat Stanomir!!!

  2. Ghita Bizonu' zice:

    Vicus ia o geana pe Critic atac la Bortun

    Lasa la o parte complimentele pe care mi le face ..nu astea ma deranjeazaa.
    Insa cum este posbil ca pe 20 sa scrii de parca intre timo nu s-ar fi dovedit ca cei germanii sunt cei care isi doresc cel mai mult un Grexit?

    Cum se face ca tit citind pe Marx samd uitati sa va uitati la ce se petrexce in jurul vostru?
    Ce dracu revolutie vreimsa faceti voi?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s