Istoriografia postcolonială

Vivek Chibber este un sociolog american de origine indiană. În urmă cu ceva timp, mai precis în 2013, Chibber a publicat o carte, căreia Andrei State îi face o apreciabilă prezentare, cu titlul Postcolonial Theory and the Specter of Capital. Pentru publicul românesc fixat în parohia sa, asemenea abordări nu spun nimic. Nici subiectul fostelor colonii britanice și nici dificultățile procesului de decolonizare de după 1945 nu atrag pe (aproape) nimeni în România. Este explicabil de ce se întâmplă astfel. Cum, în altă ordine de idei, istoriografia românească încearcă să scape de reprezentările sale mitizante în ultimii ani (fie prin istorii ale moravurilor ca la Constanța-Vintilă Ghițulescu, fie prin analize ale evoluției economice în sud-estul Europei ca la Bogdan Murgescu sau Cornel Ban), nu strică și-o abordare sociologică. Tocmai de aceea critica lui Vivek Chibber, deși destinată unui spațiu cultural diferit, ascunde posibilități nebănuite care pot deschide și ultimele porți ale demitizării istoriei locale.

Mărturisesc din capul locului că nu pot aprecia valabilitatea criticilor aduse de Chibber studiilor subalterne pe cazul specific al Indiei din simplul motiv că Vivek Chibber își lansează bateria critică pe o seamă de texte pe care nu le-am citit. Oricum ar fi, pentru a îi da crezare a priori și întâietate autorului, după 1980 au apărut în India câțiva istorici care au încercat să explice, într-un mod radical diferit de istoricii naționaliști și comuniști indieni existenți, parcursul societății indiene, atât material, cât și simbolic (altfel zis, atât la nivel de infrastructură economică, cât și la cel de suprastructură statală) în balanță cu Occidentul și cu lunga stăpânire britanică. Indienii, asemeni altor țări și societăți subdezvoltate, au un complex de inferioritate care macină conștiința publică (sau cel puțin pe cea a elitelor lor economico-politice). Discursul oficial al indienilor despre ei înșiși ca societate e fracturat și dureros, oscilând extremist între autoincriminare și autoglorificare. Chibber își elaborează criticile pe marginea cărților influente a trei istorici indieni care au pus bazele studiilor subalterne în cazul Asiei de Sud-Est: Ranajit Guha (Dominance without Hegemony: History and Power in Colonial India), Dipesh Chakrabarty (din Provincializing Europe) și Partha Chatterjee (The Nation and Its Fragments: Colonial and Postcolonial Histories). Cu ce se ocupă studiile subalterne?

Principala preocupare sunt chiar populațiile/popoarele supuse, robite fie de o forță exterioară, cum ar fi Imperiul Britanic până la 1948, fie de una interioară, precum o clasă/clase sociala/sociale care înmagazinează toate privilegiile politico-economice din cadrul societății. India, după cum se știe la un nivel superficial, arată ca o societate dominată în ambele sensuri în istoria sa. Stratificarea în caste, segregarea religioasă strictă aparțin ca date constitutive piramidei sociale indiene. Democrația indiană are același grad de maturitate ca cea din țările situate, atât la propriu, cât și la figurat, marginal în sud-estul european, în pofida tradiției de conducere anglo-saxone. Corupția și sărăcia, deși India a fost tot timpul după 1800 o țară a economiei de piață liberă din interiorul Imperiului capitalist prin definiție, ating temperaturi statistice mai ridicate chiar decât în majoritatea fostelor satelite sovietice. Bilanțul modernizării în subcontinentul indian este până acum unul deplorabil, un adevărat travaliu al eșecurilor repetate, dacă luăm, bineînțeles, ca etalon civilizațional spațiul anglo-saxon din care Rajul britanic a făcut, totuși, parte. De ce în felul acesta și cum se pot explica toate acestea?

Studiile subalterne, întruchipate în studiile celor trei istorici de mai sus (dar și în lucrările altor pandits), oferă o explicație acestei înapoieri. Relevanța acestei intepretări depășește granițele subiectului dat și cred că plasează într-un unghi interesant propria experiență de înapoiere comparativă românească în care ne găsim. Chibber expune după cum urmează punctele centrale ale studiilor subalterne: India a rămas o periferie civilizațională a lumii moderne pentru că burghezia domestică nu a avut o misiune democratică ca burghezia din Europa de Vest în secolul al XIX-lea. Burgheziă indiană a colaborat compromițător cu birocrația și afaceriștii britanici pentru continua exploatare și menținere în practici precapitaliste a populației rurale indiene. Țărănimea indiană, amuțită și scindată de clasele superioare, era expusă unor prejudecăți și practici economice barbare, totul sub ochii britanicilor emancipați și liberali doar la ei acasă. Autoritarismul și violența administrativă converg în India eliberată a secolului al XX-lea. Fără o burghezie autentică, proletariatul indian nu prezintă însușirile celui european: legat de tradiții religioase inflexibile, de familia extinsă patriarhală/matriarhală, muncitorul indian nu tolerează cadrele funcțional europene ale secularizării și raționalizării muncii plătite. Individualismul nu comporta nici un risc de contagiune in India. Colectivismul etnic, fondat în religia comunitară, apare drept focarul de iradiere a decizilor individuale. Indianul nu cunoaște interesul personal rațional precum un occidental. Liberalismul și marxismul sunt cadre de gândire ce nu se aplică din construcție Indiei. Puterea de omogenizare socială, atribuită modului de producție capitalist de către economiștii vestici, nu penetrează în interiorul societății indiene. În aceste sens, metanarațiunile universalismului european sunt complet false. Ce occidentalii pretind a fi caracteristicile sociale ale modernității capitaliste formează delimitările politice ale practicilor economice ale Europei și fostelor sale colonii populate majoritar de descendenți ai europenilor. Eurocentrismul economic se regăsește conceptual pe ambele părți ale Atlanticului și în alte câteva locuri privilegiate cultural de pe glob, dar nu are nici în clin, nici în mânecă cu India sau Asia în genere. Liniara Istorie 1 a Europei nu poate suplini sinuoasa Istorie 2, înăbușită de pretențiile unei rațiuni universale iluministe, a tuturor spațiilor extra-europene. Democrația, statul de drept, piața liberă, naționalismul și chiar statul-națiune, lupta de clasă, burghezia și clasa muncitoare, pasiunile și interesele individuale, capitalismul sunt statutar non-indiene. Deși India a devenit stat independent în 1948, structura sa politică este încă tributară colonialismului. Elitele sale naționaliste, ca Jawaharlal Nehru, probează cât de mult s-a infiltrat modul de gândire european în sânul acestei lumi atipice, de netipizat. Când un guvernant indian progresist vorbește despre inferioritatea societății indiene din punct de vedere economic/politic/cultural altor abstracte spații geografice, în speță cele occidentale, el nu face decât să arate pe față cât de mult elitele indiene au interiorizat discursul rasist, transformat în ură de sine, al fostei birocrații albe colonialiste. Psihologia politică a indienilor este complet alta decât cea din Albion, Croația sau din Statele Unite. Specificitatea indiană nu poate fi tradusă în limbajul iluminist al Europei. Indicibilul domnește peste India, iar dezeuropenizarea științelor sociale ne va îngădui o privire curată și nouă asupra acetui inefabil indian, chinez sau african.

Vivek Chibber reușește, ca un sociolog de extracție marxistă ce este, să demonteze fiecare element din această armătură ideologică. Voi încerca să expun o parte cât mai largă din demonstrația sa, adăugând însă câteva considerații în plus, pe care un cititor al cărții lui Chibber le va recunoaște fără efort.

Asumpția că burghezia europeană ar fi fost mai blândă și mai luminată decât cea indiană este, spune Chibber, o eroare majoră. Să nu idealizăm clasa capitaliștilor europeni în secolele al XIX-lea sau al XX-lea: fără efortul protestatar al clasei muncitoare organizate în partide sociale-democrate sau comuniste, drepturile și libertățile democratice de astăzi nu ar fi fost în veci câștigate. Fără propaganda prin presă (însăși vocea sferei publice și a societății sale civile) și educația școlară publică, deci seculară, a claselor subalterne din Europa nu am fi avut decât o variantă adusă la zi a capitalismului sălbatic din orașele Manchester și Birmingham de dinainte de 1850. În plus, cel puțin până la 1914, marea burghezie europeană se afla într-o simbioză retrogradă cu fostele clase feudale, sărăcite și cu ambiții războinic suicidare, ale marilor proprietari agricoli. Burghezia nu a devenit hegemonă și nu a început să vorbească în numele maselor proletare fără efortul conjugat al acestora din urmă de a se organiza cu un discurs și o viziune asupra lumii nu numai separate, ci directe opuse claselor stăpânitoare. Nici vorbă de temperanță sau raționalitate rece într-un proces istoric greoi. Chibber aduce aminte de câteva concepte ale teoriei economice marxiste pentru a înfățișa ce este universal și ce nu din capitalism. Marx este respins eronat, tale quale, de studiile subalterne. Proletariatul european nu era încă desprins complet de prejudecățile idealiste, de religie și morala creștină, de bagajul mentalitar tradițional rural în secolul al XIX-lea. Materialismul și secularizarea devin covârșitoare în rândul maselor europene abia după 1945. Omogenizarea economică nu merge simultan cu o omogenizare culturală, după cum susțin istoricii subalterni, iar capitalismul are multe înfățișări, nefiind un model perfect și imuabil croit în America, ci un proces proteic în care se păstrează câteva atribute (salarizarea forței de munca, munca abstractă, competiția între capitaluri private, profitul și falimentul etc.), rămânând ca sistem indiferent la valorile suprastructurale care nu intră în contradicție cu logica activităților sale economice. Nu în ultimul rând, accentuarea planului cultural, eventual irațional-mistic, al Indiei autentice coincide cu perspectiva exotică, de teritoriu fabulos al iraționalității primare și al unei vârste ancestrale prezervate intacte în Orient, al fostelor elite colonialiste. Și pe atunci India nu putea fi înțeleasă, ci simțită într-un neformulabil spasm religios, ceea ce îi dădea britanicului atât siguranță în mișcări (mai ales în comerț și atacuri armate), cât și un imaculat respect de sine (europeanul ca regele lumii). În fond, nici cultura arabă nu poate fi pătrunsă în afara delirurilor fanatismului religios și a exploziei de violență teroristă. Mărcile sale originare nu izvorăsc din actualul său primitivism tribal corect conservat, din aproape omniprezenta mizerie materială (mai puțin perlele urbane ale Arabiei), din deprimantele sale inegalități economice, ci din fiecare sură a Quran-ului. Când zeii se confruntă invizibil în ceruri, oamenii se ucid, în văzul semenilor lor, pe pământ, cu fastul unor sărbători rituale. Explicațiile iraționaliste scuză acțiunile iraționale, iar obscurantismul aruncă lumini tulburi din lumea cealaltă.

Presupunând că racilele teoriei subalterne își găsesc demistificatorul just în Vivek Chibber, broderiile sale argumentativ-critice nu numai că par convingătoare, dar sunt și solid sudate una în alta.

În ceea ce ne privește, iar aici ne apropiem mult de parcursul istoric al României, țară semi-colonială în ultimele două secole, Vivek Chibber nu pune întru totul punctul pe i: cum arată și ce pondere are burghezia indiană în secolul al XIX-lea sau chiar mai târziu? Într-adevăr, exponenții modernității capitaliste oriunde pe pământ sunt indicați de Adam Smith sau Karl Marx drept producătorii direcți/ proprietarii de mărfuri și comercianții (nu importă mărimea capitalului circulant al acestora din urmă). În România, burghezia autohtonă a fost după anul 1829 o butaforie cu aracet. Clasa reciprocă, proletariatul salariat, explodează abia după 1950, pe fondul unei economii dirijate de stat, nicidecum înainte. Karl Marx nu neagă că modul de producție capitalist poate supraviețui o vreme împreună cu moduri de producție depășite, cum ar fi capitalismul agrar marcat de instituții politice și practici economice feudale, de depotism asiatic, de dări colective la dimensiunea unui sat, de sclavagism ca în Sudul american, dar această situație nu poate dura prea mult: categoriile economice moderne, așa cum se desprind ele din studiul interacțiunilor pe piața concurenței libere între mărfuri și producătorii lor, vor triumfa, mai devreme sau mai târziu, împotriva acestor forme revolute din punct de vedere economic.

Datoria unui istoric, fie acesta din categoria sui generis a studiilor subalterne, trebuie să fie aceea de a preciza când au pătruns, într-o proporție de peste 50% din populația unei țări date, relațiile și activitățile sociale specifice modului capitalist de producție și consum. Când a mușcat proiectul Luminilor, cu gura larg deschisă, din organismul tradițional al Indiei, României sau Venezuelei? S-ar putea ca data acestor evenimente epocale să fie mult mai aproape de zilele noastre decât pot accepta istoricii indieni, români sau venezueleni. Se prea poate ca durerea mușcăturii prime încă să reverbereze prin corpul acestor societăți în vreme ce scriu această frază. Ne punem speranța că numai un istoric al economiei globale poate răspunde întâi la această întrebare, pe care apoi sociologii sau istoricii fenomenelor culturale o pot răsuci pe toate părțile abia după ce ea a primit un răspuns corespunzător. Cred că putem găsi un călcâi al lui Ahile în arhitectura studiilor subalterne în chiar măsurarea gradului în care capitalismul a gestat în aceste societăți condamnate cultural, zice-se, la stagnare și premodernitate. Oare ceea ce face o țară în curs de dezvoltare să fie diferită de una dezvoltată nu rezidă nu doar în calitatea, ci mai curând în măsura în care capitalismul s-a infiltrat decisiv în metabolismul conservării și perpetuării structurilor sociale moderne? Oare nu cumva acolo unde aceste structuri sunt încă precapitaliste și prea puțin dizolvate, capitalismul este cel mai înfierat, detestat, urât și ponegrit de largi secțiuni ale demosului? Nu vrem prin aceasta să se perceapă că facem apologia capitalismului, dar găsim că orice critică anticapitalistă se cade să-și definească adecvat obiectul de analiză. Or, studiile subalterne nu reușesc acest demers, cel puțin nu după cum apar acestea în paginile criticii istoriografice ale sociologului Vivek Chibber.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Istoriografia postcolonială

  1. nadrianadrian zice:

    un review la „Debt: The First 5000 years” se poate face?

  2. Ghita Bizonu' zice:

    Cateva consideratii :

    1) India are astazi o populatie de cca 1,2 mld. Prin 1960 doar cca 450 milioane. Asta de la nu mai stiu ce comentator francez gasit in nu mai stiu ce reevista f burgheza .. cica performata economica plstocloniala ar arata mai bine daca statistica PIB/cap ar tine comt si de numarul de capete … adica cate in momentu decolonizarii si catre in 1996 (data articolului)
    2) Care India?! Cate popoare sunt in acea unica Indie perceputa de noi, strainii (neindieni)? As zice destule daca sunt in situatia de a recunoaste engelza drept limba oficiala .. si ca unii ii iubesc pe hindusi ceva mai putin decat englezi….
    3) Istoria Indiei – v 2. Nu atat cucerita cat autocucerita in favoarea englezilor…
    A se obsevra : inainte de engelzi rajahii si nizaamii erau doar “beneficiari” nu “propietari” ai posesiunilor lor. Englezii .. crexzand ca totu e ca in Europa I-ua tyarta ca stapani “legimi” asa ca gagii s-au cma autocucerit : recunosetau perioritatea rel;eguli engelz si … si regatil era al lor!
    Apoi ca cam asa si cu restu. Ca un maunt : Inia a fots si estemormantul aurului. Cel putin din epoca lui Pliniu cel Batran aurul se scurge spre India ptr diverse produse dar nu iese decat in rare cazuri (de jafuri … care oricat de fabuloase parau negelzilor.. ei bine erau doar maruntis si odata prin 80 la un corner al aurului cand sa citesti, sa vezi si sa nu crezi : iesea aur din Inia ca sa cumpere dolari!!!!! ) In mod normal la 1880 chiar si englezii trebuiau sa plateasca aur daca doreu ceva ….
    Insa englezii ai castigat fabulos din cauza fobiei indiene fata de navigatia maritima. Au preluat (cam, cu forta de la olandezi care au luat cu tunu de la portughezi care tit cu tunu au scufundata corabiile arabesti) comertul maritim din India catre .. India! Zd waici aveau banii neceari de ex ptr museline si “imprimeuri” plus panza necesara cumpararii sclavilor din Golful Gunineii … Adica indienii au finatat Anglia.. de buna voie(asa cum rascoala sipailor a fots inabusita de neglezi … cu sprijinul esential al multor indieni : 21 de state princiare au luptat ptr engelzi!!)
    Pi aici ar trebui dinati sa se plece ochii …

    A da. Si asupra micului amaunt curios. India nu si-a castigat independenta .. nu . A cumparat-o!!! La finele WW2 India avea atatea creante fata de Imperiu .. incat pana si celor mai batuti in cap dintrer imperialistii englezi independenta Indiei a apraut ca oa afacere excelenta!! A si o ultima specificitate indiana – ultimul vice rege englez amrialul conte Mountbatten of Burma a refuzat gratios ocazia de a fi primul .. presedinte al Indiei!
    (asta ar trebui pusa in seamma prea multor fractiuni, popoare, limbi din subcontinetul indian ai a meritelor personale ale lordului care ca un bun marinar navogat intre diferitele curente politice reusind sa faca o tranzite reusista)

    Insa in locu dlui sociolog as lasa la o parte burghezia engelzeasca a sec XVII si m0as intresa mai dgraba de ce HAL Tejas eset amanat .. candva poa prin 22. Ca oricum daca tu (trara) fabrici avionul si tit tu (tara) vrei sa fabrici si radarul ar fi de asteotat ca macar radarul sa se potriveasca in locasul rezervat (a iesit prea mare!!!) . A o s aizceti ca este un proiect militar. Nu e un proect indian. Si in domniu indieni au expereinta de prin anii 50 oar in 1961 au lansat primul avion supersonic de lupta (ce-I drept cu asistenta lui Kurt Tank) : HF-24 Marut. Si ca de ceva vreme au cam multe reprosuri ca nu pot asimila licentele la nivelul de calitate cerut … Repet din nou : in vioata militara reactiva au peste 50 de ani de experienta … Asta nu poa fi dopar in idustria de armament .. ci risca sa fie extinsa !!!

  3. spartacus zice:

    Acum ceva vreme am dat peste articolul asta care prezinta modul in care modul de productie capitalist si-a gasit un aliat in sistemul de organizare in caste a societatii indiene. In cazul Indiei, ideea conform careia acumularea vine in urma abstinentei, a fost inlocuita cu cea care sustine ca succesul, inclusiv cel economic, se datoreaza unei vieti anterioare virtuoase care a condus la o reincarnare intr-o pozitie privilegiata. Saracii nu sunt saraci pentru ca sunt exploatati, ci pentru ca au avut o viata anterioara incorecta, care a condus la nasterea lor in cadrul unei caste defavorizate.

    „And attached to this creaking jati network are the twin doctrines of karma and dharma. Karma justifies a person’s caste-assigned status in this life according to his/her deeds in previous lives. And each individual is then expected to perform his/her dharma, or caste-assigned duties in this life. The hallucination is completed with a light at the end of a long tunnel: the possibility of a higher-caste birth next life around, or for the very good or lucky, moksha or salvation.”

    Iata si salvarea! Solutia pentru eliminarea suferintei economice nu este lupta de clasa prin intermediul organizarii politice si sindicalizarii, ci o viata in care sa-ti indeplinesti cu evlavie indatoririle impuse de statutul tau social. Daca esti un sclav bun, poate te califici pentru o renastere de succes. Daca nu, asta e, mai incerci pana iti iese…
    In conditiile in care elita Hindu, care detine parghiile statului, este dedicata implementarii capitalismului, a fi militant comunist in India este o treaba extrem de periculoasa si multi platesc cu viata pentru optiunile lor politice. Lupta, si este vorba de o lupta in adevaratul sens al cuvantului, pentru depasirea modului de organizare a economiei pe criterii capitaliste, trebuie sa tina seama de realitatile societatii unde se desfasoara. In cazul Indiei, miscarea impotriva capitalismului este inevitabil legata de lupta pentru abolirea sistemului de caste si suprimarea lui definitiva din mentalul colectiv. Pentru a se intampla acest lucru, dupa parerea mea, este necesar, fie un efort sustinut de lunga durata din partea statului indian, fie un eveniment de magnitudinea revolutiei bolsevice, care a reusit sa omoare, definitiv si iremediabil, ideea de monarhie din mentalul colectiv rusesc. Ambele mi se par, cel putin pentru viitorul apropiat, improbabile si, ca urmare, nu vad vreo speranta de imbunatatire a conditiilor de viata pentru categoriile sociale cele mai oprimate (dalit si adivasi). Daca nu vor sa se bazeze pe o reincarnare favorabila, singura cale de urmat, in aceste conditii, este sindicalizarea si organizarea in formatiuni politice care, odata ce obtin sustinere suficienta pentru a fi alese in Parlament, sa promoveze in mod constant modificari ale legislatiei care sa conduca la modificarea. raportului de forte dintre salariati si capitalisti.

    • Ghita Bizonu' zice:

      Poa ai auzit da Nikolaska ultimu a fots canonizat .. Ira rezedentua rusa (sub Eltin si Putin) este cam imperiala….

      Insa pdv al religiei si reincarnarilor cestia este mai vechhe decat Capitalismul . E cel putin dde dinainte de Ramayana. Si g e\codtrinei daca te r4incarnezi intr-un grasan de patr9n din Bollywood ai destule sanse ca in viitoarea viata sa te trezesti dahlit (casta inferior-inferioara) daca nu mai rau – dhol (caine salbatec)
      IUtima incarnare – aia „buna” este sa fii pustnic, cu o carpa in jurul salelor, schetetic, (ultimu paduche a murit de foame cam acum un an si puricii fug de tine ca de DDT, tigryul te ocoleste cu grija si puiii de caprioara fac pipi pe picoarele tale in timp ce meditezi la finitatea inltalnirii Infinutului). Sgir ca dupa asa o viata nu te vei mai reincarna ci te vei contopi cu Brahma .. asta daca nu te vei LASA CUPRINS DE MANIE SI NU VEI CREA UN NLPU CER SI NOI STELE!
      zSua ma rog veio aduce comunismul in India (cestie ce spar lasa cu facut supa concetrata din milioanele alea de vaci sfinte si slabanoage .. ori a face rau unei vaci e un pacta major. Dar asa un sfnat se va reincarna sigur intr-un cersetor din Calcuta!! Adica 2 calse peste un dahlit si aleph calse peste un dhol) ..

      Asaca poa adevarata revolutie din India ar risca sa inceapa cu .. crestinismul !!! (V si rascoasla Taiping) [Din multe PV crestinismul risca sa fie un fermnet revolutionar in uele tari est asiatice . Findca crestinismul este „individualist” fata de relugiile si conceptiile ideologioce care palseaza infividul la urma – Dintai ZEII, apoi Statul, apoi Conducatorii, apoi Satmosii, apoi familia si in fine si tu … Cestinismul; este Omul si Dumnezeu .. si oricat de ciudata tiu s-ar par4ea este o religie a ratiunii . Ca e divina nu are importanta .. Importamat este ca prima data – si cam singura data – cadn omu presupune ca Zeul sau este Rational chiae daca zisa ratiune transcede capcitatea umana de intelegere.
      ATENTIE – ma refer la religii nu la doctrine politice!
      De latfle umanimsul, renasterea, iluminsmul, marxismul .. apar in societatile crestine in parte datorita conditiilor materiale dar si fpatului ca oamneii cautau „ratiunea”
      Si abtine-te nu imi da mie cursuri de ateism ca vinzi castraveti gradinarului.
      Oricat de ciudata ti s-ar parea mukte ,ucuri dateaza dinante de Scola de la Frankfurt !)

      • spartacus zice:

        „Insa pdv al religiei si reincarnarilor cestia este mai vechhe decat Capitalismul . E cel putin dde dinainte de Ramayana.”
        N-am spus nicaieri ca ar fi mai noua. Am spus doar ca s-a intamplat ca inegalitatea rezultata in urma modului de productie capitalist, sa se muleze foarte bine pe structura sociala stratificata a Indiei. Daca societatea indiana ar fi venerat, de pilda, saracia si altruismul, atunci, probabil, nimeni nu ar fi vrut sa aiba de-a face cu acumularea capitalista si daca, printr-o conjunctura nefericita, cineva ar fi intrat in posesia unei averi, ar fi incercat sa scape de ea imediat, eventual facand un bine semenilor lui. Doar ca in realitate nu se intampla de loc asa. Nu vad ca vreun bogat indian de religie Hindu sa fie ingrijorat ca traiul luxos ar putea sa-l penalizeze intr-o viitoare reincarnare. Ba din contra…

        „Sgir ca dupa asa o viata nu te vei mai reincarna ci te vei contopi cu Brahma.”
        Din cate stiu eu, nu pretind a fi vreun mare cunoscator, conceptul de „moksha” nu presupune vreo contopire cu cineva sau cu ceva, ci eliberarea finala, iesirea din ciclul reincarnarilor (samsara) sau, mai exact, cum ar fi spus profesorul meu de filozofie din liceu, „cea mai autentica forma de sinucidere”. Afirmatia asta a lui m-a intrigat la momentul respectiv si mai toate informatiile mele pe tema religiilor care se ocupa cu reincarnarea dateaza de prin vremurile alea. Adica de prin Cretacic, sau asa ceva…

        „.. si oricat de ciudata tiu s-ar par4ea este o religie a ratiunii.”
        Am mai auzit asta pe undeva… stiu, pe la orele de religie din scoala generala si liceu. La liceu, cel putin pe vremea mea, orele erau optionale (adica erau la alegere cu altceva, dar era obligatoriu optezi pentru una dintre ele) si chiar am vrut sa studiez aspectul asta. In ciuda faptului ca parintele profesor era extrem de binevoitor, treba asta cu religia ratiunii nu m-a convins niciodata. Dictonul asta cu „Dumnezeu e ratiune” suna frumos asa, de departe dar, cand ceri explicatii, fracturile logice abunda si, la final, totul se reduce la a lua lucrurile de bune.
        Datorita unor conjuncturi nefericite, la un moment dat in viata asta, am petrecut ceva timp printr-un spital unde, in rolul de spectator neputincios al unei oribile orori, am intrat in contact cu copii bolnavi de cancer. Putine lucruri sunt mai abjecte decat asta. Un dumnezeu al iubirii nu se ocupa cu asa ceva. Nu omoara copii de 2 ani cu cancer si nu omoara oameni nevinovati in catastrofe naturale. Asta asa, ca sa nu intre in discutie liberul arbitru. Daca, totusi, chestia asta ar fi adevarata si existenta lui ar fi reala, tare as vrea sa am doua minute cu el sa ii spun cam ce cred eu despre prestatia lui. Aproape ca vreau sa fie asa, pentru ca atunci ar exista o speranta, alta decat cercetarea medicala, ca tot acest calvar sa inceteze. Dar ma indoiesc ca o sa am ocazia asta.

        „Si abtine-te nu imi da mie cursuri de ateism ca vinzi castraveti gradinarului.”
        Departe de mine gandul asta. Comentariul meu nu te-a vizat in niciun fel. Fiecare crede ce vrea si actioneaza in consecinta. Daca cineva vrea sa creada in halucinatii cu zei care reinvie sau ca primeste 40 de virgine dupa ce moare, este liber sa o faca. Problema, din punctul meu de vedere, e ca cei care promoveaza astfel de halucinatii primesc finantare de la buget. Cine vrea sa dea bani pentru finantarea cultelor religioase, sa dea. Cine nu, nu.

        „Oricat de ciudata ti s-ar parea mukte ,ucuri dateaza dinante de Scola de la Frankfurt !)”
        Din cate imi dau seama din propozitia asta, tu crezi ca eu as fi vreun adept al acestei scoli sau ca as crede ca aceasta „scoala” e vreo mare chestie. Fals. Nu sunt si, dupa parerea mea, nu este. Pentru mine, ideea conform careia cultura unei societati este cea care cauzeaza inegalitatile, este foarte departe de marxism. Cred ca si Marx ar fi ras si cu fundul de aceasta idee. Capitolul 32 din vol. I al „Capital” este o buna lectura pe tema asta. In cel mai bun caz, zic eu, ceea ce numim generic „cultura” unei societati, este doar parte a suprastructurii, adica parte a felului cum modul de productie este proiectat din punct de vedere ideologic de catre elite asupra restului societatii. Suprastructura are intr-adevar inertie cand se trece de la un mod de productie la altul, dar nu este factorul determinant. Cand fractura dintre suprastructura si baza reprezentata de modul de productie este suficient de mare, suprastructura cade si este inlocuita cu alta.

        „Poa ai auzit da Nikolaska ultimu a fots canonizat .. Ira rezedentua rusa (sub Eltin si Putin) este cam imperiala…”
        Imi cer scuze, dar aici chiar nu am inteles ce vrei sa spui. Inainte de a apasa butonul ala de „Scrie comentariu” ar fi dragut daca ai arunca o privire peste ce ai scris si ai corecta eventualele greseli de ortografie. Zic si eu… Claritate si asa mai departe… Cred ca ar fi mai usor pentru toata lumea.

      • Ghita Bizonu' zice:

        Bun. Sa reiau :
        „Poa ai auzit da Nikolaska ultimu a fots canonizat .. Iar presedentia rusa (sub Eltin si Putin) este cam imperiala
        Explicatii – Nikolaska ultimu – Nicolae II ultimul imparat al Rusiei, impuscat la 15 martie 1917. Canonizat la 14 august 2000. In timpul vietii zis si Sangerosul …

        Bun. In fsasit unul care nu crde ca oroce religie este un complot capitalist sau macar feudal . Insa iesirea din ciclul incarnarilor (dupa cate stiu) se face prin contopire cu Brahma (adica sufletul nuritorului rasrasreincanat a ajuns la asa o perfectiune incat poa deveni o particica a lu Brahma)
        „.. si oricat de ciudata tiu s-ar par4ea este o religie a ratiunii.”
        Am mai auzit asta pe undeva… stiu, pe la orele de religie din scoala generala si liceu. La liceu, cel putin pe vremea mea, orele erau optionale
        SI adica nuam ptr fleesutetu asta tu crezi ca esti indreptatit sa scrii mai toate informatiile mele pe tema religiilor care se ocupa cu reincarnarea dateaza de prin vremurile alea. Adica de prin Cretacic Adica ma faci pe mine precambrian ?! Neanderthalian mai treaca mearga da’ alga?! *pe vremea mea nu existau optionale) .
        SI mi se pare ca am scris ca numa comprativ cu celelate religii crestinismul este o religie a ratiunii. Comparativ cu

        In rest scuze. Te-am considerat la (sub)nivelul normal al “intectualului roman indignat”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s