Treaba cu școala

Dacă în România încerci să explici o situație folosind un ton neutru, nimeni nu te bagă în seamă. Dacă în aceeași țară încerci să expui o problemă ducând luciditatea până la capăt, toți te consideră în bloc excesiv, denaturat, exagerat. E ca și cum ai voie să urli din răsputeri, câtă vreme strigi împotriva norilor! Cenzura și autocenzura se practică despotic, de la vlădică la opincă, în orice mediu în care se adună cel puțin doi români care să nu fie rude. De pildă, un subiect fierbinte în acest sens este cel al educației publice, finanțate de stat, din România.

Înțeleg că sunt interese private și grupuri de foști birocrați afiliați politic care au voie să strige împotriva vântului (birocrații actuali așteaptă să dea din goarnă după ce nu mai sunt pe funcții), doar-doar când rotativa guvernamentală se mișcă să prindă și ei o sinecură, un loc călduț, cu workshopuri și deplasări în țări dezvoltate economic. Un asemenea individ este profesorul Ștefan Vlaston, liberal în convingeri și fost birocrat politic, sprijinit cândva de PDL ani de-a rândul, acum de PNL, care tună și fulgeră împotriva situației actuale din învățământul românesc. Articolele sale sunt corecte pe fond și instructive ca direcție. Domnul Vlaston, ca, de altminteri, toată liota de experți în educație din România, uită să menționeze că ei vorbesc nu în calitate de specialiști (cine le probează priceperea dacă nu ei înșiși și tovarășii lor din trecut sau din prezent?), ci de oameni care 1) sunt numiți de jocurile de cadre netransparente din partidul politic în funcții în ministere și 2) au deținut ani de-a rândul asemenea poziții în posturile de decizie ale ministerului educației. Nu putem ști cu certitudine dacă aceste voci critice sunt doar niște observatori detașați sau, la fel de posibil, niște cinici oportuniști, carieriști ai eșecului public, în lumina faptului că CV-ul lor post-1989 îi găsește nu de puține ori chiar în organigrama în materie de educație a guvernelor ce s-au succedat la putere.

Problema acestor așa-numiți experți este că ei au rupt-o de mult cu realitatea sociologică din clasă. Mulți nu mai predau de ani de zile, iar alții nu au făcut-o niciodată. Mai mult de atât, chiar și atunci când lucrau ca dascăli, mulți dintre ei activau la acele licee responsabile atât de medalii internaționale la diverse olimpiade, cât și de migrația de creiere în țări occidentale. Altfel exprimat, domnul Vlaston și alții ca dânsul și-au cules impresiile de profesor activ 1) acum 10-15-20 de ani și 2) lucrând cu cel mai bun material uman din România. Anacronismul și reprezentativitatea de top 2% nu numai că nu te face expert în educație, dar ar trebui să-l îndemne pe domnul Vlaston și alții asemenea lui la modestie și prudență. Până la urmă, dumnealui nu are cum să știe ce se întâmplă în sistem în condițiile biografice date.

Nu are cum să știe că școala de la sat nu e o garanție pentru ieșirea din sărăcie. Foamea este cauza abandonului școlar. Pentru ce să înveți să ajungi la liceu în România, dacă tot munca fizică în agricultură sau în construcții în țări străine îți asigură un minim trai? Ce utilitate publică mai are școala când publicul de cetățeni rurali a înțeles pe propria sa piele că singura soluție este emigrarea masivă în ultimii 15-20 de ani? Domnii și doamnele experți din educație se fac că nu știu (sau chiar nu știu) că educația este doar o componentă dintr-un ansamblu social mai larg, în care locul de muncă este temelia societății. Acest loc de muncă nu există nici la sat, nici în orășelele de provincie, sate mai mari în cele din urmă. Pentru ce atâtea lacrimi de crocodil legate de serviciile slabe din educație? Nu am văzut pe nimeni scriind un articol despre cât de greu este să supraviețuiești în România cu salariul de debutant al unui profesor român, angajat cu contract de muncă, totuși nu zilier. Nici un domn Vlaston nu vă va vorbi în asemenea termeni. E sub demnitatea sa de liberal antipopulist și a multora care defilează în mass-media, emanații pe față (sau nu) ale unui partid politic sau al altuia.

Nici la oraș lucrurile nu stau mai bine. Cererea de forță de muncă necalificată în domenii prost remunerate, în care se lucrează ca operator, este mare în România. Nu suntem doar piață de desfacere, ci și piață de muncă ieftină pentru meserii încă nemecanizate, manuale și ieftine la cost pentru angajator. Pentru ce ai nevoie de o diplomă de bacalaureat sau de facultate în schimbul a 8 ore de tighelit, de scanat produse alimentare, de schimbat o roată? Totuși, nu aveți idee câți șoferi de taxi au bacalaureatul sau câți portari de instituții publice dețin o licență. Procentajul nu este unul de sub 10%, să ne înțelegem. Cât despre cererea de forță de muncă specializată, aceasta este sub numărul de absolvenți cu studii superioare din fiecare an. Ei sunt lăsați pe dinafară din punct de vedere economic. Ei nu au statistic nici o șansă la integrarea pe piața forței de muncă existentă, încă prea mică pentru numărul lor nu tocmai mare. De aici decurge din nou emigrarea. În plus, faptul că un șofer de taxi sau un barman câștigă pe lună mai mult decât un lector universitar spune mult și despre calitatea salarizării forței de muncă înalt calificată, o motivație în plus pentru părăsirea țării.

Tocmai de aceea a vorbi de o decuplare între piața muncii și serviciile educaționale din România aparține de registrul tupeului. Nu școala nemulțumește piața forței de muncă cu ce produce, ci piața forței de muncă nu are încă nevoie de servicii educaționale de calitate. Inversarea cauzei cu efectul este făcută fie din ignoranță, fie din rea-voință, mai ales când se susțin interesele școlilor private.

Nimeni nu spune că școlilele private scot absolvenți mai bine educați. Ponderea ratării educaționale la examenele naționale este la fel de mare ca în instituțiile de stat medii sau de elită, însă integrarea socială este cu siguranță mult mai mare. Un părinte care are câteva mii de euro pe an pentru a plăti o școală nu-și face griji de șomajul din viitor al odraslei sale în România. Nu se spune nimic însă despre presiunile și dependența profesională a profesorilor și conducerii din școlile private de doleanțele și pretențiile, adesea abuzive, ale factorului decident: cumpărătorul de servicii educaționale. Diferența între facultățile private, interesate doar de taxele studentului pentru a funcționa, și anumite licee private nu este decât de fațadă. De aceea, absolvenții sunt la nivelul cunoscut.

Ce se întâmplă propriu-zis în școală? Contrar imaginii din mass-media privată, nu se petrece mare lucru bun sau rău. Manualele sunt vechi sau noi, dar tot impracticabile rămân. Ele reprezintă viziunea unor experți din educație ca domnul Vlaston, eternele cadre de partid plimbate pe banii ministerului prin țări străine în trecutul recent, care fac un copy-state nerealist și un profit palpabil din manualele și metodele unor societăți mult mai dezvoltate decât România. Credința lor este că educația oficială stă deasupra societății și nu că societatea este compatibilă cu un anumit tip de educație, adaptat strict nevoilor sale materiale. Dacă domnul Vlaston călătorește într-o școală islandeză sau finlandeză, acesta și alții asemeni dânsului uită, furați de peisaj, că această abstracțiune instituțională este trup și suflet din societatea respectivă. O școală românească după model finlandez sau danez sau american presupune un import serios de finlandezi, danezi și americani în România, ceea ce este din capul locului absurd.

Profesorii români nu sunt doar demotivați financiar, ci și profesional când observă în viața lor cotidiană, de zeci de ani încoace, că sunt tratați precum cobaii într-un experiment derulat de experții din minister sau din ONG-uri afiliate unor grupuri de interese private. Mulți nici nu știu și nici nu vor să predea ce li se cere. Mulți nici nu înțeleg la ce folosește ce predau. Alții, mai zeloși din fire, preiau cu dogmatism litera sfântă a programei școlare, elaborată în laboratoarele de experimente turistice ale ministerului. Deși ultimii trec mari dascăli în România, abia de la primii mai poți învăța atât cât ai nevoie pentru a nu fi complet analfabet. Zeloții vorbesc singur cu pereții și se miră zi de zi cât de slab este, din punct de vedere intelectual, elevul român, care, în ultimii ani, se comportă din ce în ce mai violent, dacă tot a devenit conștient că degeaba vine la școală când viața e alta. Materia este indigestă, greoaie și radicală: fie înțelegi aproape tot din ea și câștigi concursuri (inter)naționale, fie râmâi la nivelul unui 1 curat. Sistemul public de învățământ este croit de fapt pentru 2% din populația școlară. Totul sau nimic: nobili sau sclavi. Domnul Vlaston înțelege situația, dar nici gând să fi făcut vreodată ceva practic pentru a schimba ceva. Adevărul este că nici nu ar fi putut.

Oricum, câtă vreme motorul vieții sociale, anume economia, este plasat la un scooter și nu la un bolid, semianalfabetismul nu este chiar o tragedie când muncile cele mai des întâlnite în România sunt adaptate perfect la un personal angajat care nu trebuie să știe nici să scrie, nici să citească prea bine sau prea mult. Imaginați-vă invers că frustrarea socială generată de un sistem educațional eficient la o populație angajată să împacheteze, să despacheteze, să decongeleze și să livreze în cele mai multe și mai bune ore ale activității sale zilnice ar duce la depresii în lanț. Dar așa ceva este peste putință de acceptat într-o lume reală.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Treaba cu școala

  1. Ghita Bizonu' zice:

    Mai baiatule iti zic ca vitelului meu : nu te napusti ca un taur prost (bravo) la muleta! Fi atent la ala de o manuieste …
    SI ma rog ca care mare specialistu lu caracuda parjita te-a indiganarist ?
    VLASTON a fost prof de mate la Grup Scolar Industrial Petre Poni. In 1998 ca urmarea inscrierii sale in PNL a devenit „specialist” si director de Grup Scolar Industrial Petre Poni, apoi ptr ca a fornicat intru baselu si s-a PeDaLat nu a mai fots diretore…
    El s-a remarcat doar prin pupincurismum si bashinism toxic delirant in Ziare.ro Asta este domeniul sau de expertiza – plus matematica unde nu cred ca exceleaza (ma rog pe mine ma bate la c… gol ca eu si matematica … )

    Asa ca retorrica ta e ca o lovitura de rapiera in balta (si iar revoin la muleta .. la final sub mulera se ascunde rapiera !!!! Si cu cat e vai mare avanmtu celui de lidia cu atat … intra mai adanc rapiera!)

    Da ma rog in ce priveste probelemele de clasa Va cred ca are dreptate …
    Mai putin finalul gloriso al Bastionului :Dacă nu se schimbă ce trebuie schimbat, decidenţii politici condamnă România la decenii de stagnare economică, apropierea de statele dezvoltate europene devine tot mai iluzorie. AIci ar trebui folosit perfectul compus – au condamnat – si de inlocuit debine prin este o iluzie!
    Inlcus prin meritele sale …

    E … cam ziceam totusi cestia aia cu verifica-i dosarul are meritele sale …un puopincurist va ramane pupincurist, un netrbnic un netrebnic si o sugativa io sugativa si un mediocru un mediocru. Ma org in cazul sugativei trebe sa vericifi daca nu depaseste masura …
    A da. Ma pricep la mediocri …. asta ptr ca am inceoput sa plic zisa „cunoaste-te pe tine insuti!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s