Karl Kautsky – materialismul istoric

Interpretarea materalistă a istoriei (Die materialistische Geschichtsauffasung) constituie magnum opus-ul social-democratului marxist Karl Kautsky, lucrare de peste 1700 de pagini, publicată în 1927 și practic netradusă în întregime în nicio limbă de circulație internațională. Deși se afirmă că ,,ortodoxul” Karl Kautsky, ca ideolog de vârf al marxismului din perioada Internaționalei a II-a, ar fi codificat filozofia istorică[i] a marxismului epocii sale, cea a primei generații de după moartea lui Karl Marx, The Materialist Conception of History (versiune prescurtată la o treime din prima ediție germană, Yale University Press, New Haven and London, 1988, prefațată de nepotul său, stabilit în Statele Unite, John H. Kautsky) nu conține propriu-zis, după cum vom vedea, decât perspectiva pozitivistă asupra materialismului istoric ca singurul mod științific de a înțelege istoria și preistoria speciei umane. În pofida faptului că The Materialist Conception of History nu mai are în multe privințe ce mai spune răsunător disputelor de idei ale stângii marxiste din prezent, contribuția lui Karl Kautsky este notabilă doar în măsura în care (de)marchează și trasează câteva linii directoare, nici până în prezent tranșate cu maximă claritate, asupra temei generice a modurilor de producție și a relațiilor de exploatare existente în decursul timpului, a originii și naturii statului, dar și a raporturilor de autoreflectare și intercondiționare a infrastructurii materiale și a suprastructurii ideologice.

Tocmai de aceea, Kautsky își divide opusul între o primă lungă parte care are ca subiect natura și societatea, interpretate sub forma unei structuri între om și natură în care geologia, biologia și teoria evoluției compun un întreg, și o a doua parte în care societatea, prin apariția statului, devine un organism autonom, stăpânit și de legi interne proprii, care reușește să mențină un echilibru vital în schimbul său de substanțe cu natura înconjurătoare. Pentru Kautsky, simpla studiere minuțioasă a anatomiei umane confirmă condiția noastră animală, cu nimic diferită în ceea ce privește procesul multimilenar de adaptare și supraviețuire de orice altă specie zoologică. Faptul că organul central al supremației speciei umane este creierul, rezultat al selecției naturale și al unei condiționări fiziologice asupra căreia ființa umană nu a avut și încă nu are un veritabil control, nu invalidează decât o simplă ipoteză des întâlnită în trecutul omenirii: anume că lumea exterioară este o simplă înșelătorie, un văl de iluzii și deșertăciuni dincolo de care, prin sondarea sinelui, se găsește cealaltă lume, a ,,cunoașterii eterne” și eternizatoare, populată de spirite, duhuri, zei, creaturi cvasiperfecte și atotputernice.

Practic și în termeni mai simpli, Kautsky scoate la suprafață simpla metodă de a construi ipoteze pe seama datelor imediate ale realității senzoriale, din orice știință ce se pretinde a fi legată de studiul nemijlocit al naturii, și o ipostaziază ca fiind singura cale rațională empirică, deci specific umană, de a privi și înțelege universul. Apariția timpurie a divinității în conștiința umană primește de la Kautsky un înțeles funcțional, care, prin simplitatea sa, poate chiar trezi vii antipatii: Dumnezeu este arbitrul suprem, metodic și logic, ascuns în spatele a ceea ce omul încă nu poate pătrunde cu mintea sa iscoditoare din ceea ce natura, aparent haotică, păstrează pentru sine. Cunoașterea absolută nu există. O etică derivată din aprofunderea unui singur individ și care să pretindă a fi universală în raționalitatea sa intrinsecă, iarăși, nu are nimic de-a face cu sistemele etice existente, derivate complexe și contradictorii ale unor practici, utile pentru perpetuarea biologică și supraviețuirea colectivă a diferitelor formațiuni sociale cunoscute în istorie. Necesitatea și contingența anumitor fenomene din natură îl împing pe om spre speculații atemporale și apriorice, uitând că cele mai adânci și mai încăpățânate reflecții ale sale se nasc în urma observării a ceea ce găsește în afara sa prin intermediul organelor de simț naturale. Prin urmare, prinși într-un ghem de condiționări și determinații biologice și sociale, ideea de libertate absolută, percepută ca dată dincolo de ceea ce se poate observa prin simțuri, nu poate fi decât o destinație oarecare a unui destin judecat ca meliorist în intenție și nimic mai mult de atât. De aceea conflictul, contradicția dintre om și mediul său înconjurător, dar și necesitatea de a nega acest mediu prin supunerea sa controlului și utilității umane exprimată, în chip primordial, în practici și tehnici de procurare și preparare a hranei, duce la perfecționarea muncii, activitate umană intențională de a crea organe artificiale (unelte) care, simultan, umanizează și denaturalizează. Perspectiva lui Kautsky este una antropologică inspirată de marxim, iar erudiția sa expusă în sute de referințe bibliografice, deși nu depășește timpul în care a trăit, este uriașă în ambiția sa pedantă.

Cu toate că latura de dialectică materialistă apare estompată la Kautsky și subsumată darwinismului ca metodă de a analiza trecutul umanității, viziunea sa materialist istorică coincide, deși această coincidență merită o demonstrație separată, ca substanță, dar nu ca metodă filozofică stufoasă și profundă, cu cea din opera de maturitate a filozofului maghiar Georg Lukács, Ontologia existenței sociale. Legile biologiei și, mai ales, ale geneticii, de care Kautsky nu avea cunoștință, precum și obligativitatea de a face față mediului natural în grupuri sociale compacte prin dezvoltarea uneltelor, deci a formelor primitive și incipiente a ceea ce se va chema, mai târziu, mijloace de producție, dau împreună naștere limbii, gândirii deterministe și unei naturi umane ce se conservă remarcabil în manifestările sale exterioare și mentalitare de la o generație la altă. Segmentarea speciei umane în epoci și perioade ce țin de migrația populațiilor, de perfecționarea uneltelor și a mijloacelor de pradă, de tribalism nomad este întrebuințată de Kautsky pentru a evidenția o serie de relații sociale primitive ce compun o structură sociologică, în vreme ce informația factuală este culeasă din antropologii, biologii, etnologii și sociologii disponibili între 1870 și 1920. Metoda materialistă de investigare a societății în istorie se comprimă în câteva rânduri:

Merely becoming acquainting with facts, with the empirical, does not of itself provide understanding. It is merely the starting point. True understanding is attained only when the individual facts are brought together in a coherent complex of interrelations. Understanding is the greater, the more all known facts have been successfully brought together into a single coherent totality of interrelations. This cannot be achieved by a mere empiricist, but only by the philosophical mind. But woe betide that mind that goes beyond the foundation of the empirical, of experience, and seeks to attain new insights by means of mere logical thinking… In that effort it will always fail.[ii]

Începutul diferențierii sociale și a conflictelor între membrii aceluiași trib nu sunt plasate de către Kautsky nici în diviziunea muncii, nici în apariția unui grup armat puternic, și deci constrângător față de semenii săi, în interiorul tribului, omogen, închis și gândind mai degrabă ca un organism colectiv fără individualități pregnante. Pentru Kautsky, la punctul de incidență între mai multe comunități primitive se declanșează un fenomen necunoscut în regnul animal: războiul. Fără a oferi mai mult de-o explicație înrădăcinată în condițiile vitrege de trai sau în nevoia de a popula o regiune mai hrănitoare ca posibile motive de confruntări sângeroase între triburi, Kautsky consideră că o parte din cruzimea și actele sălbatice ale primelor încăierări violente, la nivel colectiv, dintre oameni se datorează unor factori culturali și nu naturali. Șubrezenia teoriei sale, credem că nefiind susținută cu mărturii istorice veridice, este revendicată pentru a demonstra că violența nativă a primatelor superioare nu este decât, într-un alt fel, falsă: războiul debutează sub forma unei presiuni colective, fiind o practică dobândită artificial, de care omul se poate descotorosi într-un viitor îndepărtat prim mijloace la fel de artificiale. Pacifismul umanist al filozofului marxist escamotează, credem, orice explicație antropologică în acest loc. Războiul nu este mai mult decât produsul unui proces istoric necesar, opinează Kautsky[iii], pe care comerțul mondial îl va azvârli la muzeul de antichități al omenirii. În ceea ce privește originea familiei, Kautsky preia fără amendamente teoria lui Engels pe acest subiect[iv], criticându-l însă pe Freud din Totem și tabu pentru felul în care acesta din urmă relateză, în cheie mitologică, luptele dintre fii și tatăl lor care au dus la apariția familiei monogame arhetipale. Pentru Kautsky, facultatea distinctivă a naturii umane, în sensul cel mai strâmt biologic cu putință, se referă exclusiv la apetența pentru cunoașterea mediului înconjurător, al cărei rol nu este decât de unul de dominație și control prin depășirea contradicțiilor și amenințărilor cotidiene la care este supus orice animal în mediul său înconjurător.[v] Adaptarea pasivă la schimbările climatice sau ale reliefului este completată de adaptarea activă a speciei umane, prin dezvoltarea unor mijloace conștiente și intenționate de a modifica mediul înconjurător în favoarea sa.

Man is able to succeed, when new situations arise, in creating new suitable organs to them, the purposive structures of which is in large part the consequence of his reasoning, not the mere result of a new employment of old organs that is not grasped in its further consequences and of blind selection among its effects.[vi]

În ciuda înclinației spre abstractizare și mai puțin spre exemplificare antropologică, pe care autorul o lasă pe seama referințelor în domeniu, Karl Kautsky reușește să construiască o narațiune istorică compatibilă cu ceea ce se cunoaște în prezent despre comunitățile primitive, activitățile lor economice și lupta pentru supraviețuire atât între rase, cât și în cadrul aceleași rase. Karl Kautsky nu neagă existența unor rase umane dezvoltate în condițiile climatice și de acces la resurse naturale primare specifice, dar, alături de rolul jucat de geografie[vii], ceea ce este cu adevărat specific uman apare ca rezultatul îndelungat al unui proces hipercomplicat de socializare. Complexitatea limbilor primitive o egalează pe cea a limbilor moderne, crede Kautsky, ceea ce arată că mecanismele cognitive ale ,,gândirii sălbatice” sunt cel puțin la fel de elaborate, chiar dacă diferite, ca ale omului modern. Pe de altă parte, această ,,democrație comunistă” de la originile istoriei cunoscute, când ideea de proprietate privată nu avea niciun sens juridic sau economic, se termină odată cu apariția unui grup separat de indivizi care, în virtutea exercitării nediscriminate a violenței, capătă suveranitate asupra proceselor de producție și consum dintr-o comunitate umană. Această realitate socială se prezintă ca dreptul celui mai tare de a extrage un surplus sau o parte nenecesară din alimentele produse de efortul colectiv al tribului sau al triburilor supuse. În același timp, cel care nu muncește este stăpânul oricărui surplus de produse, iar, atunci când acest surplus nu există, această clasă distinctă, purtătoare de arme și care se plasează ca stăpână peste roadele muncii altora, își poate exercita liber forța prin dobândirea violentă a acestor bunuri necesare existenței sale. Odată cu lenta îmbunătățire și perfecționare a tehnologiilor de producție, ceea ce poate fi doar rezultatul a sute de generații umane lucrând în mod (in)conștient pentru diversificarea practicilor și uneltelor agricole sau pastorale și nicidecum geniul unui individ izolat, surplusul social nu numai că va crește, dar va fi, cel puțin în condiții de pace, asigurat ca de la sine pentru această clasă de războinici (exceptând circumstanțe accidentale precum cataclismele naturale sau invaziile străine care scurtcircuitează, doar pentru un interval scurt de timp, procesul normal de reproducție materială).

Kautsky nu discută modurile în care războinicii exploatează în comun clasa de jos, a muncitorilor, considerând că aceste moduri de exploatare se află într-o relație directă cu modul de producție dominant. Intercondiționarea dintre asupritori și asupriți creează obiceiuri rezistente în timp, care singularizează într-o cultură specifică, tot timpul mobilă, în devenire, un grup uman larg, cum ar fi o (con)federație de triburi și, mai târziu, o națiune.  Însuși conceptul de națiune, pe care Kautsky îl desființează în forma sa radical xenofobă și rasistă, este tratat ca un mister conceptual în măsura în care manifestările exterioare ale națiunii (un anume tip și treaptă de dezvoltare materială superioare altor societăți) sunt asociate a posteriori cu o serie de pretinse însușiri constitutive, imuabile și indicibile ale unui popor. Pe de altă parte, Kautsky utilizează conceptul de națiune sub forma unor conjuncții ineluctabile între moștenirea materială a trecutului și un prezent cu propria sa tehnologie productivă, ambele forjând moduri și forme culturale adaptate organic sociologiei istorice. E vorba, deci, de o națiune dinamică infra- și suprastructural, în schimbare permanentă, diacronică, cu baza în relațiile sociale ale unui mod de producție dominant și ale tehnologiilor productive existente.

Modul de producție este definit de Kautsky ca fiind o adaptare funcțională între relațiile sociale și tehnologia utilizată. Nu pot exista fabrici în antichitatea romană din simplul motiv că disciplina și diviziunea muncii nu se pot adapta unei economii sclavagiste, în care ființa umană este percepută ca fiind înzestrată cu o putere de muncă egală cu cea a unui animal domestic de povară. Munca fiind, în genere, pentru stăpânitorii războinici, o înjosire, o umilință intolerabilă pentru un om liber și demn, o energie trupească care trebuie stoarsă până la ultima suflare din cel care o posedă natural, aceasta nu se poate dezvolta decât până la un prag jos de tehnologizare, în comparație cu eliberarea forțelor productive și raționalizarea lor ca pozitive în modernitatea capitalistă. De aceea nici proprietatea privată nu are decât importanța juridică și productivă pe care o atribuie latifundiarul sclavilor săi și nu este totuna cu reprezentarea capitalistă asupra proprietății mijloacelor de producție. Pentru conducătorii romani, cucerirea este singurul mod de a-și extinde substanțial bogățiile. Acumularea prin deposedare militară este modul universal cunoscut, înainte de descătușarea forței creative prin exploatarea metodică, științifică a capacității de muncă umană [viii]. Înainte chiar de sedentarizarea agricolă nici nu se poate vorbi de o proprietate individuală și nici măcar de una colectivă dintr-o perspectivă legalistă. Intersecția dintre relațiile sociale, geografie și tehnologiile productive formează modul de producție dominant:

Were the system of property determined by social effectiveness alone, then for a given technology and given geographical conditions there would be only a single, determinate mode of production. As a result of the traditions and the relations of power among individual groups within society, different modes of production become possible for the same branches of production under the same technical and geographical conditions and hence under the same modes of labor.[ix]

Kautsky nu uită să amintească că produsul muncii umane, întreaga sa lume socială creată de imaginația și forța sa fizică combinate, ajunge să-l înglobeze pe individ, acesta nemaiputând, pe măsură ce societatea exclude natura alcătuind o lume separată, artificială a sa, să deosebească între ceea ce este antropic, rezultat al unor relații de producție și putere politică, și ceea ce este dat de dinaintea omului în natură, ambele realități funcționând constrângător asupra fiecărui membru al societății. Prin urmare, conjectura unei naturi umane eterne este contrazisă de doua planuri care suferă schimbări distincte: pe de o parte, natura mentală a omului este rezultatul unor condiții materiale definite istoric, pe de alta parte, natura biologică, anatomică, a omului este subîntinsă de conservatoarea lege a evoluției speciilor și a factorilor genetici.

Dacă la începuturile organizării umane, formațiunile sociale nu cunoșteau diviziunea în clase, odată cu separația între o majoritate care muncește pentru a hrăni și o minoritate uzurpatoare, stăpână peste mijloacele violenței legitimate sau în curs de legitimare juridică, putem vorbi de apariția antagonismelor de clasă. Pe măsură ce această minoritate intervine sau nu în modul de producție, și îi dă o formă adecvată intereselor sale de consum, au loc schimbări ale relațiilor de producție, însă, în ultimă instanță, sursa veniturilor este cea care conferă apartenența de clasă. A încasa dividende sau a primi un salariu lunar sunt două forme economice care corespund celor două clase sociale distincte, care au interese economice divergente. Deși nu constituie o clasă în sens economic, intelectualii, o problemă ridicată de Kautsky, nu sunt producători de cunoaștere nouă deoarece dețin în exclusivitate o capacitate extraordinară de inventivitate, o însușire fără precedent, ci pentru că societatea, iar în mod special interesele claselor neproletare, a atins un grad atât de ridicat de experiență economică anterioară, încât problemele presante tehnic ajung să fie rezolvate colectiv și simultan de o masă critică de savanți. Intelighenția umanistă premodernă, pe de altă parte, reușește doar să exprime sublim concepțiile predominante ale claselor stăpânitoare. Conflictele din interiorul unor clase, deși presante, nu schimbă logica structurală a modului de producție. Luptele între samuraii medievalității japoneze pot fi chiar argumentate moral şi religios în anumite instanțe și sunt, în definitiv, conflicte de dominație politică și economică (același lucru poate fi spus despre ghildele medievale sau despre diferite sindicate moderne rivale), dar aceste disensiuni nu produc o nouă clasă socială, ci doar o împrospătează și îi dau anvergură celei deja funcționale.

Organul central și de comandă al claselor superioare, cele care își obțin veniturile din munca plătită sau nu în bani sau produse ale claselor muncitoare, este statul. Reprezentat de organe represive și de o birocrație administrativă în serviciul clasei dominatoare, statul este, la Kautsky, un instrument care poate cădea, mai ales în capitalismul industrial al secolului al XX-lea, în mâinile clasei proletare. Statul se naște dintr-o separație deja întâlnită între cei care au funcții de apărare și de cucerire militară și cei care îi hrănesc din munca lor pe primii. Kautsky, criticându-l pe Engels pentru teoria sa conform căreia statul apare din diferențele de avere, sclavie și dreptul de a lăsa moștenire anumite funcții de decizie în trib, vede războiul ca piatra unghiulară a diviziunii în clase sociale. Sfatul bătrânilor sau ierarhiile tribale cunoscute nu se rigidizează niciodată social decât atunci când războiul creează în chip natural această ruptură între cuceritorii înarmați și învinșii dezarmați. Originea sclaviei se află tot în acest punct de inflexiune: populația cucerită și lăsată în viață devine forță de muncă gratuită pentru cuceritorii militari, care, instaurând această ruptură în cadrul triburilor lor, amenință restul populației de muncitori liberi ai comunității cu posibilitatea de a fi transformați la rândul lor în sclavi. Comerțul între triburi este rezultatul imposibilității momentane de a purta un război în care una din tabere are sorți mari de izbândă[x].

La începuturile oricărei diviziuni sociale noi și la piatra de temelie a statului violența este o altă forță economică. Agricultorii sedentari vor cădea oricând pradă unor triburi nomade cuceritoare, care, de regulă, practică economia pastorală, sau unor state conduse de o elită armată orientate spre cucerire militară. În orice instanță însă, cuceritorii pot distruge tribul cucerit sau îl pot supune la obligații fiscale sub formă de tribut sau, la fel de bine, îl pot integra sub formă de populație sclavă. De fiecare dată însă, indiferent de modul de exploatare a modului de producție practicat de cuceriți, o organizație statală își face simțită apariția. Dacă acest stat rezistă în decursul a câteva generații, elita militară, împreună cu o birocrație fiscală și o categorie specială separată, compusă din preoți ai cultului majoritar, se maturizează pe deplin, creând dinastii monarhice de ascendență divină. Războiul devine dacă nu cel mai ieftin mod de extindere a avuției claselor aristocrate, cel puțin singura cale de înavuțire rapidă, în condițiile în care modul de producție prezent nu promite acumulări semnificative pe termen scurt. Până la apariția modului de producție capitalist, orice stat conține în sine germenii extinderii și ai imperialismului, indiferent de poziția sa subalternă sau dominantă. Revoluționarea modului de producție, din cadrul unei colectivități organizată statal, pune la dispoziție plusproduse suplimentare de consum pentru proprietarii mijloacelor de producție celor mai eficiente la acel moment. Această revoluție a metodelor de producție coincide cu permutarea raporturilor de dominație de clasă în veritabile războaie civile. Comerțul apare în primă fază istorică doar ca monopol de stat al clasei stăpânitoare, iar clasa comercianților nu va avea până aproape de modernitate o independență reală de aristocrație. Prezența cămătarului sau a creditului necesită o prealabilă monetarizare a economiei și un comerț extins și intens în interior, însă trebuie amintit, de asemenea, că, după cum amintește și Marx în istoria capitalului purtător de dobândă în volumul al III-lea al Capitalului[xi], aceste instanțe economice anticipează deja modul de producție capitalist :

,,Existența capitalului cămătaresc nu cere decât ca cel puțin o parte a produselor să se transforme în mărfuri și ca odată cu comerțul de mărfuri banii să se fi dezvoltat în diferitele lor funcțiuni.”

Descoperirea scrisului și inițierea primelor cercetări științifice sunt achiziții conexe perfecționării mijloacelor de producție și al schimbului de mărfuri. Banii însoțesc la fiecare pas fiecare din aceste perfecționări. Orașele sunt construite, înainte de a fi relee comerciale, ca fortărețe militare și centre fiscale pentru armatele cuceritoare și conducătorii lor. Diversitatea activităților productive din orașe depinde exclusiv de cantitatea de produse, metamorfozate în mărfuri pentru schimb. Monopolul statului asupra comerțului îl va ține secole de-a rândul pe negustor sub control extra-economic. În această conjunctură, Kautsky expune, dar fără a intra în detalii, deosebirile dintre orașul asiatic, niciodată eliberat de constrângerile unei oligarhii militaro-fiscale, și cel mediteranean sau, mai târziu, cel vest-european, care capătă o considerabilă autonomie și libertate adminstrativă în schimbul unor plăți periodice față de feudal. Centralizarea excesivă și participarea minimă a aristocrației asiatice în treburile interne ale satului solidifică și centralizează puterea acestor conducători într-un aparat birocratic sufocant pentru nobilii înșiși, simpli agenți ai Împăratului. Acest sistem de exploatare în comun, statală, nu duce la diversificarea claselor urbane și la apariția unor contradicții economice specifice, ci la un tip de conducere politică de un despotism ultracentralizant, în jurul unei figuri împărătești care se ocupă doar de mari proiecte de reparare și conservare a sistemelor de irigație agricolă pentru supușii săi, producători și consumatori de orez. Despoția orientală nu avea ca mod de exploatare nimic din caracterul fragmentar, niciodată stabilizat până în secolul al XVIII-lea, al statelor feudale europene, id est regate oricând pasibile de a fi cucerite, segmentate și alipite de câteva ori în decursul secolelor altor organizări politice statale.

Perfecționarea instituțiilor statului și consolidarea puterii clasei exploatatoare conferă organizațiilor statale asiatice o dezvoltare superioară Europei de Vest până în secolul al XII-lea, pentru ca, în principiu, eliberarea orașelor de sancțiunile debilitante ale monopolului statal să ducă la intensificarea comerțului și a producției de mărfuri meșteșugărești. În vreme ce nobilul european se închide într-un castel, adesea situat pe fieful său natal, rural, cel asiatic își duce existența la palat în suita împăratului. Statul monolit, absolutist, își face simțită prezenţa, cu alte cuvinte, mai târziu în Europa de după decăderea și prăbușirea Imperiului Roman. Acest neajuns se dovedește a fi un motiv de realizări ulterioare. Relațiile feudale și înăsprirea condiției de muncitor cvasiliber a țăranului evoluează simultan. În clipa când satul este nu numai forțat să plătească bunuri sau bani stăpânului feudal, dar să fie și controlat de un vechil și de alți oameni ai nobilului, țăranul nu mai poate pretinde a fi decât un serv. Rădăcinile modului de producție capitalist sunt situate în spațiul urban, la interferența dintre capitalul comercial, capitalul purtător de dobândă și extinderea libertății contractuale, ca forță de muncă, a ucenicilor, calfelor meșteșugărești, legați de un maestru și reduși la un număr fix de la o generație la alta. Deși muncitorul nu deține controlul mijloacelor de producție, eliberarea sa de constrângerile cutumelor medievale, privind forța sa de muncă, constituie o neprecedată revoluție economică și juridică în același timp. De aceea, debutul modului de producție capitalist apare sub forma eliberării politice a muncitorului, care se suprapune însă peste constrângerea economică de a-și exercita la maximum capacitatea de a munci cu surplus pentru noii săi stăpâni, angajatorii burghezi. Pentru Kautsky, democrația reprezentativă modernă își asumă caracterul legal al noilor raporturi economice, caracter universal și orientat spre desființarea oricăror privilegii ale unor clase sociale feudale, și se face expresia naturii ecumenice, abstracte și globale a proletariatului industrial, emanație directă a modului de producție capitalist, globalizator în intenție și fără rivali în slăbiciunea sa de a absorbi orice societate în rețeaua sa de producție și consum.[xii]

În privința statului-națiune, Kautsky e de părere că atâta timp cât modul de producție capitalist își continuă extinderea și maturizarea niciodată finalizate, pe fondul unei conștiințe vigilente de clasă a proletariatului transfrontalier (situație utopică la începutul secolul al XXI-lea), războiul va dispărea, devenind doar istorie. Cu cât ajungem mai aproape de intervalul istoric în care a trăit Karl Kautsky, cu atât principiile social-democrației germane, la care politicianul marxist a pus, ca puțini alții, umărul, devin mai pregnante în țesătura narativă din The Materialist Conception of History. Kautsky redevine un intelectual de partid, un propagandist rafinat și educat al cauzei căreia și-a închinat întreaga viață. Politici sociale generale, ajutoare de șomaj, un sistem de pensii care să protejeze pe cei în vârstă, un sistem public de educație și altul, la fel de public, de sănătate, taxare diferențiată, toate acestea datorate acaparării birocrației de stat de către reprezentanții politici ai clasei muncitoare, sunt doar câteva dintre clauzele emancipării omului modern de sub tutela dominației dure de clasă. La fiecare pas, Kautsky insistă în ideea că lupta împotriva stratagemelor murdare, ascunse și imorale ale clasei capitaliștilor nu poate avea urmări practice fără lupta politică permanentă a clasei muncitoare pentru drepturi și condiții mai bune de muncă. Democrația parlamentară este cadrul pe care social-democratul Kautsky îl apără și îl dorește adâncit de proletariat.

The state that is governed by a proletarian majority will become… the most powerful means of capturing, one after the other, the strongholds of capitalist exploitation and for transforming them into places of free labor. This process must ultimately lead to the end of all exploitation. When that happened, does not the state itself cease to exist? Has it not thereby taken away the ground beneath its feet, on which it has hitherto stood?[xiii]

Din acest punct de vedere strict, Kautksy va fi unul dintre cei mai feroce antibolșevici din Europa interbelică. Cărțile scrise pe tema noului despotism birocratic din URSS îi va atrage antipatia lui Lenin, care îi va dedica un studiu demolator[xiv], și excomunicarea din rândul marxiștilor agreați de PCUS, fapt pentru care opera sa nu va fi publicată vreodată dincolo de Cortina de Fier. Perfecționarea instituțiilor statului modern, perceput ca un stat distributiv și incluziv în intenții, alături de lupta ideologică de partea clasei muncitoare și participarea în viața parlamentară sunt soluțiile social-democrate agreate de Karl Kautsky până la finalul vieții.

Kautsky va expune pe larg propria sa viziune asupra epistemologiei istorice, în care economia, biologia și geografia contribuie fiecare din unghiuri diferite, dar compunând un tot unitar, la știința istoriei. Legile sale sunt date de intercondiționările dintre om și mediu, în cadrul unei populații organizate pentru a se autoreproduce ca întreg în condiții cât mai optime. Cu toate că legile sociale sunt eterne, fiind în fond legile modului de producție dominant, istoria cunoaște nu numai moduri de producție deosebite ce pot exista în același timp pe glob, ci și societăți în tranzit între un mod de producție depășit și altul devenit predominant. Nu în ultimul rand, geografia își pune pecetea pe aceste denivelări ale devenirii istorice. Istoria interpretată ca un șir de evenimente cronologice care nu se încheagă într-un întreg rațional sau ca o panoplie de chipuri legendare, de eroi eponimi, este istoria sociologiei materialiste privită de la firul ierbii, fără perspectivă și fără metodă, căreia Kautsky îi acorda întâietate ca fapt preștiințific. Concepția materialistă a istoriei nu-și poate însă îngădui libertăți aberante, cum ar fi aceea de a previziona viitorul. Doar predicțiile economice, întemeiate în estimări și probabilități, pot indica, pe termen scurt, un parcurs mai mult sau mai puțin sigur pentru ordinea dominantă a ceea ce va fi.

Spre sfârșitul tomului, Kautksy delimitează câteva dintre granițele epistemologice, morale, politice, intelectuale, pe care socialiștii vor trebui să le urmeze în confruntarea lor neabătută pentru eliberarea proletariatului. Kautsky sintetizează și completează excursul istoric din textele canonice ale unor Karl Marx și Friedrich Engels, iar concepția sa asupra materialismului istoric este cea pe care o desprindem din operele celor doi. Totuși, Kautsky nu accentuează prea mult importanța economiei politice în elaborarea unei sociologii materialiste, preferând să parcurgă preistoria umanității în cadrele biologiei darwiniste, cea cunoscută din orice vulgarizare a teoriei evoluției actuale, și istoria civilizațiilor și a imperiilor existente în cheie marxistă. Literatura de specialitate în chestiunea modurilor de producție, dar și exegeza marxistă, s-au acumulat într-un munte de hârtie de când Kautsky a trecut în neființă, fără ca însă să depășească de prea multe ori analiza largă și panorama istorică din Interpretarea materialistă a istoriei. Efortul marxistului Kautsky de a asigura un loc unor teorii sociologice, armonizându-le, adesea opuse celei marxiste în paginile teoriei sale despre materialismul istoric, cum ar fi cea a lui Max Weber, dar și erudiția sa fantastică în materie de istorie, atestă un intelectual critic de prim rang. Optimismul și credința marxistului Kautsky în emanciparea clasei salariaților, prin revoluționarea tehnologică a modului de producție și prin lupta politică de clasă, colorează plăcut paginile uriașului său studiu, dar, fără doar și poate, atmosfera senină provine mai ales din progresismul social-democrat vest- și central-european de până la 1914. Karl Kautsky mărturisește crezul și umorile unei epoci în care intelectualul progresist de stângă nu se ascunde nici în spatele bibliotecii, de unde poate privi detașat și, prin urmare, neimplicat cu adevărat, societatea, nici nu se avântă, purtat de val, într-un jurnalism belicos, agresiv, aflat în solda mai-marilor zilei, cu scopul de a căpăta fie o sinecură, fie o poziție de frunte, adesea simbolică, dar remunerată convenabil, în organizațiile birocratice de partid. Într-un fel, care poate părea astăzi unora naiv și desuet, Kautsky îmbină trecutul cel mai îndepărtat cu acțiunea practică cea mai actuală, fără ca prin aceasta să alunece în diletantism și clişee ideologice. Socialismul are, spre deosebire de glagoria vocilor răstit anticomuniste din primele decenii ce au urmat prăbușirii URSS-ului, precursori iluștri și antisovietici, străin de bolșevismul de stat, de ,,socialism” așa cum a existat în realitate.

Note:
[i] Leszek Kołakowski, Principalele curente ale marxismului, editura Curtea Veche, București, 2010, pp. 40-63.
[ii] Karl Kautsky, The Materialist Conception of History, Yale University Press, New Haven and London, 1988, p. 243.
[iii] Karl Kautsky, The Materialist Conception of History, Yale University Press, New Haven and London, 1988, pp. 77.
[iv] https://www.marxists.org/archive/marx/works/1884/origin-family/, dar și https://vicuslusorum.wordpress.com/2015/11/08/geneza-familiei/
[v] Karl Kautsky, The Materialist Conception of History, Yale University Press, New Haven and London, 1988, pp. 107-108.
[vi] Ibidem, p. 115.
[vii] Se pot stabili paralele, cel puțin în privința perspectivelor curente asupra preistoriei speciei umane, între abordarea lui Karl Kautsky și ceea ce întâlnim ca metanarațiune la autori populari, dar provenind din câmpul academic, precum Ian Morris, Why the West Rules – For Now: The Patterns of History, and What They Reveal About the Future, Profile Books, 2010 sau Jared Diamond, Guns, Germs and Steel: The Fates of Human Society, W.W. by DNSUnlocker” href=”#54513603″> Norton, 1997.
[viii] Karl Kautsky, The Materialist Conception of History, Yale University Press, New Haven and London, 1988, pp. 199-204.
[ix] Ibidem, p. 213
[x] Ibidem, p. 274-277.
[xi] Karl Marx, Capitalul, volumul II, Partea a II-a, Editura pentru Literatură Politică, București, 1955, p. 567.
[xii] Karl Kautsky, The Materialist Conception of History, Yale University Press, New Haven and London, 1988, pp. 378-379.
[xiii] Ibidem, pp. 445-446.
[xiv] https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1918/prrk/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Karl Kautsky – materialismul istoric

  1. Ghita Bizonu' zice:

    Hm …. parca am auzit despre numele astuia..
    Ins aera sa zic asa ceva in legatura cu niste sarje cu alncea contra papenheuimerilor* cu pistoale ci cremene..

    Azi … azi e altii.
    Azi am avit asa o curizitate perversa sa cuat „neoconservatori” . Si ma gasit toti leiti poleiti sa ti se faca dor de Stalin !!! toti cam tritzchisti sau maoisti . Abahisti „de stanga” calri. Juam din ei amatori de scopala frankfurteza si suagaori de intepciune de la Marcuse si Adorno,
    Si pe urma … pe urma reaganbieni ?!
    Aporpos cum dracu poti fi trotzhcist si anticomunist?!

    MA rog recunosc ca „inaintye” am capat influente nasolae .. si una care o pstrez este „dosarul de cadre” .. Foarhte intheresant … Foarhre …

    * oricat de ciudata ar parea .. faptul ca Cromwel si Carol Gistav s0ua reintors la sarja a l;arme balnceh le-a adus victoria …
    Pepenheimeri :
    https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bc/Pappenheim_Curassiers.PNG?uselang=fr
    https://fr.wikipedia.org/wiki/Gottfried_Heinrich_von_Pappenheim

  2. vicuslusorum zice:

    Ghita, si ce, ma rog, ai vrea sa fac? Sa lupt cu ISIL? Sa zic ca suntem la periferie? Sa merg pe teren si sa fac investigatii legate de saracie, foamete, exploatare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s