Imperialismul victorian

victorian

Mike Davis face parte din categoria acelor istorici care nu îşi propun să aducă elogii mai marilor zilei sau care să țintească la justificarea măsurilor, într-un final, mereu bune ale celor care stau în vârful societății. În ciuda erorilor umane grave, cei prestigioşi chiar îşi merită poziția, statusul, iar, întotdeauna în mare, nu neapărat în detaliu, lucrurile sunt morale şi corespund naturii noastre umane. Cel puțin aşa rezultă din ce aflăm citindu-l pe Niall Ferguson din Empire: How Britain Made the Modern World. Până şi Dumnezeu ar cădea de acord cu înalta societate că nici nu se poate ca cei de jos să fie conduşi şi dirijaţi mai bine, având în vedere condiţia lor joasă, de la natură, din punct de vedere moral, educaţional şi financiar. Dumnezeu se bate veşnic pe burtă cu presupuşii săi mandatari tereştri, dacă ar fi să-i ascultăm pe aceştia din urmă. Meliorismul sceptic este maxima concesie pe care stăpânul o poate face slugii, iar chiar şi atunci, dacă cel supus mârâie sau îndrăzneşte să crâcnească, o palmă peste gură, de atenționare şi de aducere aminte, este doar cea mai blândă dintre pedepsele existente.

Late Victorian Holocausts: El Niño Famines and the Making of the Third World (Verso, 2000) este răspunsul istoricului Mike Davis la crima organizată, la atrocitățile hidoase comise de administraţia liberală, dar mai ales capitalistă, a celui mai întins stat cunoscut din istorie: Imperiul Britanic. Dacă Mao a ucis, sprijinit şi de foametea din 1958-1961, câteva zeci de milioane de chinezi, dacă Stalin a curățat o duzină de milioane de ruşi prin vasta taiga asiatică sau prin satele ucrainene în intervalul 1928-1953, înşişi regina Victoria şi slujbaşii săi fără cusur, plini de abnegație, fac competiție celor mai mârşavi criminali de stat moderni: conform datelor adunate de Mike Davis, în timpul celor două foamete din India (British Raj) anilor 1876-79 şi 1896-1902, undeva între 12,2 şi 29,3 milioane de indieni au murit literalmente de foame. Cum China se afla sub control britanic imperialist după 1860, iar comerţul Imperiului Celest căzuse complet în mâinile vaselor de luptă britanice, cele două foamete atroce, care au dus la moartea unui număr estimat între 19,9 şi 30 de milioane de chinezi, dintre 1876-1879, respectiv 1896-1900, îi au pe britanici drept zei protectori. Tânăra republică Brazilia, îndatorată până peste cap capitalului financiar londonez în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a pierdut doar 2 milioane de locuitori în urma foametei anilor 1876-1879, 1896-1900. Alte hălci teritoriale din Africa, tăiate cu grijă de englezi în secolul al XIX-lea în contul lor, vor cunoaşte aceleaşi atrocități, comise, din indiferență criminală, cu bună-ştiinţă. Dacă aceste corelaţii s-ar termina aici, nimeni nu ar fi convins de ipoteza şocantă a istoricului Mike Davis. Dar acesta, sensibil la criticile tuturor apologeţilor Puterii, va lua fiecare caz în parte şi îşi va desfăşura impecabila argumentaţie.

Mike Davis va preciza întâi factorii climatici din spatele genocidelor britanice din secolul al XIX-lea. Fenomenul ENSO (Oscilația Sudică El Niño) se referă la oscilaţia largă din bazinul Pacificului a maselor de aer şi a temperaturii apei oceanului care are consecințe devastatoare, la un interval de mai puțin de 10 ani, asupra producţiei agricole din America de Sud, sucontinentul indian şi sud-estul Asiei. De exemplu, foametea, pe fondul unei recolte deficitare cauzată de precipitaţii scăzute, loveşte India în 1877. Nimic neobişnuit până aici. Reacţia autorităţilor britanice iese totuşi din tiparele premoderne ale Indiei. În provincia Madras, cu o populaţie de peste 10 milioane de locuitori, deşi cadavrele se culegeau de pe străzi, iar scheleţii celor vii umblau printre ele, doar undeva între 6% şi 37% din recolta existentă era folosită pentru a hrăni populaţia grav înfometată. Restul, graţie spiritului comercial britanic, era vândut cu profit în Europa, unde hrănea mai cu seamă proletariatul englez. Administraţia britanică avea să închidă ochii la suferinţele indienilor, un popor bigot, mistic, eminamente stupid pentru înalta civilizaţie europeană. În plus, protestanismul practic al englezului l-a împins nu la acte de caritate risipitoare, cum ar fi o masă caldă gratuită pe zi pentru ciudatul de indian costeliv, ci la hrană contra muncă. Abstinenţa europeană sublimată în muncă ar fi fost un câştig pentru ambele părţi, dacă raţiile zilnice ale indianului leneş nu ar fi fost neîndestulătoare pentru cantitatea de efort depusă săpând şanţuri, ridicând terasamente, tăind drumuri, înălţând palate imperiale etc., accentuând, nu reducând, moartea prin inaniţie şi epuizare fizică. Rapoartele oficiale, scrupuloase şi corect întocmite, arată că au existat localităţi în India victoriană unde mortalitatea oscila între 50% şi 80% din populaţie din pricina foametei necontrolate. Foametea era, din perspectivă britanică, un alt fenomen de reglare ecologică şi demografică a unor crize economice pe care doar legile pieţei, lăsate de unele singure, le puteau îndrepta. Sărăcia extremă în care trăia indianul mediu era o altă pedeapsă a proniei divine, aplicată economic sub egida Împărătesei Victoria. Originile naţionalismului indian din secolul al XX-lea se află chiar în foametea atroce a Indiei victoriene. În Punjab, dintr-o populaţie totală de 3,5 milioane în 1876, doar 1,7 prind anul 1878. Aici ar trebui amintit ultimul lider criminal al Imperiului Britanic, Sir Winston Churchill, cel care a vegheat ca un deus absconditus asupra foametei din Bengal în anul 1943, lăsând să moară câteva milioane de indieni.

China, descompusă între Sud şi Nord, între oraşele comerciale occidentalizate de pe coasta Mării Chinei şi garnizoanele din interiorul continentului, vine la rând în expunerea lui Mike Davis. Între 9,5 şi 13 milioane de chinezi dispar în pământ în urma foametei anilor 1877-1879. Finalul veacului va accentua falimentul fiscal al mandarinatului, care nu va mai fi în stare să întreţină reţeaua de canale artificiale ce irigau zonele agricole ale Chinei de până la Războiul Opiumului, să centralizeze militar imperiul, să impună o unică monedă imperială. Pe măsură ce provinciile de la Nord şi Vest ale Chinei alunecă în anomie, focarele de luptă antiimperialistă, de naționalism chinez și, mai târziu, de comunism se vor dezvolta chiar în aceste centre ale foametei și deznădejdii cronicizate. Mike Davis va desena această panoramă a orbirii Imperiului Britanic, ca purtătorul providențial de lance al dominației europene asupra lumii în anul 1900, pentru a arăta că lumea a treia sunt doar vechile economii-lume de care vorbește Braudel, în care relațiile de proprietate privată și universalitatea banilor ca valoare de schimb a mărfurilor au pătruns, distrugând țesuturile sociale comunitare ale comunităților tradiționale solidare. Aceste comunități, în curs de dizolvare internă sub presiunea pieței, sunt total incapabile să se mai protejeze în fața vicisitudinilor naturii. Alogenii imperialişti privesc cinic de pe margini la zvârcolirea acestor muribunzi, considerând că moartea lor este doar o formă de eutanasiere cu voie de la natură. Colecția de fragmente citată de Mark Davis este cu adevărat înfiorătoare. Martorii britanici ridică din umeri la crimă și merg mai departe, justificându-se psihologic că dreptatea este, în cele din urmă, de partea lor. Excepțiile sunt luminoase și Mark Davis nu uită, cu toate acestea, să le amintească.

Pentru Mike Davis, a cărui documentare este atât de exemplară și de densă încât a o rezuma ar însemna să copiem pagini întregi din Late Victorian Holocausts, fiecare strategie de cucerire economică, de către britanici, a Asiei și a Americii de Sud nu a făcut decât să vulnerabilizeze și să debiliteze complet o economie agrară, tradițională, necapitalistă în fața unei calamități naturale accidentale. Vina omului alb nu este în întregime a sa, după cum suferința colonistului nu are neapărat origini și cauze strict europene. Pe de altă parte, rasismul cultural și exploatarea economică, pe fondul mutilării și eradicării structurilor sociale existente, chiar dacă şi acestea nu sunt exemplare, de până la apariția europenilor, sunt lecțiile predate de civilizație barbariei. Părintele european a fost mai puțin un tutore, cât un violator în serie, un criminal crud și un tiran sângeros al omului extra-european. Să avem tot timpul în minte faptul rațional, statistic corect, exact și aiuritor că India a crescut economic între 1748 și 1948, cât timp britanicii au stăpânit-o în fel și chip, cu ceva în jurul la 0%. Mike Davis se apucă, pe deasupra, să numere munții de cadavre și tonele de sânge vărsate pentru ca balurile reginei Victoria sa strălucească, întru gloria lui Dumnezeu, până în străfundurile Universului.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Imperialismul victorian

  1. Ne explică Horia-Roman Patapievici, cu „claritate morală”, cum stă treaba: „Societăţile capitalist-liberale nu persecută şi nu ucid.”
    http://www.romlit.ro/horia-roman_patapievici_-_memoria_divizat._reflecii_asupra_comunismului_efectele_lui_i_defectele_noastre_1

  2. Prea multa curectitidine politica strica la acuratea istorica.. si se ajunge la perversiuni sado-maso in grup :
    Sa explic : Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819, Londra – d. 22 ianuarie 1901, Isle of Wight) a fost regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice. Deci Era Victoriană. incepe din 1837…
    Ori , in 1845 cu cca 30 ani ininte de de foamtea din India , a avut loc Marea Foamete din Irlanda. cca 1 milion de morti de foame (mureau de foame in timp ce corabii mari erau incracate cu garu, lactate si crne de vita …) . Ceteie urmata de emigragrea a cca 1-1,5 milioane de irlandezi (azi suntceva mia numerosi in Amerlica decvat in Eyre)SWI apoi a urmat „Mica Foamente” din 1879.
    Insa fiindca Irlanda este populatade albi , cam cu multiblonzi sau roscati , mai d-ai in @@@@@@ mameleor lor! Ca iralanda a fost prima colonie englezeassca , unde englezii si-au „facut” mana la dracuce importanta re? NU AU DESTULA MELAMINA

    Ca Irlanda avea pe la 1840 cca 8 milioane de locuitori si ca azi are numa 6,4(insula in ansamblu, republica plus ulsteru) ei si? Nu e negri n=-uia valoare! Dar te rog compara cvupopulatia(increstere )a Indiei.Deci unde a avutsuces genocidu?

    Vezi cum se ajunge la preveiuni in grup?

    Da stiice este mai hazliu? Individu ala este american din California. Daca era sa zicem egiptean, nigerian sau chiar chinez l-as mai fi inteles.. Ca imi este frica ca unii de prin India ar sublinia cu cinica satisfactie „dupa ce au experimentat in microIrlanda au aplicat maxIndia”

    PS. Cam zic ca calitatea autorilor amerlocani de-i citesti este, in cel mai bun caz, submediocra..

    PPS : cauta Marea Foamete in wiki, si v versiunea franceza. Se pare ca Maritul Padisah din epoca a fost mai miscat de suferintele ghiaurilor irlandezi decat „crestina” regina …

    • vicuslusorum zice:

      Aminteste si californianul nostru de marea foamete din Irlanda.

      • Atunci perversul estitu …

        Plusieurs initiatives de charité furent prises. En 1845, par exemple, le sultan ottoman Abdülmecit Ier déclara son intention d’envoyer 10 000 £ pour les paysans irlandais, mais la reine Victoria demanda que le sultan n’envoie que 1 000 £, car elle-même avait donné seulement 2 000 £. Le sultan envoya donc 1 000 £ et trois navires remplis de nourriture, que les soldats britanniques tentèrent de bloquer.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s