Radicalii anticomuniști

Dacă un publicist francez sau englez ar investiga arhiva unui partid politic și ar scrie o istorie jurnalistică a luptelor aprinse dintre facțiuni, pe care ar completa-o cu portretul unor personalități politice frapante, lucrarea lui/ei va trece drept un efort mai mult sau mai puțin obiectiv de interpretare. Cartea respectivă ar putea să dispară într-un noian de titluri similare, dacă nu spune ceva valoros. În România, Stelian Tănase, romancier la origine și cititor aplicat de documente arhivate, redactează palpitante istorii și ajunge jurnalist cu greutate pe micul ecran, iar aceasta din urmă în timpul când nu este angajat în muncile grele ale unui profesor universitar titular până la pensie. Pentru munci egale, răsplățile sunt diferite. În Clienții lu’ Tanti Varvara (Humanitas, 2008) Stelian Tănase lucrează ca un documentarist și un detectiv neobosit. Sute de pagini sunt parcă extrase minuțioase din variate fonduri de arhivă. Subiectul cărții este cel al Partidului Comunist din România, creat în 1921, trecut în ilegalitate în 1924 și reactivat din cvasianonimat în 1943-1944.

Înainte de a ne avânta în țesătura textului, îndrăznim să venim cu un avertisment: deși ne asumăm condiția de oameni cu convingeri fățișe de stânga (motiv pentru care am putea fi oricând acuzați de partizanat), ne-am fi dorit ca acest volum să fi avut o bibliografie exhaustivă la final, cu toate sursele de arhivă citate. Abundența de informații și penuria de documente din subsolul paginii dau impresia că referințele autorului merită reconsiderate și recitite pentru o confirmare neutră a faptelor relatate.

Trecând peste acest subiect nu neapărat secundar, cartea apare ca îmbinarea a două direcții de gândire. Prima este cea de critică ideologică. Stelian Tănase, asemeni atâtor intelectuali de dreapta din România post-1989, are un cal de bătaie: comunismul a fost un sistem de gândire în întregime criminal, o utopie cu efecte nefaste în istoria secolului trecut. Cei care au îmbrățișat această ideologie malefică, marxist-leninistă, bolșevică, își trag seva din declasații societății: intelectuali faliți, frustrați și resentimentari sau, pur si simplu, naivi, aventurieri oportuniști obsedați de putere și de promisiunea unor beneficii pecuniare, scursuri de la marginea societății, de regulă, lumpeniproletari sau muncitori propriu-ziși, (semi)analfabeți, sigur semidocți, deprinși cu promiscuitatea și imersați în lumea interlopă. Declasații aceștia au căutat în ideea comunistă un panaceu pentru neputința lor de a se realiza ca lumea în societate. Această perspectivă este, între noi fie vorba, expresia inversă a urii de clasă propovăduită de comuniști: dacă aceștia din urmă promovau cândva un discurs al urii antiburgheze și antiaristocratice, intelectualii ca Stelian Tănase îi detestă pe simpatizanții și membrii partidului comunist ca fiind tocmai inferiori social, umili pe scara ierarhică a realizării în colectivitate. Contrariile nu numai că se atrag, dar pare-se că se oglindesc de minune unele în altele. De aici putem deduce cum privesc intelectualii de dreapta întregi categorii sociale: conștiința de clasă superioară îi determină, în linia unor prejudecăți ce nu mai țin de directivele partidului unic, să privească cu dispreț și cu antipatie orice grup social în afara celui acceptat, cel al oamenilor de bani gata, cu ifose și prestanță în societate. Cum altfel să ne explicăm înverșunarea cu care Stelian Tănase insistă în a repeta că tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej ar fi ajuns un oarecare electrician, lucrând pentru noii îmbogățiți ai vremii, post-1945, dacă nu ar fi fost pentru Armata Roșie? Obida cu care accentuează acest scenariu de carieră modestă, deci de sucombare în anonimat, provine din punctul de vedere ideologic anticomunist expus mai sus.

Atât în ce privește critica de idei. Scheletic, simplist, agresiv, îngust am zice noi. Cum putem să admitem că milioanele de suflete care au aparținut prin convingeri, credințe și fapte stângii radicale în secolul XX au fost doar niște inși fără însușiri pozitive notabile, banali ipochimeni de pripas? Un asemenea scenariu este imposibil și de neimaginat în realitate.

Tocmai de aceea, pentru a spulbera orice posibilitate de a vedea în comuniști ființe umane normale, Stelian Tănase, manevrând cu abilitate o imensă arhivă invizibilă, completează tabloul diformității psihologice a comuniștilor cu isprăvile lor de domeniul teratologicului. În urma operației chirurgicale pe corpul fragil al documentelor păstrate la secret înainte de 1989, istoricul român conchide:

  1. Partidul Comunist din România a fost o mișcare de dimensiunea unei secte în intervalul 1919-1945. Creat din ordinul Kominternului, la început patronat simbolic de bolșevicul de frunte Cristian Racovski, PCdR numără în rândurile sale agenți NKVD, kominterniști de frunte, cetățeni sovietici în misiune politică, membrii plătiți direct din punga Moscovei. Compus din marginali și etnici minoritari (evrei, unguri, basarabeni, lipoveni), PCdR este o oficină a Kremlinului în România interbelică. Cu toate că Mecca roșie investește presupuse sume enorme în agitatorii și teroriștii din PCdR, partidul rămâne minor ca prestanță și fără deschidere către mase până în 1943-1944. Fără o bază industrială veritabilă și infiltrat pana la sufocare de oameni ai Siguranței (deci de comuniști duplicitari, însă kominterniști fără scrupule, teroriști și anarhiști prin vocație), PCdR nu înseamnă nimic în bătăliile politice din interbelicul românesc.
  2. Luați individual, comuniștii români (dar se poate oricum generaliza) sunt rezultatul socializării tenebroase din temnițe. Fiecare are mentalitatea unui deținut de drept comun: secretomani, suspicioși, fascinați de puterea vreunui staroste de celulă. Suntem, chipurile, departe de experiența carcerală sacră a unor Dostoievski, Steinhardt sau Soljenițîn. Ștefan Foriș, ucis cu o rangă de Pantelei Bodnarenko (agent NKVD), cu toată că își bănuiește moartea apropiată, din devotament pentru Adevărul partidului și înțelegând jocurile de culise în vederea lichidării sale, nu protestează, nu fuge și nu se apără în niciun chip. Unii dintre avocații (comuniști aflați pe statul de plată al Kominternului) care au apărat cauza comuniștilor în procesele din interbelic fug în Occident, pentru a fi urmăriți și asasinați de mâna lungă, internaționalistă, a poliției secrete. Lucrețiu Pătrășcanu, familiarizat cu lichidarea gărzii vechi din PCdR în Marea Epurare de la Moscova din 1937-1938, nu încearcă să fugă în străinătate atunci când camarazii de partid vor să-i vină de hac după 23 august 1944, moment al cărui erou principal era. Ana Pauker, al cărei fost soț, Marcel Pauker, este ucis în urma proceselor spectacol staliniste din 1938, rămâne devotată cu fanatism partidului, chiar și când poziția ei de lider este pusă în discuție după 1950. Gheorghe Gheorghiu-Dej, acest Al Capone (bisexual) al ,,viețașilor” de la Doftana și Târgu Jiu, este însetat de sânge și putere: el ordonă executarea lui Ștefan Foriș, a lui Lucrețiu Pătrășcanu și a fostului responsabil cu finanţele din PCdR, Remus Koffler, dovedit, după propria depoziție, ca fraudator din fondurile PCdR-ului interbelic și ca pervers sexual. Până și intelectualul Herbert (Belu) Zilber, simpatizat ca sursă autobiografică, alături de Petre Pandrea, de către Stelian Tănase, încasa sume frumoase cu ambele mâini când de la partid (via agenți NKVD sau Komintern), când de la Siguranță (adică Tanti Varvara, în limbajul gangsterilor din PCdR). Atmosfera din PCdR este profund viciată de damful mentalității de închisoare, de șobolani ai celulelor (pentru a-l parafraza doar puțin pe Stelian Tănase) peste care tronează tov. Gheorghiu-Dej, și de mirosul fetid al agenților și spionilor trimiși de Moscova să provoace răzmeriță și haos în România. Concluzia se impune: atât în plan ideatic, unde predomină sărăcia de idei și limba de lemn, cât și al activității de partid, unde abjecția morală nu are limite în indecență, comuniștii sunt – cum altfel? – expresia Diavolului în istorie, o adunătură de demoni utopici.

Pentru ce au investit sovieticii atâtea fonduri într-un partid minuscul, într-o sectă perdantă din estul Europei, timp de două decenii, când Armata Roșie a reușit să facă pentru jumătate de continent ceea ce Kominterul lui Willi Münzenberg nici măcar nu visa să îndeplinească? Răspunsul la această întrebare depășește puterile analitice ale istoricului Stelian Tănase. Care era ideologia marxist-leninistă în interbelicul românesc? Dincolo de poncifele trimise prin curier de la Moscova, Stelian Tănase nu are timp să ne expună pe larg (falsa) problematica(ă) ideologică. În peisajul prosper economic din România anilor 1919-1940, în care democrația reprezentativă și-a atins, după cum se cunoaște, deplina maturitate, conduși de oameni de stat vizionari, patrioți și cinstiți, în mijlocul unei Românii a moralei publice de inspirație creștină, a meritocrației profesionale ireproșabile de sorginte prusacă, guvernați părintește de un monarh plin de virtuți, o bandă de escroci sentimentali și killeri politici, stipendiată copios de muscali, dar și de industriași români bine plasați după 1940, fâlfâie amenințător steagul bolșevismului peste țară. Printr-o coincidență nefericită a evenimentelor istorice, a cărei cauză nu poate fi decât fatalitatea și destinul blestemat al națiunii neprihănite, viguroasa elită economică și politică a monarhiei românești este înlăturată de acest val de barbarie slavă, din care se recoltează genetic o parte din actualii intelectuali de dreapta ai României. Suntem ca într-un film sovietic de pe vremuri, de după Marele Război de Eliberare a Patriei: fasciștii nu sunt doar soldați pe câmpul de luptă, ci bestii malefice cu dinți de vampir. Slavă celui de sus că până la urma partea buna a învins. Stelian Tănase este chiar aici, lângă noi, să ne spună povestea plină de aventuri a acestei victorii epocale pe gustul adolescenților creduli și a nepoților neștiutori.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s