Execrabila lume din Los Olvidados

Los Olvidados (1950) nu este filmul lui Luis Buñuel în care inima unei lumi fără inimă, sufletul unui lumi fără suflet, adică religia, este salvarea de pe acest pământ al tenebrelor, ci locul în care infernul este lucrat în lut de necredința însăși. Plasat în Mexico City, viața mizeriei, a pegrei mahalelor, a răutății neretușate au câștig de cauză. Pe stradă grupurile de băieți, tineri ,,huligani” fără repere, își amăgesc foamea (de carne, aliment conotat negativ cu sângele vărsat pe tot parcursul peliculei) în bătăi, competiții promiscue, alegând lideri informali și formând viitori clienți ai închisorilor. Nu este clar dacă sărăcia i-a adus pe buza prăpastiei sau dacă devianța lor agresivă cauzează pauperitatea și corupția mistuitoare din jur: ambiguitatea regizorului este corect repartizată între cele două poziții contradictorii. Starostele găștii de puștani – hoți de buzunare în devenire sau cerșetori, greu de spus – este El Jaibo (Roberto Cobo), un adolescent aproape adult care, evadat de la școala corecțională, dovedește deprinderea unor apucături de mafie organizată. În ciuda lipsurilor presante din jur, piața de alimente este la fel de animată ca în orice alt cartier dintr-o metropolă modernă: aici e locul în care El Jaibo urma să dea lovituri și să-și antreneze, demonstrativ, ucenicii. Gașca e compusă din Pedro (Alfonso Mejía), un băiat în vârstă de paisprezece ani și doi puștani, Cacarizo (Roberto Cobo) și Pelón (Jorge Pérez). În tot filmul, tinerii tâlhari nu fac altcevă decât să bată un orb și să fure pe un cetățean cu picioarele amputate, semn că victimele lor corespundeau unei slăbiciuni a grupului care înca se suda: imaturitatea și bravada predomină. Cerșetorul orb, Don Carmelo (Miguel Inclán) cântă și face pe vraciul pentru a se întreține: în pofida handicapului său, bătrânul este la fel de capabil de violență crudă ca oricare alt om din cartier. Pentru a supraviețui, orbul este în stare de orice: de a lovi până la a ucide. În plus, iubește gologanii pe care îi ține ascunși acasă după o cărămidă ca ultimul dintre cămătari. Discursul lui Don Carmelo este unul nostalgic, cu irizații conservatoare: se deplânge mereu epoca de aur a generalului dictator Porfirio Díaz. El Jaibo îl primește în grup pe Ojitos (,,Ochișori”), un băiat de la țară, părăsit de tată, biet orfan al marelui oraș. Ojitos (Mário Ramírez) e cumsecade și milos inițial, dar, după ce acceptă, în schimbul hrănii și al unui acoperiș deasupra capului, să îi servească lui Don Carmelo, brutalitatea se infiltrează și în felul lui de a fi, încercând, fie și momentan, să-l ucidă cu o piatră pe orbul cel despotic și depravat. Viața e grea, aspră și nemiloasă.

El Jaibo e un copil orfan, Pedro nu are tată și nici ceilalți băieți de stradă nu par a fi crescut cu o autoritate paternă în casă. Nici în ceruri, nici pe pământ. Deși mahalua e tradițională, bărbații în putere sunt aproape absenți, fie îngropați, fie beți. Lipsa de sentimente și de decență în purtări sunt atribuite oarecum și morții sau golului lăsat de un părinte ferm și demn în existența acestor vagabonzi și nenorociți de tineri. Atunci când El Jaibo, care refuză munca, își ucide din greșeală un vechi amic, cel care-l denunțase la autorități pentru furtișag (deși acesta neagă a fi fost un ,,turnător”), soartă devine din pitoresc-picarescă, în primele scene ale filmului, sumbră și asupritoare. Julián (Javier Amézcua), muncitor pe șantier, moare sub ochii ucigașului El Jaibo (din nou, atacând travestit într-un băiat cu brațul rupt) și lui Pedro, cu care împarte banii celui ucis.

În această bolgie viermănoasă, Pedro este cel care alunecă, tragic, în viciu și abominație. Pedro mai avea câțiva frați, iar mama (Stella Inda) muncește ca femeie de serviciu pentru a-i întreține. Relația ei cu Pedro este una ambivalentă: deși ține la el ca la toți ceilalți copii, care îi sorb toate energiile și clipele de veghe, mama nu îi iubește pe nici unul dintre ei. Săracia exclude nu doar sentimentalismele, ci și sentimentele cele mai simple. Pe deasupra, ea însăși recunoaște că l-a născut pe Pedro la paisprezece ani și că nu își amintește cine îi este tatăl. Masculinitatea matură, fantomatică, se ivește la fiecare pas. Maternitatea imatură, în schimb, este atotprezentă: El Jaibo, dornic de primele îmbrățișări ale vârstei, o agresează vulgar, cu aluzii obscene, dar atât de firești în mahala, pe Meche (Alma Delia Fuentes), sora unuia dintre băieții lui El Jaibo. Fratele nu protestează. Legea bărbaților este să violeze și să ucidă, a femeilor să nască și să tacă, cu toate că Meche ascunde, sub zdrențele rochiei, un briceag sau un șiș. Orbul însuși o va pipăi la timpul cuvenit, cu îndrepțărie, pe fată. Din nou, sărăcia nu pare a fi singura și cea mai decisivă dintre explicații.

Pedro, care caută afecțiunea și și-ar dori să fie ,,un băiat bun” (speranța imposibilă în cartierele mărginașe din Mexico City), se angajează la un fierar, de unde El Jaibo, luciferic, subtilizează, aflat accidental în vizită, un cuțit lung cu mâner de argint. Pedro, care regretă crimă la care a asistat și vrea să se schimbe, e dat în căutare de poliție. Mahalaua e încă superstițioasă și obscurantistă, înveliș de romano-catolicism și o religie populară: Pedro își visează mama levitând deasupra patului ca o sfântă, orbul masează cu porumbei spatele unor femei bolnave, iar Meche și frații ei locuiesc într-un grajd betleemic. Când Pedro fuge de acasă, El Jaibo, care dădea târcoale cocioabei de ceva vreme, o curtează pe mama tovarășului său, femeie slabă, care, în cele din urmă, îi cedează fizic. Moartea subită și sexualitateă intemperată nu sunt zăgăzuite în mahala.

Când Pedro ajunge la școala de corecție, adus de mama lui, care e o fermă pentru adolescenți turbulenți, acesta se remarcă prin actul defulatoriu de a ucide două găini. Directorul instituției își pune la încercare farmecele pedagogice și îi oferă băiatului înrăit cincizeci de pesos, rugându-l să-i cumpere un pachet de țigari din afara fermei. Pedro, bucuros că există cineva care să-l recunoască în(tru) adevărata sa umanitate, se conformează cerinței. Pe drum, satanicul El Jaibo, amantul mamei lui și ucigașul prietenului lor comun, îi fură banii lui Pedro. Bătălia pentru câștigarea propriei sale demnități devine decesivă. După ce se încaieră în praful străzii cu starostele lor, Pedro, înfrânt pe moment, divulgă celor adunați crima lui El Jaibo. Din acest moment, criminalul devine o țintă vie pentru polițiști. Orașul de sus, cu violența sa organizată legal, se coboară furibund peste mica urbe a târfelor, tâlharilor, șomerilor și copiilor făcuți din flori.

Când noaptea se lasă în afara bulevardelor luminate, doar lama cuțitelor mai aruncă raze de soare. Într-un pustiu de mahală, El Jaibo este împușcat de oamenii legii. Cu câteva clipe mai devreme, Pedro, asemeni unui tânăr Iisus, este bătut mortal de bestia de El Jaibo în ieslele grajdului codanei Meche, cea mincinoasă și vanitoasă, pe jumătate deja stricată.

Finalul trage concluzia neagră din punct de metafizic a păcatului originar și al răului primordial, indelebil: Don Carmelo invocă necunoscutul, deplânge însăși nașterea acestor stârpituri de oameni, care ar fi trebuit să fie avortați sau spânzurați de picioare, ca în vremurile bune de altădată, vobind poate și despre el însuși, în timp ce Meche și bunicul ei ticăloșit duc cadavrul lui Pedro în loc de desagă, purtat, etern blasfemic, de un măgar biblic. Trec neabătuți pe lângă mama celui ucis, care-l caută cu calmul unei văduve. Ultima scenă este groapa de gunoi, unde leșul celui ce a fost Pedro, singura sclipire în acest întuneric uman, este azvârlit ca o carcasă de animal stins timpuriu. Un câine care descinde în iad, prăvălit într-o hârtoapă. Nici milă, nici îndurare, nimic. Nada, nada, nada.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Filme și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s