La umbra fetelor bătrâne

Să ne fie la toți la fel de rău[1] nu e nicidecum o continuare a Soldaților, însă similitudinile care se pot stabili provin din repetarea schemei generale a bestsellerului autorului Adrian Schiop: un homosexual singur, anxios, singuratic, oarecum alcoolic, care caută, fără costuri suplimentare, acea atingere omenească de sexualitate tandră care să îl scoată din stările psihice de angoasă fără ajutorul medicamentelor. Angoasele sunt declanșate dintr-o frică tipică societății românești: teama de a nu rămâne singur pe lume după o anumită vârstă, fără soț, nevastă și copii, un orfan al unei societăți care trata (și încă o mai face, dar fără energia distructivă de odinioară) pe cei neisprăviți cu duritatea unui stigmat mut, dar nu mai puțin dureros pentru ambele părți. În viață trebuie să plantezi un copac, să clădești o casă și să faci un copil – acestea erau în ordinea tradițională românească, semiurbanizată în anii regimului socialist, norme morale. Ele sună decent la prima vedere, dacă nu ar veni însoțite de dispreț și distanță socială vizavi de aceia care trăiau alternativ, musai inferiori. Adi Schiop a crescut în Țara Făgărașului, unde comportamentul oamenilor este mai rugos și mai colțos decât în sud, în care o anumită compansiune pentru necăjiții cu ghinion – luată drept delăsare de regățeni de către ardeleni și bănățeni – îndulcește interacțiunile cotidiene, luminându-le. Deosebirea majoră față de Soldații constă din ceea ce a dispărut din obiectiv: cartierul Ferentari mizer, foiala bețivilor, forfota șmecherilor care se sparg zgomotos în figuri la terasă, glasurile tânguitoare, de muezini, ale cerșetorilor, șuieratul molcom al drogaților, într-un cuvânt, modul de viață al lumpenilor, clasa cea de mai jos a societății. Să ne fie la toți la fel de rău se compune ca o memorialistică de apartament, degresată de viață necioplită a străzii, ceea ce scade din relevanța mesajului cu bătaie politică al cărții. Cu toate acestea, Să ne fie la toți la fel de rău este o carte, după cum vom încerca să demonstrăm, mai atent, mai relevant și mai inteligent scrisă decât Soldații.

În loc de umflatul de Alberto cel vesel, libidinos și manipulativ îl avem pe Florin Prodan, polițist la Tâlhării și furturi, un tip la patruzeci și trei de ani. Florin e pe picioarele lui: câștigă mia de euro, are propria garsonieră. Homosexual de la paisprezece ani, când, vreme de încă șase ani, a fost inițiat și iubit de un antrenor de fotbal căsătorit și cu copii, Florin e un playboy cu răsfățuri de macho. O constantă în Să ne fie la toți la fel de rău este ipocrizia homosexuală: de altfel, Florin, căsătorit ani de zile până să divorțeze de o nevastă moartă după aparatele de jocuri de noroc, intră în această categorie până la un punct. O bună parte din homosexualii români, care se caută avid pe siteurile de profil, sunt fie bisexuali, fie homosexuali în faza de negare, mulți dintre ei familiști în sensul tare al cuvântului. Florin suferă de câteva traume din copilărie, pe care Adrian Schiop se tot străduiește să le psihanalizeze în decursul narării, însă reușita e una forțată și contraproductivă, parcă intenționată mai degrabă ca o patologizare a lui Florin decât ca o înțelegere matură a personajului. Rana afectivă care pulsează dureros e relația lui Florin cu tatăl lui, un bețiv sărac, bătăuș și neica-nimeni, acum bătrân și decrepit, care și-a părăsit nevasta și copiii pe când aceștia aveau nevoie urgentă de bani și protecție[2]. Taică-său trăise și pe străzi la un moment dat și se poate bănui că făcuse tot felul de prostii pentru zece lei cu diferiți bărbați.[3] Mama lui Florin, Maria, bolnavă, murise de curând, găsită moartă de frig sub un pod după ce plecase de acasă și uitase drumul înapoi. Amândoi părinții îl marchează până în măruntaie pe Florin, băiatul care făcuse pipi în pat până la treisprezece ani, cu toate că strădania lui de a fi un fiu bun și iubitor e văzută de Schiop ca una de dependență emoțională morbidă. Schiop îl găsește pe Florin pe platforma Romeo. Beau amândoi nu la Boieru sau Zeicani, ci la mama Jana, patroană de magazin la colț de stradă cu bar alături, dar care locuia în Drumul Taberei, un indiciu clar că viața materială a Ferentarilor se mai îmbunătățise de la atâția muncitori plecați la muncă în afară sau cu treabă prin țară, nu numai în București. Florin se ține bățos, obsedat de detalii ca un detectiv, ordonat și curat ca o farmacie până se îmbăta, moment în care redevenea adolescentul cocalar și fără o lețcaie în buzunar, care se prostitua pentru a-și întreține decent mama și frații mai mici pe vremuri. În pat, Florin e de aceeași brutalitate de pârnăiaș ca Alberto, cu deosebirea că polițistul venea și cu o bogată experiență de escort la activ, ceea ce îl încântă masiv pe Adrian Schiop. Însă acesta umblă după potcoave de cai morți în comportamentul cu Florin și nu-i de mirare că le găsește, ca un iezuit, după ceva vreme: autodisciplinarea vădită a lui Florin devine semn de OCD (tulburarea obsesiv-compulsivă), iar sexul sportiv, fără atingeri pe corp sau față cu mâinile, este catalogat drept harfe în cap de macho care nu se poate lipi emoțional de nimeni. Până și ,,ordinea și siguranța” lui Florin, masca polițistului cinstit, sunt conotate negativ, în sensul în care dubioșenia milităroasă a majorității polițiștilor s-a imprimat ca timbrul de plic pe o heterosexualitate răstită și grobiană.[4]

De cealaltă parte a balansoarului, nici Adrian Schiop nu mai moare de foame ca pe vremuri: din filmul realizat după Soldații, din proiecte AFCN și alte daraveri, deși nu muncește de se sparge ca un hamster în cubicle-ul corporatist, ajunge să adune și 6000 de lei pe lună, cu mențiunea că veniturile-i sunt lovite de fluctuații meteo mult mai păguboase decât leafa stabilă a unui polițist român. Schiop stă în apartamentul personal, într-o margine mai răsărită a Ferentarilor, de unde se poate sfătui ușor cu doamna Jana sau să asculte glumele istețe, cu direcție lungă și fără acreli fâsâite, ale muncitorilor și pensionarilor din cartier. Viața de gay singur e posomorâtă când ești la vârsta medie, bați spre cincizeci și te lași iubit pasiv, fiindcă homosexualii, spre deosebire de cuplurile de lesbiene, sunt prădători și instabili sau/și fățarnici, însurați și divorțați. Tovarășii mai de inimă ai lui Schiop sunt Luci, bossul de la Asociația MozaiQ, Vlad Levente Viski, pasionat de ideologie, și Rareș, un corporatist efeminat la departamentul HR. Ca structură pshihologică, traducând în termeni heterosexuali, Adi Schiop e o femeie năzuroasă, cu multe aere de superioritate intelectuală, care vrea măcar să fie regulată ca la carte. Pentru că Florin e un tip de treabă, mai bun decât el, Adi Schiop îi caută necontenit nod în papură, în speranța perversă de a-l micșora ca persoană. Problema e că Schiop nu se poate așeza într-o relație de durată cu cineva, așa că face apel ba la dăscălelile prietenilor de stânga, ba la Mihai, psihiatru plecat în Elveția pentru o căruță de bani, realizat, care îi dă de înțeles din discuții că, după o vârstă, conștientizarea unor conflicte psihologice nu duce la rezolvarea lor, ci la conservarea acestora ca mărci distincte ale personalității.[5] Florin trece cu brio testele lui Adi Schiop: în pofida aurei de macho sever, nu e nici vreun tablagiu fascist, nici dezechilibrat psihic. E, cel mult, insipid și comme il faut, iar, pe deasupra, iubește pisicile și câinii vagabonzi din cartier, pe care-i hrănește ca pe feblețea lui. Florin rămâne, totuși, un playboy care joacă pe mai multe fronturi. Nevoia lui de a fi servit cu un pachet de țigări, o sticlă ieftină de vin și una de Pepsi, când mai dădea o tură de noapte pe la Schiop în apartament, eveniment terminat cu mult sex, arată că Florin, maniacul obsedat de control și dominare, își înțelege atuurile pe piața homosexualilor, una cu mari dezechilibre între cererea uriașă și oferta slabă, monopolizată de pasivi care nu își asumă pe față homosexualitatea, băltind pe un spectru intermediar necinstit. Din această încrengătură de nemulțumiri sociale reiese și antipatia și gelozia gaylor, puse pe seama femeilor hetero, care se bucură pe gratis de ceea ce ei capătă cu greu și în condiții second hand. Florin fusese învățat să fie servit și adulat ca un mic potentat încă din adolescență, când homosexuali pasivi și cu bani, unii veniți din străinătate, nu ca antrenorul de fotbal zgârcit și cu nevastă și copii, deveniseră dependenți de el ca de heroină. Adi Schiop îi amintește lui Florin de primul său partener sexual.[6] Florin nu este doar un superman în pat cu tabieturi de copoi: ,,Vroia de fapt liniște, un buncăr antifonic în care să se simtă în siguranță și departe de zgomotele agresive ale orașului – lângă cineva care-l sedează prin calm și nu încearcă să-l acapareze”.[7] În plus, polițistul gay își umpluse garsoniera de jucării din pluș ca pentru a pune comprese pe o leziune nevindecată a copilăriei pierdute. Aceste detalii fac parte din portretul psihologic nu tocmai sănătos pe care îl creionează necredibil naratorul, orientat – e adevărat – pe o înțelegere empatică, însă condescendentă, a lui Florin, care, dincolo de tușele agresiv-defensive ale lui Adi Schiop, pare un om normal și echilibrat în comportamentul lui social. Fie că mama ocupă un loc prea important în ochii lui Florin, membru al underclassului prin creștere, fie că mângâierea absentă a părinților – bucuria de a fi iubit – are loc odată cu primul contact sexual gay, Adi Schiop îi înfinge ace în pântece ca pentru un insectar partenerului Florin, care bea ca un polițist obișnuit[8], muncește cu osârdie, împrumută bani cui are nevoie (inclusiv o mie de euro femeii de serviciu din scara blocului, deși Adi nu îl crede în stare, judecându-l mereu de ,,chitros”), economisește când e cazul, dovadă că a reușit astfel să-și crească frații stabiliți în Marea Britanie, Matei și Dani, și pe Dragoș, plecat în Danemarca. Caracterul tare și ferm, mândru și onest al lui Florin îl irită grozav pe Adrian Schiop, care din calic, lumpen, sărăcan în mentalitate, complexat în raport cu părinții, de care nu se poate desprinde emoțional, nu-l scoate. Ba chiar amintește calm și senin că Florin și-a ,,violat” din întâmplare, într-o hârjoană, unul din frați, pe Gilu, cel distant, când era încă elev de școală și mergea la antrenamentele de fotbal. La un moment dat, Florin dispare din peisaj câteva zeci de pagini, atât de oprimantă e ținuta lui cinstită și prea morală de polițai, apărând doar cu puțin înainte de finalul cărții, când Adrian Schiop, iarăși falit pentru o lună, pleacă în provincie în anul pandemic 2020, pentru a-și reface forțele interioare și a pune ceva mai consistent pe hârtie, altfel spus manuscrisul de la Să ne fie la toți la fel de rău.

Ajuns în Arpaș, unde locuiau părinții săi, Adi Șchiop zace mai mult în casă, respectând condițiile exasperante impuse de autorități. Cu ocazia aceasta suntem puși în temă cu meseriile părinților săi pensionari: altfel decât majoritatea septuagenarilor și octogenarilor din România zilele noastre, Adrian Schiop vine din pătura educată academic a României comuniste. Tata a fost medic de țară, nițel aplecat spre băutură, și mama juristă, șefă de promoție la absolvire, deci, cum ar veni, proletariatul intelectual înalt cu ceva statut financiar asigurat. Aflăm și câte ceva din mentalitățile locului și cum se diferențiază sibienii de făgăreșeni din punct de vedere al experienței istorice materiale: primii sunt încrezuți și harnici, ultimii sunt pragmatici, agresivi și drepți, orientați capitalist pe făcut bani încă din vremea când emigrau pe capete la 1900 în America. Din păcate, tot făgăreșenii sunt, de asemenea, vindicativi și poartă pică decenii la rând oricui îi supără cu ceva la chimir, iar din această atitudine verticală și individualistă se trage și legionarismul accentuat al regiunii în interbelic. Altfel, timpul se scurge mai ales în discuții cu Andreea la telefon și prin mesaje, absolventă de liceu sanitar, fostă soră medicală, angajată la un cabinet școlar, detașată provizoriu pe timp de pandemie la DSP-ul din județ. Andreea e colega de gimnaziu a lui Adi Schiop, o tipă inteligentă, descurcăreață, tenace și ambițioasă. Lucrase la începutul anilor 2000 în Vest, adunase bani cât să-și cumpere un apartament și îi detesta în prezent pe bătrânii care au avut șansa de o casă de la stat, cumpărată pe nimic după 1989, mai ușor decât a trebuit ea să se zbată pentru o locuință, muncind pe rupte în țări străine. De asemenea, are opinii ferme cu privire la doctorii în vârstă arghirofili și ramoliți din sistemul sanitar românesc, corupt până în măduva oaselor, sistem pe care îl execută în doi timpi și trei mișcări. Andreea e și mama cloșcă care își asfixiază puii: are un băiat răzgâiat din prima căsnicie, soțul inițial, afacerist prosper în construcții, totul pe spinarea muncitorilor aduși la muncă din România, părăsind-o pentru o nemțoaică în Germania, unde acesta rămăsese. Alex e student la Drept, nu învață mai nimic printre multe alte restanțe, deși îl duce mintea, și are opinii maoiste radical-infantile, susținând cauza pauperilor și a încălzirii globale și lansându-se adesea în ditirambi pentru China comunistă, care, crede el, își va reveni la vechile dogme, de dinaintea sistemului chinezesc de capitalism controlat de stat, când era rău pentru cei mai mulți chinezi, dar măcar răul se împărțea egalitarist. E fraza care dă titlul cărții, printre altele, viitorul global aparținând unei mizerii distribuite în părți egale. Andreea e căsătorită cu un șofer de tir calin, Radu, care câștigă puțin peste o mie de euro pe lună într-o companie deținută de un milionar escroc și patibular. Radu lucrase ca grădinar prin Elveția, unde o cunoscuse pe Andreea. Plictisit și sictirit de condițiile izolării, Adi Schiop se amuză de sus, pe sfert iritat, ori de ideile trăznite ale lui Alex legate de o extinction rebellion, urmată de o globalizare chinezească en marche, ori de prietenii de stânga de pe Facebook, ,,zânele bune din ONG-uri”[9] care dau like și atât, monștrii de falsitate în materie de indignare moralistă, începută și finalizată pe Facebook. Dincolo de prietenie, se vede că Andreea caută și ceva consiliere din vorbele lui Adrian Schiop: fiul ei prea alintat este un homosexual obez, îndrăgostit de pisici și de bărbați căsătoriți, care, când nu suferă de depresie, se visează femeie și cochetează cu ideea schimbării de sex. Andreea îi plătește ședințe de psihoterapie la Cluj, însă se îndoiește de eficacitatea lor. Până la urmă, recuperat mental, Adi Schiop revine în București.

Blocajul din viața sa se repară rapid: pe de o parte își pune în sfârșit gresie și parchet laminat în apartament, ca urmare a insistențele repetate ale mamei, după ce mai făcuse praf pe băutură un ajutor financiar venit de la ea, pe de altă parte are câteva aventuri cu homosexuali agățați pe internet. Adi Schiop ne mărturisește la un moment dat că sexul vine după înot în preferințele sale personale. Când îl revede pe Florin, ceva se rupsese între ei, probabil că miștourile și dușul rece pe care le administra cu răutate Adi Schiop își spuneau cuvântul, narcisismul și faptul că era vătămat psihic de părinți, regresând extatic și bovin în copilărie, constituind capetele de acuzare. Amurgul relației nu întârzie să apară, iar nota naturalistă a simptomelor taie ca briciul de la frizerie: ,,muia e marasmul în care sfârșesc de obicei cuplurile gay, semnul că relația a ars, că masculinitatea s-a erodat, diferențele de putere pe care s-a sprijinit atracția s-au tocit, pe scurt, că relația aia băltește ca universul în moarte termică și tot că universul în faza aia călâie poa s-o țină în eternitate așa, pe mui diafane și o frumoasă prietenie”.[10] Băiatul bun din Florin îl are în îngrijire pe tatăl lui, care e luat de ,,atârnache” în gura lui Adrian Schiop. Tatăl lui Florin nu poate ieși decât cu greu la pensie, adeverințele de vechime în muncă făcând parte din activul unui patron care cerea bani în schimbul accesului la arhiva foștilor angajați din defuncta ITB, iar polițistul trece printr-o perioadă de stres și agitație, întrucât se schimbau șefii cei mari, lacheii politici, mai ceva ca șosetele. Prietenia se rupe în clipa în care ,,văduva” neconsolată (Adi Schiop) se simte țepuită cu un pachet de țigări – o scuză comodă și venită la țanc – de către polițistul sentimental, ,,flăcăul tomnatec” care asculta muzica latino sentimentală de duzină.

Florin nu furnizează nici anecdote cu stăpâni și slugi, nici bârfe scandaloase, material rulant numai pentru un roman mai puțin de atmosferă decât este Soldații: el apasă burghez pe butonul freeze în compania prietenilor intelectuali ai lui Adrian Schiop, tăcea, asculta, se controla la băutură și intra pe frecvența medie a grupului, ceea ce nu-i place scriitorului, un cocalar isteric, cu spume la gură ca Alberto, câștigând simpatia cititorilor sau privitorilor și producând vibrații noi publicului consumator de așa delicii, rare în bulele lor sociale cuminți. Dificultatea de a scrie o carte cu derbedei interesanți și cu povești de viață captivante se vede în Să ne fie la toți la fel de rău, Adrian Schiop încercând să tatoneze un teritoriu cunoscut, deja încercat, cu aplauze la rampă, în Soldații, însă dezabuzarea și meschinăria totale, de la coituri sacadate până la socoteli cu consumul zilnic, sunt specifice cuiva care s-a despărțit social de lumpeni, dar încă nu s-a instalat decis în straturile middle classului, tipicurile și comoditățile acesteia deranjând la coate ca o haină în care te simți prea mare ca să intri din prima la fix.

Note:


[1] Adrian Schiop, Să ne fie la toți la fel de rău, Editura Polirom, Iași, 2021.

[2] Ibid., pp. 152-153: ,,Omul ăla părea chiar o infecție – când îi sucise mințile mamei lui Florin, o copilă de 18 ani, o convinsese să fure banii pe care părinții ei îi doseau prin casă (erau cojocari și ca antreprenori clandestini lucrau doar cu cash la negru) și fata fugise de acasă cu 20.000 de lei – și după ce s-au terminat banii a bătut-o ca-n romanul Ion să se ducă să ceară alții”.

[3] Ibid., p. 10.

[4] Ibid., pp. 66-67.

[5] Ibid., p. 51.

[6] Ibid., p. 71.

[7] Ibid., p. 72.

[8] Ibid., p. 85: ,,Minerii mor de silicoză – polițaii și apeviștii de ciroză, nu e un secret pentru nimeni”.

[9] Ibid., p. 124.

[10] Ibid., p. 157.

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s