Educația națională – etapa 2020

În cele ce urmează, deși prezența datelor brute va fi absentă, vom expune pe scurt punctele slabe ale sistemului de învățământ românesc, dar și cauzele ineficienței sale publice. Metoda noastră va consta, grosso modo, din izolarea de sus în jos a instituțiilor majore care compun și decid funcționarea din interior a structurii de învățământ din România. Întâi vom expune problema, iar apoi vom propune dedesubt soluțiile de moment, căci soarta învățământului depinde, în definitiv, de puterea politică și de dezvoltarea materială a societății pe termen mediu și lung. Cititorul este invitat să ia cum grano salis unele rezolvări ipotetice, autorul exagerând acolo unde realitatea de zi cu zi se face răspunzătoare de contradicții mult mai serioase decât puterea de scrutare a minții sale.

Ministerul

Este o instituție necontrolată politic și, în același timp, fără răspundere democratică. Acumulând un munte haotic de hârtii sub variate forme, ministerul trăiește din a raporta și a da ordine, ambele activități derulându-se din birouri incoerent coordonate, unde se face administrație pe hârtie. Birocratismul cel mai ineficient dublează alte activități în afara legii, care au loc în spatele ușilor închise, deși, dacă procuratura ar fi realmente interesată, aceste uși sunt fie întredeschise, fie nu dețin deloc încuietori sau au unele stricate. Ministrul este mai slab decât un director de departament, iar secretarele au adesea mai multă putere de influență decât acesta. Munca ministerială se desfășoară într-o stare de lâncezeală și incompetență copleșitoare, cei mai abili birocrați fiind cei care scriu și ștampilează cele mai multe hârtii în cea mai scurtă unitate de timp, conținutul real al acestor documente nepreocupând în mod serios pe nimeni.

Soluție: Politizarea serioasă, pe fundamente ideologice și de politici publice, și restabilirea ierarhiei interne, în conformitate cu organigrama existentă. Din cei mai efemeri și mai slabi, ministrul, consilierii și secretarii de stat trebuie să redevină vocea politică a alegătorilor, plătind la urne pentru deciziile lor greșite și să nu fie doar apendicele unor afaceri private sau masa de manevră a unor birocrați ministeriali semiobscuri, inamovibili timp de câteva decenii din posturile de decizie și control pe care le-au căpătat in illo tempore.

Academia Română

O gaură neagră de sinecuri, fonduri puține și cercetare modestă, în ciuda tirajelor relativ ridicate de publicații sau a frecvenței conferințelor, colocviilor etc. interminabile. Academia Română este atât de deficitar reprezentată la nivel social încât simpla ei inexistență nu ar deranja decât pe angajații instituției și pe academicienii înșiși.

Soluție: Eliminarea din Academia Română a celor mai mulți academicieni, nuli la nivel internațional și exemple de impostură și corupție în plan național. Concursuri reale, transparente în institutele Academiei, obligativitatea unor standarde internaționale în evaluarea muncii de cercetare se impun en force și en marche în România. Cercetarea trebuie să creeze politici publice solid argumentate științific pentru ministere, dar și instituții din subordinea acestora, în vederea îmbunătățirii vieții materiale a tuturor cetățenilor României.  

Universitatea

Universitățile private funcționează de zeci de ani ca tarabe de vândut diplome, unele mai puțin întemeiate decât altele. Absolvenții acestora se folosesc de diplomele universitare dobândite pentru obținerea sau conservarea unui post în aparatul de stat românesc și mai rar pe piața muncii, în domeniul în care au căpătat certificarea universitară. Universitățile de stat au adesea mai mulți studenți la taxă decât bugetați, deși sunt instituții ale statului român. Este impropriu să le separăm cu strictețe: atât cele de stat, cât și cele private se bucură de principiul legal al autonomiei universitare, utilizat pentru crearea unor afaceri de familie/i în marginea legii sau deseori dincolo de lege. Abuzul acestui principiu a creat o universitate submediocră, pepinieră de șomeri și subangajați (diploma universitară nu are de-a face cu locul de muncă real în cele mai multe cazuri), fără cercetare notabilă și fără prestigiu universitar credibil (locul 1000 în topurile academice globale nu reprezintă aproape nimic notabil în câmpul cunoașterii științifice).

Soluție: Retragerea ștampilei Ministerului Educației Naționale de pe diplomele emise de universitățile private în prezent. Reacreditarea acestora ca afaceri educaționale pentru publicul larg se va face la un nivel al standardelor de calitate mai apropiat de realitate. O afacere educațională este mai degrabă o afacere decât educație, indiferent de excelența sa dovedită în alte locuri din lume, iar clientul student alege liber ce dorește să studieze, asumându-și riscurile ce se impun în orice tranzacție. Statul poate oferi consiliere, dar nu parafează activități educaționale care au loc pe piața liberă, organizate de persoane private. Universitățile de stat, în schimb, trebuie să elimine prin lege învățământul cu taxă din interiorul lor. Autonomia universitară nu are sens câtă vreme rectoratele depind financiar și politic de Ministerul Învățământului și de puterea executivă a statului, iar ingerința politico-administrativă există deja în grade considerabile la orice nivel ministerial. Facultățile care au un număr redus de studenți se reduc la nivelul cerințelor sociale reale, conform datelor furnizate de INS, ICCV și Ministerul Muncii. Se impune corelarea între numărul de locuri în universitate cu numărul de dosare depuse de către candidați la admitere: facultățile cu cerere ridicată organizează un examen eliminatoriu. Celelalte facultăți își acoperă posturile disponibile, urmând să se contracte în cazul unor cereri repetate scăzute (3 ani la rând) sau să ceară suplimentare de locuri de la un an universitar la altul, dacă este cazul unei cereri educaționale crescute. Un rector ales nu poate conduce pe parcursul întregii sale vieți profesionale decât într-un singur mandat de 5 ani. Un decan ales nu are dreptul la mai mult de un mandat de 5 ani în timpul vieții. Un rector și un decan nu pot ocupa poziții politice și administrative înalte (ministru, senator, deputat, judecător la ICJC, CCR, primar, consilier local, director de spital, policlinică sau orice altă instituție a statului român) în timpul consumării mandatelor lor. Senatul Universității are obligația legală să își înlocuiască în întregime membrii o dată la zece ani de activitate continuă. Evaluarea universităților de stat, de care depinde bugetarea lor, va depinde de doi factori: 1) rata de integrare pe piața muncii a absolvenților, sfera economică în conformitate cu domeniul de pe diplomele de licență și masterat aparținând de drept absolvenților, salariul mediu brut al absolvenților la cinci, zece și respectiv cincisprezece ani de la data absolvirii studiilor universitare și 2) prestigiul academic global al cadrelor academice existente, măsurat după parametrii celor mai bine clasate o sută de universități globale în cele mai prestigioase trei topuri la scară planetară. Universitățile de stat care nu îndeplinesc cele două condiții sunt desființate prin lege în termeni de zece ani de la emiterea unei noi legi a educației, în care să se prevadă punctele 1) și 2) mai sus amintite. Școlile doctorale funcționează cu condiția angajării viitorilor doctori în științe în institutele de cercetare ale Academiei Române ca cercetător debutant sau pe posturi didactice de asistent în universitățile de stat existente. Prin urmare, numărul doctoranzilor este condiționat de numărul de posturi disponibile conform prognozelor stabilite de Ministerul Educației Naționale. Lucrările de doctorat se publică obligatoriu la o editură academică recunoscută ca prestigiu și valoare între primele trei din România. Este interzis prin lege rudelor de gradul I, II și III să lucreze în aceeași universitate de stat, indiferent de postul ocupat sau funcția de conducere deținută.

Palate de cultură/Cluburi sportive de stat/Casele Corpului Didactic din reședințele de județ și Municipiul București/Centrul Municipal București de Resurse și Asistență Educațională, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională/Institutul de Științe ale Educației/ Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar/ Centrul Național de Instruire Diferențiată.

Palatele de cultura activează cu precădere în relație cu liceele vocaționale și oferă logistică și spațiu de desfășurare pentru elevii acestor licee. Cluburile sportive de stat colaborează intens și programat cu liceele de profil sportiv din țară. Se organizează concursuri județene, naționale și internaționale. Bugetarea acestor instituții se realizează în raport cu rezultatele notabile din ultimii cinci ani de activitate. În absența acestora din urmă, palatele de cultură și cluburile sportive sunt comasate și bugetate corespunzător, managementul eliberat din funcție și înlocuit prin concurs public cu unul nou. Mandatele conducerii nu pot depăși cinci ani, prelungindu-se doar în situația în care se obțin rezultate excepționale la nivel internațional.

Caselor Corpului Didactic din țară le este interzisă prin lege perceperea de taxe în schimbul desfășurării oricăror tipuri de cursuri de formare continuă pentru cadrele didactice. Cursurile vor fi astfel împărțite: 80% constau din pregătirea pentru definitivat, gradul II și gradul I, 20% din cursuri legate de funcționarea diverselor compartimente școlare (comisiile din școală). Conducerea CCD-urilor se schimbă obligatoriu o dată la cinci ani.

CMBRAE și CJRAE-urile vor deveni Centre de sprijin și asistență educațională pentru copii cu nevoi speciale (CSAECNS). Psihologii instituției sunt testați anual la nivel de cunoștințe de specialitate și primesc un feedback sub formă de chestionar din partea profesorilor diriginți din liceele și școlile gimnaziale în care personalul centrelor activează.

Institutul de Științe ale Educației este reînființat prin încorporarea/contopirea sa în Academia Română. Institutele cu profil asemănător din cadrul Academiei Romane (ICCV etc.) preiau parte din sarcinile de lucru ale vechiului Institut de Științe ale Educației. Cele mai înalt cotate Facultăți de Psihologie și Științele Educației din România colaborează strâns cu ISE la un raport decenal asupra stării educației din țară, în care se expun toate problemele sistemice ale infrastructurii naționale în ultimul deceniu de funcționare și se propun soluții solid argumentate științific.

Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar trece în subordinea Ministerului de Finanțe.

Centrul Național de Instruire Diferențiată, instituție fără nici un rezultat pozitiv de anvergură încă de la apariție, se desființează prin lege.

ARACIP/ARACIS

ARACIP-ul devine instituția cheie în monitorizarea sistemului preuniversitar, având sediu și angajați în fiecare reședință de județ din țară, dar și în municipiul București. Angajații au statut de inspectori instituționali, aceștia realizând anual o inspecție de natură juridic-administrativă în unitățile școlare din teritoriu, aplicând sancțiuni ușoare la nevoie sau înaintând rapoarte procuratorii, atunci când este cazul. ARACIP-ul are dreptul legal și obligația ca în raportările sale către procuratură să includă activitățile de natură penală ale primăriei de comună, oraș, sector sau municipiu în chestiuni privitoare la legalitatea activităților din instituțiile de învățământ raportate.

ARACIS-ul monitorizează universitățile private și de stat sub aspectul legalității funcționării lor interne. Angajații aflați în control și supraveghere au statut de inspectori instituționali. ARACIS-ul poate suspenda temporar dreptul de funcționare al oricărei universități în situația constatării unor fapte penale sau a unor abuzuri grave. Colaborarea cu angajații procuratorii este una permanentă.

Inspectoratele județene și de sector din Municipiul București

Neservindu-și misiunea pentru care există, inspectoratul școlar este în România filtrul ineficient și îmbâcsit dintre ordonanțele și hotărârile guvernamentale și unitățile școlare propriu-zise. Îngropați și sufocați de raportări serbede și fără finalitate reală, una care, într-adevăr, să ridice calitatea învățământului, inspectorii școlari sunt nu numai străini de corpul profesoral, ci și de viața instituțională cotidiană a unităților școlare pe care le au nu doar în subordine, ci și în grijă. Inspectorii nu au calități profesionale recomandabile, iar performanțele lor nu sunt măsurate niciodată cu o minimă obiectivitate. Inspectorul școlar român nu depășește maturitatea profesională și conștiința misiunii sale sociale pe care le deține un șef de birou anonim din Ministerul Educației.

Soluție: Inspectoratele se definesc în mod esențial prin munca de inspecție a activității la catedra ce aparține profesorilor de gimnaziu și liceu teoretic, profesional și tehnologic, vocațional din România. Fiecare disciplină școlară, în funcție de numărul de unități școlare arondate inspectoratului, va fi reprezentată de un număr proporțional de inspectori școlari, care efectuează personal inspecțiile curente și speciale de grad (II, I) și definitivat din fiecare unitate de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Funcția metodistului dispare, acesta devenind automat inspector școlar, în conformitate cu activitatea sa de bază, cea de examinare periodică și formare continuă a cadrelor didactice. Inspectorul școlar este degrevat de 75% din activitatea de predare în clasă, având un spor de 50% la plata salarială. Fiecare inspecție finalizată cu o notă sau un calificativ este suma aritmetică dintre nota sau calificativul inspectorului școlar și a directorului/directorului adjunct al școlii. Inspectoratele dețin un inspector școlar șef pentru fiecare disciplină de studiu din trunchiul comun, acesta monitorizând munca echipei de inspectori școlari pe care o coordonează, aprobând, de asemenea, CDȘ-urile. Inspectoratul are doar secretariat și departamente organizate pe disciplinele din curriculum național. Chestiunile juridice sau cele legate de posibilele probleme de personal revin exclusiv ARACIP-ului județean/din municipiul București. Inspectoratul Școlar al Municipiului București dispare instituțional, inspectoratele de sector acoperind nevoile locale de îmbunătățire a pregătirii profesionale didactice.

Creșe și grădinițe

Învățământul antepreșcolar și preșcolar este tratat convenabil în Legea Educației Naționale nr. 1/2011. În plus, se impune colaborarea instituțională strânsă între școlile gimnaziale și grădinițele care au în comun (aproximativ) aceeași circumscripție școlară arondată. Pentru a preveni orice posibilă scădere a efectivelor antepreșcolare și preșcolare sub 100, respectiv 150 de antepreșcolari și preșcolari în unitățile de învățământ preșcolare, inclusiv cele speciale, părinții pot cere transferul cu aprobarea Consiliului de Administrație al unității la care se face transferul și cu luarea la cunoștință a C.A. al unității de învățământ de le care se realizează transferul numai dacă unitatea de învățământ de la care se cere transferul îndeplinește condiția de a avea un număr de antepreșcolari și preșcolari cu 50% mai mare decât numărul de efective școlare necesare pentru funcționarea unității de învățământ. Baza materială a creșelor și grădinițelor se impune a fi avizată la standardele de siguranță și curățenie impuse de DSP și Ministerul Sănătății.

De asemenea, orice post întreg sau număr de ore vacante din unitatea antepreșcolară și preșcolară se anunță ARACIP-ului în luna ianuarie a fiecărui an. ARACIP-ul are sarcina de a verifica valabilitatea acestui post conform înștiințării unității respective. Orice încercare de a zădărnici sau a falsifica anunțarea postului/normei/orelor vacant(e) cade în responsabilitatea Președintelui Consiliului de Administrație din fiecare unitate școlară, cel care își asumă legal sancțiunea profesională în acest sens, inclusiv desfacerea contractului de muncă în situația constatării unor false patente în acte.

Învățământul primar și gimnazial

Problema fundamentală a învățământului primar și gimnazial din România se reduce la slaba calitate a 1) absolvenților de învățământ obligatoriu și 2) a cadrelor didactice, inclusiv a celor de conducere. Dincolo de scăderea demografică, abandonul școlar pe fond de emigrare și a prezenței resurselor bugetare, relativ puține, educația deficitară perpetuează un cerc vicios al subdezvoltării.

Segregarea pe criterii de venit pune presiuni suplimentare pe învățământul de masă din România. Învățământul primar și gimnazial se divide între cele rural și cel urban într-un mod imposibil de recunoscut ca având ceva în comun: în vreme ce în mediul rural elevii vin la școală subnutriți și îmbrăcați în hăinuțe uzate, străbat zilnic pe jos kilometri întregi pentru a ajunge la școală într-o clădire dărăpănată și cu toalete insalubre, unde îi așteaptă cadre didactice de cele mai multe ori necalificate, școlile centrale din capitală și alte reședințe de județ sunt dotate cu table inteligente, toalete pentru persoanele cu dizabilități și calculatoare performante în fiecare sală de clasă. Diferențele de nivel de trai între cele două medii sociale nu sunt doar acute, ci în continuă creștere, existând riscul de a ajunge să discutăm de două sisteme paralele în învățământul românesc: unul al elevilor provenind din categorii sociale aflate la marginea supraviețuirii și altul în care elevii învață oricum pe cont propriu acasă cu ajutorul profesorilor meditatori sau privați, având rezultate pozitive notabile în școli de stat dotate material la un nivel corespunzător Europei dezvoltate. Abandonul școlar calculat anual și rezultatele slabe la examenele naționale de la sfârșitul ciclurilor gimnaziale și liceale provin în general din medii rurale defavorizate material. Soluția de a bugeta suplimentar școlile din mediul rural se impune ca o urgență de interes național. E nevoie de burse sociale direcționate strategic în zonele defavorizate și de investiții semnificative în infrastructura școlară din județele cu mari dificultăți economice (șomaj, venituri medii de subzistență etc.).

Cu toate acestea, calitatea îndoielnică a absolvenților de gimnaziu și a cadrelor didactice nu încetează să apese pe umerii învățământului nici în zonele urbane dezvoltate ale României. Din pricina inflației constante a notelor, chestiune care se poate observa încă și mai ușor odată cu funcționarea formei de învățământ online, începând cu martie 2020, există diferențe notabile de evaluare între nota obținută la examenul scris de Evaluare Națională de la sfârșitul clasei a VIII-a și media generală la învățătură din cei patru ani de învățământ gimnazial. Testele PISA identifică aceeași problemă, însă pusă în alți termeni: în ciuda notelor decente obținute în școala gimnazială, elevul român nu depășește un standard specific țărilor subdezvoltate ale Africii sau centrului Asiei atunci când este testat conform unui test standard internațional, care verifică mai puțin materia școlară, cât abilitatea de a înțelege, în contexte informale cotidiene diverse, ceea ce se presupune că elevul are deja competența necesară de a înțelege la un înalt nivel teoretic.

Profesorul român trece printr-un Examen de Titularizare Națională care nu reflectă calitatea sa de actual sau viitor profesor, ci pe cea de fost student la universitate sau la liceele pedagogice de profil pentru învățământul primar și preșcolar. Aceeași situație neconcludentă se repetă la examenele de definitivat și gradul II din învățământ. Examenul de gradul I impune o lucrare scrisă, care adesea are aspectul unei compilații sau al unei lucrări plagiate de licență. Majoritatea cursurilor de perfecționare oferite de CCD din țară sau de alte firme private nu contribuie semnificativ la creșterea calității actului de predare-învățare-evaluare. Examinarea este nu numai superficială, ci și fără feedback din partea cursantului după încheierea cursului: la ce folosește în realitate, în activitatea zilnică profesională, un anume curs la câteva luni după absolvire?

Examenele pentru alegerea directorilor unităților școlare gimnaziale și liceale au loc la intervale de timp neregulate (două sau trei în trei decenii) și nu sunt în nici un fel asociate cu performanțele de management existente în România, atât cât există acestea. În locul unui director de școală ireal-ideal, prototip al unor viziuni de management specifice unor societăți dezvoltate și puternice, cu o cultură publică și o istorie instituțională diferite, este nevoie de un director a cărui misiune instituțională este incluzivă și axată pe îmbunătățirea rezultatelor școlare în unitatea sa de învățământ. Colaborarea cu ceilalți membrii ai Consiliului de Administrație duce la alte situații problematice din punct de vedere deontologic și neprofesioniste în România: fie directorul este constrâns să accepte cerințele reprezentanților părinților din școală în dauna intereselor tuturor părților implicate din școală, fie directorul se supune presiunilor informale venite din partea consilierilor locali și ale reprezentantului primarului, fie ambele cazuri au loc simultan. În același timp, același director român, care este agresat și hărțuit psihologic de autoritățile publice, reprezentanții părinților și de inspectorii școlari actuali, se comportă discreționar, jignitor și autoritar cu cadrele didactice din școală. Amestecul de neputință în actul conducerii și putere aparent nelimitată cu subordonații are ca rezultat un management contraproductiv, samavolnic și retrograd.

Soluții:

Evaluările de la finalul clasei a VIII-a se vor asocia și corela cu testele de nivel similar din majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. Diferențele de cel puțin două puncte între media generală din cei patru ani de gimnaziu și media celor două examene de la Evaluarea Națională, atunci când numărul de cazuri depășește 25% din elevii absolvenți ai unei unități de învățământ, intră sub incidența inspectoratele școlare din teritoriu, cadrele didactice și cele de conducere din școală fiind supuse unei examinări instituționale.

Examenul Național de Titularizare dispare sub forma sa actuală. El redevine Examenul Național pentru Cadrele Didactice Nedefinitive. Metodologia examenului se decide de către Inspectoratele școlare și este aprobată de către Academia Română. Existența posturilor vacantate la concurs este obligatorie prin lege, iar prezentarea posturilor vacante se va realiza cu maximă rigoare. Orice cadru didactic care promovează concursul este nedefinitiv până la promovarea examenului de definitivat și până când nu acumulează o experiență la catedră de un an. Dacă un cadru didactic promovează examenul de definitivat (minim nota 7) și există un post vacant de 18 ore în unitatea/unitățile de învățământ unde deja a predat, acesta devine cadru didactic definitiv al sistemului, având catedra în școala unde predă în momentul promovării definitivatului. Un cadru didactic nedefinitiv depune dosar pentru examenul de definitivat. ARACIP-ul are obligația de a emite o adeverință conform căreia există un post de 18 ore, cu valabilitatea de cel puțin cinci ani, în școala/școlile unde cadrul didactic predă. Dacă acest ore nu există, ARACIP-ul are obligația legală de a identifica alte ore în zona în care cadrul didactic predă. Un cadru didactic definitiv se poate transfera în sistem doar dacă postul unde cere transferul este eliberat în urma altui transfer în curs de realizare. Detașarea au loc, în schimb, în condițiile legale deja existente. Examenul de gradul II constă din media aritmetică a șase inspecții curente și trei speciale, derulate pe perioada a trei ani școlari. Examenul de gradul I constă din media aritmetică a patru inspecții curente și două speciale, derulate în intervalul temporal a doi ani școlari. De asemenea, profesorul înscris la gradul I urmează un curs special gratuit la CCD-ul de care unitatea sa școlară aparține, pe care îl promovează prin elaborarea unei lucrări cu specific didactic bazată pe lucrul de la clasă cu elevii.

Directorul și directorul adjunct nu pot avea mai mult de două mandate în timpul carierei. Un mandat durează cinci ani școlari. Directorul și directorul adjunct sunt obligatoriu cadre didactice definitive cu gradul I în sistemul de învățământ. Ei sunt aleși, la propunerea Consiliului Profesoral, de către totalitatea angajaților din unitatea școlară. Votul se face în secret. În caz de egalitate de voturi între doi candidați, pentru oricare din cele două poziții de conducere, se reia procesul de vot până când unul din cei doi candidați câștigă majoritatea simplă a voturilor. Directorii școlii sunt obligați să urmeze un master de resurse umane sau de management în primii doi ani de la obținerea mandatului. Consiliul de Administrație al Școlii și Consiliul Profesoral sunt organele de conducere ale unității de învățământ de stat din România. Consiliul Profesoral propune, dar nu decide, Consiliul de Administrație decide, dar nu propune, conform propunerilor din Consiliul Profesoral, în măsura în care acestea sunt în acord cu legea existentă. Componența C.A. și C.P. este cea prevăzută deja în Legea Educației nr. 1/2011.

Elevii care se prezintă la școală și au uriașe dificultăți de învățare (cel puțin 3 corigențe pe semestrul I) primesc sprijin didactic diferențiat și intră automat în cadrul unor programe de remediere. Dacă, în urma unui al doilea semestru de lucru diferențiat, elevul nu face progrese de remediere minimale, consecutiv evaluării și redactării unui raport de către profesorul cu pregătirea de remediere, acesta poate rămâne corigent la nu mai mult de două materii și urmează să fie examinat în vară, înaintea încheierii anului școlar în curs.

Liceu Teoretic/Profesional și Tehnic/Vocațional

Intrarea la liceu presupune deja o orientare profesională viitoare minimală. Din nefericire, nici examenul de admitere la liceu (Evaluarea Națională), nici cei mai mulți profesori de liceu nu-l ajută pe elevul de liceu să-și descopere însușirile morale, tehnice și intelectuale care s-ar potrivi pentru anumite meserii mai mult decât pentru altele. În liceele teoretice de top, unde elevii admiși au ultima medie cu câteva zeci de sutimi sub media 10, absolventul cu examenul de Bacalaureat promovat nu știe de cele mai multe ori înspre ce facultate să se orienteze. Pe fundalul crizelor economice repetate prin care trece România în ultimele decenii, elevii de elită ai liceelor românești părăsesc țara pentru a studia la universități de prestigiu din afară. Parcursul lor educațional în anii de liceu nu are nici o miză, promovarea examenului de Bacalaureat ajungând o formalitate de etapă pentru elevii de la profilurile real, filologie, științele naturii, pedagogie etc. de cel puțin două decenii încoace (2001-2021). În liceele profesionale și tehnice elevii sunt admiși cu medii mult mai mici decât în liceele teoretice, iar în intervalul 2014-2020 media de admitere în acest tip de licee nu a fost doar una scăzută, ci sub pragul de trecere al notei 5, aruncând în derizoriu însăși ideea de promovare și evaluare școlară stipulate în Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Elevul de la liceele profesionale și tehnice se așteaptă să fie preluat de un posibil angajator, să-și execute stagiul de lucru și să fie apoi angajat. Posibilii angajatori nu sunt niciodată verificați de Inspectoratele Teritoriale de Muncă din țară și, în plus, exercită o influență covârșitoare în Consiliile de Administrație ale liceelor profesionale și tehnice. Rata angajaților, în urma absolvirii unui liceu profesional și tehnic, nu este niciodată discutată și analizata public, în complet dezacord cu cerințele interne de autoevaluare ale sistemului de învățământ. Sindicatele, organisme parazitare, clientelare și ineficiente care se impun a fi reformate din temelii, nu își iau niciodată în serios misiunea, dincolo de declarații de presă neputincioase, de a apăra atât interesele personalul didactic și nedidactic, cât și pe cele ale elevilor cu stagii de muncă din liceele profesionale. În afară oportunității de a lucra într-un atelier auto, brutării, bucătăria și sala de mese ale unui restaurant, hotel, motel etc., liceanul de la liceele profesionale și de servicii nu se alege cu nimic substanțial la nivel intelectual din parcursul său în ciclul de învățământ superior preuniversitar. Cu excepția liceelor cu profil economic, de arte plastice sau de muzică, aceeași situație de inutilitatea a cunoașterii teoretice se poate observa în celelalte licee vocaționale. Sigurele profiluri de liceu din România care corespund atât la nivel de curriculum, cât și ca practică reală cu meseriile la care se aspiră sunt cel de religie ortodoxă și cel militar, deși, în absența unor date lămuritoare cu privire la calitatea integrării sociale a absolvenților acestora, nu ne putem hazarda în a fi prea optimiști în privința estimărilor generale.

Soluții: Liceele de stat trebuie corelate cu numărul de studenți prevăzut în primul an de studenție în universitățile de stat din România. Coordonarea între profiluri și studenții așteptați la anumite facultăți de stat este nu doar impusă de lege, ci și de starea de fapt. Dificultatea examenului național de Bacalaureat pentru profilurile teoretice și vocaționale trebuie să crească, având în vedere că media generala obținută în urma acestui examen de finalizare a învățământului preuniversitar este deja întrebuințată în locul probei de admitere la facultate de câțiva ani, atât în învățământul universitar de stat, cât și în cel privat. Liceele profesionale și tehnice trebuie să se afle, de asemenea, în responsabilitatea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării, calificarea forței de muncă superioară necesitând un efort financiar din partea statului – și, implicit, a cetățeanului român plătitor de taxe și impozite – care nu trebuie risipit în fenomene necontrolate de șomaj sau de subangajare ulterioare. Pe lângă cele deja amintite, alegerea directorilor și directorilor adjuncți în licee, metodologia de funcționare a Consiliului de Administrație și a Consiliului Profesoral, gradele și cursurile unui profesor definitiv sau nedefinitiv sunt identice cu cele din școlile gimnaziale.

Direcția de Administrație a Domeniului Public reface, consolidează, reabilitează, construiește etc., printre altele, unități școlare. Avizul C.A.-ului din unitatea de învățământ este consultativ în orice proiect public. Administratorul unității școlare nu elaborează proiecte de refacere, consolidare și construcție etc. pentru unitatea școlară, ci își dă avizul consultativ pe un proiect elaborat de DADP județean sau de sector sau de altă instituție publică din cadrul primăriei. Aceeași situație este prevăzută pentru contabilul școlii. Orice proces în justiție legat de refacerea, consolidarea, ridicarea etc. unei unități școlare sau a unei clădiri din perimetrul școlii are ca parte implicată DADP, C.A.-ul unității școlare nefiind implicat legal decât ca parte pasivă în lucrări publice a căror sursă de finanțare provine majoritar sau exclusiv din bugetul consiliului local al primăriei de care unitatea de învățământ ține. Unitatea de învățământ cere bugetul anual și suplimentarea acestuia în caz de nevoie, dar acestea se aprobă de consiliul local al primăriei și de către ARACIP.

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s