Universitatea pe dinafară

Citeam de curând un articol din Economist despre învățământul superior din State. Povestea este la îndemâna oricui: universități de elită, care taxează cu sume fabuloase anual studenții, dispusi să le plătească pentru privilegiul social de a lucra într-o bună zi la o mare corporație, de unde vor plăti întâi creditul luat pentru anii de facultate și apoi vor ,,prospera”. Printre ei, o mână de creiere valoroase, aduse cu burse mediocre din lumea a treia, pentru a consolida într-o bună zi prestigiul universităților. Ce paradox că pentru toți studenții proveniți din cercuri sociale cu venituri peste medie (să dai 40,000-50,000 de dolari pe an pentru studii in Ivy League îndeamnă să ai venituri peste medie chiar și în SUA) există o mână de profesori cu lefuri de lorzi – profesori trazacționați ca bunuri de lux pe piața universitară mai ceva ca fotbaliștii talentați – și câțiva elevi de elite, selectați din altă parte decât America. Practic, universitatea vrea să facă competiție cu piața liberă, doar că mai mult decât un document (în ce sens valoros?), cu care te prezinți la interviu, nu poate produce. Universitatea este, prin definiție, o instituție medievală de elită, iar încercarea de a o aduce la dimensiunea nevoilor capitalismului înseamnă doar a o destabiliza și ai schimba menirea. Este exact ceea ce se întâmplă, cu consecințe dezastruoase. Iar recunoașterea acestei stratageme de a democratiza accesul oricui în (marile) universități constă în elitismul mai puțin vizibil, pe care mediul academic continuă să îl practice: voi plătiți tuition fee-ul, dar, când vine vorba de cercetare, apelăm la doctoranzi și cercetători care în majoritatea lor sunt racolați din alt țesut social decât cel local. Or, temeiul universități este cercetarea, pe cât se poate gratuită, adică știință de dragul științei. Faptul că în medicină sau în inginerie lucrurile nu pot fi doar ,,gratuite” se înțelege de la sine, dar nici universitatea nu se poate substitui unei corporații farmaceutice sau unei companii care fabrică microcipuri.

Și, ceea ce deja se vede, când universitățile își deschid porțile multor pretendenți, fără să îi selecteze la sânge încă de la început, prin examene riguroase și prin studierea profilului lor psihologic, calitatea începe să sufere teribil. Universitățile ajung pline de impostori, de măgari, de lene, de nesimțire. Campusurile seamănă cu niște tabere de vară permanente, cu perioade de ,,abstinență” decise de calendarul examenelor de la finele semestrului. Iar profesorii – în cel mai rău caz niște șarlatani puși pe căpătuială din jocul cu diplome, în cel mai bun caz niște autiști cu o viziune deformată asupra societății, din care totuși fac parte.

Iar pentru lumea din afară, prinsă în vârtejul capitalismului și a muncii productive, universitatea ajunge doar acea bandă rulantă, care îți asigură un gaj când te afișezi pentru ocuparea unui loc de munca în fața unora de la departamenul HR, care poate au și uitat cea mai mare parte din ce au învățat în perioada studenției.

Problema este că pentru cele mai multe activități de pe piață, din cauza specializării muncii și a nevoilor sociale detaliate, universitatea este groaznic de inutilă. Poți să construiești o clădire și cu 2 ani de studii în inginerie, iar cei 5 de studii nu îți garantează că ești în măsură să proiectezi un zgârie-nori sau un pod suspendat. Tot munca pe santier, confruntarea cu realitățile pieței (mult mai dură și mai competitivă decât concursul notelor mari în sesiune) te obligă să înveți din mers pentru a supraviețui. De aceea, pentru ca universitatea să rămână acel vârf al avangardei în cunoaștere și nu doar un mijloc de a pregăti jumătate de populație matură de specialiști, care nu au o zi de muncă în piață la activ (specialiști mai bine calificați decât 90% din posturile din industria reală, dar care sunt experți doar teoretic și atât: a îi pune imediat în poziții de decizie pe baza meritelor lor epistemice ar demonstra, prin consecințele dezastruoase, lipsa lor de experiență) ar trebui ca universitatea să se intoarca la ceea ce este prin definiție: un spațiu al cunoașterii de elită, pentru maxim 10% din populația matură.

Pentru capitalism, un liceu adecvat și o postliceală excelentă (s-ar putea crea și colegii cu perioade scurte de pregătire, înainte intrării pe piața muncii) sunt arhisuficiente pentru nevoile și capacitatea de dezvoltare a societăților moderne. Șomajul sub toate formele sale în lumea dezvoltată este, într-o mare măsură, din cauza excesului de pregătire academică nerealistă pe piață și a perioadelor lungi de studenție: când medicina și condițiile de viață ridicate au coborat vârsta de maturizare fizică și psihologică în jurul vârstei de maxim 20 de ani, o populație de viitori angajați, care absolvă facultăți la vârsta de 25 de ani pentru o economie care nu are nevoie de atâția experți (presupunând că vorbim de cunoștințe și aptitudini indubitabile și oneste), este o crimă și o imaturitate economică care se plătește, mai ales într-o piață mondială, în care țările în curs de dezvoltare vin puternic din urmă, tocmai pentru că nu sunt în stare să își permită o forță de muncă excedentar calificată (poate ar trebui să păstrăm tăcerea privind reticența cu care mulți angajatori cer simbolic o diplomă universitară pentru munci manuale și monotone, din simplul motiv că piața este saturată de absolvenți cu studii superioare, din rândul cărora pot selecta cu lejeritate posibili angajați, privându-i pe cei cu studii medii de meseria de care bunicii lor cu școală generală se achitau onorabil doar acum două generații). Este exact fenomenul în curs de desfășurare din Statele Unite și Europa Occidentală. Dezastrul va veni de la sine. Puțină răbdare.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Politice și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Universitatea pe dinafară

  1. paul zice:

    F. interesant!

  2. paul zice:

    Subiectul ma preocupa indeosebi. Am un baietel de 11 ani si incerc sa inteleg lumea, asa cum este si cum va fi… Lasand asta la o parte, tema prezinta interes general si merita aprofundata. Sper ca o veti relua.

  3. paul zice:

    Am recitit textul dvs.Pentru mine este clar ca sistemul supracalificarii este raspunsul pe care statele hiperindustrializate il dau accentuarii somajului in randul tinerilor. Cu intreg mecanismul burselor cu tot. Intrebarea este daca este un raspuns adecvat. M-am gandit mult si n-am vazut o alternativa decenta. Pe de alta parte, varsta pensionarii intrece acolo cu doua decenii si mai bine speranta de viata din unele tari ale lumii a treia. Dilatarea timpului alocat educatiei si instruirii pare sa fie o constanta a istoriei occidentului. La fel si scaderea calitatii fiecarei trepte a sistemului de invatamant. Sunt cele doua pandantul necesar al prosperitatii la care a parvenit occidentul? Rezulta de aici cateva paradoxuri interesante – unul l-ati descris dvs.: continuarea dezvoltarii economice ar presupune reducerea perioadei consacrate educatiei -, sigur este insa ca asistam acum la o confruntare globala intre doua filozofii sociale extreme. Modelul asiatic versus modelul european. Luati un film chinezesc de aventuri, oricare, si veti recunoaste aceeasi ideologie a sacrificiului, a renuntarii de sine, a omului exceptional care se jertferste in numele demografiei. Nimic mai tulburator decat imaginea panoramica a masselor in miscare, inarmate sau nu, dintr-un fim asiatic. Vedeti „Eroul”, o capodopera a genului, cu Jet Li in rolul principal! Este reprezentativ. Dar stiti toate astea, intelegeti bine ideologia care justifica crima, genocidul, in numele interesului general. Poate un om instruit sa consimta la preeminenta numarului? De regula, nu!

    Pana la urma, e vorba despre cruzime. Cruzimea masoara vitalitatea unei natiuni si, din pacate, a unei economii.

    Sunt de acord cu dvs. Universitatea nu are legatura cu capitalismul. Cred ca a supravietuit impotriva capitalismului, desi, oarecum, l-a facut posibil. [„Pentru capitalism, un liceu adecvat si o postliceala excelenta (s-ar putea crea si colegii cu perioade scurte de pregatire inaintea intrarii in piata muncii) sunt arhisuficiente pentru nevoile si capacitatea de dezvoltare a societatilor moderne.”]

    Concluziile dvs. sunt corecte. Le reprosez numai cinismul. Recunosc ca gandurlie mele sunt destul de amestecate, nu formeaza o replica coerenta. Un ganditor german vorbea undeva despre nevoia de a infrunta adevarul. Poate ca Universitatea a devenit anacronica. Este un motiv excelent de a nu renunta la ea si de a nu o schilodi potrivit regulilor capitalimului. Spiritul academic lucreaza impotriva capitalismului, a cresterii economice? Iata un bun motiv pentru a-l proteja.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s