Karl Polanyi și marea transformare a minții

The Great Transformation (1944) este o lucrare clasică în științele sociale. Karl Polanyi provine din Imperiul Austro-Ungar. Istoric al economiei la origini, Polanyi, evreu prin sânge, emigrează în Londra în 1933 și apoi, odată cu invazia nazistă a Europei Occidentale, trece oceanul în Statele Unite. Lucrarea sa The Great Transformation stă ca un pandant pentru The Road to Serfdom (versiunea românească Drumul către servitute), cartea ultraliberală a economistului Friedrich August von Hayek, publicată în același an cu The Great Transformation. Publicul interesat de două perspective opuse asupra procesului modernizării și a brutalei reacții fasciste și comuniste din prima jumătate a secolului al XX-lea este îndemnat să citească The Great Transformation, nu mai puțin decât The Road to Serfdom.

Ipoteza de la care pornește Karl Polanyi este următoarea: dacă urcăm pe firul istoriei economice observăm că înainte de 1800, punctul de la care Revoluția Industrială i-a avânt în Anglia, conceptul de piață liberă și de economie de piață fie nu există, fie nu are aproape nimic în comun cu liberalismul clasic în accepțiunea economică din secolul al XIX-lea. Indirect, Karl Polanyi îi acuză pe liberali de a fi înțeles istoria societății umane ca o versiune greșită a propriei lor axiome de lucru: omul are un interes economic egoist încă din cele mai imemoriale timpuri. Piața liberă, exprimată prin schimbul de bunuri chiar din comuna primitivă, este o constantă a istoriei și este parte intregrantă a naturii umane. Capitalismul reprezintă doar încununarea tuturor eforturilor umane de a domina natura prin producție și schimb. Homo economicus nu doar pătrunde în piața mondială prin intermediul mutațiilor sociale din Anglia de după 1800, ci este chiar chintesența rațiunii de a fi a omului în societate.

Karl Polanyi intervine și neagă toate aceste considerații ultraliberale. De fapt, istoria se prezintă sub o cu totul altă înfățișare: viziunea lui Polanyi este una antropologică, de inspirație culturală. Dacă vrem să avem acces la originile non-economice ale naturii umane, antropologii moderni au cele mai adecvate demonstrații la îndemână: comunitățile primitive din Oceania, Australia, Africa sau bazinul Amazonului care au supraviețuit până în mijlocul veacului al XX-lea. Karl Polanyi împrumută din studiile unor antropologi ca Bronisław Malinowski, Marcel Mauss sau Franz Boas (și toți discipolii americani și francezi ai acestuia din urmă). Din punct de vedere al teoriei economice, antropologii care au studiat la fața locului gândirea sălbatică a triburilor primitive au concluzionat rând pe rând următoarele:

1) Cu cât comunitățile sunt mai primitive, cu atât impulsul spre troc este mai discret reprezentat. Producția agricolă se împarte în comunitate după criterii strict culturale. Banii nu sunt cunoscuți, iar apariția lor nu crează fenomene de piață ca în epoca modernă, capitalistă. Triburile fac, într-adevar, ocazional troc cu alte triburi, dar tabuurile tribale impietează asupra maturizării unei mentalități comerciale propriu-zise.

2) Economia este distributivă și neorientată spre profit. Activitatea economică orientată spre profit nu figurează în mentalitatea sălbatică. Proprietatea privată deține un rol neînsemnat.

3) Schimburile pe bază de daruri reciproce sunt mai prezente decât formele comerciale cu care modernitatea ne-a familiarizat. Simbolurile și prestigiul aferent sunt mai puternice decât orice interes economic limitat. În fapt, religia și cultura domină procesele economice propriu-zise.

4) Războiul este mai degrabă asociat acaparării de resurse decât comerțul. Gloria și onoarea cuceritorului se răsfrâng în valoarea simbolică a prăzii materiale și nu invers.

Prin urmare, capitalismul și piața liberă sunt asociabile unei episteme, fondată pentru prima oară în contextul istoric dat al modului de producție industrial, de către Adam Smith în lucrarea sa care pune temelia teoriei economice moderne, The Wealth of Nations (1776).

Karl Polanyi își înalță pilonii teoriei sale pe istoria factuală: cum s-a născut capitalismul industrial în Anglia între 1815-1914? Ce s-a petrecut în viața societății engleze, prima modernizată, pentru ca ideea de autoreglare a pieței libere să prindă contur? Oare toate mărfurile, inclusiv forța de muncă, se comercializează la adevărată lor valoare dacă piață nu este sufocată de sindicate sau dominată de trusturi care inhibă competiția liberă între actorii economici? Karl Polanyi produce dovezi și apără o poziție contrară: este un mit conform căruia piața liberă se autoreglează. Dacă statul nu intervine prin legislații aferente, destinate protejării angajaților și controlului concurenței libere, piața are înclinația naturală de a distruge întreaga societate. Băncile centrale îi apără chiar pe capitaliști de ei înșiși și stabilizează creditul și banii.

Anglia perioadei 1789-1832 (de la Revoluția Franceză până la dizolvarea legilor medievale pentru săraci, The Poor Laws) oferă exemplul ideal pentru teoria lui Karl Polanyi. În societățile preindustriale, comerțul internațional, deși în unele perioade istorice liber și necontrolat de o autoritate politică centrală, era marginal. Nici comerțul domestic nu era atât de dezvoltat, unificarea pieței interne sub autoritatea unui stat suveran capabil să tipărească și/sau să bată o unică monedă împotriva piețelor regionale producându-se după 1800. Capodopera lui Fernand Braudel privind comerțul european și extra-european între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, Civilization & Capitalism, îi dă, într-adevăr, dreptate economistului Karl Polanyi. Marea ruptură se plămădește dintr-o altă ordine socială decât oricare alta din trecut. Fără doar și poate, mitul pieței libere progresiste autoreglate, care își însușește caracterul natural al societății însăși, a prins, iar revirimentul său la începutul secolului al XXI-lea ne privește direct pe noi toți.

Ca atare, piața liberă nu este decât o altă construcție artificială, tipică modernității. Ea nu este mai conformă naturii umane decât orice alt artefact al științei.

Karl Polanyi aduce în scenă legea Speenhamland (1795-1934), care pur și simplu a pauperizat clasele rurale ale Angliei și a provocat distrugerea societății tradiționale engleze, conform economistului austro-ungar. În mai puțin de jumătate de secol, Anglia feudală, rurală a fost doborâtă la pământ pentru a face loc unui nou tip de organizare socială, fără precedent în trecutul speciei. Speenhamland este numele unei localități din Berkshire unde în 1795 o mână de magistrați englezi au propus o lege pentru asigurarea unui nivel al salarizării populației urbane din centrele industriale – populație în continuă creștere după ce fusese expropriată în decursul secolului al XVIII-lea – sub care se găsea doar moartea prin înfometare. Legea era o altă cale prin care săracii erau protejați la limită de clasele suspuse: pe de o parte avem piața liberă, coordonată de interesul pentru profit al capitaliștilor, pe de altă parte societatea tradițională engleză, fluidă, care trebuie să-și vândă forța de muncă în fabrici pentru a supraviețui.

Două lumi se ciocneau cu mare cruzime: cum salariile erau cât se poate de mici pentru ca proprietarul să-și diminueze cât mai mult costurile (nu introduc aici teoria plusvalorii marxiste), iar nevoia de forță de muncă oscila la rândul ei pe piața liberă, Anglia se bucură de o armată de rezervă constând din șomeri, oricând disponibilă să-și vândă temporar forța de muncă în serviciul capitalistului. Ce se petrecea cu acești oameni mutați brusc la oraș când nu aveau de muncă? Ei constituiau un focar de jafuri, prostituție, vagabondaj, epidemii, boală și moarte prin inaniție. Gradul de decădere al populației engleze urbanizate forțat, prin mecanismele pieței, punea în primejdie întreaga ordine socială. Sistemul Speenhamland venea să remedieze riscul de anarhie rezultat din prima fază a capitalismului industrial: chiar dacă muncitorul nu lucra, parohia (parish) îi asigura minimul necesar pentru subzistență. Fiecare sărăntoc primea o rată în bani sau bunuri pentru a nu muri din partea autorității parohiale. Biserica își exercita vocația carității cu consimțământul întregii societăți.

Doar că procedînd în acest fel, când societatea îi ținea pe toți în viață indiferent dacă munceau sau nu, pauperitatea a continuat să se extindă în prima perioadă a secolului al XIX-lea. The road to hell is paved with good intentions, cum ar spune englezul. De ce? Capitaliștii nu creșteau salariile, ci le reglau în funcție de plata minim admisă a parohiei. Muncitorii nu câștigau mai mult decât dacă erau șomeri. Muncind, ei încasau un salariu aproape egal cu protecția socială garantată de parohie. În acest mod, mizeria se perpetua în vecii vecilor, iar productivitatea muncii nu creștea cu nimic.

Speenhamland-ul agravase situația: piața liberă nu putea funcționa în parametrii normali. Capitalismul reclamă un principiu de baza: forța de muncă este vândută ca o marfă pe piață. Or, sub sistemul caritabil englez de până la 1834, valoarea muncii nu putea fi estimată de legile pieței dacă oricine beneficia de un mic ajutor pentru a nu muri din partea parohiei.

Speenhamlandul nu a fost aplicat uniform pe tot teritoriul Angliei. Sudul a fost expus acestui sistem, iar implementarea sa a variat de la o perioadă la alta.

Karl Polanyi susține că societatea modernă s-a descoperit pe sine prin contactul cu sărăcia din orașe și din mediul rural englez, care le îngrozeau și le demoralizau pe clasele superioare. Ce rost are să fii bogat într-o societate în care cei mai mulți sunt cerșetori și seamănă cu niște animale suferinde? Astfel Adam Smith, pastorul Malthus și David Ricardo au întemeiat economia politică, prima replică a noii lumi la problemele izvorâte din transformarea copleșitoare a vechii societăți engleze.

Singura ieșire din infernul creat de Speenhamland consta în eradicarea legii săracilor sau în amendarea ei în spirit capitalist: săracii nu mai aveau plasa de siguranță a ajutorului acordat de parohie. Fie extincția, fie munca în regim industrial, destinată profitului. Numai astfel Marea Britanie a realizat primul salt în modernitate. Proletariatul modern s-a născut dintr-o utopie liberală, iar piața liberă a început să domine viața societății. Producția pentru profit, comerțul global fără limite (deși să nu uităm de tarifele vamale aplicate de multe economii protecționiste în secolul al XIX-lea) sunt parte din moștenirea Angliei dată tuturor popoarelor lumii.

Forța de muncă a devenit o marfă ca oricare alta, supusă cererii și ofertei și presiunii competiței.

Karl Polanyi aduce probe istorice credibile în sprijinul ipotezei sale de lucru, pe care E. P. Thompson, în istoria sa monumentală dedicată proletariatului englez din secolul al XIX-lea, le completează și le accentuează.

Pe măsură ce Anglia și alte ţări trăiau mitul pieței libere sub înfățișarea industrializării, conflictul dintre clasele sociale s-a accentuat. Pentru Polanyi adevărata înfruntare nu se dă între aceste grupuri sociale flexibile și friabile, ci între întreaga societate și piața liberă. Statul, prin legislația sa care permite asistența socială, calmează dezechilibrele sociale provocate de competiția capitalistă. Rolul statului în controlarea parțială a avuției comune a crescut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atingând apogeul în regimurile fasciste și comuniste jumătate de veac mai târziu. Statul asistențial de după 1945 din Europa de Vest atenuează efectele negative ale capitalismului liberal. Pentru Karl Polanyi, dacă piața s-ar desfășura cu toată forța ce o incumbă, societatea ar fi zguduită, atacată și, într-un final, răpusă. De ce se petrec lucrurile astfel? Ce explicație rațională ne propune Karl Polanyi?

Cea care ne trece prima prin minte este cea antropologică: economia este încastrată în ansamblul de credințe și obiceiuri seculare ale societății. Capitalismul este un sistem economic care fărâmă și elimină formele sociale tradiționale propunând un tip de om economic total, care nu coincide cu ordinea seculară a comunității. Atunci populația se apără ca de la sine: protecția o oferă fie statul, fie societatea recurge la mijloace informale de a se proteja, prin boicotarea muncii, prin corupție, prin refuzarea caracterului impersonal, rațional, regulat, mecanicist al capitalismului. Dacă societatea nu se poate apăra de elitele sale agresive, prinse într-o operațiune de transformare științifică a întregii colectivități, atunci mentalitatea tradițională trebuie să moară. Iar pentru Karl Polanyi moartea unei culturi coincide cu tragedia unei societăți în curs de transformare.

Țăranii englezi nu munceau eficient pentru că nu știau cum să procedeze (deși lipsa lor de educație poate fi o dovadă) la 1800, ci fiindcă nimic din tradiția culturală a mediului rural nu îi pregătise pentru cele 10-12 ore de muncă în workhouse sau pentru traiul aglomerat și mizer din mahalele unor orașe necunoscute lor. Dramele unei populații dezrădăcinate se consumau în alcoolism, promiscuitate și moarte. Orizontul moralei creștine, calmul patriarhal erau indelebil legate de sat și de ciclicitatea muncilor agricole, niciodată atât de chinuitoare ca ritmul sacadat al muncii într-o hală de fabrică asfixiantă și aglomerată. Domesticirea populației rurale prin legile capitalismului a fost marele avans al Angliei față de alte societăți europene. Urbanizarea a crescut simultan cu diviziunea în continuă creștere a muncii: vechea natură umană a suportat modificări ale spațiului vital ce au destructurat și anihilat cultura tradițională. La 1900, Anglia era încă prima putere economică a lumii și un model prin excelență al liberalismului. Clasele superioare continuau să țină la vechea etichetă a nobleții desuete (care-și pierduse mobilul de a exista), dar țărănimea engleză fusese pentru totdeauna eradicată în suburbiile orașelor industriale din nordul Angliei.

Karl Polanyi înțelege procesul modernizării capitaliste ca pe o traumă socială radicală: de aceea, țările cu tradiții feudale slabe (Statele Unite ale Americii) au parcurs cel mai ușor treptele marii transformări. Celelalte, precum Germania sau Japonia, posesoare ale unor culturi medievale solide, au capotat în mișcări politice antiliberale pentru că societățile lor se simțeau amenințate cultural de avântul pieței libere și al capitalismului. Experimentul comunist este analizat puțin de Karl Polanyi în The Great Transformation, dar tentativa de modernizare civilizațională, păstrând organicitatea vechiului angrenaj social, din Uniunea Sovietică nu s-a dovedit astfel și-n realitate. Dacă Rusia patriarhală s-a apărat de erodarea structurii sociale de capitalism prin intermediul modelului comunist, atunci încercarea a fost una eșuată: Rusia s-a industrializat traumatic în forme morbide chiar și față de perioada 1795-1914 din Anglia.

Teoria modernizării economice propusă de Karl Polanyi, un savant indubitabil extrem de original, a fost atacată de economiști liberali precum Mark Blaug în The Myth of the Old Poor Law, dar și de un laureat al premiului Nobel, Douglass North (pe care îl vom citi la un moment dat). Prefața ediției recente din 2001 a cărții The Great Transformation îi aparține unui alt nobelizat în economie, Joseph Stiglitz, semn că Polanyi a născut o școală de gândire și mulți simpatizanți.