Vocea sclavilor

Acum câteva luni am vizionat filmul 12 Years a Slave, regizat după biografia personajului real Solomon Northrup. Pentru cei care au urmărit filmul, indignarea morală de la sfârșit apasă greu asupra sufletului. Răpit de doi negustori de sclavi în anii 1840, Solomon Northrup ajunge, dintr-un om liber în nord și muzician talentat pe deasupra, un nimeni oarecare, un sclav pe plantațiile din Sudul sclavagist. Violența fizică gratuită, hrana proastă, abuzul de putere al argaților, demența bigotă a stăpânilor de plantații, care amestecau mersul la Biserică cu violuri crude ale sclavelor (tămâia cu sudoarea plăcerii carnale), familii care sunt separate pe vecie în momentul în care omul alb îi vindea ca pe cirezile de vite, nimic din regie nu indică o brumă măcar de speranță. Sclavia care a măcinat America, patria libertății, până în 1865 este o pată de sânge indelebilă și umple de o mizerie morală infinită obrazul albilor din Sud chiar și astăzi. Nimic nu poate fi mai hidos decât sistemul exploatării sclavagiste (poate doar exterminarea industrială din lagărele naziste).

Curiozitatea ne îndeamnă însă la o minimă prudență. Tocmai de aceea, am căutat să citim o istorie temeinică a sclaviei americane. Din sutele de titluri care compun o literatură de specialitate de dimensiunea unei biblioteci am ales, pe seama caracterului științific, cartea Without Consent or Contract: The Rise and Fall of American Slavery a laureatului Nobel pentru economie, Robert William Fogel.

R. W. Fogel se recomandă ca unul dintre părinții metodei istorice în care analiza economică primează și care poartă numele de cliometrics, un soi de statistică solidă aplicată pe informații istorice măsurabile cantitativ. Without Consent or Contract încununează un efort de cercetare care a durat câteva decenii și care s-a concretizat într-o colecție enormă de date în două volume ce acompaniază ca material auxiliar lucrarea propriu-zisă, supranumite banal Evidence and Methods și Technical Papers.

Ce a descoperit cu stupoare Robert William Fogel? În primul rand, faptul că în jurul sclavagismului roiesc câteva mituri utile moral, dar false istoric.

Primul mit cu o răspândire incomensurabilă până în clipa în care scriu aceste rânduri afirmă că un sclav nu poate munci ca un om liber. Nefiind motivat, productivitatea muncii sale este în medie mai scăzută decât cea a unui angajat care consimte liber prin contract să presteze servicii. Sclavii sunt leneși și delăsători, incompetenți și risipitori. Economic vorbind, munca neremunerată constituie o pierdere în conturile unui capitalist ambițios. Robert William Fogel demonstrează cu mijloace statistice că Sudul sclavagist a avut o creștere vertiginoasă, fiind prima economie agrară a lumii și deținând al treilea nivel de trai la nivel global în intervalul 1840-1860, ultimul an fiind un vârf de prosperitate fără precedent pentru sudiști. În termeni practici, comerțul mondial cu bumbac era monopolizat de statele sclavagiste între 1850-1860. Întreaga lume civilizată se îmbrăca cu materiale fabricate din bumbacul ieftin și din abundență de pe plantațiile din Virginia, Delaware, Maryland, Georgia, North Carolina și South Carolina, Kentucky, Tennessee, Alabama, Florida, Mississippi, Missouri, Arkansas, Louisiana și Texas. Nu numai că afro-americanii au reprezentat o forță de muncă care producea profituri apreciabile, dar un fermier liber din statele Nordului câștiga în medie de 2-3 ori mai puțin într-un an decât un plantator mediu și de câteva zeci de ori sub un mare proprietar de plantații din Sud.

Un al doilea mit popular în romane precum Coliba unchiului Tom (al religioasei Harriet-Beecher Stowe) este acela al bătăilor repetate, gratuite, expresie a puterii absolute pe care o aveau stăpânii Sudului asupra vieții negrilor în genere, și pe care despoții locali le administrau cu îndârjire. R. W. Fogel nu neagă prezența unor asemenea demonstrații de cruzime abominabilă, dar argumentează credibil că plantatorul sudist căuta să-și muncească profitabil forța de muncă, nu să o maltrateze aiurea astfel încât profitul potențial să fi avut cumva de suferit. Așa cum nu muști mâna care te hrănește nici nu distrugi sursa vitală a bogăției tale. Negrii nu doar că nu erau bătuți haotic, ci își primeau pedepsele corporale în urma unor abateri care puneau în primejdie procesul de și calitatea producției. De parcă nu ar fi deajuns, din mărturiile adunate de R. W. Fogel, gândirea planificată și rațională a marelui proprietar sudist mergea în direcția premierii sclavilor care se remarcau în muncile agricole, declanșând astfel mecanismului unei minimale diferențieri sociale în comunitatea afro-americanilor, pe care negrii o adoptau numaidecât, fără urme de proteste. Disciplinarea și organizarea muncii în cadrul a ceea ce R. W. Fogel denumește gang system accelera rata productivității la cote neîntâlnite printre fermierii liberi din statele Noii Anglii.

Împreunarea forțată a negrilor ca animale de prăsilă era, iarăși, un fenomen marginal. Violurile sau traiul promiscuu se regăseau îndeosebi în rândul sclavelor care prestau munci domestice în conacele plantatorilor, dar în jur de 80-85% din negrii trăiau în familii sudate, adoptau morala creștină (media de vârstă a menarhei la mijlocul secolului al XIX-lea era de 16 ani în Sudul sclavagist, iar fetele rămâneau însărcinate la 18 ani, ceea ce implică o perioadă de abstinență de 2 ani: de asemenea, o bună parte din afro-americane formau o familie cu primul bărbat din viața lor, în aceleași moduri ca majoritatea femeilor albe din Sud, deși cu o frecvență ceva mai scăzută). Apetitul sexual dezlănțuit al negreselor și promiscuitatea atribuită rasei negroide sunt alte mituri rasiste inventate de omul alb. Dovada constă în sporul natural pozitiv care a dus la dublarea afro-americanilor în prima jumătate a secolului al XIX-lea, ceea ce nu se întâmpla pe plantațiile de trestie de zahăr din insulele fostelor Indii de Vest. Cuba, Jamaica, Barbados si insulele Bahamas au decăzut atât economic, cât și demografic după dispariția sclaviei în deceniul 1830-1840. Familia tradițională se afla intr-o majoritate fragilă în Caraibe, cea care a asigurat saltul de populație din Sudul american.

Hrana, media de vârstă, raportul dintre greutate și înălțime la negrii din Sud nu lasă nici acestea de dorit. Contrar oricăror așteptări, sclavii erau în medie mai bine hrăniți și trăiau la fel de mult ca fermierii albi din statele libere. În comparație cu proletariatul industrial salariat al Nordului între 1840-1860, sclavii erau mai înalți, cu o masă musculară mai dezvoltată și mai energici în timpul muncii. Un sclav producea în 35 de minute aceiași cantitate de marfă ca un alb din nord într-o oră. O mențiune trebuie adăugată aici: cu cât plantațiile erau mai mari (peste 100-150 de sclavi), cu atât productivitatea muncii creștea. Pur și simplu plantațiile sudiste funcționau ca niște fabrici în aer liber în care producția era dominată de schimb și de profitul rezultat de pe piață (o plantație mare ar valora în medie 21 de milioane de dolari americani azi). Capitalismul sclavagist din Sud se afirmase ca fiind superior oricărei economii agrare din secolul al XIX-lea, iar calitatea nutrițională a mesei zilnice pentru un sclav negru la 1860 avea să fie atinsă de un țăran italian liber abia în anul 1939.

Ceea ce nu puteau în ruptul capului să realizeze sclavii e chiar șansa ascensiunii sociale pe care muncitorul liber din Nord o avea în America. Din punct de vedere moral, pentru ce înseamnă pasiunea libertății și iubirea profundă pentru dreptate egală a omului modern, pentru avansul civilizației democratice moderne, sclavia ajunsese intolerabilă în Statele Unite ale Americii imediat după 1840, odată cu abolirea sa pe aproape tot cuprinsul Imperiului Britanic. Din punct de vedere politic, ca cetățeni, negrii nu erau oameni. Pentru diversele confesiuni protestante din Nord și Sud (nu și pentru Romano-Catolicism), sclavia se remarca ca un păcat de neiertat. În a doua jumătate a cărții, R. W. Fogel scoate în evidență meritele admirabile ale preoților protestanți de a lupta pentru eliberarea afro-americanilor. Fiorul aboliționist s-a născut în pieptul bisericii. Pentru cultura africană transplantată peste Atlantic, sclavagismul a însemnat timorarea și distrugerea unei identități folclorice și adoptarea culturii dominante. Orice încercare de a crea o cultură proprie varia în conformitate cu severitatea oscilantă a stăpânilor.

Munca în regim sclavagist asigura și o sursă periculoasă de competiție pentru angajații liberi din Nord după 1845, când noi teritorii din Vest începeau să fie alipite Uniunii. California devine un stat liber în 1850, dar Texas sau Kentucky acceptă sclavia ca formă economică viabilă. Cum ar fi fost viitorul patriei libertății, țara iubită de Dumnezeu, dacă negrii nu ar fi fost eliberați în 1865, iar Confederația Statelor Unite ar fi rezistat ca stat? Ce soartă ar fi avut totalitatea angajaților din Midwest și de pe Coasta de Vest dacă invazia emigrației de pe Vechiul Continent (care trăgea salariile în jos) după 1850 ar fi avut loc concomitent cu situația în care negrii inferiori și munciți în schimbul subzistenței ar fi invadat ca sclavi piața muncii de la nord de linia Mason-Dixon? Tehnologiile utilizate în Sud și Nord înainte de 1865 erau competitive și nu există motive să credem că sudiștii s-ar fi oprit din îmbunătățirea mijloacelor de producție aflate la dispoziția lor. În aceste dileme se găsește germenul care a explodat în indignarea morală ce a condus la Războiul Civil.

R. W. Fogel dovedește cu acribie încântătoare cum plantatorii sudiști începuseră în deceniul 1850 să accentueze investițiile industriale masive ale secolului al XIX-lea: construirea de căi ferate care să împânzească suprafețe imense și ridicarea unei industrii textile ce ar fi propulsat Sudul sclavagist în cel mai mare exportator de produse textile de pe glob. Conștiința de sine accentuată a sudistului și puterea pe care o deținea în Congresul american reprezentau motive de îngrijorare pentru yankees. Peste jumătate din cei mai bogați americani de până la 1860 proveneau din Sud, situație care s-a schimbat dramatic în perioada Reconstrucției, când Sudul a stagnat, pierzând contactul cu nivelul de trai din nordul industrializat pentru aproape un secol (R. W. Fogel calculează punctul de convergență între anii 1965-1970).

Fără pic de exagerare, Without Consent or Contract este o capodoperă de istorie economică pe care oricine interesat de evoluția societăților moderne ar trebui să o citească.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s