Paraziții

Publicat pe aprilie 18, 2014 de vicuslusorum

Mă întreb deseori cum se întâmplă că în toate societățile cu economie subdezvoltată (totuși mereu o estimare comparativă), cu mari inegalități sociale pe fiecare palier procentual de venit, cu o uriașă concentrare a proprietății în tabăra unei minorități sociale, conduse până de curând de elite aristocratice, militare sau tiranice organizate în sistem bipartid sau direct partid-unic, elitele culturale (cele ce filtrează reperele atitudinale ale comunității tradiționale prin artă) sunt întotdeauna religioase, nu cred în eficiența științei și egalitate socială și au o înclinație de a lăuda orice aspect al tradiției. De ce ororile sociale, amendabile întotdeauna prin intermediul adoptării unor măsuri progresiste, sunt consfințite cu ajutorul apelului la păcatul originar și la presupusele limite ale rațiunii umane? Oare nu pentru că aceste elite sunt cățeii flămânzi și copoii îmbuibați ai claselor superioare, în rândul cărora își găsesc rolul natural de aplaudaci și lingăi ideologici ai puterii dintotdeauna?

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Politice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Paraziții

  1. lilo zice:
    aprilie 18, 2014 la 18:00

    E foarte justa observatia. Dar cum se incadreaza intelectualii din Rusia tarista in acest model? Decembristii, revolutionarii, apoi tipii gen Tolstoi, Cehov, Dostoievski….

    Răspunde
    • vicuslusorum zice:
      aprilie 18, 2014 la 20:00

      Sunt fenomene diferite in cazul Rusiei: Tolstoi era un slavofil cu accente panteistice, Dostoievski un conservator politic (Alain Besancon are un studiu legat de asta), Cehov observa absurdul societatii rusesti modernizatoare de pe la 1880-1910, dar atribuie „raul” vietii, naturii umane etc., factor „metafizici”, ca sa zic asa. Decembristii sunt un curent cvasidemocratic sufocat de birocratia autoritarista a tarismului, iar nihilistii, anarhistii rusi sunt grupari semiteroriste fara suport popular. De fapt, sa nu uitam unde si-a petrecut Lenin si revolutionarii de profesie rusi dupa 1900: in exil.

      Intelectualii rusi se incadreaza destul de bine in modelul rigid conservator, traditionalist al tiraniei rusesti. Mi-aduc aminte ca Tolsoi deplange saracia si mizeria mujicilor cu maxim realism in Anna Karenina, dar nu trage nicaieri concluzia unei schimbari sociale. Salvarea este individuala, prin adoptarea unei vieti crestine: nobilul devine un crestin bun, dar nu renunta la avere si la autoritatea sa seculara. Irationalitatea este maxima in cazul oricarui intelectual rus, mai putin Turgheniev, cel mai occidental dintre clasicii rusi.

      Răspunde
  2. Alex zice:
    aprilie 18, 2014 la 21:48

    Problema pe care o semnalezi aici mi se pare că e un fel de schiță foarte perspicace pentru tot felul de situații de a lungul istoriei. Mie în primul rând îmi vine în cap războaiele țărănești din Germania și momentele când Luther le spunea țăranilor că dacă nobilii vă asupresc și vă violează femeile e pentru că asta e voia Domnului. Și interesantă mi se pare, plecând tot din religios, poziția rivalului său Thomas Müntzer care caută să justifice teologic revoluția, de pildă explică ”ce a vrut de fapt să spună Iisus prin vorba lui: cine ridică sabia de sabie va pieri”.
    E foarte bună întrebarea ta; vulgar spus, poate că mentalitatea înclinată spre ușurătate caută mângâierea căilor deja bătute și care – prin vechime – par sigure. Dar și în această întoarcere la tradiție nu mișună de fapt un talmeș-balmeș de viziuni cât mai diferite asupra felului în care trebuie „revenit la tradiție, la valorile străbune”? Adică, spus pe scurt, tot felul de rețete care mai de care mai diferite pentru o contrareformă?

    Răspunde

Lasă un comentariu