Matrixul educațional

            Cominternul educațional și deșcolarizarea digitală (Editura Ideea Europeană, București, 2022) este un apendice interesant al volumului din 2020, Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc. Mircea Platon își continuă saga despre dezastrul planificat, globalist, cosmopolit, neoliberal, aranjat în clădirile corporate, din sticlă și oțel, de la Washington și Bruxelles, din sistemul de învățământ românesc. După aproape doi ani școlari cicatrizați de aventuri online, pandemia globală a lovit în direcții nebănuite, de la stabilitatea geopolitică până la cum învățăm în școală. Mircea Platon a adunat material probator suplimentar pentru a incrimina fără drept de apel criza întreținută intenționat de către ,,educrații” care fac reforme revoluționare pe fondul unui dezechilibru politic accentuat în economiile emergente. De această dată, victimele sigure sunt proiectele cu fonduri europene, considerate simple privatizări mascate ale învățământului public în anii care vin, și digitalizarea galopantă, care nu ajută realmente nimănui în afara firmelor Big Tech și unor funcționari înalți din Ministerul Educației, cei care numai încasează, fraudulos moral, lefuri mari, comisioane grase, practicând, cu incontinență, turismul educațional prin țările nordice și pe la workshopuri de brainwashing tehnocratic. E vorba de cadrul narativ din Deșcolarizarea României, pe care îl recunoaștem numaidecât[1]. Fostul ministru, un personaj șters, comic și agramat, arlechin de duzină scos de pe mâneca partidelor politice românești, insalubre și mafiotizate, luat în tărbacă cu spor de Mircea Platon, este Liviu Marian Pop, autorul programului CRED, o investiție de câteva zeci de milioane de euro cu rezultate, cum altfel?, antologic de pozitive în rapoartele oficiale mistificatoare. Digitalizarea este rea pentru Mircea Platon, iar învățământul clasic, definit idealizant, cum suntem deja obișnuiți, soluția salvatoare pe moment. Platon face ștrengărește cu ochiul legilor educației din Polonia și Ungaria, țări europene paria în prezent, reputate și criticate pentru politicile lor conservatoare, adică naționaliste și antiliberale din punct de vedere cultural. Nu aflăm nici o explicație rațională, dincolo de melasa moralizatoare, pentru care marea resetare democratică ar trebui să înceapă din școală și nu din funcționarea economiei de piață, dar Mircea Platon plusează pe educația națională, integrativă, clasică și conservatoare ca ieșire din impas. ,,Capitolul referitor la învățământ – nu la ,,educație” -, ar trebui să fie primul la care se uită românii înainte de a vota. Într-o lume globalizată, adică tot mai supusă diviziunii globale a muncii, românii au ajuns să joace rolul orfanului dickensian, sărac, abuzat, a cărui singură scăpare este școala. De aceea sistemul de învățământ trebuie să rămână unul clasic, singurul care poate asigura cultivarea și înflorirea calităților de care are nevoie o națiune alcătuită din oameni liberi și pe picioarele lor”.[2]

             Nici sindicatele nu sunt ocolite de învinuirile lui Mircea Platon: în afara negoțului mizer din justiție, cu amănuntul, la salarii, sporuri și tichete de masă, sindicatele din învățământul românesc preuniversitar se află într-un colaps intelectual total, paralizate de teamă în întuneric, incapabile să apere demnitatea meseriei de profesor și sensurile ei înalte. Ce politică emancipatoare pot face niște sindicate peticite de gargaragii, pasibili de închisoare doar dacă aruncăm o privire pe declarațiile lor de avere? În ceea ce privește măsurile luate de guvernările recente în anii 2020-2022 pentru a preîntâmpina ravagiile create de pandemie, învățământul românesc a funcționat în dorul lelii: fie s-a simulat prost activitatea didactică online în intervalul martie 2020-iunie 2020, fie s-au distribuit în rafale tablete cu performanțe tehnice submediocre sau care nu aveau conexiune la internet funcțională, fie profesorii nu corespundeau nici prin pregătire, nici printr-o deschidere minimală pentru munca ,,digitalizată” propriu-zisă, învățământul online a fost o impostură în România în cele mai multe cazuri. Elevii au fost surmenați de teme și activități online zilnice sau abandonați într-un con de umbră, protejați de camerele lăsate conștient închise. Mircea Platon suferă de oarecare tehnofobie, asociind forțat orice utilizare a tehnologiei în școală cu anxietatea, pierderea concentrării, depresia, divertismentul infantil, artificializarea aberantă a relațiilor sociale, socotind chiar ,,societatea digitală” de mâine ca pe un adevărat faliment moral și economic pentru România. ,,În privința meseriilor emergente care nu existau acum zece ani și care există acum, DIGITILEUROPE ne dă ca exemple cele de ,,dezvoltatori de app-uri, specialiști în Cloud și vlogeri”. Într-adevăr, școala românească digitalizată va produce mulți vlogeri. Mai sunt și alte meserii, despre care acest raport nu spune nimic, dar care ar putea fi, de fapt, incluse pe listă pentru că sunt clar meserii digitale cu statut bine delimitat, piață în creștere și specialiști din ce în ce mai mulți în România: gamer, sex chatter, video pornographer. Sunt, toate, meserii pentru care abilitățile digitale sunt de mare necesitate. Și sunt meserii care nu existau în România. Noi ne vom ocupa de ele și Vestul se va ocupa de nanotehnologii și industrii de vârf”.[3] Dincolo de valorile conservatoare pentru care pledează Mircea Platon, abstrase și reci, statice și paradisiace ca niște proiecții metafizice fulminante, emotionally appealing, ne aflăm în situația de a-i da dreptate istoricului Mircea Platon. Școala românească se află într-o fundătură în relație cu piața muncii, dar nu pentru că școala suferă de defazare față de cerințele unei vieți urbane moderne, ci fiindcă forța de muncă pregătită de învățământul românesc, slab sau mediu pregătită de cele mai multe ori, nu găsește, nici în asemenea circumstanțe de subdezvoltare tehnologică, locuri de muncă pentru a se integra și a se autoreproduce mulțumitor, în ciuda depopulării masive care are loc în ultimele două decenii. Înainte de deșcolarizarea României a avut loc dezindustrializarea României, care a frânt coloana vertebrală a clasei proletare, majoritare, ridicată de proiectul socialist. Consensul de la Washington, care ne-a adus dezastrele umanitare din Kosovo, Irak, Afganistan și Siria, provocând reacții violente din partea societăților supuse/răpuse cultural, politic și economic, își vede de drum până în anul 2022, când războiul din Ucraina este tocmai reacția brutală a Rusiei la globalizarea unidirecționată de polul de putere euroatlantic, pe cale, așa cum arată statisticele macroeconomice recente, de a fi demantelat de puteri hegemonice rivale. România, vulnerabilă în toate planurile și slabă în interior în ceea ce privește dezvoltarea socială, va cădea încă o dată pradă ,,vitregiilor și vicisitudinilor” istoriei. Intelectualii români se vor cantona curând în vechea, oportunista și arhicunoscuta jelanie a nenorocului și fatalismului naționale.

             Pentru Mircea Platon strategiile de digitalizare a educației de stat din România urmăresc distrugerea culturii generale solide din școală (de altminteri, aceasta nu mai funcționează de mult decent) prin ,,curriculum integrat”, adică o deficitară, dar utilă financiar, comasare a disciplinelor, care va duce la șomaj în rândul cadrelor didactice, și deprofesionalizarea profesiunii de profesor, substituibilă cu câteva videos, două aplicații interactive și un joc online. Platon identifică pericolul din spatele acestui plan de demolare în faptul că, în ultimul deceniu, elevii din învățământul primar beneficiază de materii în plus inutile (dar autorul nu le justifică, ci le proclamă inutilitatea) încă din clasa pregătitoare, în loc să petreacă mai mult timp cu învățătorul de la clasă, în timp ce elevii de gimnaziu se vor trezi în scurt timp în situația în care vor învăța geografie și istorie la comun, iar științele naturii, defalcate tradițional între biologie, fizică și chimie, se vor trezi concentrate într-o singură disciplina-mamut de o oră, cel mult două, pe săptămână, totul, se presupune, digitalizat. Digitalizarea apare ca un veritabil road to hell. ,,Interdisciplinaritatea digitală, multimediatică, și fresh-ul de obiect de studiu spulberate în blender-ul realității virtuale nu au ce căuta în școala românească publică”.[4] În spatele campaniilor Ministerului Educației din România se afla the usual culprits, nici măcar suspects: ONGiști de tot soiul, firmele Big Tech, cartelizate ca într-o fortăreață urmărind profituri, experți educaționali privați, mercenari, cum îi numește Mircea Platon, și politicieni, sindicaliști, cadre didactice fără orizont și viziune, groparii națiunii.

                De departe, secțiunea cea mai consistentă a cărții, cadorisită cu note de subsol kilometrice în limba engleză, insistă pe reformele educației din Afganistan, duse la îndeplinire de USAID, OSCE și UNESCO atât în perioada 1979-1989, când Armata Roșie invadase fiefurile talibanilor și mujahedinilor, cât și după ocupația militară americană survenită după 2002. Dacă în anii 1980-1990, University of Nebraska at Omaha le gândea și le tipărea mujahedinilor, cu generozitate antibolșevică, manuale în care problemele de matematică se refereau la numărul de morți, cartușe, tancuri, mortiere etc. de pe frontul antisovietic, după 2001, US Army începe să investească bani în manuale de istorie și studii sociale care conțin mențiuni precise la drepturile omului, egalitatea de gen, separarea puterilor în stat etc., dar care-i menajează pe aliații americani, politicieni vinovați de crime în masă sau de răzbunări sângeroase, încă în viață. Talibanii au rămas să întrebuințeze manualele americane din anii 1980, neavând nici finanțele necesare, nici inventivitatea de a le înlocui cu altceva mai potrivit. Analfabetismul nu a scăzut semnificativ între 2001 și 2022 în Afganistan. Arhonții americani s-au făcut cumplit de râs în fața întregii lumi: armata afgană, de 300,000 de soldați și ofițeri în scripte, care s-a pulverizat în august 2021 în fața avansului pașnic al talibanilor, era, în realitate, o gaură neagră în care s-au scurs sute de miliarde de dolari, încasate de firme americane prietene, contractate de US Army. S-au ridicat școli, altele decât tradiționalele madrassas, dar numai pe hârtie, într-o operațiune de deturnare a fondurilor publice americane care i-ar umple de invidie pe omologii lor români. S-au finanțat unități școlare care nu aveau nici un sfert din cifra de școlarizare pretinsă public. Dezmățul corupției americane a pus complet pe butuci Afganistanul, un stat oricum eșuat în toate privințele. To add insult to injury, americanii au permis tacit, în numele unui multiculturalism prost înțeles, pedofilia pe față, ca ritual pervers de umilire, practicat de capii poliției afgane în anumite regiuni fundamentaliste, unde americanii nu dețineau controlul asupra populației majoritare. Unul din autorii reformei educaționale afgane, care reproduce aceleași scheme conceptuale din România (,,interdisciplinaritatea”, ,,centrarea pe elev”, ,,metode moderne de predare și evaluare – învățarea prin joc”, ecologism, studii de gen, digitalizarea pronunțată, necesitatea manualelor alternative, eliminarea învățării pe dinafară a conținuturilor informative etc.), este o româncă la origine, Dakmara Georgescu, care a reformat sistemul românesc, cu bani de la Banca Mondială, în ultima jumătate a anilor 1990. Rezultatul s-a dovedit a fi un alt eșec nu numai în România, ci și în Afganistan: manualele conțineau nenumărate erori ortografice și de conținut, când indigest de complex, când simplist și schematic, experții, cei care le-au conceput, fiind plătiți la final regește pentru o treabă făcută de mântuială. ,,Profesorii sunt puși sa aleagă între problemele lor, de zi cu zi, și rezolvări publicitare, bazate pe broșuri frumos colorate și filmulețe voioase. ,,Soluțiile” le sunt vândute ca pachetele de vacanță, ca posibilitate de a evada dintr-un prezent cenușiu. Dar soluțiile acestora nu au o legătură organică de vreun fel cu problemele, cu ritmul și cultura lor instituțională sau națională. Sunt fantezii îndepărtate de realitate care pot atrage ca escapism sau pot fi impuse cu forța, de sus în jos, dar nu sunt rezultatul unui silogism, al unei catene de analize logice realizate de cadrele didactice. Școala reformată nu se naște din viață, din viața profesorilor și elevilor, ci din refuzul vieții pentru a căuta utopia publicitară. De aceea, la începutul oricărei reforme se accentuează idealismul, iar apoi, odată încuiați în noul sistem, profesorii și elevii sunt înăbușiți și înlănțuiți în pseudorealismul și falsul pragmatism al megatendințelor și al trendurilor care sunt create artificial și nu au legătură cu omul, ci cu falsul potențial al tehnologiilor. Reforma ia școala din mâna profesorilor și elevilor și o închide în codul tehnologiei. E un proces de alienare și înstrăinare. Un furt de suflete. Și de inteligență”.[5]

               Cum ieșim din deadend, după Mircea Platon? La fel ca în Deșcolarizarea României, posibilele rezolvări sunt cel mult gângave și cel puțin ridicole: ori să ne întoarcem la școala pe care a urmat-o Mircea Platon și adulții de vârsta lui din Republica Socialistă România în anii 1970-1980, compusă din Jules Verne, câteva culegeri celebre de matematică-fizică și colecția Lyceum de la editura Albatros, dar acest pas este imposibil și irațional, Mircea Platon uitând că școala românească din socialismul ceaușist a fost urmarea unei ideologii de stânga naționaliste (de aici se poate afirma că, de fapt, cominternismul denunțat ironic în titlul cărții de față sună contradictoriu și absurd – corect ar fi fost ,,globalismul/capitalismul educațional neoliberal”), având suficiente probleme ,,de cadre” și administrative – e adevărat, de altă natură – chiar și pe atunci, ocolite prin tăcere de Mircea Platon, ori, culmea defetismului nostalgic, revenim la îndemnurile naționaliste ale unor gânditori români patrioți din secolul al XIX-lea, cum este profesorul transilvănean de la Bârlad, Ioan Popescu, căruia i se citează crezul naționalist-conservator cu venerația rezervată Sfintei Evanghelii. ,,Prin urmare, renașterea României trebuie să pornească de la redefinirea scopului educației publice din România. Misiunea școlii românești trebuie să fie aceea de a perpetua stăpânirea românilor asupra României. Idealul ei este un român care vrea și poate să facă acest lucru, având sistemul de referință cultural și competența necesare”.[6] Mircea Platon crede în fundal ceva despre poporul român care s-ar putea prea bine să fie o iluzie de mult pierdută: de ce ar vrea o națiune subalternă și marginală să se desprindă de dependențele sale globale când nu are absolut nimic mai bun de pus în loc? România nu deține nici măcar echivalentul rezervelor de talibanism insurgent ale Afganistanului abandonat propriului fanatism antimodern. Mircea Platon declamă după texte conservatoare complet ieșite din scenă și vaticinează dezumanizarea turbotehnică. Doar populismul cu ajutoare de la stat consistente ar mai propulsa elanul naționalist cu un milimetru deasupra solului, dar nici resursele, nici dorința nu există în România ,,clasei de mijloc” corporatiste și educate pe net.  

Note:


[1] A se vedea în acest sens articolul ,,Opiumul intelectualilor de dreapta”, din data de 07.01.2021, accesibil la https://vicuslusorum.wordpress.com/2021/01/07/opiumul-dreptei-intelectuale/.

[2] Mircea Platon, Cominternul educațional și deșcolarizarea digitală, Editura Ideea Europeană, București, 2022, p. 33.

[3] Ibidem, p. 88.

[4] Ibidem, p. 145.

[5] Ibidem, p. 252.

[6] Ibidem, p. 283.

Despre vicuslusorum

Truth seeker
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Matrixul educațional

  1. Anca+Luca zice:

    “Jules Verne, câteva culegeri celebre de matematică-fizică și colecția Lyceum”… doar atat? doar n-am murit toti care am facut scoala atunci, in functie de calea pe care o alegeai, daca erai la “uman” sau la “real” se faceau materiile intensiv dar si cele de cultura generala; cred ca nu digitalizarea este de vina, ci scaderea nivelului de cerinte, tratarea elevului ca un handicapat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s