De ce sunt anticariatele pe moarte?

Pentru ca vorbim, pe scurt, in cazul sortii cartilor, de cateva cauze strivitoare:

1)      Absenta cititorului mediu, altfel spus, nu ne confruntam cu un profil de cititor comun, fiindca, deloc imprevizibil, romanii nu mai citesc. Nu stiu in ce masura o faceau inainte de 1989, dar cel putin atunci cumparau pe apucate carti. Era epoca tirajelor de zeci de mii de exemplare pentru romane (chiar clasice: imaginati-va Povestirile din Canterbury in 50.000 de exemplare) pana la mii de exemplare pentru carti specializate, cele mai multe revarsandu-se pe etajerele bibliotecilor personale. Cartile oscilau in zona accesibilului ca pret. Si romanii, mult mai mult decat o fac astazi cu colectia Adevarul si Jurnalul National, cumparau (si citeau) carte. Inutil sa mentionam cate mii de volume colosale au aparut in comunism. Astazi, piata s-a contractat, editurile o duc de pe azi pe maine, tiparind chiar buletine de vot ca sa faca o afacere profitabila, publicul cititor este intr-o continua scadere (poate si din pricina schimbarilor de generatii), iar targetul mediu a decedat. Toate editurile se bat pe nise, traind in provizoriu si din nimicuri. Daca anticariatele o duc taras-grapis, editurile se chinuie sa mentina industria cartii pe linia de plutire. Degeaba totusi: statisticile nu merg in favoarea lor! Nici Sandra Brown nu se mai vinde ca imediat dupa 1989! Cel mai hazliu exemplu il produce editura Humanitas: gaseam la 1 Ron un volum masiv din lirica lui Eugenio Montale aparut la Univers inainte de Revolutie, ca acum un an, marea editura fara tipografie sa scoate o selectie din poezii (selectie restransa fata de cea de la Univers) pe care, in stilul caracteristic, o vindeau la 35 de RON. Evident ca volumasul a ajuns in vrafuri la coltul de reduceri, dar si asa mucezeste aiurea… Cine naiba citeste Eugenio Montale? Ce fel de investitie editoriala mai e si asta? Sau, mai precis, esecul operei complete a lui George Simenon la Polirom, care nu s-a vandut nici dupa ce au coborat pretul cartilor la 5 Ron bucata. Indivizii astia nu fac si ei niste studii de piata inainte de a investi in aparitii, care, oricat de excelente ar fi ele, si nu neg asta, nu vand, nu produc decat pierderi?

2)      Anticariatele bucurestene, desi cu un fond de carte imbatranit (e adevarat, cu multe volume excelente nereeditate) si hartanit de ti-e mai mare jalea, tin stacheta sus. Omul fara insusiri, in doua volume groase noi-noute, editura Polirom, 2008, costa la reducere vreo 90 de RON, iar cele 5 volume, din 1996, de la editura Univers se gasesc in anticariate la 120 de RON! Cam asa gandesc baietii. Paguba lor. Zac luni de zile, ce zic?, ani pe rafturi necumparate (nu ca Musil s-ar fi vandute vreodata bine). In general, miscarea recenta, de criza, este sa scada preturile pana la cote derizorii, dar, chiar si asa, pretul este umflat: de la volume care costau 1 RON sau 2 acum trei ani in anticariatele din pasajul Universitatii, cand numai de criza nu era vorba, acum aceleasi volume, in conditii precare, costa 5 sau 10 lei.

3)      Supravietuind inca din vanzari bibliofile sau din licitatii, anticarii nu reusesc sa mentina balanta contabila mult in afara coloanei pasivului. Penibil este ca acea categorie restransa de cititori care ar cumpara, strangand din nas, volumele imbacsite din Horatiu sau Procopius din Cezareea (i-am ales la intamplare) se trezesc pusi in fata unui pret mincinos si aberant. Presupunand ca vrei sa dai 50 de RON pe o editie ca vai de mama ei din Bourdieu (cu Regulile artei), ar insemna sa dormi pe tine si sa fi idiot ca sa cumperi asa ceva, mai ales ca, regula spune, acelasi volum il poti gasi nou-nout la cam acelasi pret! Sau sa astepti sa apara din nou in anticariate la jumatate din pret: tot ce este posibil.

4)      Cand intri intr-un anticariat din Bucuresti (cele din zona centrala), iti vine sa-ti intorci nasul. Un miros de praf si acru iti izbeste narile. Cartile zac aruncate alandala, ocupand orice mic cotlon, ca niste lesuri neduse la cimitir. Oriunde ai intoarce privirea, parca te gasesti intr-un pod cu vechituri. Un haos mirosind a igrasie, ros de carii. Pesemne ca doar pasionatii sau scolarii cautand o carte anume ar poposi vreodata in odaia cu carti de pe vremea bunicii. Restul lumii trebuie sa lase orice speranta la intrare. Ei bine, ce cald, ce primitor, ce plin de viata era acel anticariat de langa Sorbona unde am intrat acum cateva luni. Iar preturile erau adaptate la nivelul de trai de acolo, mai accesibile, in conditii excelente, decat hartia ingalbenita pana la fisurare din anticariatele bucurestene. Dar acolo se citeste, cat de cat, orice, prostii, la noi in schimb, nimic. Nihil!

De aceea, cu o bucurie sadica, astept cateva falimente, care se vor produce iminent fara o reforma rapida. Pana la o schimbare de atitudine din partea acestor zarzavagii vanzatori la kilogram de carti! Macar de-ar vinde…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la De ce sunt anticariatele pe moarte?

  1. Alex zice:

    Vreau să fac și eu o mențiune în legătură cu Omul fără însușiri. În mod condamnabil, zic eu, Polirom a reeditat, în cele două volume, doar partea publicată de Musil în timpul vieții. Și eu am crezut ceva vreme că doar atâta a tradus Mircea Ivănescu, dar în ediția mai veche de la editura Univers au apărut și postumele la Omul fără însușiri inclusiv fragmentele. Din nefericire volumele sunt greu de găsit. Trist că nu i-a tras nimeni de urechi pe cei la Polirom să publice încă un volum cu celelalte fragmente.

    • laurapanait zice:

      Eh, volumul II publicat la Polirom, deja nu mai conteaza. Nu e bun. Postumele probabil sunt si mai proaste. Deci nici o pierdere. Doar primul e uimitor

      • Alex zice:

        Vreau argumente laurapanait pentru afirmația ta: „volumul II publicat la Polirom, deja nu mai conteaza. Nu e bun. Postumele probabil sunt si mai proaste. Deci nici o pierdere. Doar primul e uimitor”

      • laurapanait zice:

        Ce argumente? Nu l-ai citit? Daca primul e interesant pentru divagatiile filozofice. Neintalnite intr-un roman. Al doilea volum nu reuseste sa schiteze o viata activa personajelor. Numai in viata interioara personajele lui sunt interesante. Cand ies din ea si ne vorbesc, devin …..nici macar banale, devin neverosimile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s