Dumnezeu ca instrument

În cazanele dogoritoare ale Vechiului Testament sau în câmpiile mănoase ale Canaanului, Dumnezeu îi cere omului singurul lucru care îl interesează: inima sa în întregime, nu doar o bucată ca protobancherul Shylock. Mare și drept trebuie să fie acest Dumnezeu, gelos și crunt deopotrivă, dovadă că iubește nemăsurat! Ce ar trebui să observăm aici nu este doar monoteismului absolut al Dumnezeului iudeu, ci concentrarea întregii puteri de care este ființa umană în stare într-o adorare divină deplină.

Și acum, mă gândeam: oare atunci când cei care stăpânesc lumea fără să facă trimitere la iubirea sau la consimțământul tuturor oamenilor, liota de tirani și aristocrați ai lumii, nu sunt cu toții de partea credinței în Dumnezeu pentru a-și legitima deplin puterea pe care o dețin pe acest pământ? „Poate că nu voi m-ați ales, dar eu sunt fratele mai mic al lui Dumnezeu și trimisul său de drept pe acest pământ” ne spuneau cu vicleană pioșenie papa, cardinalii, regii, marii fermieri, nobilii și întregile lor slugi. Dumnezeu este vițelul lor de aur, asupra căruia au un monopol natural.

Și oare cei care scuipă pe autoritățile pretins supreme ale acestui pământ ajung să îl biciuiască pe Dumnezeu doar pentru că numele său a fost legat, ca un dulău lângă coteț, de ticăloșenia umflată a acestor satrapi ai binelui și adoratori de taină ai puterii absolute?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Triviale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Dumnezeu ca instrument

  1. cristian zice:

    Este interesantă problema pe care o prezentaţi, dar trebuie să recunosc că nu înţeleg motivul pentru care vă opriţi la legea Vechiului Testament. Aşa cum probabil bine ştiţi porunca devine mai cuprinzătoare în Noul Testament şi cere oamenilor o iubire de aproape egală cu cea pe care ne-o purtăm nouă înşine. Legat de respectul şi supunerea faţă de autorităţi problema pare tranşată în Biblie cu faimosul verset „Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25) şi probabil de acolo şi-au reclamat o parte din autoritatea liota de tirani pe care o menţionaţi. Însă Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericiri dă o interpretare mai profundă, deşi neaşteptată, acestei fraze. El spune că trebuie să dam Cezarului, adică Statului în interpretarea sa, ce-i al său numai dacă îşi îndeplineşte menirea de Stat – adică dacă ne oferă „întreținerea drumurilor, menținerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea ţării, administrație si împărţirea dreptăţii […] impozitul, serviciul militar, civismul”. Dacă lucrurile acestea nu sunt îndeplinite şi ni se cere în schimb aservirea conştiinţei şi când are loc o prefacere a „puterii civile în ideologie” aşa cum spune Steinhardt, atunci contractul social pică şi Cezarul devine Mamona, iar aici lucrurile sunt tranşate şi mai clar, pentru că i se spune omului că nu poate să-i servească şi lui Dumnezeu şi lui Mamona în acelaşi timp. Aşadar indignarea în faţă nedreptăţii şi revolta faţă de tirani, vechi sau moderni, e ‚încurajată’ în Noul Testament, dacă împărtăşim interpretarea domnului Steinhardt. În orice caz, pasajul pe această tema din Jurnalul fericirii e mult mai evocator decât ce-am reuşit eu să prezint, merită citit.

    • vicuslusorum zice:

      Steinhardt exagereaza citatul biblic. Cezarul e acceptat fara tagada. Eu nu vad nimic protestatar in crestinism cand vine vorba de abuzuri, tiranii si crase crime politice. Cand Steinhardt critica, Biserica se supunea voios. Am ales VT pentru ca e mai adevarat pentru lumea asta decat NT.

  2. Andrei Albu zice:

    Sunt surprins de cat de interesanta e ideea ta, vicuslusorum. Nu pot decat sa ma intreb insa de unde ti-a venit?

  3. Andrei Albu zice:

    Daca as fi fost nesimtit, ti-as fi adresat un „hali-mi-ai carbaxanu sa-mi halesti”. Dar din fericire nu sunt.

  4. nraducanu zice:

    Este o surpriza placuta ca Vicuslusorul ataca acum, oarecum timid, si o tema anticlericala. La enumerarea “papa, cardinalii, regii, marii fermieri, nobilii”, si-ar fi gasit locul desigur si “patriarhii, mitropolitii, episcopii si slugile lor”. Articolul nu e deloc ateist, ci ii invinuieste doar pe cei care abuzeaza de folosirea numelui lui Dumnezeu in favoarea intereselor lor si ale bisericii. Cred de aceea ca are dreptate Cristian in comentariul dansului ca argumentul poate si trebuie sa fie extins si la Noul Testament. Aceasta ar permite sa se arate cat de actuale sunt astazi – cand bogatii devin tot mai bogati si saracii, tot mai saraci – cuvintele lui Iisus Cristos : “Vedeti si paziti-va de orice lacomie de bani, caci nu in belsugul averii sta viata omului” (Luca – 12,15). In Noul Testament mai scrie (Matei 5,43-47) ca Iisus a spus: “Ati auzit ca se spune: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Dar eu va zic: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc”. Adica un comportament asemanator cu cel preconizat cu suces de Mahatma Gandh (doctrina de actiune neviolenta). Dar pe vremea lui Iisus, asta era in directa contradictie cu ordinea existenta in stat si societate, reprezenta o noutate morala ne mai intalnita pana atunci si in opozitie cu practica politica a stapanitorilor romani. Iubirea aproapelui si chiar a dusmanului era deci o gandire revolutionara.
    Cei ce doresc depolitizarea crestinismului se refera la cuvintele lui Iisus: “Imperiul meu nu este al acestei lumi”. Cuvinte care atunci erau indreptate impotriva zeitatilor false, dar care astazi trebuie intelese ca indreptate impotriva unor zeitati laice precum capitalismul, bancile, bursa, consumerismul, etc. devenite idealuri ale lumii moderne. De ce oare biserica nu se pune in fruntea protestelor fata de o societate in care contrastele sociale au devenit insuportabile? Iisus a spus: “Mai curand va trece camila prin urechea acului, decat va intra bogatul in imparatia Domnului”. Capitalistii ce se inchina cu evlavie se pot oare numi crestini? Este greu de presupus asta, de vreme ce economia capitalista contrazice Evanghelia si este o crima fata de miliardele de oameni ce traiesc in saracie, boli si nestiinta. In fine, respectful demnitatii omului, egalitatea tuturor in fata legilor si in fata lui Dumnezeu, sentimental nobil al ajutorarii celor aflati in dificultate, unitatea dintre cuvant si fapta, sunt idei ce reies din Cuvantarea de sfarsit al lumii (Matei – 25, 42-45) cand Iisus a zis ca la judecata de apoi, toate neamurile vor fi adunate inaintea Fiului Omului, care va spune: “Am fost flamand si nu mi-ati dat sa mananc; mi-a fost sete si nu mi-ati dat sa beau; am fost strain si nu m-ati primit; am fost gol si nu m-ati imbracat; am fost bolnav si in temnita si nu ati venit la mine” Atunci ei il vor intreba: “Doamne, cand te-am vazut noi flamand si insetat , sau strain, sau gol, sau bolnav si nu te-am slujit?” Iar el, drept raspuns la va zice: “Ori de cate ori nu ati facut aceste lucruri unuia dinte acesti foarte neinsemnati oameni, frati ai mei, inseamna ca nu mi le-ati facut mie!” Intr-adevar iata ce inseamna o gandire revolutionara, cat de mare e distanta intre ea si atitudinea – in cuvinte si fapte – a clerului infasurat in odajdii pretioase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s