E. P. Thompson și Eric Hobsbawm

Cartea din 1963 a istoricului britanic E. P. Thompson, The Making of the English Working Class, este o lucrare clasică în istoriografia de stânga din ultima jumătate de veac. Rezervele lingvistice ale autorului sunt într-adevăr uimitoare. Frazele ticluite livresc, vocabularul literar îl fac excentric pe E. P. Thompson într-un mediu academic sec, prozaic și la obiect, cum este recunoscut cel anglo-saxon, chiar dacă The Making of the English Working Class e scrisă cu două generații în urmă.

Meritele lucrării rezidă în câteva direcții: aprofundarea incredibil de elaborată a tuturor surselor istorice ale mișcărilor populare muncitorești în perioada 1790-1830 din Anglia. Gazete, corespondențe private, jurnale, ordine ministeriale, nimic nu este privat de atenția englezului. Din cele peste 800 de pagini ale lucrării mai bine de 90% sunt unanim dedicate aglomerării de date empirice și de informații nuanțate. Pentru E. P. Thompson, clasa industrială a Angliei la începuturile sale arată contradictoriu: pe de o parte avem artizanii și meșteșugarii epocii, care luptau pentru păstrarea privilegilor feudale (număr restrâns de calfe și ucenici, stabilirea salariilor colectiv de către maeștrii), pe de altă parte ne confruntăm cu o populație rurală deplasată forțat la oraș pentru a-și găsi un loc de muncă și, astfel, a-și asigura supraviețuirea. Legile ce îi ajutau pe săraci de la moartea sigură (faimoasele Poor Laws) inhibau raporturile libere de pe piață. Pretențiile breslelor meșteșugărești (iar E. P. Thompson scrie laudativ despre clasa superioară a artizanilor din rândul păturilor proletare) nu concorda cu dominația pieței libere ca esență a capitalismului. O bună bucată din carte urmărește influența anumitor culte protestante, cum este, de pildă, metodismul și evanghelismul, asupra claselor industriale. Bigotismul puritan, pios și superstiția la 1800 erau uimitor de răspândite în Anglia. Suferințele și necazurile șomajului, ale foametei și mizeriei de zi cu zi erau sublimate în mișcări milenariste. Pentru țăranii ajunși să trăiască în cartierele îngrămădite ale unor orașe insalubre ca Leeds, Birmingham sau Manchester în prima etapă a Revoluției Industriale, Sfârșitul lumii urma să apară de după colț. E. P. Thompson sugerează că influența puritană și sentimentul acut al comunității unite a protestanților a condus în două direcții opuse: pe de o parte a solidificat conștiința de grup a muncitorilor în cadrul Bisericii, dând naștere conștiinței de clasă în secolul al XIX-lea, pe de altă parte, prin accentul pus pe viața morală și pe responsabilitatea individuală, le-a întărit muncitorilor convingerea că-și merită din plin soarta mizerabilă. Reformismul mișcărilor de stânga din Anglia pornește, după E. P. Thompson, chiar de aici. Nici gând de spirit revoluționar în asemenea condiții.

Scăderile cărții nu sunt cu nimic mai demne de menționat: deși se identifică drept marxist, analiza economică, statistică, sociologic măsurabilă a clasei muncitoare lipsește cu desăvârșire din The Making of English Working Class. Practic, E. P. Thompson realizează un exercițiu magistral de arhivistică de pe urma căruia ne alegem cu o istorie culturală a clasei muncitoare britanice în zorii aparției ei. Deși sentimental și ținând cu proletarii pe fiecare pagină (iar, rareori, folosind câte un concept cules din Marx), E. P. Thompson nu întrebuințează nici o schemă economică serioasă în încercarea de a descrie copilăria capitalului, ceea ce face demersul său cel putin straniu din perspectiva unui economist.

În plus, pretenția de exhaustivitate devine atât o realizare, cât și o piedică majoră a cărții. Lectura este dificilă și obositoare din pricina excesului de detalii fără importanță actualmente și irelevante în trama lucrării. Mai bine de jumătate din conținutul The Making of the English Working Class rezidă în relatarea jurnalistică a disputelor politice dintre personaje infime ca pondere în epocă și, adesea, sărace ca idei sau chiar banale din perspectivă contemporană. E. P. Thompson dorește numai să ne înfățișeze că au existat lideri ai proletarilor în deceniile 1790-1830 și că tradiția inaugurată în Anglia prin Thomas Paine poate pretinde o anume legitimitate după 1850. Socialismul nu a apărut de nicăieri, pe un sol virgin, ci are precedente istorice credibile.

Prolixitatea și diluarea ideilor sunt, din păcate, două constante ale istoriei lui E. P. Thompson. The Making of the English Working Class e o frumoasă realizare narativă, dar futilă la nivel de conținut, pentru că tot ce detaliază E. P. Thompson poate fi condensat într-un articol academic de istorie economică.

Al doilea titlu indică o colecție de eseuri scrisă de istoricul britanic Eric Hobsbawm și publicată sub formă de volum în 2011, How to Change the World. Reflections on Marx and Marxism. Pentru un istoric de statura celui ce a scris cele patru volume clasice din ciclul The Age…, Eric Hobsbawm dezamăgește cu această ocazie. Nu numai că eseurile sale sunt doar o istorie a posterității și a interpretării vulgare dată textelor lui Marx & Engels, dar Eric Hobsbawm nu reușește să pătrundă în intimitatea a ceea ce pe fiecare pagină apare sub denumirea generică de ,,Marxism”. Deseori ajungi să presupui că Eric Hobsbawm nu vede în Karl Marx un economist uriaș din secolul al XIX-lea, ci exact ce majoritatea anticomuniștilor contemporani tineri, care nu au citit o pagină din Das Kapital, detestă la ,,comunismul” real și datat istoric, anume spiritul profetic și lupta de emancipare a claselor muncitoare industriale, astăzi defuncte tehnologic în țările dezvoltate, ca propagandă mincinoasă a unui stat-poliție secretă. Analiza schematică a istoriografiei propuse de Marx în Grundrisse este cel mai bun capitol din carte, însă trebuie amintit că realizarea istoriografică marxistă este un truism în domeniul larg al sociologiei și istoriei economice în prezent (trec cu vederea că Marx nu a inventat o metodă în epocă, ci, pur si simplu, a adâncit una existentă atunci și banală acum). Tonul apologetic pică în exagerare pe alocuri, dar prefer să nu dau exemple. Cele două texte privindu-l pe filosoful italian Antonio Gramsci sunt apă de ploaie și net inferioare secțiunii neprietenoase din Principalele curente ale marxismului a lui Kolakowski dedicată gânditorului italian. Unicul merit indiscutabil al cărții este acela că Eric Hobsbawm descrie corect și util avatarurile marxismului, exilarea lui Marx din economie și popularitatea sa în sociologie și științe politice în deceniile de după 1945 pentru ca, odată cu criza social-democrației europene de după 1970 (vorbim de o stângă din ce în ce mai apropiată de un centru dreapta în materie de politici sociale) și cu momentul auroral 1989, Marx să dispară din vedere și să atingă o cotă joasă a interesului în rândul publicului educat în jurul anului 2000. Și totuși, până și acest subiect din How to Change the World e tratat definitiv de către un alt istoric englez, apropiat al lui Eric Hobsbawm până la dispariția sa, Donald Sassoon în One Hundred Years of Socialism.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la E. P. Thompson și Eric Hobsbawm

  1. Pingback: E. P. Thompson și Eric Hobsbawm | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s